– Dragi copii, începu să vorbească profesoara, în cadrul primei ore de educaţie civică din acest an, vă voi spune câte ceva despre spiriduşi, deoarece ei îşi fac tot mai mult simţită prezenţa, reuşind să debusoleze viaţa politică, să sperie mediile de informare în masă, cu zeci de calomnii, la ore de maximă audienţă, şi alte minuni. Nimeni nu ştie ce sunt, cum arată în realitate, de unde vin şi unde se duc. Serviciile de informaţii nu au reuşit să prindă nici unul…Am consultat, pentru voi, câteva cărţi de specialitate şi multe articole din presă, din lumea ştiinţifică a supranaturalului. Concluzia: ca şi în cazul OZN-urilor, toată lumea a văzut, dar nimeni nu poate aduce o dovadă credibilă a existenţei lor. Părerile savanţilor, în concordanţă cu ale oricărui cetăţean al planetei noastre, de altfel, sunt împărţite: unii spun că ar fi un fel de roboţi, alţii susţin că ar fi de origine extraterestră, iar cei mai mulţi îi compară cu piticii mutanţi sau umbrele mimetice, ființe deja cunoscute de noi…Aţi citit în manuale că spiriduşii, ca şi oamenii, se împart în buni şi răi; se presupune că  ei au fost cauza miilor de morţi şi răniţi de la manifestaţiile studenţeşti de săptămâna trecută şi că ei provoacă acest declin economic fără precedent…Voi trebuie să luaţi exemplu de la spiriduşii buni, desigur!

Atunci când sub pielea vreunuia dintre voi a pătruns un spiriduş rău, trebuie să anunţaţi imediat Poliţia sau să încercaţi, prin toate mijloacele şi cu toată forţa, să vă dominaţi pornirile rele. Aveţi la pagina 37 o listă cu astfel de mijloace de autocontrol…Când vă bântuie un spiriduş bun, lăsaţi-l să vă domine, să vă umble prin sânge şi să vă acapareze sistemul nervos, oricare ar fi activitatea ce o desfăşuraţi într-un moment sau altul al zilei. Lăsaţi-l să vă modeleze după matricea lui psihologică! Dacă nu puteţi să dominaţi spiriduşul rău din voi, spuneţi părinţilor să vă tragă o mamă de bătaie! Nu-i lăsaţi să vă ducă la tot felul de vrăjitoare, să vă descânte, sau la bioterapeuţi; încurajaţi astfel înflorirea misticismului şi daţi apă la moară câştigurilor fără muncă şi evaziunii fiscale. Hoţia şi reaua credinţă nu pot fi impozitate.

Spiriduşul, chiar bătut măr, nu vă va părăsi, oricât aţi fi de neastâmpăraţi; o veche pildă bătrânească ne arată că nimeni nu e dispus să lase un lucru bun, când are impresia că-i aparţine, aşa cum un parlamentar mai bine moare decât să părăsească băncile şi salariul din Cameră. Dacă noi, oamenii, nu ne putem autoimpune exerciţiul demisiei, de ce ar face-o spiriduşii!?…

Profesoara se ridică de la catedră, desfăşură câteva planşe color şi arătă către o schemă:

– Pentru serbarea de sfârşit de an, încă de pe acum, va trebui să punem în scenă o piesă de teatru într-un act despre şi cu spiriduşi. Este anul luptei împotriva forţelor ostile ale naturii, sub deviza: “Vrem să ne unim tot timpul”. Va trebui să faceţi o figură onorabilă în faţa părinţilor voştri, a primarului şi domnului director. Va trebui ca jocul vostru să fie un semnal de alarmă pentru cei mari şi, totodată, un act de cultură.

– Eu vreau să joc rolul spiriduşului! strigă Popescu din banca a treia.

– Bine. Să zicem că tu, Popescule, intri sub pielea lui Petrescu din banca a şasea…Sculaţi-vă

în picioare!

Cei doi se conformară.

– Popescu are numai note de nouă şi zece. El îl face pe colegul său să înveţe bine. Asta e o

faptă bună…

– De ce, doamna profesoară?! întrebă Irina. De ce să nu-l lase să înveţe singur? Taică-su e

informator şi are destui bani să-l dea la pregătire…

– Irina, te rog! Aici vorbim despre spiriduşi, despre modul lor de a gândi, mai puţin convenţional, şi despre metodele de a ne apăra de ei, când este cazul…Uneori, spiriduşul îl face pe elev să se autodepăşească, nu îi influenţează decisiv capacitatea intelectuală. Îl stimulează doar. Nu trebuie să fim şovini; puteau să fie ei, spiriduşii, primii locuitori ai acestui colţ de lume…Dar, să revenim la piesa noastră! O faptă rea ar fi dacă Petrescu ar intra sub pielea lui Popescu şi s-ar apuca şi acesta să fumeze şi să mâzgălească pereţii W.C.-ului cu lozinci antidictatoriale.

