Lute este un copil de 6 ani și de la o vreme are probleme din cauza calculatorului. Nu se mai poate despărți de el. Petrece tot mai multe ore în fața monitorului. Deși nu merge încă la școală, a învățat o mulțime de lucruri cu calculatorul. Poate citi și scrie la tastatură cu mare ușurință, cunoaște câteva cuvinte din limba engleză, navighează cu o lejeritate de invidiat pe internet.
De anul trecut calculatorul a devenit cel mai bun prieten al său și chiar mai mult decât atât: a devenit singurul prieten cu care se simte bine. La început chiar părinții l-au încurajat să învețe să lucreze pe calculator dar acum s-a ajuns prea departe. Acest calculator a devenit un pericol pentru copilul lor. Lute riscă să se izoleze, să comunice tot mai rar cu ei și cu foștii prieteni…
Psihologul, cu care au discutat, le-a recomandat părinților petrecerea a cel puțin două ore în fiecare după-amiază sau seară cu Lute. La început jucau șah, remmy, go și altele. Apoi toate au fost practicate tot pe calculator. De asemenea, i-a încurajat pe părinți să descopere un hobby care l-ar captiva pe micuț.
Într-o seară de decembrie, tatăl lui Lute a trecut pe lângă un anticariat vechi de pe strada Poștelor și a văzut un clasor cu timbre expus în vitrină lângă un ceas vechi și trei decorații. Bătrânul domnul Claus, de la biroul din lemn masiv știa ce-și dorește noul său client.
– Am exact ce vă trebuie, domnule Telka. Un clasor cu timbre pentru copilul dumneavoastră!.
Și-a amintit de copilăria sa când toți copiii din bloc și din clasele primare aveau clasoare cu timbre… A răsfoit acel clasor cu 12 file negre și a văzut în el câteva serii frumoase cu animale, picturi, cosmos și sporturi de iarnă. ”Sper să-i placă lui Lute”.
Nu numai că i-au plăcut, dar a început să ceară alte timbre și alte clasoare în care să le adune. Petrecea ore în șir în fața timbrelor și era vesel. Îl captivau atât de mult acele mici petice de hârtie încât nu se putea despărți de ele nici noaptea. Practic ziua începea și se termina cu clasorul cu timbre. De când primise acel clasor cu timbre parcă era alt om. Deschidea internetul doar pentru a se documenta în legătură cu un timbru, sau pentru a studia o specie rară de animale sau o plantă pe care le descoperise pe unul din timbre. Devenise o persoană sociabilă discutând cu prietenii despre timbrele sale și unii deveniseră și ei filateliști. Dădea sfaturi avizate și se mândrea cu colecția lui de timbre. Totuși, deși avea acum opt clasoare, primul primit îl fascina pur și simplu. După un timp au început să se petreacă lucruri ciudate cu Lute. Mai întâi a refuzat să mănânce.
– Am mâncat banane. Nu vreau altceva…
– Te-ai uitat la timbre cu banane, n-ai mâncat banane, Lute.
– Am mâncat la timbre. Nu mai vreau… era răspunsul copilului.
În acea seară, sub birou, tatăl a descoperit câteva coji de banană. Nimeni nu cumpărase banane în acea zi și nici cu o zi două înainte…
În altă zi a descoperit păr de animale în camera copilului și acesta i-a povestit că s-a jucat cu cățeii și pisicile din clasor. Și întâmplările ciudate au continuat să se adune până în ziua în care Lute a dispărut pentru câteva ore din camera lui. Apărea în cameră ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
– Am fost în Marea Roșie să văd cum se pescuiesc perlele….
– Am fost în Munții Retezatului să văd marmota… spunea altădată.
Cert este că Lute chiar dispărea din cameră pur și simplu pentru câteva ore și nimeni nu-și putea explica acest fenomen. Lucrurile s-au complicat când copilul a dispărut și nu s-a mai întors. A fost anunțată poliția. Au cercetat camera, fereastra, obiectele personale, inclusiv clasoarele cu timbre dar nimeni nu a găsit nimic…
Au trecut mai bine de doi ani și părinții nu au încetat să-l aștepte pe Lute acasă. Tatăl continua să privească timbrele așa cum făcea când era copil. Le privea cu mare atenție, convins fiind că acolo se află misterul acestei dispariții. Și-a cumpărat o lupă și o pensetă de la magazinul filatelic din colț și seară de seară studia timbrele. Surprizele n-au întârziat să apară. Mai întâi găsi chipul copilului său pe un timbru din 1981, de 4 k, emis de poșta din CCCP și care reprezenta o navă de pasageri, ”Lenin”. Unul din pasagerii de pe punte avea chipul lui Lute și parcă îi făcea din mână. A privit de zeci de ori acel timbru. Nu exista nici o îndoială, era Lute! Cum a apărut chipul copilului său pe acel timbru?
Apoi, și-a regăsit copilul pe un alt timbru românesc, o pictură din 1976, reprezentându-l pe ”G. Washington la Valley Forge” alături de mai mulți ostași. Aici Lute îl salută pe G. Washington sau pe tatăl său care îl privea stupefiat. Nu mai conta pe cine salută. Cert este că chipul copilului său a apărut pe un alt timbru! Apoi acest fenomen avea să se repete, rând pe rând pe cîte un alt timbru: pe o bicicletă a unui timbru mongolez din 1982, la bordul unui metrou de pe un timbru românesc din 1982, lângă flori de coral (Eusmilia fastigiata) a unui timbru din Belize, sau pe o pictură a lui P. Brueghel cel Tânăr, Iarna, unde alături de alți copii se juca pe gheață….
Tatăl a înțeles că Lute este ”captiv” în lumea timbrelor și că se poate ”deplasa” în lumea timbrelor acolo unde dorește. Explorează toată lumea într-un mod nemaipomenit. Altfel cum se poate explica prezența lui Lute, de fiecare dată zâmbitoare pe cele mai neașteptate timbre: lângă un trib de tuaregi din Deșertul Sahara, împreună cu amerindienii din Amazonia, alături de Roald Amundsen la Polul Sud în 1911? Îl vedea schimbat de la un timbru la altul și în ultimul timp parcă dorea să-i transmită ceva. A reușit să-i transmită până la urmă un mesaj cu ajutorul unei colițe românești pe care era gravată o inscripție latinească despre municipiul Cluj Napoca… Treptat acel text s-a schimbat cu un alt text: AM NEVOIE DE TIMBRE CU MISIUNEA APOLLO.
O bucurie imensă l-a cuprins pe bietul părinte. Chiar dacă nu-l putea atinge pe băiatul lui, cel puțin știa că este acolo în clasorul cu timbre și că poate să comunice cu el. Era ciudat dar de când îl descoperise pe Lute în clasor se liniștise. Nu trecea zi să nu-l caute pe un nou timbru. Acum, după ce a completat colecția cu numeroase serii ”Apollo” l-a găsit alături de cosmonauții care au efectuat acele zboruri din perioada 1961-1972 și care au explorat satelitul Pământului de atâtea ori. Își aminti serile în care priveau amândoi cerul înstelat și admirau împreună Luna…

