Când treci prin Serbia, te apucă jalea să vezi o ţară care, după 10 ani de război, după bombardamente, sancţiuni economice şi fără să fie în Uniunea Europeană, este cu mult mai curată, oamenii sunt mai îngrijiţi şi evident, drumurile sunt cu mult mai bune decât “la noi” (care suntem membri cu drepturi depline ai U.E. de 5 ani şi ceva). Bravo, sârbilor! Iar în Croaţia şi în special la Zagreb, jalea de care vorbeam se transformă în consternare, deoarece nici Croaţia nu este încă admisă în U.E. şi cu toate acestea, Zagreb-ul nu este cu nimic diferit de Praga, Budapesta sau Bratislava, oricum mult diferit de Bucureşti, Timişoara sau Craiova. Acolo nu vei vedea hârtii aruncate pe jos, nici “cocalarul” cu 3-5 rânduri de cefe şi lanţ de aur, nici tradiţionalul scuipat pe stradă, nici fete făcând trotuarul, nici nelipsita bătrânică cerşetoare, nespălată de la începutul lumii.

Altă lume, nu?

În consecinţă, înainte să începem analiza la rece a ceea ce a făcut şi cum s-a “văzut” “delegaţia” României, este bine să ne gândim cam cum este România comparată cu o ţară situată la nivel mediu european, cum ar fi Croaţia. Nu ştiu cine se aşteaptă să-i depăşim pe restul europenilor cu erudiţia sau ştiinţa noastră, sau cu oferta privind organizarea unui Eurocon, când ca naţiune stăm cum stăm. Nu vreau să fac politică, dar nu pot să nu vă recomand în aceste zile să trageţi cu privirea la noul cabinet propus de fosta Opoziţie în loc de alte comentarii. Citiţi eventual laudele pe care i le aduce unor persoane puţin spus controversate din acest guvern acela care ocupă actualmente organismul biologic al fostului CTP.

Un cuvânt despre “delegaţia României” la Zagreb. Propriu-zis, nu a existat o asemenea “delegaţie”, ci 8 persoane de cetăţenie română care au mers acolo pe banii şi timpul lor şi care au făcut cam ce-au putut, fără să se fi înţeles dinainte asupra vreunei posibile “strategii” sau unor “obiective”. Văzând şi făcând, sau nefăcând, după caz. Aşa că de la început, pot afirma că: (i) având în vedere din ce naţiune facem parte; (ii) având în vedere lipsa de coordonare a românilor prezenţi la Zagreb, indusă (şi) de divizarea lumii sefistice în 3-4 grupuri niţeluş cam antagoniste (oare ce-om avea de împărţit, fraţilor?); (iii) având în vedere corupţia actualului board al ESFS (voi argumenta mai târziu); (iv) având în vedere că am plecat de acasă cu o parte din lecţii nefăcute până la capăt – rezultatul României la Eurocon 2012 Zagreb este mai mult decât mulţumitor. Pe parcursul relatării mele, voi încerca să dau note, acolo unde am putut face o estimare.

Joi. Am ajuns la ţanc pentru începutul primului panel iniţiat de România: “Intercultural exchanges”, unde urma să încerc să conduc discuţia în locul lui Cristian Tamaş. Era vorba să se afle în board şi preşedintele ESFS, Dave Lally, care însă a pierdut avionul şi n-a mai ajuns (mai bine). Până la urmă, panel-ul a fost mediat de Antuza Genescu, Bridget Wilkinson şi subsemnatul. Participarea a fost destul de bună, circa 35 de persoane. Consider că unul din succesele acestui panel a fost atragerea ruşilor la discuţii, precum şi realizarea unui început de bază de date cu sit-uri asimilabile schimburilor interculturale în SF&F. Vom începe cât de curând schimburi de texte cu comunitatea deloc neglijabilă a SF&F din Rusia, pe cât posibil folosindu-se traducători bilingvi din Republica Moldova, deci fără a mai “tranzita” textele prin limba engleză. Aş da nota 8-8,5 pe o scară de la 0 la 10 acestui panel.

