Lupta cu răul! Dar ce este răul? Pentru oamenii de ştiinţă, răul constă în ignoranţă, în timp ce biserica te învaţă că ignoranţa este un lucru bun, iar răul constă tocmai în cunoaştere!” – interviu cu Arkadi Strugaţki


Vitali Borisov: Nu mă pot împiedica de a începe conversaţia noastră punându-vă această întrebare: care va fi în opinia dumneavoastră, viitorul omenirii?
Arkadi Strugaţki: Aţi greşit adresa: fratele meu şi cu mine nu facem predicţii. Noi nu suntem viitorologi.

Vitali Borisov: Nu veţi nega totuşi, că autorii de SF scriu despre viitor, unde, de altfel se desfăşoară acţiunea celor mai multe dintre cărţile pe care le-aţi scris împreună cu fratele dumneavoastră.
Arkadi Strugaţki
: Aceasta nu înseamnă mare lucru. SF-ul este literatură, şi anume, analiza literară a problemelor societăţii contemporane. Doar că SF-ul are propriile metode. Desigur, există autori care simulează viitorul, dar nu sunt prea mulţi.

Vitali Borisov: Ivan Efremov a fost, fără îndoială, unul dintre ei…
Arkadi Strugaţki: „ Nebuloasa din Andromeda” a fost o utopie comunistă, o încercare de a reflecta nişte idei prin intermediul cuvintelor. Ni s-a prezentat un model de organizare viitoare a societăţii umane.
O consecinţă prea puţin observată, dar nu mai puţin importantă pentru noi este că a deschis drumul pe care s-a angajat ansamblul SF-ului rusesc. Acest roman a fost publicat în 1957, anul lansării primului satelit, Sputnik.

Vitali Borisov: Cum aţi început să scrieţi ?
Arkadi Strugaţki: Datorită tatăl nostru, eu şi Boris suntem pasionaţi de SF. Tata a fost critic de artă. Când eram copii, îi plăcea să ne spună o poveste interminabilă care – mi-am dat seama mai târziu – era un amestec de subiecte împrumutate din Wells, Mayne Reid şi Jules Verne. Când aveam doisprezece ani, fratele meu şi cu mine am început să inventăm propriile noastre poveşti fantastice. Le-am ilustrat şi pentru fiecare imagine am găsit textul potrivit. Cu toate acestea, ocupaţiile noastre iniţiale n-au avut nicio legătură cu literatura. Fratele meu şi-a făcut studiile la Universitatea din Leningrad şi a îmbrăţişat o carieră în domeniul astronomiei stelare. Dar s-a lăsat destul de repede de astonomie (chiar şi astăzi tot nu înţeleg motivul), şi a optat pentru profesia de inginer programator. Eu mi-am făcut serviciul militar şi am absolvit Institutul de Limbi Străine înainte de a lucra la diverse edituri.
Într-o zi (acest lucru s-a întâmplat în 1956), fratele meu, eu şi soţia mea ne plimbam pe Nevski Prospekt în Leningrad. Vorbeam despre romanul apărut recent al unui autor de SF în care era vorba despre o călătorie spre planeta Venus. Ne întreceam în critici la adresa acelui roman. Soţia mea, care se săturase de acel subiect, a exclamat: E uşor să critici. Ia încercaţi să scrieţi şi voi… Am pariat pe o sticlă de coniac. Şi am scris împreună cu Boris, romanul „În ţara norilor purpurii”. Spre uimirea noastră, manuscrisul a fost acceptat de o editură şi, în curând a şi apărut. Şi colac peste pupăză, ni s-a acordat şi câte o primă. Când a fost tipărit primul nostru roman am fost amândoi de-a dreptul extaziaţi. E imposibil să nu fii când îţi vezi numele pe copertă.

Am devenit fani SF şi din 1964 am făcut din pasiunea pentru SF o profesie. Cu alte cuvinte, în mod esenţial trăim de pe urma onorariilor obţinute.

Vitali Borisov: Cum vă alegeţi temele operelor ?
Arkadi Strugaţki: Iniţial, am vrut să scriem despre muşchetari spaţiali care combat răul din galaxie. Dar acest subiect a fost epuizat rapid. Nu mai eram atraşi de previziunile tehnologice: de multe ori ştiinţa le respinge şi de altfel nici nu sunt interesante. Trebuie vorbit despre personaje care au caracter, idei, sentimente complexe, personaje cât se poate de actuale. Este curios să vezi cum se manifestă aceste personaje, animate de idei şi sentimente în situaţii care nu sunt deloc reale.

