Sau poate că ar fi trebuit să întreb: de ce preferăm Science-Fiction în loc de Fantasy? Sau: de ce preferăm Fantasy în loc de Science-Fiction?

Este adevărat, mulţi dintre cititorii de „imaginar” nu simt nevoia acestei (pseudo)dihotomii. Unii nu văd nici o diferenţă între cele două genuri sau, dacă o sesizează, o consideră irelevantă. Sunt destui care citesc cu egală plăcere şi SF şi F. Fără a face o judecată de valoare (fără a propune o confruntare între SF şi F) nu putem, totuşi, să nu observăm o tendinţă a ultimilor ani: science-fiction-ul pierde teren (rapid) în faţa fantasy-ului. Unii autori de la noi chiar recurg la exprimări tranşante legate de ponderea mai mare sau mai mică a unui gen sau altul. Astfel, Lucian Merişca era de părere, într-un interviu din revista Helion, că „SF-ul şi-a îndeplinit menirea şi nu trebuie să-l plângem dacă dispare ca gen explicit”.

Science fiction-ul  a murit, trăiască… fantasy-ul?

În plus, alţi autori de la noi consacraţi pe SF au scris în cele din urmă şi F. Spre exemplu Liviu Radu, dar nu numai el. Ceea ce se poate observa pe plan mondial se remarca şi la noi: există o basculare dinspre SF către F. Aşa vor cititorii? Consumatorul de „imaginar” a impus acest lucru? Sau autorii au simţit cumva o anumită epuizare a izvoarelor sau a resurselor science-fiction-ului şi de aceea au trecut cu arme şi bagaje în tabăra cealaltă? Ar fi interesant de văzut, de căutat, de descoperit mecanismele care au dus la această orientare, cine pe cine a influenţat şi mai ales cum şi de ce. Are science-fiction-ul în sine forţa de a renaşte şi de a reveni la „forma” anilor 60-70-80? Sau va fi unul dintre genurile literare extincte, despre care viitorimea abia va şti că a existat?

Science-fantasy, o cale de mijloc?

La intersecţia celor două genuri se regăseşte un subgen extrem de volatil: science-fantasy. Ar fi o cale de mijloc, prin care science-fiction-ul ar putea supravieţui, grefat pe fantasy. Un amestec din care pot răsări adevărate bijuterii literare, cum ar fi „Divertisment pentru vrăjitoare” al lui Vladimir Colin. Rod Serling spunea următoarele: „science-fiction-ul face ca neverosimilul să devină posibil, în vreme ce science-fantasy face ca imposibilul să devină verosimil”. Extrapolând sau forţând un pic lucrurile, ne putem întreba atunci: vrem imposibilul posibil acum?

Economic şi arid vorbind, genul fantasy a întrecut genul science-fiction. Poate pentru că nu mai avem răbdare şi nu mai credem în puterea sefeului să ne modeleze/ajute visele? Poate pentru că fantasy-ul a simţit că, într-un ev trepidant şi alienant, poate oferi sufletului linişte şi iluzia că imposibilul este posibil. Fantasy-ul oferă imediat ceea ce science-fiction-ul doar promite.

Voi ce părere aveţi?


Articol scris de Marian Truţă la data de 10 Feb 2011, pe blogul Editurii Nemira.


Unul din comentarii, cel mai interesant se pare:

Balin Feri says:

