Un grup de foşti membri ai cenaclului au decis reactivarea “Cenaclului SF Solaris”, primul şi cel mai vechi cenaclu SF din ţară. Cenaclul SF Solaris a fost înfiinţat pe 25 iulie 1969, desfăşurându-şi lucrările de obicei la Casa de Cultură a Studenţilor, fiind urmat la câteva luni distanţă, de  Cenaclul H.G. Wells din Timişoara, pe 9 noiembrie 1969, în urma unei “mese rotunde” literare la care a participat şi Adrian Rogoz.

Printre iniţiativele notabile ale Cenaclului SF Solaris s-au numărat şi organizarea primei conSFătuiri naţionale a cenaclurilor SF, în 14-15 aprilie 1972 considerată ca fiind “RomCon 1” stabilind reţeta acestui gen de evenimente. Tot în 1972, în iunie,  a fost creat primul fanzin românesc, numit “Solaris“, participând în mod excepţional la primul Eurocon în 1972 şi primind premiul pentru fanzin. Însumând doar aceste premiere, putem spune că “Cenaclul SF Solaris” este o instituţie a cărei tradiţie merită continuată.

Au fost contactate cenaclurile ProspectArt şi WolfPack, ambele din Bucureşti, în vederea constituirii Federaţiei Naţionale a Cenaclurilor SF, cu scopul de a păstra în domeniul public denumirea şi conceptul “Romcon“, de întâlnire anuală a cenaclurilor de SF din România, alături de fani şi posibili invitaţi speciali, la dispoziţia oricărui cenaclu organizator din ţară. Singura regulă ce va fi impusă, este în continuare cea clasică, şi anume anunţarea iniţiativei de către un cenaclu SF de a organiza un “Romcon“, cu 1 an înainte şi aprobarea decisă prin vot deschis de către toate cenaclurile participante.

Federaţia Naţională a Cenaclurilor SF va susţine, printre altele, demersurile necesare pentru organizarea în România a unui eveniment Eurocon în 2015 sau 2016.

Le urăm succes.

Vom reveni cu amănunte.