Vitali Borisov: Cu alte cuvinte, personajele lucrărilor dumneavoastră sunt oamenii de astăzi care rezolvă problemele de mâine?
Arkadi Strugaţki
: Sau invers. Un personaj vine din viitor: este un personaj cât se poate modern, dar debarasat de rămăşiţele paleoliticului din mentalitate, având o altă acuitate şi perspectivă asupra problemele noastre acutizate de către SF. Proiecţia privind viitorul este un procedeu, nu o temă a SF-ului. De exemplu, ultima noastră carte, „Scarabeul în furnicar” ridică problema răspunderii unui membru al societăţii pentru întreaga societate în ansamblu. E vorba de preocupări la scară planetară, reacţii la poluarea mediului. Adică transfigurăm o problemă a actualităţii şi o proiectăm în viitor.
Apoi încet-încet, ne-am îndreptat atenţia spre tema responsabilităţii oamenilor faţă de ei înşişi, în faţa istoriei şi în faţa omenirii din perspectiva viitorului. De exemplu, în romanul „Stagiarii” am scris despre consumismul şi meschinăria care blochează calea spre viitor.

Vitali Borisov: Bun. Încercaţi să propuneţi căi de rezolvare a problemelor curente iar personajele dumneavoastră principale sunt, de asemenea, contemporani doar uşor idealizaţi. Acest lucru înseamnă că ficţiunea lucrărilor dumneavoastră se limitează doar la mediul ireal al acţiunii ?
Arkadi Strugaţki
: E vorba de personaje şi nu atît de mediu. Personajele par nişte contemporani, dar apartenenţa lor la viitor se recunoaşte prin faptul că nu au neajunsurile noastre. Personajele noastre au un caracter complex. Convingerea noastră este că numai nişte caractere pozitive pot fi în centrul unei lucrări SF a cărei acţiune este legată mai mult sau mai puţin de viitorul planetei noastre. Şi de altfel, autorii sovietici de SF sunt în cea mai mare parte nişte oameni buni. Acest lucru nu înseamnă că eu sunt un om perfect. Beau, fumez, sunt căsătorit pentru a doua oară, cedez adesea în faţa ticăloşilor. Dar personajele mele sunt la acest nivel, oameni mai buni decât mine. Nu tolerează păcatul şi nu pot trăi în păcat. Îmi place romanul lui Vasili Şukşin, „Călina roşie” dar ca scriitor de SF nu-mi poate plăcea eroul său, un fost criminal de drept comun, indiferent de cît de curajos este şi indiferent de cîtă afecţiune are Şukşin pentru el. Pentru că acest personaj în opinia mea poartă pecetea actelor comise de el înainte.

Vitali Borisov: Nu este oare prea facil pentru personajele dumneavoastră, oameni ideali, să înţeleagă problemele noastre?
Arkadi Strugaţki
: Credeţi că a fost uşor pentru Rumata, un om din viitor, ajuns în perioada cea mai sumbră a Evului Mediu, să trăiască în acel moment, să împărtăşească şi să rezolve problemele existente ? „E greu să fii zeu” – este titlul romanului nostru al cărui personaj principal, Rumata este într-o situaţie dificilă tocmai pentru că în raport cu Evul Mediu, este un om ideal, un om-zeu. Acţionează în numele viitorului, dar trebuie să facă faţă la ceea ce este contrar naturii sale fără de păcat. Din perspectiva viitorului, el este un om obişnuit, dar pentru trecut el este un zeu şi asta îi crează probleme.

Vitali Borisov: În opinia mea, operele fraţilor Strugaţki pot fi împărţite în două categorii. Cele din prima categorie sunt abordări filosofice, cum ar fi „Melcul pe povârniș” sau „Picnic la marginea drumului”. Alte lucrări sunt satirice, incitante. Exemplul cel mai izbitor este romanul „Lunea începe sâmbăta” având ca personaje oameni de ştiinţă şi duhul cel rău.
Arkadi Strugaţki: În ceea ce priveşte caracterul aventuros al unora dintre lucrările noastre, aş spune că ne dorim să ne distrăm un pic şi să ne distrăm şi cititorii. Acest lucru este valabil pentru „Lunea începe sâmbăta”. Mulţi au văzut în asta o satiră. SF-ul, ca orice alt gen, priveşte lucrurile într-un mod critic.
Lucrările noastre „filosofice”, după exprimarea dumneavoastră, au dus adesea la dezaprobarea criticii şi a cititorilor. Acestea ar trebui să fie citite de mai multe ori: întâi să se urmărească subiectul, apoi ideea, etc. Scriem cum putem. Şi ceea ce ne face fericiţi este că, în ciuda tuturor defectelor lucrărilor noastre, avem o audienţă.