Aici îţi dau dreptate, dragă Jen. În ultimii ani scrierile hard sefe m-au dezamăgit si pe mine. Asta deoarece ideile facile deja s-au exploatat iar cei capabili să jongleze cu conceptele ştiinţifice aparţinând ultimelor descoperiri sunt într-o atât de mare măsură fizicieni, chimişti, etc încât şi când scriu literatură o fac de parcă ar enunţa teoreme. Motiv pentru care eu prefer soft sefeul, cel care exploatează ştiinţele axate pe om.
Oricum, în discuţia asta trebuie să ţinem cont de încă un amănunt, zic eu important. Oamenii citesc din diferite motive, unii pentru că sunt cititori de când se ştiu şi citesc dintr-un soi de inerţie, citesc cu naturaleţea cu care respiră şi ar citi la fel şi dacă nu s-ar mai scrie niciodată nimic. Aceşti cititori citesc orice le pică în mână, fără prejudecăţi. Eventual dacă citesc un autor şi nu le place se feresc de cărţile respectivului, dacă citesc două -trei cărţi aparţinând unui anume subgen şi rămân dezamăgiţi atunci se vor feri de tot ce poartă sigla acelui subgen.
Mai sunt cititorii care citesc din necesitate, asta le este meseria. Ei au tendinţa de a citi superficial, adică fiind foarte prinşi în lumea cărţilor acordă importanţă unor aspecte care pe cititorul de rând nu-l deranjează foarte mult, cum ar fi acurateţea frazei, corectitudinea gramaticală absolută sau calitatea ireproşabilă a traducerii. Ei sunt cititorii (normal că există excepţii) capabili să citeasca o carte din copertă în copertă şi să nu le fie mintea atinsă de nici o idee de acolo, să nu le bată inima mai repede la nici o descriere dar să sesizeze fiecare virgulă greşit pusă şi orice literă greşit tastată.
Apoi sunt cititorii axaţi pe anumite genuri. Cei care nu citesc decât clasici, cei care nu citesc decât americani, cei care nu citesc decât romane poliţiste, cei care nu citesc povestiri, cei care citesc numai science-fiction sau cei care citesc numai fantasy. Aici fiecare citeşte funcţie de ce caută. Iar majoritatea oamenilor vor să evadeze citind, vor o lume mai frumoasă, mai fascinantă, o lume în care misterul şi minunile sunt prezente, o lume în care răul este clar delimitat de bine şi sfârşeşte mereu învins. Lumea asta nu o oferă science-fictionul, din contră, sefeul pune accent pe problemele lumii, împinge lucrurile la limită, încearcă să intuiască unde duc tendinţele actuale, cum influenţează evoluţia tehnologică accelerată viaţa socială, profesională sau sentimentală. Iar sefeul, cu excepţia câtorva utopii notabile, nu oferă imagini ale unui viitor numai lapte şi miere. Pe când fantasy-ul o face. Transportă cititorul într-o lume de basm, într-o lume în care există superputeri, unde creaturi cu capacităţi impresionante aşteaptă cu sufletul la gură sa sară în ajutorul eroului ajuns în dificultate. Iar asta la un nivel mai mult sau mai puţin conştient îşi doresc toţi oamenii, să reuşească, indiferent ce probleme ar avea, să apară o întorsătura norocoasă şi ei să ajungă sus. Aşa că problema se reduce la atitudinea individului în faţa vieţii: preferă să se zbată pentru a ajunge cât mai sus ( profesional sau intelectual) şi face pentru asta orice, inclusiv cititul unor cărţi care-i permit să mai asimileze ceva cunoştinţe, sau se mulţumeşte cu situaţia sa şi preferă să-şi satisfacă setea de a ajunge sus identificându-se cu personaje care reuşesc, altfel spus visând cu ochii deschişi. Firesc, există şi oameni care au ajuns sus şi citesc pur şi simplu de dragul unei lecturi plăcute, de dragul unei lecturi care nu-i solicită ci-i încântă.
Marea majoritate a intelectualilor citesc science-fiction ( pe lângă mainstream) dar nu au timp de pierdut cu fantasy.
Marea masă a clasei mijlocii ( cu asta mă refer la cei care au făcut un liceu sau o facultate şi nu sunt nici muncitori cu palmele dar nici intelectuali ) aceia citesc fantasy + mainstream, firesc.
Daca ar fi sa facem profilul cititorului de science fiction înrăit cred că l-am prezenta cam aşa:
Are între 20-40 de ani în proporţie de 25% şi peste 40 de ani în proporţie de 75%, este bărbat în proporţie de 85 poate chiar 90 % , a absolvit o facultate tehnică în proporţie de 70-75 % şi lucrează într-un domeniu care necesită cunoştinţe tehnice în proporţie de 80-85%. Asta înseamnă un procent destul de mic din populaţia cititoare. Pe când profilul cititorului axat pe fantasy ar arăta aşa: are vârsta între 10 şi 70 de ani, este în proporţie de 65-70 % femeie ( sunt mai multe cititoare decât cititori), în proporţie de 80% nu a citit altceva decât lecturile obligatorii de la şcoală şi cărţi fantasy, poate lucra în orice domeniu începând de la măturatul strazii şi până la profesor universitar sau cercetător, dar poate fi şi şomer sau casnică şi a absolvit ori urmează să absolve 8 clase (3-4%), 12 clase (30-35%), facultatea (60-65%), iar asta reprezintă un segment mult mai mare al populaţiei.
( Cifrele nu provin de pe urma unui sondaj ci doar în urma unei scurte analize privind cititorii cunoscuţi de mine).