. . . Va fi odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar mai povesti. Când puricii vor fi dotaţi cu G.P.S-uri, de vor crăpa mâţele căutându-i prin blană şi când galinaceele vor fi recunoscute drept fiinţe bipede, atunci va începe povestea noastră. În vremurile acelea , lipsite de cuantificarea vectorială a timpului, într-o galaxie foarte îndepărtată, în inima unui sistem solar încălzit de două pitice roşii, îşi consumă existenţa o planetă micuţă numită Phantasia. Aflată în cercul de aur al creaţiei, acolo unde doi atomi de hidrogen înlănţuiţi cu unul de oxigen coexistă în minunea ce reprezintă apa lichidă, ferită de urgii cereşti şi supusă, rareori, extincţiilor în masă, această minune a reuşit , de-a lungul a numai două miliarde de ani, să susţină viaţa inteligentă (ne referim desigur la o societate tehnologizată). Bipezii aflaţi în vârful lanţului trofic au continuat să se dezvolte mental şi anatomic până ce gradul de deşteptăciune le-a permis mutaţii controlate. Şi-au îmbunătăţit corpurile, au dezvoltat tehnologii performante, ba chiar au intervenit asupra masei creierului trecând încet, dar sigur, într-o nouă etapă de dezvoltare. S-au mulţumit să-şi dezvolte performanţele speciei, însă într-un mod cât se poate de egoist. Dar tocmai această lipsă a hazardului şi încercarea de a planifica totul, de a ţine sub control întreaga viaţă , s-a dovedit a fi” călcâiul lui Ahile” pentru acest neam. Când, în sfârşit, şi-au dat seama că lucrurile o luaseră pe un făgaş greşit, era prea târziu. În încercarea (disperată)de a-şi dezvolta factorul de inteligenţă, au pierdut din vedere legea pe care credeau că au depăşit-o: ” Evoluţia speciilor după criteriile selecţiei naturale. „ În numai două generaţii de când cutia craniană” a refuzat” să se dezvolte în ritmul impus de creşterea masei encefalului, a apărut o boală incurabilă care a schimbat, din temelii, viaţa phantasienilor. Nici încercările savanţilor de a limita fenomenul, nici eliminarea fizică a exemplarelor contaminate de ciudata maladie sau izolarea comunităţilor cuprinse de pandemii şi apoi de epidemii, nu au avut niciun efect. După aproape un secol de luptă , maladia a suferit o mutaţie care s-a dovedit a fi lovitura de graţie. O degenerare progresivă a organelor a făcut ca extratereştrii să arunce în luptă o ultimă armă de care mai dispuneau: Bionica! Au început (timid) să înlocuiască organele atinse de atrofie cu exemplare artificiale construite în fabrici speciale. Apoi, când fenomenul a scăpat de sub control, au iniţiat să construiască subansamble (chiar şi organe)peste tot unde exista dotare tehnologică. Au scăpat în natură cantităţi apreciabile din enzima folosită în dezvoltarea creierului şi întreaga planetă a devenit o lume de nerecunoscut! . .

*

Puricele se aşeză istovit pe un ghemotoc de carne, unduind suprafaţa din jurul contactului asemenea unei saltele umplute cu apă. Îşi frecă gânditor ultimele două perechi de picioare în timp ce îşi aşeza şlemafonul care îi alunecase peste ochi.

– Aici” 1” , răspunde“2” ! ţipă ascuţit, ridicându-şi perişorii din barba lungă, focalizând microfonul supradimensionat care îi atârna în dreptul gurii.