Vitali Borisov: Aveţi mulţi cititori. Poate pentru că pînă şi lucrările dumneavoastră filosofice sunt de asemenea, captivante.
Arkadi Strugaţki
: Un subiect fascinant este ceva foarte important, mai ales pentru o carte care transmite anumite idei, mă rog, „filosofice”. Cu cât aceste idei sunt mai importante, cu atât subiectul trebuie să fie mai captivant.

Vitali Borisov: În istoria literaturii se cunosc multe exemple de colaborare între scriitori. Toată lumea se întreabă cum se poate scrie în doi. Mai ales ca dumneavoastră şi fratele dumneavoastră locuiţi în oraşe diferite: dumneavoastră la Moscova şi Boris Strugaţki la Leningrad.
Arkadi Strugaţki
: Abordarea noastră este foarte simplă. Concepem un subiect. Medităm între douăsprezece şi optsprezece luni, ne telefonăm, discutăm în timpul întâlnirilor noastre. Apoi Boris ia un avion spre Moscova, vine la mine şi se aşează în fotoliul unde staţi dumneavoastră acum. Ţigări, o scrumieră, multă hârtie. Eu scriu la maşină (fratele meu bate prost). Discutăm fiecare frază. Scriem aşa cam 4 sau 5 pagini pe zi. La început nu ştim încă rezultatul. Rescriem rar. Poate pentru a-şi da importanţă unii scriitori vorbesc despre suferinţa creaţiei.
Şi nouă ne place să ne dăm importanţă. De aceea pretindem că ne scriem cărţile în staţia Bologoie situată la jumătatea distanţei dintre Moscova şi Leningrad.

Vitali Borisov: De unde apar ideile, faptele pe care se bazează cărţile dumneavoastră ?
Arkadi Strugaţki: Din viaţă, din conversaţiile cu prietenii, din cărţi. Cred că este suficient.

Vitali Borisov: Există vreo frână în calea dezvoltării SF-ului sovietic ?
Arkadi Strugaţki: Da, din păcate. Nu avem încă o revistă periodică în care să apară texte SF. Nu există de asemenea, vreo editură specializată de SF. Aceste lucruri reduc drastic valul de manuscrise pe care ar trebui să le creeze scriitorii noştri.

Vitali Borisov: Poate că este mai bine aşa ? Se aleg doar opere de valoare…
Arkadi Strugaţki: În Uniunea Sovietică, există în prezent aproximativ două sute scriitori de SF aparținând generaţiei a treia, cu excepţia lui Efremov, care au un bun nivel literar. În orice caz, scriu mult mai bine decît fratele meu şi cu mine la începutul carierei noastre. Dar primul nostru manuscris a fost publicat prea repede. Desigur toţi aceşti scriitori nu au aceeaşi valoare. Dar există zeci de nume care ar putea împodobi orice literatură. Trebuie să includ aici pe Ilia Varşavski, A. Gromova, Vladimir Savcenko, Kir Bulîciov, Kolupaiev, Tupiiţîn, Ghenadi Praşkevici, G. Altov, E. Voiskunski. Această listă ar putea fi extinsă. Întâmplător, nici în restul lumii scriitorii de SF de mare clasă nu sunt foarte numeroşi. Pot menţiona doar cîteva nume: Ursula Le Guin, Kurt Vonnegut, Ray Bradbury, Stanislaw Lem, Kobo Abe, Theodore Sturgeon, şi poate încă două sau trei.

Vitali Borisov: Dar lucrările de SF „curg în valuri”…
Arkadi Strugaţki: Cele despre războaie spaţiale şi monştri extratereştri ? Aşa ceva nu e SF. Este o atracţie de bâlci, o transpunere în spaţiu sau în viitor a ororilor de astăzi, a războaielor (e cel mai trist) şi a altor asemenea absurdităţi. SF-ul, ca orice fenomen cultural, trebuie să reflecte un angajament faţă de pacea, fericirea şi perfectibilitatea umanităţii. De aceea nu-mi place science fiction-ul occidental în ansamblu. În opinia mea, nivelul mediu al SF-ului sovietic este mai ridicat decât al celui din vest.

