.. Omenirea nu a făcut niciodată vreo invenţie.
Ea numai a descoperit ce era deja inventat…

Proaspătul disponibilizat se plimba prin centrul oraşului de aproape trei ore, cărând sacoşa pântecoasă umplută de conserve cu peşte, găsite cu atâta trudă prin magazine. Îşi aminti de teribila ceartă cu soţia, de graba cu care ieşise din casă trântind uşa grea, de metal. Îşi pierduse slujba, fără să poată face nimic. Hârtia A4 pe care o primise acum câteva zile de la şeful său, îi încheie cariera în institutul de cercetări după aproape două decenii de activitate, aruncându-l într-o stare de furie amestecată cu deznădejde.

Când, adrenalina îi scăzu spre limitele normalităţii, părerile de rău începură să-l încolţească. Simţea că va claca şi nehotărârea îl mână către un bar de cartier ale cărui lumini intermitente îi atraseră atenţia.

Liniştea din camera principală îl mulţumi îndeajuns cât să-şi comande o băutură spirtoasă cu gust de lămâie, retrăgându-se la masa cea mai puţin expusă privirilor. Barmanul, îi întinse paharul umplut pe trei sferturi, privindu-i dezinteresat mototolul de bancnote din care extrăgea o hârtie. Se grăbi să o aducă la o formă apropiată de cea normală, dar uscăţivul din spatele tejghelei îl opri, scuturându-şi mâna.

– Nu te deranja, e plasticată. Îşi revine. Zâmbi şters, ridicând capul spre televizorul din colţ, grăbindu-se să-i crească volumul.

– Au înnebunit cu toţii. O remarcă simplă, ce îi aminti bărbatului de toată nebunia ultimilor zile. Se aşeză tăcut, pierzându-se în atmosfera ştirilor alarmiste ce se derulau pe postul de televiziune. Simţi pe singurul muşteriu din bar aşezându-se lângă el, într-o încercare evidentă de a intra în vorbă.

– Vine sfârşitul chiţăi străinul, mişcându-şi mimica feţii astfel încât să-i atragă atenţia.

– Nu mă interesează, domnule. Totul e o porcărie! O făcătură. Se uită acru în ochii celui din faţa sa, trecut bine de vârsta maturităţii. Vroia să-l respingă. Întoarse ostentativ corpul şi ridică paharul cât să-i mascheze orice vizualizare directă cu bătrânelul care îi urmărea cu interes încercarea evazivă.

– Sfârşitul e aproape, şi mă tem că nu o să puteţi face nimic.

– Doamne, cum de am parte numai de cretini, se tângui lovind cu putere paharul din plastic, încreţind faţa de masă.

– Nu mă interesează domnule! Vreau doar linişte. Un pic! Se poate?..

Bătrânul coborî privirea îndulcindu-şi tonul până la blândeţe.

– Eşti norocos, băiatule. Întinse mâna, justificându-şi astfel vorbele şi afişând o mină cât se poate de serioasă.

– Ooh nu! ..

– Eşti vreun sectant din ăia, se răţoi bărbatul, ridicându-se de la masă. Remarca despre un presupus noroc pe care l-ar avea îl făcu să înjure, făcând primul pas în părăsirea locaţiei. Dar braţul ferm al celui din faţa sa îl descumpăni. Se aşeză. Apucă paharul şi privi spre chipul bătrânului traversat de o undă strălucitoare. În câteva clipe, trăsăturile fireşti ale humanoidului dispărură , transformându-l într-o creatură destul de ciudată. Crezu că visează. Doi ochi negri, traversaţi de pleoape laterale îi mângâiau luciul strident, lăsând în urmă o membrană transparentă folosită pentru lubrifiere. Nasul mic, lipsit de orice abatere de la o liniaritatea perfectă, era încheiat de două nări disproporţionat de mari. Se închideau asemenea unor supape, oprind pentru câteva secunde amestecul extras din atmosferă, sfârşind într-o nouă deschidere pentru expulzare. Se cutremură, dar ciudata forţă mistică ce părea să-l înconjoare îl ţintui pe scaun într-un prizonierat ce nu-i permitea decât folosirea simţurilor de observaţie.

