Filosofând despre cunoaştere, s-a tot spus şi se repetă perpetuu că există o limită. Acea limită îndepărtată pe care spiritul uman o caută neostoit, acel punct la infinit unde se întâlnesc poezia, ştiinţa şi credinţa. Toate, creaţii ale spiritului uman. Forme ale expresiei artistice sublimate în metafore poetice, exprimate prin ecuaţii, marmură cioplită sau cuvânt scris. Părţi ale macrocosmului numit cultură, create cu scopul de a împărtăşi şi de a educa.

Poate nu numai. Pe lângă acele creaţii perene care intră în istoria culturală, de veacuri apar şi mediocrităţile. Lucrări scornite cu gândul la bani, faimă facilă sau petrecere deşartă a timpului. Acestea din urmă nu au acel mesaj, acel conţinut pe care noua generaţie îl poate asimila pentru a se instrui, punând astfel temelie noilor creaţii. În căutarea senzaţionalului instantaneu, rolul de instrument educaţional este neglijat şi de multe ori inversat.

În literatură, fără osebire de gen, comercialul predomină. Facilul smulge arginţi din punga spiritelor simple, neoferindu-le nimic altceva decât pierdere de vreme. Şi multe laude din partea confraţilor ce zâmbesc, liniştiţi de lipsa concurenţei reale.

Am pornit acest demers de la o sferă generală a cunoaşterii umane. Ce legătură are cu SF-ul? Păi mulţi din autorii celebri de SF au pornit şi s-au dezvoltat ca oameni de ştiinţă sau specialişti. Au popularizat ştiinţa sau tehnologia cu specificitatea propriului domeniu, fie matematicieni, biologi sau ingineri…  În scrierile mai mult sau mai puţin reuşite şi-au propus să popularizeze, să instruiască, să comunice idei şi concepte despre realitate. O realitate schimbată uneori pentru a corespunde problemelor sau pentru a crea o prea-abstractă metaforă. Codificarea informaţiei în opera literară este un subiect încă şi mai vast decât codificarea matematică a operelor muzicale clasice. Mesajele sunt criptate de autor şi lăsate cititorilor spre descoperire şi interpretare. Mainstreamul nu are aceeași preocupare. E mai mult o istorie a prezentului, o imagine ludică şi prea puţin ambiguă a unor realităţi comune. Piramida necesităţilor vitale este abordată dinspre baza acesteia, oscilând între pornografie şi erotism, cu vagi întreruperi pentru satisfacerea setei, foamei şi eventual a instinctului de supravieţuire, dacă din întâmplare, autorul iscodeşte destul de repede o armă. Dar nu prea des, pentru că altfel o dăm în poliţiste, alt gen care deranjează.

Autorul de mainstream vede SF-ul drept un gen în care aventura are conotaţii de instinct sexual sălbatic sau instinct de supravieţuire sălbatic, plasând-o undeva între pornografie şi policier, cu vagi pericole asociate rockerismului:

Nu identific în SF un pericol mai mare decât în pornografie sau în rockerism. Mie, de pildă, filmele de science fiction mi se par încă destul de curate şi de morale (aţi observat ce vestimentaţie interesantă poartă femeile din aceste pelicule sau, altfel spus, că sunt mai tot timpul acoperite?) Şi mai cred că, peste un timp pe care nu-l pot aprecia, moda aceasta a science fiction-ului se va transfera în altceva. Radu Voinescu  „LITERE, ARTE & IDEI”, nr. 1/10 ianuarie 1994; Revista Nautilus, Decembrie 2011.

Observaţi că SF-ul este acceptat în filme, ignorat în literatură, şi abordând extremele în vestimentaţie, de la acoperirea extremă a corpului se sugerează prin extrapolare, nudul perfect, asociat paradoxal pornografiei amintite în citat, şi nicidecum idealului de frumos în artă, recuzând-o până şi pe Venus din Millo.

Vă recomand să citiţi acest articol al lui Radu Voinescu, prezent în Revista Nautilus nr. 47, şi apoi editorialul aceluiaşi număr.

Veţi avea perfecta argumentaţie de ce SF-ul este ocolit, blamat şi denigrat. Pentru că nu eşti recunoscut ca scriitor dacă te remarci ca autor de SF. Pentru că însuşi scriitorul de SF doreşte migrarea spre mainstream şi aneantizarea sintagmei jenante. Pentru că mainstreamul prin puterea sa comercială tinteşte o cât mai mare acoperire pentru platitudini şi echivoc lipsit de substanţă, dus la rang de metaforă. Mai mult, pentru că nu se doreşte instruirea maselor ocolind monopolul şcolilor. Despre care ştim ce rezultate mediocre au în România. Nu se doreşte spargerea monopolului prezenţei scriitorilor de mainstream în manualele de literatură, a căror tipărire presupune drepturi de autor substanţiale…

Voi încheia cu alt citat din Radu Voinescu – “Specificul SF-ului şi al fantasticului”

Din toate aceste motive, deşi nu mă număr printre iubitorii literaturii de anticipaţie, consider eforturile de a o demola inutile. Prin faptul că un cititor nu recunoaşte lumea SF-ului ca fiind a sa, aşa cum o recunoaşte pe aceea din povestirile lui Poe sau ale lui Mircea Eliade (în afară, desigur, de cazuri izolate, de care are însă a se ocupa psihopatologia), acest tip de texte se autoexclude de la banchetul literaturii de studiat la şcoală.

Nimic măgulitor, dealtfel argumentaţiile sunt aceleaşi din tribuna unui derby Steaua – Dinamo. Iar distinsul nu doreşte demolarea literaturii de anticipaţie, ci a SF-ului.

x Shield Logo
This Site Is Protected By
The Shield →