Pământul a fost acoperit în trecutul său de numeroase combinaţii de continente, unele gigantice, iar în viitorul îndepărtat probabil că istoria se va repeta. Cercetătorii sugerează că următorul supercontinent, denumit Amasia, s-ar putea forma prin fuzionarea dintre America şi Asia, ce vor avansa spre nord şi vor închide astfel Oceanul Arctic. În plus, avansarea celor două Americi spre nord vor presa Europa între ele şi Asia, iar Australia ar putea fuziona cu India. În ceea ce priveşte Africa, şi aceasta va urma acelaşi curs.

Pangaea, supercontinentul erelor trecute – este precursorul continentelor de astăzi. În paleozoic şi mezozoic, în urmă cu aproximativ 250 milioane de ani, a fost terenul de joacă al dinozaurilor.

Geologii de la Universitatea din Yale, SUA, sugerează că Amasia ar putea apărea probabil peste mai mult de 100 milioane de ani. Supercontinentul, descris în revista Nature, ar putea fi format ca din nişte imense piese de puzzle. Unele teorii încearcă să explice viitorul fenomen prin ruperea către exterior a continentelor actuale şi reunirea lor în alte zone, iar altele propun ca model supercontinentul Pangaea, anume crearea de zone de subducţie, cauzele multora dintre cutremurele şi erupţiilor vulcanice actuale. Ulterior va putea începe o nouă separare a continentelor, cu o configuraţie diferită de cea prezentă.

Cătălin Cofaru

x Shield Logo
This Site Is Protected By
The Shield →