Dacă Hitler nu ar fi invadat Franţa…

Fraza pe care tocmai aţi citit-o ar putea să stea la începutul unui roman de istorie contrafactuală. Şi de la ea să se brodeze tot felul de scenarii, care mai de care mai interesante şi mai spectaculoase. Oare câţi dintre cei care se întreabă ce s-ar fi întâmplat dacă Hitler nu ar fi invadat Franţa şi-ar răspunde cu degetele proptite în bărbie:… păi atunci nici Pionierii Speranţei n-ar mai fi existat.

Sigur, este o exagerare. Menirea ei este să atragă atenţia asupra unor lucruri întâmplate cândva, demult şi care ar putea avea de a face şi cu noi.

În 1942 apărea în Franţa (suntem în plină ocupaţie germană) un bilunar intitulat Tânărul Patriot (Le Jeune Patriote), periodic de inspiraţie marxistă sub egida Uniunii Tinerilor Republicani din Franţa (Union de la jeunesse républicaine de France). Evident că lucrurile acestea se întâmplau în clandestinitate. Publicaţia era gândită ca un instrument propagandistic al unor grupări de rezistenţă de sorginte comunistă. Paginile sale au găzduit, printre altele, şi o serie de texte ilustrate sau chiar benzi desenate (din 1945) care redau episoade din lupta Rezistenţei Franceze împotriva invadatorilor nazişti. Spre exemplu Fifi gars du maquis, bandă desenată scrisă de către Roger Lécureux împreună cu Michel Debonne şi desenată de Auguste Liquois. Reţineţi numele lui Roger Lécureux, ne vom reîntâlni cu el cât de curând.

În 1945 revista iese din ilegalitate, îşi schimbă denumirea în Vaillant, dar păstrează subtitlul Le Jeune Patriote. La noua revistă îşi face apariţia José Cabrero Arnal, un nume cu care unii dintre dumneavoastră s-ar putea să fiţi familiarizat. De la vechea revistă se păstrează doar formatul şi periodicitatea. Şi orientarea politică, fireşte.

În 1945 apare, pentru prima dată, o bandă desenată care va deveni foarte repede extrem de populară: Pionierii Speranţei (Les Pionniers de l’Espérance). Un science fiction pur, desenat de Raymond Poïvet după un scenariu de Roger Lécureux. Sigur, Pionierii Speranţei apăreau alături de alte benzi desenate care vor face mai apoi epocă: Placid şi Muzo sau Pif le chien (care mai târziu se va impune şi ca nume de revistă).

Primul episod din Pionierii Speranţei înfăţişa aventurile echipajului navei Speranţa, echipaj trimis de către Consiliul Mondial să înlăture ameninţarea generată de apropierea de Pământ a unui corp ceresc de dimensiunile unei planete: Radias. După acest episod echipajul este redus la patru (prin moartea a doi dintre membri): Maud (o americancă), Tangha (un francez), Rodion (un sovietic) şi Tsin-Lu (o chinezoaică). Aproape toate rasele şi ideologiile. Echipajul iniţial conţinea şi un cetăţean de culoare, un negru din Martinica (un soi de francez de peste mări) pe numele lui Tom precum şi un englez sadea numit Wright. Iar pe Tangha îl chema Robert şi era inginer. În fine…

Pionierii Speranţei au reuşit, prin scenariu şi prin desen, să creeze o frumoasă lume a viitorului, o lume din care neînţelegerile dintre oameni au dispărut (în mare parte…), dar nu şi pericolele care, iată, abundă la tot pasul. Mai bine zis la toţi paşii membrilor echipajului care trec din aventură în aventură, fără oprire şi fără oboseală, înfruntând nu ideologii ci extratereştrii răutăcioşi sau chiar răuvoitori. Încă din primele episoade este clar faptul că Maud şi Tangha formează un cuplu solid, un soi de Tristan şi Isolda cosmici care aveau să prefigureze alt cuplu celebru din BD-urile science fiction franceze: Valérian şi Laureline.