Am sărit peste ceremonia şi carnavalul de deschidere, preferând carnavalul uman din Zagreb, ceea ce nu ne1-a dezamăgit. În continuare, vorbind cu “noi1“, mă voi referi la Antuza Genescu, Ştefania Rusoiu, Laurenţiu Demetrovici şi la mine. La anumite acţiuni, ni s-a alăturat şi Cătălin Badea-Gheracostea (atunci vom fi “noi2“), la altele voi vorbi în numele tuturor românilor prezenţi acolo (“noi3“).

Vineri: urma să se desfăşoare “ESFS general meeting”, unde nu mică ne1-a fost surprinderea să ne1 întâlnim cu Eugen Lenghel, care tocmai se încălzea în costumul lui din organizaţia “Men in black” pentru a prezenta oferta de a organiza Eurocon-ul 2014 în România. Ca să ne înţelegem, această ofertă nu a fost făcută din partea vreunei organizaţii din România, ci în nume personal. Eugen avea tot dreptul să prezinte această ofertă de unul singur, din moment ce nicio altă persoană juridică sau fizică din România n-o făcea. Este uşor să critici pe cineva atunci când tu n-ai făcut nimic; cu toate acestea, mi se pare că dacă Eugen Lenghel s-ar fi consultat cu mai multe persoane înainte de a prezenta oferta României, n-ar fi avut decât de câştigat. În calitatea prezentării (l-aş nota cu 6,5); nu însă şi în şanse reale (vezi în continuare). La oferta Irlandei (nota 6,5), deşi Dave Lally s-a retras zgomotos din prezidiu, nu s-a sfiit să ia cuvântul şi să aducă informaţii suplimentare faţă de acelea pe care le oferea prezentatorul (nota 1 pentru suflat).

Am fost însărcinat în ultimul moment să prezint nominalizările României la ESFS Awards. Temă pe care chiar nu mi-o făcusem deloc. Este evident că am ştiut ce să spun despre Liviu Radu, Concatenation, Helion, Mihai Dan Pavelescu sau Millenium; când am ajuns la Viorel Pârligras, i-am dat lui cuvântul, el mi l-a dat înapoi şi eu m-am cam bâlbâit. Mea culpa. Pe ansamblu, recunosc deschis că puteam prezenta mult mai bine; dacă aş fi ştiut că vom avea acces la un calculator şi că eu va trebui să mă ocup de aceasta, m-aş fi pregătit mai în detaliu cu un ppt. Aşa, cred că mai mult de 6,5-7 nu merit. Omul din greşeli învaţă. Oricum, pentru premiul la care speram cu toţii, Best Author: Liviu Radu, cred că l-am prezentat destul de bine (aş spune, cam de 8,5-9).

După aceasta, aveam sarcina de a prezenta antologia “Bella Proxima” (alături de Antuza Genescu, ea a dus greul acestei antologii), din care aveam la dispoziţie 3 (trei) exemplare, criticabile în principal prin faptul că lipsea cuprinsul în fiecare dintre cele 3 limbi: croată, română, engleză. Am spus că acest mic defect se va remedia în următoarele zile, antologia va fi disponibilă în format electronic, iar prietenilor croaţi le vom trimite câteva exemplare în scurt timp. Au participat, evident, croaţii cuprinşi în antologie, dar şi noii noştri prieteni ruşi. Pe ansamblu, a fost o discuţie prietenească şi cred că “am ieşit” onorabil, chiar dacă antologia avea un mic defect şi n-am avut suficiente exemplare la dispoziţie. Nota 8.

Gata cu “Bella Proxima”, fuga la “Lecture corner” unde urma să citesc “Big bing, Larissa”, desigur în engleză. La acel “lecture corner”, puzderie de lume, însă veniseră să se fotografieze cu scaunul de tortură pe care urma să stea cel care citea (umor SF croat). Odată şedinţele foto terminate, lumea s-a cam dus şi am rămas numai noi1, drept care am aşteptat un sfert de oră şi am plecat, “cu coada între picioare”, ca să citez din clasici . Timp pierdut. Nota 3.

