…Într-un viitor apropiat.
Nava extraterestră zăbovea pe orbita Terrei de aproape două săptămâni. Camuflată în spectrul vizibil, se afundase într-o apatie relativă produsă de incident la un generator secundar al cărui randament de funcţionare scăzuse până la limita de avarie. Comandantul, asskanul Rojh’ir era îngrijorat. Se refugiase lângă pupitrul operaţional şi scana senzorii interni fără să-i pese de cei doi subordonaţi încremeniţi la câţiva metri de uşa liftului intern, într-o poziţie cât se poate de regulamentară. Periodic, ridica cele două perechi de ochi admirând panorama planetei a cărei frumuseţe evidentă nu putea să o ignore.
-Vom pierde acoperirea, mormăi plimbându-şi arătătorul peste tastele în relief, iritat de faptul că misiunea se dovedea mai dificilă decât anticipase. Îşi adună suflul în obrajii voluminoşi şi ridică miile de ţepi argintii, transformându-şi chipul în expresia cea mai clară a furiei asskane. Expiră într-un şuierat prelung, după câteva secunde în care îşi reţinu amestecul de întreţinere a vieţii, gâtuind apoi debitul de aer trecut prin trompă (avea rol de organ olfactiv). Aceasta începu să zvâcnească, mărindu-şi diametrul sub teribilul efort la care era supusă. Horcăiala ce încheie ”oftatul” atrase atenţia gărzilor asupra unei posibile izbucniri de violenţă pe care şeful putea să o aibă în orice clipă.
-La naiba cu această planetă!.. Lovi cu pumnul strâns, fisurând ecranul monitorului din imediata sa apropiere, ignorând sângele care începu să se împrăştie peste cioburi. Se ridică, folosindu-şi toate cele patru membre inferioare într-o palpitare care supuse cu uşurinţă gravitaţia artificială generată în navă. Când simţi că se desprinde de podea, apucă un mâner de siguranţă folosindu-şi puterea braţului în compensarea surplusului de forţă nedorită. ”Pare a fi mai mult decât o simplă defecţiune” concluzionă, privind atent pe unul din subalterni care afişase o nuanţă uşor ironică. Îşi stăpâni impulsivitatea, căutându-şi arma ce trecea neobservată chiar şi celor mai pătrunzătoare priviri. Scormoni după silueta gingaşă, ajungând la butonul de activare în clipa în care figura soldatului se degaja de petrificarea în care se adâncise de minute bune. Înjurătura specifică rasei se concretiză în strălucirea blondă a sabiei cu tăiş subatomic. Soldatul nu simţi nimic! Văzu doar mişcarea uimitoare al fasciculului de energie care îi penetra gâtul musculos, fără să-i creeze nici cea mai mică senzaţie de disconfort. Începu să-şi măsoare superiorul într-un mod independent de voinţa sa, privindu-l de sus până jos şi încheind această neaşteptată operaţiune la numai câţiva centimetri de unul din picioarele sale… Îşi pierdu capul într-o dâră de sânge care îi străbătea trupul pe întreaga sa verticalitate. Rojh’ir Varr stărui în finalul de lovitură cu cele două braţe încadrându-i capul rotund şi cei patru ochi fixaţi pe teribila armă din luciul căreia se scurgeau picături lungi de sânge. Acţionă butonul care servea pentru dezactivare fără să mai aştepte nimic altceva. Lama se retrase în cuminţenia tecii, înglobată acumulatorului de mare putere, transformând unealta într-un simplu cilindru de câţiva zeci de centimetri. Cu siguranţă, gradul de stres la care ajunsese generalul asskan era deosebit de ridicat. Şi graba în îndeplinirea misiunii pe această planetă, aflată la celălalt capăt al galaxiei, nu pria deloc planurilor sale. Acum privea batjocoritor tremuratul care pusese stăpânire pe cel de-al doilea paznic, copleşit de reacţia brutală la care fusese martor. Acesta coborî vederea şi îşi lipi bărbia de pieptul străjuit de armura argintie, lăsându-şi trompa să-i atârne într-o legănare aproape comică. Izbăvirea se concretiză în sunetul strident al alarmei care acoperi orice altă exaltare fonică de pe cuprinsul navei. Periodic, vocea metalică începu să oprească bucata melodică ce reprezenta avertizarea propriu-zisă, anunţând pierderea camuflajului. Comandantul asskan afişă o mină severă. Mări distanţa dintre cele patru picioare compensând instabilitatea inerţială, activă autorizaţia şi ordonă părăsirea orbitei către partea întunecată a satelitului natural, la adăpost de orice pericol ce putea să apară în actualul context. Impulsul gravitaţional îl făcu să pornească către una din ieşirile punţii, ignorând bietul soldat care privea pierdut spre trupul decapitat al colegului. Coridorul intens luminat îl purtă către Sala de Consiliu unde ordonase o întrunire de urgenţă cu ofiţerii navei. Călca apăsat, în mersul pe care rasa sa îl întrebuinţa prin spaţiile înguste ale căilor de acces şi îşi folosea cele două membre inferioare din mijloc pentru o deplasare apropiată de cea a unui biped, în timp ce cu ajutorul flancurilor se sprijinea de pereţi. Părea mai degrabă un păianjen în alergare, consumându-şi din încordarea care-i pusese stăpânire pe trupul puternic, în izbituri formidabile către cele trei planuri ale tunelului. Era supărat şi de câteva zile nimeni nu mai putea să-i intre în voie. Asta de când primise, prin subspaţiu, noile ordine în urma cărora trebuia să rămână în zonă încă opt ”zdrohoni” (aproximativ zece luni pământene) pentru monitorizarea celor cinci sute de sonde aflate în teatrul de operaţiuni. Veştile acestea îi schimbară total dispoziţia care şi aşa era destul de proastă. Fusese numit comandantul navei după ce titularul ei de drept decedase înaintea începerii misiunii. Atunci nu mai putuse să evite preluarea sarcinilor. Simţise că Mardss-Hupp fusese asasinat drept victimă colaterală, dar nu putea să demonstreze acest lucru. De fapt el era ţinta şi nu bietul colonel care servise Imperiul fără nici o altă implicare. Totul părea o acţiune în stilul caracteristic organizaţiei ”Cjolmin Strasj” (Căile Abundenţei), o vasală a Ghildei Comerciale, care se ocupa de partea murdară a business-ului uriaşei alianţe ce deţinea aproape 90% din volumul tranzacţiilor de bunuri şi servicii ale Imperiului. Aceasta dorise înlăturarea lui Rojh’ir Varr din sânul afacerilor, printr-un procedeu care să-i asigure falimentul. Şi cea mai bună metodă era numirea lui la conducerea unei nave şi îndepărtarea de sistemul solar asskan. Generalul era convins că acesta era adevărul. Se dovedise că inteligenţa sa nu avuse nici o şansă în faţa puterii acestei organizaţii din care refuzase să facă parte.
