Ştiinţa din science-fiction. Cât de realişti ar trebui să fim? Cât de realişti putem fi?

O subcategorie cuprinzătoare a genului science-fiction se preocupă de extrapolarea viitorului, în special de cât de departe ne-ar putea duce ştiinţa [1]. Întrebarea care se naşte în mod natural este următoarea: cât de realistă trebuie să fie ştiinţa din povestirile/romanele SF ? Un răspuns obişnuit (şi, într-adevăr, primul care îmi vine în minte) este că, dacă vrei să fii riguros, ştiinţa trebuie să fie foarte aproape de realitate: la urma urmei, SF-ul este o anticipare a viitorului posibil. Ce rost ar avea rost să ne imaginăm un lucru despre care ştim că nu poate exista, de exemplu, nave spaţiale care încalcă legile fizicii sau ale termodinamicii? Până acum, toate bune. Sau nu? Problema noastră o reprezintă ceea ce „ştim că nu poate exista”. Am lăsat intenţionat la o parte un cuvânt foarte important în argumentul meu: nu contează neapărat că navele spaţiale mai rapide ca viteza luminii ar încălca legile fizicii, ci că le-ar încălca pe cele cunoscute ale fizicii. Bine, bine, dar asta nu pare o diferenţă semnificativă. Legile de bază ale termodinamicii, să zicem, sunt imuabile. Din păcate, lucrurile nu stau aşa nici pe departe. Ştiinţa nu este bătută în cuie, ci se actualizează permanent, odată cu noile descoperiri. Ca să vă faceţi o idee: ultimul moment semnificativ când omenirea a crezut că a înţeles totul despre lume, că a bătut în cuie limitele posibilului, a fost pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, imediat după ce a pus în legătură legile lui Maxwell cu fenomenele optice. Atunci am crezut că am ajuns să înţelegem perfect universul, cu electromagnetismul şi mecanica lui. Mai rămâneau doar două-trei mici experimente sâcâitoare, pe care nu le putea explica nimeni, scurte impulsuri pe radar… Sau poate că nu. În două decenii, cele două-trei experimente sâcâitoare au dat naştere fizicii cuantice, apoi teoriei relativităţii generale care ne-au dat peste cap modul de percepere a universului. Înainte de ele, natura duală undă-particulă părea o imposibilitate, iar a crede că sistemele se pot afla în mai multe stări simultan era o absurditate. După apariţia fizicii cuantice, aceste lucruri s-au dovedit nu numai posibile, ci şi naturale – cel puţin în cadrul comunităţii ştiinţifice. În concluzie, ştiinţa nu este un monolit: evoluează şi se contrazice permanent şi e posibil (de fapt, foarte probabil) ca legile pe care astăzi le considerăm sfinte mâine să se dovedească imprecise. Ţinând cont de asta, când scriem un text science-fiction a cărui acţiune o plasăm peste douăzeci-treizeci de ani în viitor, ceea ce scriem nu e realist, ci, mai degrabă, plauzibil în baza fondului de informaţii puse la dispoziţie de cercetarea actuală. Şi sunt optimistă acum, pentru că nu toţi scriitorii de SF vor putea fi la curent cu cercetarea din fiecare domeniu (deşi unii sunt foarte impresionanţi din acest punct de vedere). În concluzie, suntem plauzibili, în cel mai bun caz, dar nu precişi. Oare contează acest lucru? Pentru mine, nu prea. Valoarea de bază a SF-ului nu este previziunea ştiinţifică, altfel am scrie cu toţii articole pentru Nature, Science sau Physical Review Letters şi am lucra în laboratoare. SF-ul poate fi o distracţie; poate fi un avertisment privitor la efectul unor tehnologii; poate fi o realizare deosebită – construirea unor lumi impresionante care ne transportă într-un alt tip de realitate; poate fi – şi a fost – o mie de lucruri, iar ştiinţa realistă reprezintă, în ultimă instanţă, doar o mică parte din el.

Ceea ce contează este să scriem proze plauzibile despre viitor. Într-adevăr, „plauzibilul” contează foarte mult. El face publicul să rezoneze. El dă sens şi context prozelor SF. Şi, chiar presupunând că am putea prezice ştiinţa viitorului cu exactitate, ar suna, probabil, atât de straniu, încât a încerca s-o explicăm cititorului ar fi la fel de greu ca a explica fizica cuantică unui savant din secolul al XIX-lea (Dumnezeu ştie că e suficient de greu s-o explici chiar şi studenţilor.) Aşa că ne prefacem.

Dar oare nu asta fac toţi scriitorii?