Eliberă butonul de emisie şi înjură, nervos, când canalul radio se umpluse cu zgomot de fond, atenţionându-l că nu putea să recepţioneze niciun fel de mesaj. Se eliberă de povara staţiei, a cărei antenă impresionantă atingea un smoc consistent din blana albă a felinei invadate, şi începu să privească în lungul culoarului pe care îl formase un alt cercetaş, cu ajutorul” defrişatorului” de ultimă generaţie din dotare. Încercă să pătrundă în desimea locului, folosind funcţia cu infraroșu a binoclului, şi căută profilul termic al camaradului. Nu descoperi nimic, deşi insistă în scanare câteva minute bune. Acum îi atrase atenţia frânturile de cuvinte ce răzbăteau din difuzorul mijlocului de comunicare. Se repezi într-un salt caracteristic şi acţionă potenţiometrul de reglaj fin până ce auzi glasul dispecerului aflat în satelitul principal ce orbita pisica căzută în apatia generată de siesta unei mese copioase. Aceasta îşi mişca în răstimpuri poziţia urechilor, deranjată de zumzetul motoarelor celor trei maşinării care coordonau întreaga acţiune.

– Aici Tata, „ 1” mă auzi?

Puricele zâmbi larg, dezvelindu-şi lărgimea gurii cu un bombănit de satisfacţie. Îşi frecă posteriorul strălucitor de pielea catifelată a victimei, excitat de misiunea care putea să-i aducă o avansare la „ excepţional” .

– Totul este pregătit, atenţionă el privind semnul, în forma literei „ x” , ce trona în faţa sa. Doar că nu mă dumiresc unde este” Numărul 2” ! Ştiam că este în faţă, dar i-am pierdut urma!

– Nu te preocupa de lucrul acesta! se auzi dojana dispecerului care îşi ridică privirea spre ecranul ce monitoriza agentul cu pricina. Este în siguranţă! De acum, totul depinde de tine! Vreau să introduci sonda, să porneşti sistemul de extracţie a sângelui, fără ca bestia să poată simţi ceva. Ca la simulări! Nu vreau nicio greşeală! S-a înţeles? . .

În loc de răspuns, „ 1” îşi şterse fruntea, deşi nu avea niciun fel de transpiraţie. Ştia că este monitorizat video şi încerca să folosească gestul pentru a-şi impresiona superiorii. Desfăcu tacticos baierele rucsacului şi scoase , pe rând, cei cinci cilindri care formau telescopul ce trebuia să penetreze pielea bietei pisici. Ridică recipientul cu anestezic şi începu să golească lichidul, aruncând dopul filetat în desişul blănii virgine.

– Să fie într-un ceas bun! se exterioriză săltându-şi privirea spre slăvi, entuziasmat de faptul că îl privea întreaga comunitate.

Aşteptă câteva secunde, observând reacţia epidermei care începuse să se decoloreze sub acţiunea agentului chimic, apoi, fără niciun preludiu, iniţie introducerea sondei până ce, în capătul cu diametrul cel mai mare, debutară primele picături de hemoglobină. Acum, nu mai era timp de zăbavă! Fixă cu atenţie burduful, având grijă să-i fie strânsă gura în jurul căii de alimentare, legă cu nădejde şi făcu un nod – „ Iansik” , în cel mai pur mod marinăresc. Fericit, începu să fredoneze o melodie ale cărei versuri le compusese într-un moment de inspiraţie:

– …Dacă frunza ar vorbi, ar ritma în dor de verde,

Dacă marea ar cânta, ar valsa pe val ce pierde.

Dacă codrul s-ar mişca, s-ar urni molcom spre creste,

Dacă timpul s-ar opri, ar pieri dureri şi veste. . .

Glasul strident al dispecerului tăie , într-o clipă, minutul artistic al puricelui.

– Ce dracu’ este asta, „ Numărul 1” ? Te-ai țicnit? . . Dacă ai asemenea veleităţi, te poţi înscrie în cenaclul” Puricele ca şi Greierele” , dar asta după ce îţi îndeplineşti misiunea în care eşti angrenat! Apropo, vezi că senzorii ne arată că primul burduf este aproape plin. Este cazul să-l pregăteşti pe următorul!

“1” se ruşină. O clipă îşi pierdu îndemânarea şi atinse cu un singur picioruş sonda de extracţie. Aceasta îşi croi drum către nervul din apropiere şi mâţa simţi o durere ascuţită care o făcu să iasă din starea de apatie.

