Gaudeamus 2011 va fi un târg de carte unde paradoxal rolul hârtiei se va vedea mult diminuat, predând cu adevărat ştafeta către virtual şi în România. Şi aceasta nu doar pentru că pădurile s-au rărit şi materia primă costă, ci mai mult datorită adopţiei largi a echipamentelor electronice adaptate pentru lectură – tablete, telefoane inteligente, laptopuri. Se observă de ceva vreme secţiuni în creştere dedicate cărţii electronice la Librăria Elefant.Ro şi similar la edituri printre care menţionăm Editura Eagle sau Editura Nemira. Iniţiativele de acum mai bine de 3 ani dau roade şi au acum publicul lor dedicat. Prin urmare, lansările din acest an respectă trendul, adoptând o componenţă mixtă.

Putem anunţa astfel rezultatele colaborării între SRSFF , Editura Eagle şi Librăria Elefant.ro concretizată în lansarea pe durata târgului Gaudeamus 2011 a patru volume din care primele două pe hârtie şi celelalte două în format electronic:

1. Venus – povestiri erotice science fiction – prima antologie de erotic science fiction din Romania este volumul în care SRSFF (Societatea Romana de Science-Fiction si Fantasy) reuneşte cele mai bune texte primite, scrise pe o tema dată pentru anul 2011.

Urmează trei din nominalizările la Concursul de roman „Seniorii Imaginaţiei” ediţia 2011, organizat de SRSFF împreună cu Editura Eagle:

2. Călătorie în Capricia – de Mircea Opriţă

3. Chestionar pentru doamne care au fost secretarele unor bărbaţi foarte cumsecade – de Liviu Radu

4. Insula pescăruşilor – Mircea Liviu Goga

Nu rămâne decât să vă invităm fie la standul Librăriei Nautilus ca de obicei, sau la standul Elefant.ro. Vă aşteptăm cu drag şi vă urăm spor la lectură!

Eugen Lenghel