– Ar trebui să nu vă opuneţi, domnule Valter. Vă faceţi rău singur. Cu cât încercaţi să scăpaţi, cu atât forţa va creşte în intensitate. Sunt obligat să vă reţin în acest fel să vă pot transmite informaţiile care trebuie să ajungă la dumneavoastră.. E bine să ştiţi de la început, că nu a-ţi fost ales la întâmplare. Există un plan şi veţi face parte din el cu voie, sau fără voie.

Nick Valter îşi pierdu în întregime controlul pe care un om normal îl avea asupra propriului corp. Rămase cu gura căscată şi asta la modul propriu, lăsând să se vadă dinţii îngălbeniţi de nicotină şi vârful limbii inerte. Griul pielii extraterestrului îl năuci de-a binelea. Îi privi părul spălăcit de culoarea crudului unei frunze şi se mulţumi cu o întrebare simplă..

– Cine eşti dumneata?..

Propriile vorbele îl îngroziră pe bărbatul al cărei focalizare părea legată de străinul din faţă. Văzu aceiași undă energetică care îi recalibră chipul după asemănarea unui humanoid în timp ce apăsarea forţei mistice dispăru.

– Numele meu este Xavyert, începu străinul preocupat de barmanul uscăţiv al cărei atenţie se îndrepta, de ceva vreme, spre singura masă ocupată. Se opri. Din palma mâinii stângi se ivi un glob incandescent ce lumină întreaga locaţie. Porunci.

– Închide ochii!

Ciudatul obiect se despărţi de creatorul său şi se descompuse într-o salbă de cercuri orbitoare. Nick Valter zăbovi câteva secunde, imaginându-şi că atunci când va deschide ochii totul se va dovedi o nălucire. Pentru că încordarea se prelungea, începu să –şi dezlipească privirea de adăpostul pleoapelor printr-o mişcare uşoară, făcând ca fanta de lumină recepţionată de retină să fie aproape imperceptibilă.

În faţa sa, îi apăru paharul cu votcă ce plutea într-o încremenire sfidătoare. Lichidul aproape incolor, se ridica deasupra buzei de sticlă asemenea unei limbi înconjurate de cristale desprinse din întreg. În planul doi, barmanul era surprins cu o mână ridicată, purtând spre tavan prosopul alb cu care vroia să şteargă vesela proaspăt clătită.

– Aşadar mă numesc Xavyert repetă străinul, sărind peste uimirea lui Nick ce îşi mişca capul în jurul paharului susţinut în aer de o forţă misterioasă.

– Cum ai făcut asta?

Se mulţumi să întrebe, fără să-i pese câtuşi de puţin că în faţă avea un personaj atât de extraordinar. Se căută prin buzunare şi scoase pachetul de ţigări, scormonind după bricheta pe care o pierdea veşnic.

– Ar trebui să mă ascultaţi domnule Valter, se tângui bătrânul pe aceiași voce ce răspândea un parfum de blândeţe.

– Sunt venit aici, asemenea celorlalţi din neamul meu, într-o misiune deosebit de importantă pentru omenire şi intenţionăm să o ducem la îndeplinire. Urmări flacăra brichetei pe care bărbatul o găsi ascunsă în căptuşeala desprinsă a paltonului şi aşteptă tacticos până ce primul rotocol de fum se ridică din răsuflarea grăbită a fumătorului. Nick se afla într-o stare care îi depăşea cu mult posibilităţile sale în materie de stres. Se pierduse cu totul într-o situaţie atât de stranie, încât întreg simţul său de echilibru, cu care se mândrise întotdeauna, îl părăsise cu desăvârşire. Nu auzea nimic, din ce spunea extraterestrul din faţa sa, asta dacă era cu adevărat un extraterestru.. Sau poate că murise într-un mod în care creierul său nu putea să distingă trecerea spre o altă lume. Sau poate…

– Domnule Valter!

Simţi smuncitura când bătrânul din faţa sa se transformă pentru a doua oară în creatura cenuşie care îl zăpăcise atâta.

– Ascultă-mă! Tonul îşi schimbă nuanţa şi impresia de autoritate îl calmă.

– A m să-ţi arăt , glăsui ciudata creatură gri, ridicându-şi mâinile înzestrate cu câte şase degete noduroase şi scheletice. Nick lăsă să-i scape dintre buze ţigara abia aprinsă. Simţi o săgetare dureroasă şi imaginile începură să se deruleze direct în cortexul său.