Iliuț Cheța, în vâstă de 47 de ani, din București, strada Pescărușului, numărul 9, a sesizat organele de ordine că de circa o săptămână, în fiecare dimineață, găsește pe balconul apartamentului său de la etajul 2 ceea ce pare a fi o nucă… metalică, provenind, după toate aparențele, din nucul care crește în fața ferestrei sale. Ipoteza este întărită de faptul că nuca respectivă, din metal de culoare galbenă, se rostogolește printre alte nuci normale, căzute de asemenea în balconul lui Iliuț Cheța.

„…Dar totuși”, ținuse să sublinieze în declarația sa scrisă către organe Cheța, care este un spirit cartezian, cu frica lu’ Einstein și-a Științei, „având în vedere că fructul prezintă un grad superior de finisare a detaliilor și pe alocuri urme asemănătoare semnelor lăsate de strunjirea la rece, nu este exclus ca totul să fie o farsă a locatarului de deasupra, Necula Bursuc, de meserie strungar…”

La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție, alcătuit din agenții Mazăre și Grigorescu. Agentul Grigorescu, care anterior și-a desfășurat activitatea în cadrul departamentului pentru combaterea contrabandei, a sesizat natura suspectă a metalului și a dus una dintre nuci la laborator, pentru analiză. (Așa, ca aspect anecdotic al incidentului, o parte din colegii de secție ai agentului Grigorescu i-au reproșat acestuia în bășcălie că urmărește prea mult la televizor serialul „Lege și ordine”, unde se face caz de metodele științifice și se neglijează orecum flerul, mândria oricărui polițist competent. „Ce, bă Grigorescule, i-a strigat unul, te făcuși și tu savant? Oi vrea să spargi nuca cu microscopu’?”)

Rezultatele au confirmat bănuielile agentului Grigorescu: metalul era aur de 24 de carate! În acel moment, toate celelalte șase nuci au fost confiscate, până la elucidarea cazului. Iliuț Cheța a protestat vehement și a încercat să împiedice intervenția organelor de ordine, amenințându-le chiar cu o pompă veche de bicicletă. Polițiștii l-au somat cu armamentul din dotare, fără însă a executa foc de avertisment în plan vertical, fiindcă e criză și orice cartuș costă. Au capturat pompa de bicicletă și i-au întocmit lui Iliuț Cheța proces verbal pentru ultraj, aplicându-i o amendă de două sute de lei.

Incidentul a atras atenția locatarilor din bloc, care s-au adunat să privească, ceea ce i-a determinat și pe ceilalți locuitori ai cartierului să se strângă curioși. În scurtă vreme, circa trei sute de persoane au blocat traficul pe strada Pescărușului. Erau condiții optime pentru declanșarea unui miting spontan de protest, însă pentru ce să mai protestezi? Până s-au sfătuit oamenii între ei, nereușind să cadă de acord, momentul de magie s-a stins… Iar dacă tot nu s-a mai organizat miting, creându-se astfel o atmosferă de toleranță, pace și înțelegere, un sobor de preoți a fost chemat să sfințească nucul de la M11.

Interpelat de către reporterii ziarului nostru, profesorul Dobre de la catedra de chimie a Universității, ne-a declarat că întâmplarea nu este imposibilă deși are o probabilitate foarte scăzută. El ne-a oferit explicația științifică potrivit căreia, o dereglare în metabolismul nucului de la blocul lui Cheța a dus la extragerea din sărurile minerale ale solului mai ales a celor conținând aur și o proporție neglijabilă de argint. Astfel, aurul a fost sedimentat în cantități infinitezimale, alcătuind nuca respectivă, de fapt nucile. Profesorul Dobre nu a reușit să ne dea însă o explicație plauzibilă a faptului că de fiecare dată fructul cade în balconul lui Iliuț Cheța, sugerându-ne să ne adresăm mai degrabă unui specialist în teoria probabilităților.

