A apărut numărul patru (septembrie 2010) al revistei Helion Online. De pe prima pagină, aşezat confortabil în „pole position”, ne zâmbeşte glumeţ Florin Pîtea şi ne propune un text (o proză, fireşte, sper că nu luaţi de bun ce scrie acolo…) amuzant, agreabil şi cu o construcţie lejeră, spre deosebire de mult mai elaboratul (şi mai literaturizatul, aş îndrăzni să afirm…) text al lui Victor Martin. Amândouă în rubrica Laborator SF.

Editorialul este semnat de Alexandru Maniu, coechipierul nostru de la Eurocon şi cuprinde o relatare succintă a acelor zile care au adus, în final, un premiu European pentru sefeul românesc. După mulţi, foarte mulţi ani, România revine în sfârşit pe o orbită firească în lumea sefeului european. Suntem convinşi că este numai începutul.

Tot pe prima pagină, un interesant dialog între Lucian Vasile Szabo şi Cornel Robu despre Victor Anestin, despre opera acestui pionier în ale sefeului, despre Colecţia Seniorii Imaginaţiei, dar şi despre unele norme ortografice, valabile cândva şi valabile şi acum.

Scriu cu â (din a) şi cu sunt pentru că asta-i haina în care “îi stă bine” limbii române! Acesta-i “argumentul estetic”, în faţa căruia orice alt argument cade! Iar î (din i) este un bastard rezultat dintr-un viol, dintr-o desfigurare premeditată a limbii române ordonată de la Moscova, în 1953, şi cu exces de zel executată de slugoii pe care-i “rodea” (îi “riciia”) că România şi limba română prea ajunseseră să “arate bine” în anii interbelici (doar 20, douăzeci!, tot atâţia câţi s-au împlinit de curând de la Revoluţia din Decembrie 1989…). Am aşteptat o viaţă întreagă ca să putem scrie cu â, şi-acum să renunţăm la el numai pentru că, atunci, în 1990, nu l-am primit înapoi din mâna “cui trebuia”, ci din mâna unui “dalmaţian” fesenist ca onor acad. Mihai Drăgănescu, cel cu “ortofizica” şi “informateria”, preşedintele de-atunci al Academiei ? Aşa cum fac cei care se încăpăţânează să scrie, încă şi azi, cu î (din i) şi cu sînt în speranţa, pesemne, de a-şi semnala “cui trebuie” bovarica lor aspiraţie la o snobă “elită intelectuală”, zelul de a se “pune bine” cu “boierii minţii”, cu “lumea bună” care dictează ocult “cotele” valorice şi opiniile “conzulte” pe piaţa intelectuală din România, apelând reflex şi comod la acest semn de recunoaştere între “iniţiaţi”, între “ai noştri”? “Prietenii ştiu de ce” scriem noi cu î din i!… Că doar facem şi noi parte din partidul progresist (bravo!), liber-schimbist (bravos!), independent (ura!) şi inteligent (uraaa!!! aplauze furtunoase, burnîie aplodismientî…). Dar prestanţa şi eleganţa limbii române rămân mai presus de asemenea nătâng şi păgubos servilism, de asemenea conformisme şi snobisme cu pretenţii de “lume bună” ‘telectuală.

Cornel Robu

Remarcăm un nou episod din „Cronica de familie” intitulat Varianta Adolf şi în care Mircea Opriţă ne oferă câteva chei de lectură pentru prozele lui Silviu Genescu.

Cornel Secu, în articolul Divanuri ad-hoc, realizează o analiză a participării României la Eurocon, semnalând atât lucrurile pozitive cât şi lipsurile. Din această analiză se desprind câteva idei, iar din acest idei se remarcă una în mod aparte: unirea face puterea. Un adevăr elementar, verificat de atâtea ori în situaţii diverse, ignorat, din păcate, de unii. De prea mulţi unii, ca să zicem aşa… Noi susbscriem la spusele lui Cornel Secu.

În rest… lucrurile obişnuite, care au făcut Helionul sa fie Helion.

x Shield Logo
This Site Is Protected By
The Shield →