Acum hiperboliza întreaga situaţie. Defectarea generatorului de integritate al camuflajului părea un sabotaj. Informaţiile primite despre prelungirea menirii, de asemenea. Intră pe uşa Sălii de Consiliu emanând o furie pe care încercă să o ascundă fără succes. Trecu în revistă corpul ofiţeresc, mulţumindu-se să constate că nu lipseşte nimeni şi se opri în preajma rândului de fotolii dotate cu ecrane bidimensionale destinate primelor ranguri ierarhice.
-După cum ştiţi, Realitax-Prime a fost activat, începu căpetenia extraterestră folosind un ton apropiat de limita superioară a timbrului său vocal, clipind din cei patru ochi într-o prelungire voită a gestului. Membranele orizontale ce-i măturau vederea se opriră în capetele cursei, într-o vibraţie susţinută ce trădau gradul înalt de enervare la care ajunsese. Reuşi să-şi stăpânească nemulţumirea strângându-şi rana căpătată pe punte şi monitoriză vâscozitatea lichidului roşiatic, care începuse să îşi croiască drum mânat de gravitaţia artificială, continuându-şi spiciul fără să folosească o altă inflexiune.”Şi cei cinci agenţi se vor întoarce pe Anumbis (numele navei asskane) cât mai repede cu putinţă. Din păcate am pierdut camuflajul şi a trebuit să ne refugiem aproape de satelitul natural al planetei. De aici însă, nu putem monitoriza sondele. Suntem prea departe! De aceea vă ordon să vă ocupaţi de repararea generatorului, cât mai repede cu putinţă!” Vocea autoritară a generalului se topi în anunţul computerului despre apropierea unei navete cu semnătură asskană.
-Iată băieţii noştri, se bucură Rojh’ir Varr convins că poate evada spre lucruri plăcute. ”În sfârşit soseşte o veste bună!” (O clipă se înmuie.) Se adresă lui Mashan Thods (ofiţerul tactic) pentru activarea amplificatorul holografic şi imaginea tridimensională a ”Săgeţii” apăru în faţa tuturor. Aceasta îşi dezactivase învăluirea, semn că era aproape de nava-mamă. Datele placardate în partea superioară a înfăţişării indicau ceva mai puţin de nouăsprezece ”mirthini”(aproximativ o sută de mii de kilometri) de Anumbis…
*
…În sala de consiliu se mai aflau doar trei asskani. Doi din ei nu cutezau să se aşeze deşi erau nenumărate fotolii libere. Se mulţumeau să-l privească pe cel ce se adâncise în gânduri în aşteptarea celor cinci iscoade. Când uşa de acces se acţionă, răsuflarea deveni o manifestare firească a eliberării. În mijlocul camerei, aproape de zona tehnică a locaţiei, se adunară agenţii deghizaţi în oameni, cu ajutorul dispozitivelor speciale din dotare.
-Vă rog, se destăinui Rojh’ir Varr ascunzându-şi beteşugul din palmă în armura strălucitoare. ”Sunteţi hidoşi! Decamuflaţi-vă domnilor! ” Mashan Thods şi secundul navei Zichan’mil Saj, încuviinţară şi ei ordinul, prin binecunoscuta mişcare în plan vertical a trompelor. În câteva clipe trupurile ce imitau cu mare precizie oamenii se transformară în asskani autentici.
-Este mult mai bine, continuă comandantul ridicându-se din fotoliu. Îi trecură prin minte amintiri despre începutul carierei sale când fusese şi el agent activ. După câteva ture, prin faţa rândului perfect aliniat, se declară mulţumit. Stărui în faţa”numărului 3”- şeful echipei, de la care aştepta raportul oficial. Acesta simţi insistenţa şi cuteză un pas în faţă. Se căută printr-un buzunar al vestei şi scoase un dispozitiv paralelipipedic, de mărimea unei palme omeneşti, pe care îl cuplă la amplificatorul holografic. Imaginea globului pământesc lumină întreaga cameră. Pe măsură ce procesul înainta în zoomul specific, porţiunea centrală a imaginii era interpolată pentru a acoperi întregul format. În faţa asistenţei apăru continentul european. Apoi, Insulele Britanice se dezvăluiră într-o beatitudine a detaliilor uimitoare. În cele din urmă Londra deveni imaginea centrală. Undeva în sudul metropolei, avertizorul optic sesiza locul unde fusese activat Realitax-Prime…
*

x Shield Logo
This Site Is Protected By
The Shield →