[1] Voi lăsa la o parte subgenurile SF ca istoria alternativă şi science fantasy, în care extrapolarea ştiinţifică nu e componenta principală. Sunt foarte multe lucruri bune în povestirile de pe planeta Pern ale lui Ann McCaffrey, dar ele nu se caracterizează prin mare acurateţe ştiinţifică.

Traducere de Antuza Genescu.

Textul a fost tradus şi postat pe site-ul SRSFF cu permisiunea autoarei.

Aliette de Bodard a fost lansată în România prin intermediul site-ului SRSFF şi cu ajutorul traducătoarelor membre ale SRSFF, Antuza Genescu si Adina Barvinschi .

Autoarea Aliette de Bodard, prietenă a SRSFF şi prezenţă constantă pe site-ul nostru, a fost nominalizată pentru Premiul NEBULA 2010 cu povestirea The Jaguar House, in Shadow ”, publicată în revista Asimov’s nr.7/2010 şi a obţinut British Science Fiction Award 2011 pentru povestirea „The Shipmaker ”, publicată în revista britanică Interzone nr.231.

Constructorul de nave”, traducere de Antuza Genescu http://www.srsff.ro/surfer/aliette-de-bodard-constructorul-de-nave-%e2%80%9ethe-shipmaker%e2%80%9d/

Casa Jaguarului, în umbră”, traducere de Antuza Genescu http://www.srsff.ro/proza/casa-jaguarului-in-umbra/

Steampunk aztec”, traducere de Antuza Genescu

http://www.srsff.ro/surfer/aliette-de-bodard-steampunk-aztec/

Ce înseamnă să scrii într-o limbă străină ? ”, traducere de Antuza Genescu http://www.srsff.ro/4704/ce-inseamna-sa-scrii-intr-o-limba-straina/

Experimentele gândirii. O viziune diferită: science-fiction-ul şi ţările neoccidentale/neanglofone” , traducere de Antuza Genescu http://www.srsff.ro/3482/experimentele-gandirii/

Traduttore, Traditore – traducere, limbă şi cultură”, traducere de Antuza Genescu http://www.srsff.ro/3048/%e2%80%9etraduttore-traditore%e2%80%9d-traducere-limba-si-cultura-aliette-de-bodard/

Despre poveştile bune”, traducere de Adina Barvinschi

http://www.srsff.ro/4206/despre-povestile-bune-aliette-de-bodard/

Aliette de Bodard este o autoare de ficţiune speculativă, de origine franco-vietnameză, născută în S.U.A. A crescut şi locuieşte la Paris şi stăpîneşte la perfecţie atît franceza cît şi engleza în care îşi scrie operele. Aliette este programator (Software Engineer) cu o specializare inedită : Machine Vision. Este membră a grupului de scriitori ”Written in Blood”. În iunie 2006, Aliette a participat la atelierul de creative writing Orson Scott Card’s Literary Bootcamp iar în 2008 a devenit membru al Science Fiction Writers of America (SFWA). În 2009 a fost nominalizată la Premiul John W. Campbell Award for Best New Writer şi i s-a decernat Premiul Writers of the Future. A fost nominalizată pentru Premiul NEBULA 2010 cu povestirea The Jaguar House, in Shadow’’, publicată în revista Asimov’s nr.7/2010 şi a obţinut British Science Fiction Award 2011 pentru povestirea „The Shipmaker”, publicată în revista britanică Interzone nr.231.

Lucrările sale au fost publicate în antologia lui Gardner Dozois „The Year’s Best Science Fiction -Twenty-Sixth Annual Collection, 2009” (Butterfly, Falling at Dawn”), povestirea „The Shipmaker” care a apărut în numărul 231 al revistei Interzone a nominalizată la Premiile BSFA 2010 şi a fost aleasă de Gardner Dozois pentru antologia sa „ The Year’s Best Science Fiction -Twenty-Eigth Annual Collection, 2011).

I-au fost publicate texte în „The Apex Book of World SF” („The Lost Xuyan Bride”), Asimov’s, Interzone, Hub, Black Static, Andromeda Spaceways Inflight Magazine, Realms of Fantasy, Apex Magazine.

Multe dintre lucrările sale sunt ucronii cu localizare în universuri de tip aztec sau chinez tradiţional.Romanul său, “Servant of the Underworld (Angry Robot/HarperCollins) este combinaţie între o ucronie şi un fantasy cu acţiunea într-un imperiu aztec. Un al doilea roman, cu acţiunea în acelaşi univers ficţional, „ Harbinger of the Storm, (http://aliettedebodard.com/2010/12/10/how-i-made-a-book-trailer-part-2/) a apărut tot la editura Angry Robot în ianuarie 2011 în Marea Britanie și Australia și în februarie 2011 în Statele Unite și restul lumii. În curs de publicare este volumul „Obsidian & Blood Book 3”.