Într-o seară târzie de octombrie, părinții lui Lute nici nu și-au dat seama că afară începe să se întunece iar lucrurile din cameră abia mai puteau fi distinse cu precizie. Din raftul bibliotecii răzbătea o rază de lumină neobișnuită. Când s-au apropiat de bibliotecă și-au dat seama că raza venea de la clasorul cu timbre a lui Lute. L-au deschis cu teamă și emoție iar lumina aceea puternică a inundat toată camera copilului iar ei s-au simțit absorbiți cu totul în altă lume… O lume a timbrelor pe care le știau atât de bine! O lume cu o multitudine de alte lumi în care te poți deplasa de la un timbru la altul, de la o lume la alta prin simplul gând că vrei să faci asta. Și totul pare atât de real.
Pe fiecare timbru găseau semne de la copilul lor. Într-un caiet de oaspeți de la recepția unui hotel sau în jurnalul de bord de pe un vapor comercial, Lute lăsa mesaje de parcă știa că vor veni după el…
Timpul și spațiul aici sunt altfel. Nimeni n-ar putea să spună cât timp a trecut de când cei doi părinți nu au mai fost văzuți. Zile, poate ani.
Una câte una, micile universuri din peticele de hârtie erau explorate de cei doi părinți cu o plăcere și o curiozitate pe care nu le-au cunoscut niciodată până atunci. Simțeau că se vor apropia până la urmă și de ultimul timbru și tocmai de asta nu se grăbeau. Toată experiența de aici era unică și irepetabilă. Descopereau lumea de o infinitate de ori și de fiecare dată surpriza era imensă pentru amândoi.
Când au ajuns și la ultimul timbru știau că acesta este sfârșitul. Lute stătea pe malul mării sub o umbrelă albastră privind în larg așteptându-și părinții.
– V-am așteptat din prima zi….

Peste ani, toată colecția a ajuns din nou în vitrina anticariatului de pe strada Poștelor. Bătrânul domnul Claus era neschimbat și lucra tot pe biroul din lemn masiv. Clasorul atât de drag lui Lute, stătea acum, după 50 de ani, tot în vitrină lângă o medalie veche și un patefon negru.
Într-o zi în anticariat a intrat un domn între două vârste. Căuta ceva interesant pentru fiul său de numai 6 ani.
– Am exact ce vă trebuie, domnule Pampa. Un clasor cu timbre pentru copilul dumneavoastră!

x Shield Logo
This Site Is Protected By
The Shield →