În clasă se stârni un hohot de râs general. Petrescu se înroşise până în vârful urechilor.

– O altă lege a spiriduşilor, cunoscută de noi, este neputinţa de a domina două medii odată, asemănătoare cu setea omului de a trăi în mai multe orânduiri şi posibilitatea lui de a-şi construi un singur trecut favorabil…

Profesoara răsfoieşte un catalog ilustrat.

– Aici spune că spiriduşii se pripăşesc mai mult la popoarele civilizate, deoarece, spun ei, diferenţa dintre un popor civilizat şi unul necivilizat este că indivizii poporului civilizat trebuie să-i convingi pe rând de prostia lor…Singularitatea individuală este o caracteristică ce produce spiriduşului o mare tristeţe şi singurătate, făcându-l mai uman…Cine vrea să joace rolul spiriduşului uman?

– Joc eu, spuse Anica Pop, cea mai înaltă elevă din clasă.

– Bun. Tu vei fi spiriduşul trist…Să continuăm!…Nu vreau să fac un istoric al acestor fiinţe

necunoscute şi nici nu intru în detalii de ordin estetic şi filozofic…Ionescule, trezeşte-te! Doarme în tine un spiriduş rău?

– Am putea introduce spiriduşul adormit, sare Stan printre hohotele de râs ale celorlalţi.

– Chiar, spuse profesoara. Tot eşti tu la cenaclul şcolii. Nu ai putea să schiţezi un scenariu, pe

baza celor discutate aici? În acest fel, nu am mai fi nevoiţi să apelăm la profesorul de literatură şi nici el la computer…

Stan îşi luă angajamentul să scrie piesa, ţinând  cont de toate indicaţiile profesoarei, cu replici mobilizatoare, simple şi încărcate de adânci semnificaţii, cu o morală pe înţelesul tuturor.

– Spiriduşii buni trebuie protejaţi, continuă profesoara. Ei  nu au nici cele mai mici posibilităţi de apărare. Nu sunt imuni la bolile ce ameninţă omul, de exemplu meningita virală, SIDA. Le contractează şi le duc mai departe…Se spune ceva şi despre imunitatea parlamentară, dar cred că s-a strecurat o greşeală…

Preocupată, frunzăreşte o monografie îngălbenită de vreme.

– Nu trebuie să-i lăsăm să dispară. Ajută uneori oamenii şi ar putea fi un obiect de studiu foarte interesant. Alta era situaţia acum o mie de ani, când s-a semnalat prezenţa unui pricolici în corpul unui condamnat de Inchiziţie la ardere pe rug…Cine vrea să joace acest rol?

Se ridicară câţiva şi fu ales Oprea deoarece avea capul mare şi trăsături mai mature. În rolul spiriduşului adormit fu pus Ionescu, iar Măndoiu fu numit spiriduşul bolnav. Stan propuse să se întâlnească duminică dimineaţă, la el acasă, pentru repetiţii, iar Vornicu propuse ca rolul principal să-l deţină un spiriduş spiritual, cum a văzut în “Visul unei nopţi de vară”. Are el acasă o grămadă de aforisme ce pot fi puse în gura unui astfel de personaj.

– De exemplu? întrebă profesoara.

– Păi,…să zicem că marile fărădelegi se fac în numele legii, să zicem că, cine uită nu merită

să ţină minte, să zicem că de prostie nu se râde, aceasta fiind de esenţă tragică. Putem spune că, pentru a aclimatiza cămilele, trebuie să transformăm ţara într-un deşert. Aici putem să ne legăm de execuţiile inutile, menite să scoată spiritele din oameni. Putem să ne legăm şi de faptul că omul, cât trăieşte, învaţă, dar nu ştie nimeni dacă atunci când trăieşte bine sau atunci când trăieşte rău…

– Am putea aminti şi faptul că lumânările sunt obiect de cult şi de patrimoniu în întunecata

tranziţie către economia de piaţă, interveni Maria Pricop, fata unui cismar. Aici putem stinge lumina şi putem improviza o demonstraţie cu lumânări, în loc de portrete.

– Drăguţ. Cine vrea să joace rolul spiriduşului spiritual? întrebă profesoara consultându-şi

ceasul.

Excitat şi captivat de discuţii, din ultima bancă, sări în picioare un spiriduş, atât de brusc, încât uită de elevul Marinescu Ionel, în al cărui trup supradimensionat sălăşluia de câţiva ani, atent la tot ce se întâmplă în jur. Elevii îşi îndreptară privirile spre spatele clasei şi văzură, pentru prima dată în viaţa lor, preţ de o fracţiune de secundă, un spiriduş gol-goluţ.

x Shield Logo
This Site Is Protected By
The Shield →