La panel-ul “Translating SF”, noi2 am întârziat câteva minute, drept care Antuza Genescu s-a sfiit să-şi ocupe locul cuvenit, în prezidiu. Ne2-am aşezat în ultimul rând şi am ascultat câteva consideraţii cam plictisitoare despre locul şi rolul traducătorului în lumea actuală. Destul de puţin despre specificitatea traducerilor în SF. Era târziu şi lumea cam moţăia. Nota 7.

Sâmbătă. Şedinţa ESFS unde urma să se decidă totul: Euroconul din 2014, plus votările pentru premiile ESFS. Acum ne este clar tuturor că n-are sens să licitezi contra irlandezilor în momentul în care preşedintele ESFS (irlandez) este “juge et partie”. Însă, chiar dacă nu s-ar fi întâmplat aceasta, ar fi fost bine să venim cu o prezentare mai puternică. Faptul că s-au obţinut – totuşi – 16 voturi (contra 61 pentru Irlanda) înseamnă că unii, în mod paradoxal, încă ne simpatizează deşi suntem coada Europei la multe capitole (cam la toate, de fapt). Faptul că au existat delegaţi ai României care au votat cu Irlanda nu este imputabil nimănui, este o opţiune personală şi, atâta vreme cât candidatura a fost o iniţiativă personală a unui român, nu-i poţi imputa unui alt român că îi preferă pe “ceilalţi”.

Candidatura prezentată de Eugen Lenghel a avut alte merite: în primul rând a dinamizat niţeluş atmosfera, în al doilea rând ne-a lămurit ce fel de om este Dave Lally, actualul preşedinte al ESFS. La şedinţa de votare, domnul preşedinte nu s-a mai retras din prezidiu; dimpotrivă, a găsit de cuviință să mai spună câte ceva în sprijinul candidaturii Irlandei, a invitat-o pe organizatoarea Worldcon-ului 2014 de la Londra să vorbească despre acesta chiar înainte de votare (apropierea datei Worldcon 2014 de data propusă pentru Eurocon 2014 fiind un argument decisiv al irlandezilor); domnul Lally este cel care a numărat voturile şi a prezentat situaţia pe tablă, tot el a venit cu informaţii detaliate despre ce urmează să se întâmple la Dublin în 2014. El a fost acela care a scris preţul taxei de participare la Eurocon 2014 pe tablă. Omul probabil a vrut să se depăşească pe sine oferindu-ne maximum de informaţie, fără a mai ţine cont de mici probleme de conflicte de interese. Am asistat timp de un sfert de oră la promovarea Euroconului 2013 de la Kiev, alt sfert de oră promovarea Euroconului 2014 de la Dublin, două “one-man shows”, în rolul principal agentul de turism Dave Lally. Nota 2. Democraţie de pe vremea lui Trujillo sau Ceauşescu.

Faptul că s-a votat imediat susţinerea României pentru a organiza o Euroconference în 2014 (nu mă întrebaţi care-i diferenţa faţă de un Eurocon) nu este surprinzător pentru nimeni. Premiu de consolare. Am senzaţia – totuşi – că ar fi şanse să organizăm ceva mai serios decât sunt îndeobşte manifestările de tip Eurocon. Dacă vrem, desigur. Nu ne obligă nimeni. Însă – vorba lui Laurenţiu Demetrovici – în 2014 fanii SF vor avea bugetul secătuit de participarea la Worldcon la Londra, puţini îşi vor permite o “dublă”. Poate facem ceva în 2015, poate se mai aşează lucrurile până atunci, poate reuşesc românii să mai facă vreo 2-3 km de autostrăzi (da, încep să fiu obsedat de asta), iar noi – sefiştii – să convieţuim în pace şi armonie (altă obsesie).

