Convenţiile naţionale din ţara noastră dedicate sefeului au o lungă tradiţie, iar cei mai mulţi dintre cei care citesc rândurile acestea fie au participat direct la asemenea evenimente, fie au cunoştinţă despre ele din diferite relatări ale celor care au participat. În ciuda fărâmiţării comunităţii (fandomului) din varii pricini şi motive, informaţiile circulă, iar împătimitul de sefe are idee despre ceea ce înseamnă o întâlnire naţională a comunităţii.

În cele ce urmează nu vom face o expunere şi o analiză a trecutelor ediţii ale convenţiilor ci ne vom axa pe ceea ce şi-a propus şi a realizat întâlnirea din acest an.

Vom reaminti de la bun început că evenimentul din acest an a avut două obiective majore: să stabilim dacă în fandomul românesc există dorinţa şi necesitatea de a se organiza astfel de convenţii naţionale şi, în cazul în care acestea există, să definim obiectivele fundamentale ale viitoarelor întâlniri precum şi mecanismele sau mijloacele prin care acestea pot fi promovate şi organizate. Din acest punct de vedere, convenţia din acest an şi-a propus şi a reuşit să fie o întâlnire de lucru utilă, o întâlnire care a schiţat, în cele trei zile, „portretul robot” al viitoarelor convenţii naţionale.

Aşadar, „Romcon 2011 – O nouă speranţă” a fost un succes, prin îndeplinirea obiectivelor enunţate mai sus, reuşind coagularea unor opinii clare şi pragmatice privind cerinţele viitoarelor convenţii.

Iniţiativa SRSFF, privită cu reţinere de multă lume (vezi spre exemplificare articolele semnate de Cornel Secu în Helion şi de Michael Haulică în Observator Cultural, ) a reuşit ca pe parcursul a trei zile să aducă la lumină câteva lucruri importante. În primul rând, comunitatea sefe de la noi susţine şi doreşte organizarea unor astfel de convenţii. Mai mult, aceste evenimente sunt necesare şi utile întregii comunităţi, chiar şi celor care privesc cu suspiciune asemenea iniţiative. Fandomul are nevoie de o convenţie anuală, care să reunească pe toţi cei care consideră sefeul ca fiind un mod de viaţă sau care consideră sefeul ca făcând parte din fiinţa lor poate fi doar benefică. Întâlnirile faţă în faţă (de altfel, o excelentă pledoarie pentru „întâlnirea faţă în faţă” şi pentru virtuţile unei astfel de comunicări a susţinut Valentin Nicolau sâmbătă după-amiază) nu numai că rezolvă o serie de probleme de comunicare dintre membrii fandomului, dar pot contribui la cristalizarea unor idei şi proiecte de care sefeul are nevoie mai mult ca niciodată. Cunoaştere reciprocă (creatori, editori, fani) şi comunicare deschisă.

Am reuşit, cu toţii, cei care am fost acolo, ca, o dată agreată necesitatea organizării unor convenţii viitoare, să schiţăm, în veritabile „brainstorming-uri” câteva strategii şi componente ale acestor întâlniri. Din discuţii, dar şi din semnalele primite de la cei care nu au putut participa, s-a reliefat ideea că un Romcon, pentru a corespunde vremurilor actuale, are nevoie de reinventare. Are nevoie de colaborare între toţi membrii comunităţii. Un Romcon viitor va trebui să fie orientat spre nevoile punctuale ale membrilor comunităţii, către dorinţele lor specifice, iar aici precizăm că prin comunitate sefe înţelegem atât consumatorii de sefe cât şi creatorii, editorii şi toţi cei care contribuie la propagarea operei de la autor la consumator. S-au imaginat mijloace prin care să fie realizat un Romcon autentic, orientat, aşa cum am spus, spre comunitate. S-au precizat etapele şi paşii necesari. Nu vom intra acum în detalii. Discuţiile purtate au fost aprinse, chiar pătimaşe, ceea ce este bine şi demonstrează că fandomul are o energie internă de care trebuie să ţinem seama şi care poate, canalizată corespunzător, să topească blazarea şi scepticismul multora dintre noi. Pe baza acestor discuţii, SRSFF va realiza un raport care va cuprinde toate ideile formulate pe insulă. Un raport care va conţine concluziile acestei convenţii şi care va fi transmis tuturor membrilor comunităţii. Ne dorim ca suma acestor idei şi concluzii să fie amendată şi îmbogăţită de întregul fandom. Niciodată o idee sau o propunere nu a făcut rău, dimpotrivă. Acest raport va fi finalizat în două săptămâni şi propagat apoi în fandom. Între timp, în viitorul imediat, vom încerca să punem pe roate o platformă virtuală în care oricine să-şi facă auzit punctul de vedere asupra acestui raport.

În încheiere dorim să precizăm un lucru: beneficiile acestei convenţii nu vor fi meritul exclusiv la SRSFF ci al întregii comunităţi, chiar şi a celor care nu au putut fi prezenţi acolo, dar ne-au ajutat cu idei şi sugestii. Viitoarele convenţii vor fi organizate şi asumate de întreaga comunitate, în beneficiul propriu, şi nu de un nume sau altul. Sigur, vor fi destui cei care vor alege să nu se implice. Le respectăm atitudinea şi alegerea. Suntem, totodată, convinşi că după ce vom strânge toate reacţiile şi opiniile din fandom, vom putea constitui o echipă din care, în cele din urmă, vor ieşi la iveală formatorii, activiştii şi promotorii autentici de care sefeul românesc are disperată nevoie în clipa de faţă.

Dorim să mulţumim tuturor celor care au participat şi s-au implicat în acest Romcon şi în special lui Sorin Repanovici, organizatorul Academiei de Vara Atlantykron . Fără ei, Romconul ar fi rămas doar o nostalgie a timpurilor trecute. Datorită lor, fandomul începe să-şi trăiască viitorul.

Marian Truţă

x Shield Logo
This Site Is Protected By
The Shield →