Proiectul Istoria Benzii Desenate Româneşti, în organizarea Institutului Cultural Român, îşi începe aventura internaţională la New York, pe 7 mai a.c. „I AM NOT LEGEND Romanian Comics look back at New York City” este titlul instalaţiei de print şi video care va cuprinde aproape toţi artiştii care au făcut BD în România. Printre ei, cum ar fi putut fi altfel?, şi artiştii craioveni. Marian Mirescu vorbeşte în rândurile următoare despre gruparea cunoscută sub titulatura de Banda Desenată Craioveană şi despre naşterea unei pasiuni.

de Viorel Pîrligras

Viorel Pîrligras: Cum s-a născut Banda Desenată Craioveană?
Marian Mirescu: “Trupa” de la Craiova s-a format în cadrul unui cenaclu SF nou înfiinţat prin 1983, SFVA (SF Victor Anestin, sau cum ne plăcea nouă, fondatorilor, să spunem – “Science Fiction Visual Arts”: Valentin Iordache din Turnu Severin, profesor în Orşova, creator inconfundabil, Viorel Pîrligras, şi el originar din Mehedinţi, de la Turnu Severin, autor care a marcat epoca aceea mai ales prin lucrările sale publicate în almanahul Anticipaţia, şi un student Pifofil pasionat de SF, Dodo Niţă, plin de entuziasm. Mai erau acolo pasionaţi de BD şi “scriitori”. Cu toţii scriam SF! Acest lucru ne-a folosit foarte mult în formarea noastră “bedeistică”. Despre fiecare este destulă informaţie acum pe net. Ei, acesta a fost “nucleul” care, împreună cu Pierre Pascal, fost director al festivalurilor internaţionale de BD de la Angouleme şi Grenoble, a pus la cale Salonul BD în 1991, devenit imediat internaţional (de fapt, francofon, având sprijinul Serviciului Cultural al Ambasadei Franţei etc.)…
Rep: Cum s-a născut pasiunea pentru bandă desenată?
M.M.: La “începuturi”, în anii 60, era o perioadă de deschidere spre Vest şi de… închidere spre Est. În ’68 s-a produs chiar şi o sincronizare culturală şi (aparent) politică.
Revistele Mickey şi Pif se găseau în vremea aceea în chioşcurile de ziare. Am aflat ulterior că mai erau şi altele, dar astea mi-au rămas în minte, mai ales Pif. Chiar şi preţul, cam 4 lei, la un moment dat. Erau de asemenea şi reviste româneşti care aveau şi câteva pagini cu benzi desenate cu “va urma”: Arici Pogonici, Luminiţa, Cutezătorii… Pif era în franceză, aşa că aceia care aveau revista, cumpărată de părinţi, se uitau pe desene şi reţineau numele personajelor (Pifou, Tonton, Placid, Arthur…), câteva expresii (Glop-Glop, Fin de l’episode…), onomatopee (BOUM! PLAF!)… Treptat, unii dintre ei aveau să înveţe limba franceză, dar şi să încerce să spună poveşti în imagini. Cazul meu.
Rep.: Cum se împăca meseria de profesor cu pasiunea pentru banda desenată? Se întrepătrundeau?
M.M.: În satul în care eram profesor de franceză, undeva în Mehedinţi – făceam naveta –, am avut ocazia să fiu martor la reacţia copiilor la vederea primelor albume BD! N-am cuvinte. Ne jucam povestind în imagini. Păstrez şi acum planşele lor. Pe una din ele erau nişte personaje copiate după Valentin, iar eu nu le arătasem decât albume franţuzeşti! Şi Valentin nu apăruse în Franţa. Inocenţa, farmecul desenelor neîntinate de “tendinţe”, libere de orice teamă de a ”greşi”, prospeţimea… minunăţii pe care aveam să le văd mai târziu pierind. În satul acela s-a născut BULĂ, cu căciula lui roşie cu tot, pe care o purta peste tot, şi iarna pe sanie, şi vara la scăldat. La şcoală o mai înlocuia cu o şapcă regulamentară, dar prăfuită, de şcolar. Eroul-mascotă poartă numele poznaşului popular din bancuri, dar numele face referire şi la “bula” (balonul) în care vorbesc personajele în benzile desenate.
Rep. : Cum s-a dezvoltat pasiunea după Revoluţie?
M.M.: E mult de povestit, am fost implicat în multe reviste de gen – Orion, Carusel, AH, BD!, Sanki. Ultimele două sunt încă proiecte active pe care le editez cu ocaziile speciale oferite de manifestările de gen. AH, BD! a adunat în jurul lui o echipă din noua generaţie (tinerii tigri şi tigrese: Cristian Loghin, Nicolae Florin Radu, Cristina Anghel, Alexandra Dan şi alţii), alături de tinerii… veterani Sandu Florea, Tudor Popa, Viorel Pîrligras…
Marian Mirescu a urmat studii de artă la Şcoala de Artă („Cornetti”) din Craiova, în timpul liceului, cu Ion Hagiescu, care-i prevestea o carieră de portretist. Marea performanţă a atins-o în 2009, la Belgrad, unde obţinea, ca scenarist de data aceasta, împreună cu desenatorul Cristian Ioan Păcurariu, din Cugir, marele premiu, fiind primii desenatori străini care câştigă importantul premiu la acest festival.

Preluată cu acordul autorului după Indiscret.ro

x Shield Logo
This Site Is Protected By
The Shield →