O notă aparte pentru desenatorul Raymond Poïvet, cel care prin abordările sale grafice, uneori simple, dar energice, de multe ori reduse la esenţă, reuşeau să creioneze pe deplin o lume a viitorului veridică şi misterioasă deopotrivă (explicabil dacă avem în vedere că iniţial fusese desenator vestimentar). Mai mult, Poïvet a creat un stil reluat apoi de mulţi alţi graficieni. Chiar şi în CPSF se pot întâlni astfel de influenţe, la ilustraţiile unor texte.

În fapt, Pionierii Speranţei reprezintă întâlnirea fericită dintre două talente complementare: graficianul şi scenaristul. La intersecţia artei lor, a rezultat un tulburător fragment de lume a viitorului, o lume plină de provocări, încă neîmblânzită de cei bravi şi viteji. Desigur, o lume în care jalea şi durerea şi protestele civile au sucombat în faţa unui belşug imaginat cu osârdie de mamuţii marxişti. Lucrurile au stat altminteri. Probabil că Maud şi Tangha ar putea găsi lumea noastră mai puţin plină de pericole şi aventuri şi mai plină de suferinţă şi ranchiună. Şi din această pricină ar considera-o de evitat. Dar, un lucru ar trebui să fie clar: unii dintre noi, dacă încercăm să construim o lume mai bună, chiar şi fără să ne lăsăm legaţi la ochi de vreo ideologie sau alta, o facem pentru că eroii acestei benzi desenate ne-au adus speranţa într-o vreme când… visam. Şi dacă acum nu ne-am pierdut definitiv visele este şi datorită lor.

După cum bine ştiţi, ziarul Adevărul încearcă să relanseze o bandă desenată la fel de celebră precum Pionierii Speranţei . Este vorba despre Rahan. Care a fost scris pentru prima dată de către Roger Lécureux. Poate că ar fi bine ca, înainte de a judeca expert şi cinic calitatea traducerilor, luciul copertei, grosimea filei şi mai ştiu eu ce detalii caraghioase (cum este desenată majuscula şamd) ar fi bine să ne aducem aminte ce au reprezentat pentru noi aceste benzi desenate. Şi cât de mult ar putea reprezenta pentru copii din ziua de astăzi. Iniţiativa Rahan ar trebui să reprezinte un moment favorabil pentru toţi iubitorii de benzi desenate din România. Iniţiativa ar trebui susţinută, chiar aşa imperfectă cum este ea în ochii şi în mintea unora. Pentru că o bandă desenată perfectă, la care acum visează sterp puriştii şi academicienii din scara blocului, se va realiza în România numai după multe astfel de încercări. Nu suntem dumnezei să creăm din nimic perfecţiunea. Eu unul aş prefera să vină la mine în grădină Pionierii Speranţei. Să stea de vorbă cu mine. Să discutăm amical, de una, de alta, despre prezentul lor (posibil viitor al meu) şi despre prezentul meu (niciodată trecutul lor). I-aş primi şi cu o traducere mai puţin precisă. Sunt convins că ne vom înţelege, indiferent ce grai se va fi folosit în lumea din care vin ei. Pentru că i-am iubit de când i-am văzut prima dată: atunci când nici nu ştiam să citesc. Cum să nu iubeşti pe cineva care îţi aduce Speranţa?

Îmi imaginez că, după Rahan, cineva se va gândi şi la Pionierii Speranţei. Şi îi va aduce printre noi.

Am cumpărat fiului meu primul număr din Rahan. L-am lăsat să-l citească, să-l savureze, să-i placă. Nu i-am spus că s-ar putea să fie tradusă inexact. Sau că pe copertă este prea mult sau prea puţin luciu. Sau că literele ar fi trebuit să fie înclinate altfel. Poate că va descoperi el, atunci când va fi mare, toate acest erori. Şi le va îndrepta. Dar, vă asigur, chiar şi atunci îi va plăcea Rahan şi va şti să viseze. Mai mult, până atunci va căuta şi alte benzi desenate pe care le va iubi. În fond, nu asta ne dorim, uneori, cu toţii?

Rudi Kvala

x Shield Logo
This Site Is Protected By
The Shield →