După care am votat (de data aceasta maximum două voturi pe naţiune) pentru ESFS Awards. Numărătoarea voturilor s-a făcut în comitet restrâns, iar rezultatele s-au anunţat direct la ceremonia de decernare a premiilor. După cum se ştie, noi3 n-am luat nimic în afara premiului de încurajare pentru Oliviu Crâznic. Am, totuşi, senzaţia că Liviu Radu n-a stat chiar rău, probabil a ieşit în poziţia secundă.

A urmat panel-ul pe care l-am propus eu: “The European Hard Science Fiction”, la care în board urma să se afle Antuza Genescu şi Cristian Tamaş, înlocuit de Cătălin Badea-Gheracostea (căruia îi mulţumesc pentru aceasta) şi la care organizatorii ni2 l-au alăturat pe Dmitri Glukhovski, unul dintre cei mai gustaţi tineri scriitori ruşi. Participare: circa 40 de persoane. Discuţia s-a animat destul de repede în jurul tentativei de a identifica motivele declinului aparent al hard-SF-ului faţă de hemoragia de fantasy, gothic, vârcovampiri etc. Unde se sfârşeşte ştiinţa şi unde începe vrăjitoria? Ce soluţii oferă ştiinţa şi ce soluţii are religia? etc. Cine mai scrie hard SF în ţările noastre? Stanislav Lem este hard sau soft SF? Dmitri a sosit cu puţină întârziere şi a vorbit spre sfârşit, extrem de avizat şi atractiv. Cătălin a fost vioara întâi. Am avut intervenţii din partea francezilor, polonezilor, croaţilor, a unicului sârb prezent la conferinţă. Ne2-am descurcat bine (impresia unei persoane care nu prea are obiceiul să-mi facă complimente). Nota 9. Am fi discutat mai mult, dar urma festivitatea de premiere.

Sâmbătă seară, deci, premiile. S-a văzut cum un minim efort de promovare cu prezentări ppt şi pliante distribuite, acţiune solidară a cehilor şi slovacilor – le-a putut aduce un premiu. (E drept că şi slovenii au făcut prezentări similare, dar n-au luat nimic.) Personal, m-am bucurat pentru francezi (“Galaxies” şi “Ailleurs et demain”) şi, desigur, pentru Concatenation. Da, ne întoarcem în ţară cu coada între picioare, fără niciun premiu major, la fel cum au păţit şi ruşii, ucrainienii, polonezii, italienii, germanii etc.

Aşa că ne1-am cam rupt de restul activităţilor (balul mascat final, cu ceremonia de decernare a premiilor pentru măşti) şi ne1-am petrecut ultima seară în Zagreb, la o prăjitură şi un sightseeing final. A doua zi, duminică, n-am mai dat pe acolo (era un singur panel cât de cât interesant, despre steampunk, fenomen care îmi atrage atenţia, deşi nu ştiu dacă voi scrie vreodată aşa ceva). Da, mai era ceva care putea fi interesant din punct de vedere masochist: un panel despre cum va să fie Eurocon-ul la Dublin (pus în program înainte să se ştie cine va câştiga licitaţia) şi un altul “How to run Eurocons”, în prezentarea lui Dave Lally. No, thanks.

Plecam spre coasta dalmată. Ar fi fost păcat să nu ajungem la Adriatică. Era weekend-ul de 1 Mai. În România căzuse guvernul. Există lucruri mai grave decât să nu iei niciun premiu important la Eurocon.

Poză 1: în timpul panelului “The European Hard Science Fiction”, Antuza Genescu şi Cătălin Badea-Gheracostea. Pe tablă se poate observa scrisul lui Dave Lally care tocmai contabilizase cu câteva ore în urmă voturile pentru Eurocon 2014; acelaşi scris prezintă şi invitaţii speciali de la Eurocon 2014, precum şi cât va fi taxa de participare la Dublin.

Poză 2: Acelaşi panel, Antuza Genescu şi Cristian-Mihail Teodorescu. Se văd mai bine tabla şi însemnările domnului Lally.

 

Cristian M. Teodorescu