Unii autori români de „un fel de science fiction”, așa cum îl înțeleg ei, sunt de părere că genul gâfâie și se îndreaptă spre obștescul sfârșit, dar și-a îndeplinit menirea. Care e aceasta, nu ni se spune.

E dreptul lor să aibă o părere. Părerile nu sunt pe bani. Nimeni nu se apucă acum să le ceară probe, ca la tribunal. Literatura nu e nici un fel de instanță supremă. Nu e nici măcar o instanță. E un fel de tribună. Dacă vrei să te urci pe ea, te urci; dacă nu vrei, rămâi jos, pe gazon. Vocea scriitorului autentic se aude de oriunde. Uneori, foarte puternic, se aude din cimitir. Din cauza asta, literatura autentică, în general, și cea SF, în particular, nu are limite.

Literatura science fiction românească nu are prea mulți scriitori autentici decedați, care să creeze tradiție. Nu există încă tradiție în acest gen, care să împingă prezentul în viitor.

Pe terenul generos al literaturii, cu păreri potrivit cărora ”SF-ul și-a îndeplinit menirea” sau ”nu trebuie să plângem dacă dispare ca gen explicit”, oricine poate să aibă o părere.

Că paranoia se întinde tot mai mult și se poate ajunge în situația patadoxală de a fi dat în judecată pentru o acuzație pe care n-ai făcut-o e cu totul altă poveste. Oricine se simte jignit în țara lui.

Nu cere nimeni probe care să demonstreze că SF-ul dispare ca gen explicit sau că și-a îndeplinit sau nu menirea, oricare ar fi fost aceasta, dar îmi permit să nu fiu de acord cu ideea de deces al genului.

De ce? Pentru că nu a ieșit încă din coma indusă de noi, cei ce încercăm să-l readucem la viață, mai mult chirurgical. Pentru a muri, SF-ul mondial, în general, și românesc, în particular, trebuie mai întîi să-și trăiască viața și să creeze tradiție. Pentru a-și trăi viața, trebuie să-l readucem la viață.

Și apoi, e mai puțin important dacă SF-ul, în particular, și cultura, în general, sunt scoase sau nu din comă. E mai important să fie scoasă din comă agricultura; dacă sunt bine hrăniți și au bani să cumpere cărți, scriitorii își pot permite să se gândească și la creația literară. Mai ales cei români.

”Rezistența prin cultură”, atât de invocată de unii, e o luptă stearpă de gherilă cu o armată de birocrați, ce se cred scriitori. Și chiar sunt scriitori, în măsura în care ei impun, prin repetiție obsedantă, o nouă definiție a creatorului, a autorului de tip nou.

În socialismo-comunismul, considerat de unii decedat, scriitorul era cel care ”scria”. Era foarte ușor să aleagă între a nu fi ”în cetate” și a fi în marea armată a celor care mimau sau chiar credeau în ”tezele de la Marea Neagră”.

Azi, lucrurile sunt mult mai voit încurcate, dar nu departe de ceea ce a fost înainte de 1989. O excepție și, totodată, o pildă poate exemplifica crunta generalizare. Un meșter, după ce și-a terminat lucrul, mi-a spus că nu vrea să ia nici un ban. ”De ce?”, am întrebat. ”Deoarece lucrez ca să mă perfecționez. Când voi considera că sunt destul de bun în meseria mea, voi cere bani. Nici mulți, nici puțini, ci la prețul corect”, a venit răspunsul.

Din păcate, în science fiction-ul de azi, mult prea mulți nu-și cunosc valoarea. În SF-ul anglo-saxon, există oameni care pot spune care e prețul corect, dar, din considerente comerciale, scriitorii sunt umflați cu pompa. În SF-ul românesc, nici un preț nu e corect.

Că autorii nu-și cunosc valoarea, mai treacă-meargă, valoarea fiind un criteriu subiectiv. Tragic e că nu avem un sistem care să aprecieze prețul corect al fiecăruia.

Se ridică în picioare câte unul și afirmă căt e el de valoros. Ați auzit să fie dispus vreunul să-și afirme nonvaloarea?

Fiecare se crede mai mult decât e, lucru ce produce o pătură mult prea groasă de mediocritate, care proliferează în sus, spre ceea ce ne așteptăm a fi valoarea.

Astfel, nonvaloarea se substituie valorii. Nonvaloarea devine valoare general acceptată, în spiritul colectivismului anilor ’50. Nu ești înscris la ”colectivă”, facem noi cumva să-ți fie dat afară copilul din facultate!

Science fiction-ul românesc nu va fi scos din comă decât prin măsuri chirurgicale de înlăturare a mediocrității, măcar cea care sare în ochi, și prin administrarea antibioticelor și oxigenului valorii. Cu transfuziile și perfuziile traducerilor, agonia continuă.

”Merge și așa!” caracterizează o cultură încă neconsolidară, fără nici o tradiție, bazată pe prețuri incorecte, puse de o masă imensă de autori, care nu vor decât să fie, măcar o secundă, pe principiul ”de ce alții, dacă putem fi noi?”.

Dacă și-a îndeplinit SF-ul menirea, stai și te întrebi care o fi fost menirea acestuia. Crede fiecare ce poate.Personal nu cred că menirea science fiction-ului românesc anterevoluționar a fost să împiedice vreun război mondial. Poate SF-ul american, SUA fiind cel mai mare opozant al politicii blocului sovietic. România era o garsonieră, exact în blocul nepotrivit.

Dacă SF-ul american, anglo-saxon, în general, a luat-o pe calea fantasy-ului, nu cred că trebuie să ne ținem după el. Nu înseamnă că, dacă ne-am mutat în blocul vecin, trebuie să ne ținem scai după vecini, ca după URSS. Obediența nu duce la dezvoltare economică. La o cultură originală, bazată pe un preț corect al valorii, nici atât.

Victor Martin

x Shield Logo
This Site Is Protected By
The Shield →