Trecând epoca în care tinerii autori escaladau vitejește evereștii de răutate ai cenacliștilor acriți, iată că prospectartiștii rezervară cea mai recentă reuniune de la Observator unor bătrânei ai sefeului românesc, mai mult sau mai puțin simpatici, da’ de fițoși nu mă-ntrebați.

Cristian Tamaş deschizând balul

Deschise muzeul figurilor de ceară domnul ghid Cristian Tamaș, împingând în fața auditorilor două sarcofage cu inscripții dinainte de Potop și atenționări privind data de expirare a conținutului, mult depășită. Capacele se ridicară scârțâind sinistru și dinăuntru își făcură apariția, molfăindu-și textele printate printre caninii uzați (de vampiri lăsați la vatră), Mihail Grămescu și Dănuț Ungureanu, firește cu ghearele pătate de cerneală.

În stilul binecunoscut, care-l aduce în pragul isteriei și pe cel mai placid dintre oamenii de zăpadă, Tamaș făcu o prezentare a libelungului Mihail Grămescu, poposit peste veacuri printre noi, să ne reamintească, normal, că sefeul nu e al nostru și nici al urmașilor noștri, ci al celor care dețin drepturile de autor și al urmașilor urmașilor lor… Apoi, Mihail dădu citire textelor sale, unul intitulat „Ipoteză neortodoxă” și ceva cu o misiune extraterestra în limba chineză (misiunea, nu textul) – adică unul mic, altul foarte mic. Publicul, nemulțumit cu doar atâta sânge, mai puțin ca la o donare voluntară, ceru mai mult, așa că autorele lectură tacticos „Cântecul Libelungilor”, legendara sa povestire, din vremea când se pronunța „sefe”, da’ se scria „anticipație tehnico-științifică”. Domne, mare text, nu numai ca dimensiuni, da’ și ca efect, de la o generație la alta, asupra ascultătorilor, care neîndrăznind să mai respire individual, o fac în colectiv doar când autorul dă pagina!

Mihail Grămescu, un Libelung la ProspectArt

Au cuvântat cu oarece smerenie, ridicând osanale „Cântecului” și dând cu tifla celorlalte două textișoare ale venerabilului Grămescu, severii Cristian Lăzărescu, Laura Sorin, Mihnea Columbeanu și Cristian Tamaș, da’ nici ăi mici nu s-au lăsat mai prejos, contribuind și ei, cu glasurile lor feciorelnice, la corul criticii. Una peste alta, ce s-o mai lungim, jumătatea grămesciană a ședinței s-a dovedit, dacă nu grandioasă, măcar monumentală.

Întorși din pauza de-o țigare (două, trei, după posibilități și dare de mână), cercetătorii ProspectArtului se aplecară cu interes arheologic asupra celuilalt sarcofag, de unde

Dănuţ relatând din Zomba

Dănuţ relatând din Zomba

Dănuț Ungureanu dădu citire vechiturii sale de text (1993 !) „Malawi, cu capitala la Zomba”. De frică să nu fie opriți la intrare cu ocazia următoarei întâlniri, pentru crimă de lezpreședinte, cei de față simulau de zor atenția, unii chiar cu un real talent. După o vreme, pe la jumătatea povestirii care ar fi adormit și-un șoim în zbor, din sală se auziră niște suspine. Suspinele se prefăcură încet în chicoteli. Chicotelile se umflară devenind râsete răzlețe, iar râsetele deveniră hohote. Sărmanii ascultători își închipuiau pesemne că narațiunea e aceea care-i face să-și etaleze fasolele, pardon, danturile… Habar n-aveau, victime naive, că perfidul autor venise cu un text preparat de-acasă, fiecare filă fiind impregnată cu protoxid de azot (pentru cine n-a trecut clasa la chimie – gaz ilariant), care se degaja subtil în aer ori de câte ori așa-zisul scriitor întorcea foaia…

Când mocheta se mai zvântase de lacrimile curse pe altarul falsei veselii, aceiași care-l comentaseră pe Grămescu (nu-i mai nominalizez o dată, din spirit de economie și respect față de resursele limitate ale planetei) au spus câteva vorbulițe și despre „Malawi…”, cam cât să umpli un degetar și să-l dai pe gât dintr-o sorbire.

În fine, toți credeau c-au scăpat, pregătindu-se să împingă la loc, prin hrube, sarcofagele și conținutul lor de sefiști blestemați, să nu-i prindă zorii, când razele soarelui i-ar fi prefăcut în pulbere. Uitaseră însă de Cristi Tamaș, care, văzând că nu se făcuse decât nouă seara, se așternu senin să ne citească/interpreteze traducerea proprie a textului „Codemus” (Tor Age Bringsvaerd). Și dacă nimeni nu a adormit, totuși, să cadă ferească sfântul de pe scaun și să-și rupă vreo mână, a fost pentru că Tamaș chiar se pricepe să dea viață expresiei „panem et circenses”…

Dănuț Ungureanu

x Shield Logo
This Site Is Protected By
The Shield →