Am prostul obicei să revin la un subiect dacă nu i-am acordat toata atenţia la început şi nu a fost epuizat. Sau pur şi simplu mă lasă memoria şi încep să mă repet. O fi de la vârstă cred, deşi eu mă simt mai tânăr ca acum doi ani.

În mai multe rânduri aminteam de relaţia dintre autori şi public, născându-se întrebarea absolut naturală despre ce-şi doreşte publicul cititor din România de la autorii de Science Fiction din România. Nu amintesc de Fantasy decât în treacăt pentru că acolo problema e clară, au ce-şi doresc.

De ce revin la chestiune? Pentru că văd în continuare autori folosind stiluri experimentale, sugerând că în medie cititorul român de SF ar fi indecis. (E dificil să vorbesc despre medie în ce priveşte piaţa de SF românească, ţinând seama că majoritatea titlurilor se cumpără şi se vând între prieteni, amatori de SF).  Iar cititorul român are motive să fie indecis, neavând posibilitatea de a alege, de a evalua un autor după numărul de volume sau după recenzii. Iarăşi, mi-e dificil să separ excepţiile. Liviu Radu este uşor de identificat cu 16+ volume. Mircea Oprită scrie el însuşi recenzii, fiind foarte prezent în publicistica de gen. Vorbesc de Marian Truţă pe care mulţi din cei tineri îl regăsesc cu greu pe rafturi, de Dănuţ Ungureanu care mă face să exclam „dar cum, încă nu te cunoaşte TOATĂ lumea?” C.M. Teodorescu este mai prolific, stă mereu în atenţia tuturor, deşi abordarea sa artistică nu e pe gustul meu, dar nu asta discutăm aici.

Şi am avut de-a lungul acestui an nenumărate ocazii de a sonda opinia publicului şi de a vedea ce preferă. Şi de ce preferă ce preferă. Parţial o să dezvălui aici şi nu mai mult, pentru că într-adevăr uit de la mână până la hârtie.

Din statisticile Statelor mult admirate extragem: 33% din absolvenţii de liceu nu mai citesc altă carte în viaţa lor; 42% din absolvenţii de colegiu nu mai citesc o carte după aceea; 80% din familii nu au cumpărat cărţi în ultimul an.

Adică cititul se învaţă în şcoală, dragi domnişoare, doamne şi domni. Dacă pe parcursul şcolii copilul viitor adolescent şi eventual adult, nu are exersată curiozitatea naturală  de a cerceta totul şi de a ridica toate pietrele pe care le întâlneşte în drum, nu doar pentru a le arunca, ci mai ales pentru a vedea viaţa care se ascunde dedesubt, de a citi şi de a căuta cărți, de a-şi pune bani de-o parte pentru a-şi satisface setea de cunoaştere, atunci sigură că această sete se va stinge curând şi va dispare. Odată cu cărţi ce nu se vor scrie niciodată, pentru că scriitorul nu va deveni autor.

De aceea încerc să dau vina pe cineva, şi nu reuşesc. Sunt de vină copii pentru ca nu au învăţat? Sunt de vină profesorii pentru că nu şi-au respectat deontologia şi nu au predat cum trebuie? Sunt de vină consiliile pentru că au acceptat în şcoli suplinitori fără minima pregătire pedagogică – nemaivorbind de cea specifică? Sunt de vină editurile şi librăriile care imediat după ’90 au crescut preţurile până la cer astfel că minerii rareori vedeau pe cineva cu cărţi sub braţ la plimbare prin oraş?

România de azi este o Românie fără curiozitate, fără aptitudinea cititului, a documentării. Curiozitatea naturală a fost reprimată, tocită şi lăsată în plan secund, eliminând una din armele necesare instinctului de supravieţuire, şi lăsând media populaţiei la mila oricui se întâmplă, cu gânduri bune sau rele. Cititorul de azi vrea toate explicaţiile în carte, fără surprize, liniar, cu orar strict pentru casă, masă şi sex, cu personaje care nu au nevoie să cerceteze ca să afle, şi nu trebuie să se scoale dimineaţa la 5 ca să câștige banii de maşini scumpe.

Nu încape îndoială, nu stăm mai bine statistic vorbind, decât cititorul mediu din State. Ca pentru a susţine paralela intre cele două mulţimi, altă statistică vorbeşte de tiraj mediu de 500 de exemplare pentru cărţile publicate acolo. (Pesemne după ce au dat la o parte pe Stephen King şi alţii asemenea lui).

De aceea mi se pare trist când cititorii cer de la SF să fie cât mai explicativ şi detaliat cu amănunte ştiinţifice ţinând de cultura generală. Dorinţa lor de a atinge un univers cu cat mai multă concreteţe şi materialitate este derivată din diminuarea speranţei în realitatea curentă si necesitatea stringentă de a evada. Curiozitatea e acolo, dornică să se trezească după îndelunga amorţire, doar că este supusă comodităţii. Lor mă adresez atunci când zic: „puneţi mâna pe cărţi, bune sau rele şi citiţi-le. Veţi învăţa lucruri bune din cărţile bune şi cum să vă feriţi de rele, din cărţile rele”.

Iar scriitorilor le dau un citat pentru meditaţie:

Mainstream publishers can “no longer afford to ignore” science-fiction and fantasy projects, with genre tropes now perceived as an “advantage” in general fiction, as a flurry of six-figure deals and chart successes point to a rising demand for the genre.

http://www.thebookseller.com/news/sci-fifantasy-new-frontier-publishers.html

Drept urmare, nu va dura mult până când scriitorii mainstream vor dori să scrie şi ei SF.

Ditto.

Eugen Lenghel (preluare lenghel.net)