La rândul lor, specialiștii în paranormal susțin că este posibil să se fi creat o legătură subtilă între Iliuț Cheța și nucul din fața blocului, legătură datorată faptului că bărbatul, pe lângă că deseori a fost văzut dând cu var tulpina copacului pentru a-l apăra de paraziți, iese seara pe balcon, printre crengile arborelui, și comentează cu voce scăzută neajunsurile vieții. Iliuț Cheța este șomer de doi ani, în urma unor restructurări masive care au intervenit după privatizarea Fabricii de ace. O întrebare cutremură strada Pescărușului, cartierul, orașul, țara, mapamondul: dacă există sute, poate chiar mii de cazuri observate de martorii oculari, în care persoane aflate în pericol de a se îneca au fost salvate de către delfini, de ce n-ar fi posibil ca nucul de la M11, compătimind cu necazurile vecinului său, să fi încercat să-l ajute cu propriile puteri pentru a depăși perioada dificilă?… E posibil ca aici, la granița cu Pantelimonul să se deschidă istoria unei noi ere pe drumul accederii la paranormal?

Câteva finaluri posibile ale acestei relatări, asortate unui mănunchi de existențe paralele:

1. Iliuț Cheța a valorificat recolta din această toamnă a nucului, la prețul de piață al aurului, 133, 52 lei gramul, agonisind circa 1,6 milioane euro, pe care i-a depus la câteva bănci, iar acum trăiește bine-mersi din acumularea dobânzilor. Cercetătorii sunt curioși să constate dacă nucul va mai rodi și la anul, având în vedere noua situație financiară a lui I.C. precum și dacă viitoarea recoltă va ține seama de indicele inflației.

2. Institutul Național de Cercetări Paranormale a demarat un proiect amplu vizând legătura subtilă dintre nucul M11 și Iliuț Cheța. Ca unul dintre principalii protagoniști, Cheța a solicitat casă, masă, programe teve sportive și bere la discreție, însă în scurt timp nucul nu a mai produs niciun fruct de aur. Cercetătorii au pus această dereglare pe seama faptului că gândurile lui Vasile nu mai erau nici pe departe atât de negre ca acelea care declanșaseră fenomenul. Astfel încât, în numele științei, l-au readus la starea inițial de șomer mizerabil.

3. Capul familiei de țigani care locuia la parterul blocului a deșertat într-o noapte un cazan cu apă clocotită la rădăcina arborelui, urmând ca acesta să se usuce, iar lemnul să fie folosit eficient pentru traversarea iernii. Infracțiunea a fost dovedită chiar de cazanul cu pricina, care a doua zi prinsese o pojghiță subțire de aur, unde rămăseseră captive ultimele boabe de fasole ale unei iahnii sleite.

4. Statul român a naționalizat nucul și l-a repartizat Ministerului Muncii și Protecției Sociale, ca mijloc de suplimentare a bugetului. Cererea lui Iliuț Cheța de a fi luat la pachet cu arborele respectiv, având în vedere relația lor specială, a fost respinsă de către minister, pe motivul respectării egalității de șanse între cei aproximativ un milion de șomeri români.

5. Biserica a interzis accesul liber la nucul M11, dar a organizat pelerinaje anuale la ceea a fost menționat în cronicile de peste decenii drept „Nucul lui Iliuț”. Iliuț Cheța însuși a fost semnalat însă, mulți ani mai târziu, într-o obscură țară africană. Matori oculari prea puțin demni de încredere povesteau că omul poposea adesea, bolborosind fără sens, lângă trunchiul unui palmier de cocos (cocos nucifera)

În altă ordine de idei, revenind în realitatea principală, administratorul blocului M11 le-a declarat unor reporteri că, deși locatar de treabă, Iliuț Cheța are restanțe la întreținere care depășesc două mii de lei și ca urmare va trebui să se ia măsuri de sechestru pentru bunurile din apartamentul său.

Leni Jalabier

x Shield Logo
This Site Is Protected By
The Shield →