La Köln am alergat mai repede ca niciodatǎ. Pentru douǎ ture în 99,57 secunde Georgia m-a fǎcut nebun. Zicea cǎ osteocitele mele nu-s pregǎtite, cǎ-n timpul cursei imunitatea a atins ACEA ipoteticǎ valoare zero. Mânca cu polonicul, îţi dai şi tu seama, vroia sǎ mǎ sperie. Avea doar o idee de dreptate. Transpiram informaţii codificate altfel – chiar aşa – era de-ajuns sǎ m-atingǎ vreunul şi pânǎ seara muream de la vreo ciupercǎ de prin Mauritius. Îţi poţi închipui? De-acolo era Obocha. Da-mi numǎrase „cuiele” babuinul, îi dǎdusem un hectar sǎ-şi fac-o casǎ. L-am devansat cu vreo 4 metri. Oasele mele fragile rezistaserǎ – fracturile de stres rǎmǎseserǎ o amintire urâtǎ. Boala trecuse şi nimerisem în paradis…Chiar dacǎ pentru mine arǎta ca un osuar.

Moscova a însemnat 1,2 milioane, 9 grade Celsius, Katia ca premiu şi prima injecţie cu DermaBot. O, da! Nu ştiai, nu? Începusem sǎ-mi cresc „carapacea”, ficatul se chinuise sǎ desfacǎ o moleculǎ nouǎ, inteligentǎ. Dupǎ o jumǎtate de orǎ renunţase. Celulele epidermice se aranjau într-o configuraţie aerodinamicǎ. Ai ascultat Burzum? Incearcǎ Jesu Dod, ǎsta-i ritmul… Doar celulele cu bastonaş au avut oarecare rezerve. Senzaţia de boia de ardei în ochi a persistat o sǎptǎmânǎ. Micii transformatori şi-au luat rolul în serios. Ori de câte ori aveam ocazia intram într-o incintǎ antifonatǎ şi urlam pânǎ îmi dǎdeau lacrimile. Îţi aminteşti?… Cǎ doar ai fǎcut prostia sǎ intri dupǎ mine. Douǎ ore ţi-a curs sânge din urechi. Tu n-ai copilǎrit lângǎ aeroport!

Era incredibil ce se întâmpla, mâncam o datǎ-n zi şi fǎceam antrenamente înspǎimântǎtoare. Simplul fapt cǎ-mi închipuiam ceea ce ar fi trebuit sǎ fac… era de ajuns. Cumva „mǎ simplificam”, din cele peste trei mii de tipuri de proteine aveam sǎ pierd zece la sutǎ. Tu mi-ai spus asta primul! Nu aldehide, nu oxalati, la revedere cianuri, adio cloruri… primul atlet „ecologic” – ultima gǎselniţǎ, ai zis. Şi te-am crezut, dar te iert!

În sfârşit… Paris şi 18 grade Celsius – condiţii ideale – doi schwarzeneggeri americani, trei babuini, un chinez hiperactiv, francezul „obligatoriu” şi eu. Evident, şi Georgia! Era înnebunitǎ sǎ vadǎ turnul. Glumea. Zicea c-o sǎ aprindǎ un chibrit lângǎ noi sǎ vadǎ dacǎ sare stadionul în aer. Da’ şi-a dat seama cǎ doar eu aş fi trǎit. Mai nimic care venea din „exterior” nu m-ar fi putut ucide atunci. Aveam „carapacea”. Orientarea spaţialǎ a celulelor epidermale încuraja „alunecarea”. Orice m-ar fi lovit ar fi ricoşat… Mai puţin sentimentele EI şi gângureala Katiei.

Primii douǎ sute de metri s-au alergat în 22,4. Spectatorii încremeniserǎ. Un urlet venind din spate m-a fǎcut atent la Obocha. Îl zǎream cu coada ochiului. Credeam cǎ-i deja „declanşat”. Mi-am adus aminte cǎ nimeni n-avea habar unde se antrenase în ultimele patru luni. A fost momentul în care m-a acroşat schwarzennegerul acela pitic. Tricepsul mâini stângi a început sǎ-mi urle în coşul pieptului. Am icnit şi urmǎtorul pas a fost mai scurt. Cât pe-aici sǎ mǎ prǎbuşesc. Am inspirat 240 de cubi în plus şi am ajuns primul la trei sute de metri. 34,46 şi deja ne înşirasem pe turnantǎ. Chinezul îmi sufla în ceafǎ. Cred cǎ atunci i-a pleznit artera femuralǎ. Niciodatǎ nu ştii la ce sǎ te aştepţi de la gǎlbiori. Nu mai râde cǎ dacǎ nu avea bunul simţ sǎ se prǎbuşeascǎ pe iarbǎ acum nu mai arǎtam atât de chipeş. Da, ştiu… Ce folos? Trebuia sǎ fi fost acolo. Te-a durut în cur!

Mai ţii minte cât am trecut la patru sute? 46,32? He!… rǎmǎsesem trei, restul îşi implorau plǎmânii sǎ funcţioneze. Ţi-am mai zis cǎ americanii n-au imaginaţie. Cu extract de timus şi Epo nu se mai face treabǎ de mult. Puţeau ǎia de ziceai cǎ-s peşti. Eu tot mai cred cǎ d-aia am rupt recordu-n douǎ!

La şase sute de metri „meşterul local” a terminat rezerva de ATP şi a trecut pe „pilot automat”. Francezii ǎştia-s patetici, dupǎ ce l-a îmbrâncit fratele lui Obocha, Harare parcǎ-l cheamǎ, nu? a luat-o pe arǎturǎ şi a ieşit prin tunelul stadionului. Ce era mişto…cǎ pǎstra ritmul. Ce rahat! Sǎ te faci de râs în vǎzul lumii.

Uff! Eu vorbesc… Cum arǎtam, cǎ de simţit mǎ simţeam ca „toţi deodatǎ”? Chiar şi acum – cu drǎgǎleala asta de plego pe lobii frontali – tot nu mǎ simt ca atunci. 90,14 şi ceaţǎ… apoi întuneric, iar acum TU…

Dacǎ am noroc scap… nu-ţi feri privirea! În caz contrar… sǎ n-o laşi pe Georgia sǎ se chinuie cu Katia. Ai grijǎ sǎ primeascǎ ultimele 3 milioane şi convinge-o sǎ nu mai încerce DermaBotul pe nimeni pânǎ nu fixeazǎ erorile de transcriere.

Iar tu!… Sǎ nu mai spui la nimeni cǎ-s primul atlet „ecologic”! Dacǎ mor acum n-am existat niciodatǎ!

x Shield Logo
This Site Is Protected By
The Shield →