Vitali Borisov: Adică fără a vă considera viitorolog, este exact în maniera de interpretare a viitorului de a avea divergenţe cu majoritatea scriitorilor occidentali de science fiction?
Arkadi Strugaţki:
Este natural. Sunt fiul tatălui meu, al timpului meu, al poporului meu. Am propriile idei încă din copilărie. Mai târziu, în timpul studiilor şi după terminarea acestora, am făcut cunoştinţă şi cu alte sisteme filosofice.
De altfel mă bazez pe propria-mi concepţie asupra lumii. În societatea noastră, în ciuda numeroaselor sale defecte, văd şi forţele sănătoase şi sacre, dacă vreţi, care fac din om un Om cu majusculă. În concepţia mea a nu dori să munceşti este ceva indecent. Eu nu văd viaţa în roz, nici măcar cu ochii unui optimist halucinat. Vor fi întotdeauna probleme pe care oamenii vor trebui să le rezolve.

Vitali Borisov: Aceste probleme se profilează deja la orizont ?
Arkadi Strugaţki: Desigur. Iată una. O revoluţie trebuie să aibă loc în pedagogie înainte de a învăţa să educăm pentru ca undeva în viitor, altruismul să devină trăsătura dominantă. Noi presupunem înţelegerea valorii oricărui om…

Vitali Borisov: Aveţi posibilitatea de a scrie despre orice subiect ?
Arkadi Strugaţki: Înţeleg de ce îmi puneţi această întrebare. Ei bine, în cazul în care se pretinde că scriitorii sovietici scriu doar ce li se ordonă să scrie sau doar ceea ce li se comandă să scrie, aceasta este perfect absurd. Fratele meu şi cu mine nu scriem decât ceea ce vrem noi să scriem.

Vitali Borisov: Cu toate acestea, critica se dovedeşte adesea a fi negativă în ceea ce priveşte lucrările fraţilor Strugaţki…
Arkadi Strugaţki:
Vedeţi dumneavoastră, dacă cineva doreşte să se alinieze criticii, mai bine să scrie lucrări realiste. Scriitorii de SF au probleme în această privinţă. Stilul şi dificultatea lucrărilor noastre sunt cel mai adesea criticate. Spre deosebire de unii critici, îmi plac mulţi scriitori al căror stil este opus stilului meu. Îi apreciez mult pe Daniil Granin, Fiodor Abramov, Bulat Okudjava… Dar pentru mine punctul de vedere al spiritului originar (spiritus loci, care nu există), cu privire la viaţă, mă interesează mai mult decât punctul de vedere al unui simplu chiriaş al casei. Deci, eu scriu despre ceea ce mă interesează.
• • •

La începutul anilor 1980, fraţii Strugaţki au făcut obiectul unui fel de reabilitare şi, prin urmare, numele lor reapare în revistele de propagandă în limbi străine. Acest interviu cu Arkadi Strugaţki, de care nu am ştiut pînă acum cîteva zile este extras din revista Études sovietiques din ianuarie 1981. Şi dacă sîntem dispuşi să citim printre rânduri, este cît de poate de interesant…
Desigur, există la sfîrşitul interviului cîteva referiri la superioritatea sovietică, obligatorii în contextul brejnevist, dar pe de altă parte referirea la libertatea totală de exprimare, de care ar fi beneficiat cei doi fraţi este pur şi simplu absurdă. Simplul fapt că nici Marx, nici Lenin nu au fost citaţi în interviu este de domeniul miraculosului…
Dar ceea ce contează aici este că Arkadi poate vorbi despre problemele lor. Mai mult încă, jurnalistul care l-a intervievat se referă direct la „Melcul pe povîrniş”, un lung roman interzis încă în acea perioadă.” – Patrice Lajoye

Un interviu de Vitali Borisov, publicat în „Études sovietiques”, ianuarie 1981, pag. 52 – 54.  Textul a fost tradus şi postat cu acordul agentului literar al fraţilor Arkadi şi Boris Strugaţki, Joachim Rottensteiner. Îi mulţumim domnului Patrice Lajoye pentru ajutor şi deosebita gentileţe. Versiunea în limba franceză a apărut pe site-ul Russkaya Fantastika: http://russkayafantastika.hautetfort.com/aut-arkadi-et-boris-strougatski/

Traducere de Cristian Tamaş

Arkadi şi Boris Strugaţki

Alături de polonezul Stanislaw Lem, ruşii Arkadi şi Boris Strugaţki fac parte dintre prozatorii europeni care au asigurat genului science fiction un loc legitim în cadrul literaturii mondiale.
Arkadi Strugaţki (28 august 1925- 12 octombrie 1991) şi Boris Strugaţki (n. 14 aprilie 1933) se numără printre cei mai valoroşi scriitori SF din întreaga lume. Între anii ’60-80 ai secolului trecut au revigorat prin scrierile lor genul SF, devenind extrem de populari în Europa de Est şi apoi şi în occident.