– „ NV” ! Sări! ! ! se auzi comanda coordonatorului operaţiunii care văzuse intenţia felinei de a-şi scărpina locul cu pricina. Puricele se gândi câteva clipe, recapitulând în minte comenzile rapide pe care trebuia să le cunoască la perfecţie.

– Aş zice că „NV” înseamnă nevăzut, dar poate reprezintă. . . (Nu reuşi să continue. ) În aceleași moment, simţi o greutate imensă ce-i strivi trupul de pielea roşiatică pe care o invadase. – O, mama! se auzi scâncetul său , dublat de pocnetul corpului care exploda, împroşcând arealul cu sânge proaspăt.

– Nenorocitul! . . A băut, deşi era strict interzis în timpul misiunii! se desluşi comentariul sec al dispecerului care activă comanda de retragere strategică către câinele aflat la câţiva metri. Cele trei nave porniră încolonate spre următoarea victimă, etalându-şi fiecare inscripţia de care puricimea era atât de mândră: ” SIPHONAPTERELE SUNT PUTEREA” .

Pisica, lipsită de gradul de inteligenţă al micilor vampiri, insistă în calmarea durerii, dar nu reuşi decât să afunde , mai mult, sonda de extracţie. Se revoltă de-a binelea şi, mieunând ameninţător, sări în poala regelui aflat într-un moment de contemplaţie.

– Ptiu, drace! se sperie acesta, împingând cu ambele braţe mâţa supraponderală care ateriză într-o poziţie nu tocmai fericită, în faţa tronului. Dispari, Felix! N-am timp de joacă, se scuză capul încoronat preocupat de piciorul său stâng căruia i se blocase comenzile unui servomotor.

De nebun, se desprinsese din cuplajul central şi începuse să se târască prin sală, folosindu-şi degetele în încercarea unei noi evadări.

– Ce porcărie! . . Nu mai poţi avea încredere în nimeni în zilele noastre. Au început să mă păcălească, chiar şi pe mine, regele lor! Ce o să urmeze? . . Privi spre oştenii care îşi stăpâneau, cu greu, râsul. Trebuie să o fac cu mâna mea , se hotărî monarhul ridicându-se în piciorul cuminte, o amintire din timpurile când se găseau lucruri de calitate. Se văzu nevoit să sară, culegând rebelul într-o serie de înjurături pe care nu putem să le redăm în această povestire. Auzi hărmălaia care se instaurase dincolo de uşile masive de stejar, ce izolau Sala Tronului de restul palatului, şi ridică privirea către sfetnicul său, un cyborg care îşi făcuse un nou upgrade, îmbunătăţindu-şi considerabil calităţile intelectuale. Acesta aşteptă câteva secunde până ce stăpânul îşi fixă membrul infidel, înclină capul, în semn de respect, şi ieşi din nişa unde îşi încărca acumulatorii printr-un procedeu” wireless” , având grijă să-şi decupleze din sistem antena receptoare.

– Stăpâne! începu ciudatul personaj ai cărui umeri proeminenți îl făceau de-a dreptul hidos, o delegaţie a galinaceelor se află în palat de câteva zile şi solicită , insistent, o audienţă la Măria Ta! Cu nimeni nu vor să vorbească, decât cu regele. (Înclină a doua oară capul. ) Este una din acele specii asupra căreia enzima a acţionat… Sunt în anticameră , unde încercăm să-i facem să înţeleagă că nu se poate intra oricând şi oricum, la suveran!

– Bine, bine! se grăbi să oprească explicaţiile conducătorul regatului, aşezându-se pe tron, cu privirea aţintită către piciorul pe care îl recuperase de puţin timp. Trebuie să încheiem circul acesta care s-a prelungit nesperat de mult. Nuttless, cheamă, te rog , un singur reprezentant al…galinaceelor, să vedem ce vor… Doar unul singur! . . Nu mai mulţi!

x Shield Logo
This Site Is Protected By
The Shield →