Volume publicate
1958: „Reflex spontan” (trad.rom. CPSF, Almanahul Anticipaţia)
1959: „Ţara norilor purpurii” (trad.rom., Igor Blok, Editura Tineretului, 1961); „Şase chibrituri”; „Experimentul uitat”; „Ipoteze speciale” 1960: „Drumul spre Amalteea”; „ O situaţie de urgenţă”
1962: „Amiază: secolul 22”; „Stagiarii”; „Încercare de evadare” 1963: „Curcubeu îndepărtat” 1964: „E greu să fii zeu” (trad.rom. Valerian Stoicescu, editura Paralela 45, 2005 ); „Lunea începe sîmbăta” (trad.rom. Valerian Stoicescu, editura Paralela 45, 2004); 1965: „Ultimul cerc al Paradisului” 1966: „Melcul pe povîrniş” (publicat parţial): traducere în pregătire la editura Paralela 45, 2011
1967: „A doua invazie a marţienilor” (trad.rom., Valerian Stoicescu, Almanahul Anticipaţia, 1988; editura Paralela 45, 2007); „Curcubeul îndepărtat”; „Lebedele urîte”

1968: „Basmul troicii” ( „Poveste despre Troica”, trad.rom. Valerian Stoicescu, editura Paralela 45, 2005 )

„Călători în timp”; antologia „Cafeneaua moleculară”1969: „Insula locuită” 1970: „Hotelul La Alpinistul mort” (Hotelul La Crucea Alpinistului, trad.rom. Valerian Stoicescu, editura Paralela 45, 2006)
1971: „Picnic la marginea drumului” (trad.rom: Valerian Stoicescu, Almanahul Anticipaţia 1985; editura Nemira, 1992; editura Paralela 45, 2004 (roman care a slujit ca punct de plecare pentru unsprezece scenarii care au stat la baza filmului „Călăuza” de Andrei Tarkovski); „Piciul” (trad.rom., Valerian Stoicescu, Almanahul Anticipaţia, 1990; editura Paralela 45, 2006) 1974: Arkadi Strugaţki – „Expediţie în infern”
1977: „Un miliard de ani pînă la sfîrşitul lumii” (trad.rom. Valerian Stoicescu- în antologia lui Ion Ilie Iosif şi Alexandru Mironov, „Povestiri despre invenţiile mileniului III”, editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1986; editura Paralela 45, 2008)
1980:; „Povestea celor trei”;„Scarabeul în muşuroi”(trad.rom. Valerian Stoicescu, Editura Nemira, 1993; Editura Paralela 45, 2009)
1982: „Prizonier al puterii”; „Tentativa de evadare”
1984: „Extratereştri, călători şi alţi străini”; „Detaliile vieţii lui Nikita Voronţov”
1985-1986: „Valurile liniştesc vîntul” (trad.rom. Valerian Stoicescu, Editura Nemira, 1994; Editura Paralela 45, 2009 ); „Destin sumbru”
1988: „Împovăraţi de rău sau patruzeci de ani după” 1989: „Oraşul damnat” (trad.rom.Nicolae Iliescu, Editura Paralela 45, 2002, 2004) 1991: Arkadi Strugaţki – „Diavolul printre oameni” 1994: Boris Strugaţki – „Căutarea denumirii sau cea de a douăzeci şi şaptea teoremă a eticii” 2003: Boris Strugaţki – „Neputincioşii acestei lumi”

Fraţii Strugaţki au fost distinşi cu numeroase premii:
Premiul pentru cea mai bună carte a anului publicată în engleza în S.U.A: „Picnic la marginea drumului” (1977);
Premiul Jules Verne acordat de Congresul Scandinav de Literatură SF (1979);

Premiul Convenţiei franceze pentru cea mai bună carte a anului, Metz, 1981;

Premiul Eurocon 1987 pentru contribuţia adusă SF-ului mondial, Montpellier, 1987;

Premiul pentru Cea mai bună carte publicată în 1988, acordat de Clubul fanilor SF-ALKOR, Omsk, pentru „Valurile liniştesc vîntul” (1988);

Premiul de simpatie al cititorilor acordat de Organizaţia Scriitorilor din Leningrad – 1990,

Premiul Aelita, Marele Inel pentru romanul „Melcul pe povîrniş”.

Un merit deosebit îi revine lui Valerian Stoicescu, omul care şi-a dedicat mare parte din ultimii treizeci şi cinci de ani de viaţă pentru ca cititorii români să se poată bucura de unele dintre cele mai bune creaţii SF din lume. – Cristian Tamaş

x Shield Logo
This Site Is Protected By
The Shield →