Foarte puţine romane SF provenind din Europa continentală ajung să fie traduse în limba engleză şi, totuşi, piaţa SF europeană totală este  mai mare decât cea a Marii Britanii şi a Americii de Nord împreună!

Aşadar, ce anume ne lipseşte…?

Acest articol a fost scris în anticiparea Euroconferinţei Odyssey 2010 din Londra

şi a mesei rotunde pe această temă.

Dacă se întâmplă să frecventezi multe dintre diferitele importante reuniuni internaţionale science-fiction, fie ele în Franţa, fie în Rusia, fie oriunde altundeva, există posibilitatea ca o bună parte din cărţile SF scoase la vânzare în sala dealerilor să fie scrise de autori britanici şi nord-americani. Într-adevăr, dacă ajungi la cea mai anglofonă convenţie, Worldcon-ul, constaţi că aproape 99% din cărţile de vânzare în sala dealerilor sunt în engleză, aparţinând unor scriitori anglofoni, chiar dacă naţionalitatea lor este scoţiană, canadiană sau australiană, ca să nu mai vorbim de cea engleză. Ceea ce nu vei vedea în librăriile britanice şi nord-americane (cu excepţia celor din Canada francofone) este multitudinea de cărţi SF/F traduse din altă limbă. Totuşi, toate ţările de pe continentului european şi unele naţiuni mai îndepărtate şi-au creat o istorie lungă de publicare a SF-ului, iar multe din ele au autori clasici de SF şi fantasy care s-au vândut bine în decursul anilor.

Desigur, există multe motive pentru care doar puţine cărţi SF străine (non-anglofone) sunt publicate în engleză, printre ele numărându-se costul traducerii, fără a mai menţiona dificultatea de a identifica volume în alte limbi care să merite a fi traduse. Totuşi, se poate spune că nici unul din aceste motive nu explică pe deplin de ce SF-ul anglofon domină rafturile librăriilor europene, fără a exista o relaţie de reciprocitate.

Adevărat, piaţa naţiunilor anglofone (în principal Australasia, Marea Britanie şi America de Nord) depăşeşte 500 de milioane de euro ca dimensiune comercială, dar, în mare, este de asemenea comparabilă cu piaţa rusofonă. O diferenţă este că Rusia şi naţiunile Europei Centrale şi de Est au avut, până în 1990 (la căderea Cortinei de Fier), o industrie editorială ferm cenzurată. Prin contrast, piaţa anglofonă a avut, pe parcursul secolului al XX-lea, scriitori “cenzuraţi” (doar) de furcile caudine ale pieţei libere. Bineînţeles că nu tot ceea ce este comercial este şi de calitate, dar, în general vorbind, în această ecuaţie există ceva mai mult decât o vagă corelaţie; la urma urmei, o carte prost scrisă este puţin probabil să aibă succes pe o piaţă liberă.

Acestea fiind zise, a existat posibilitatea ca scriitori ruşi valoroşi (nu doar paiaţele guvernului) să se descurce bine în timpul comunismului. În definitiv, un scriitor trebuie să aibă condei meşteşugit pentru a se sustrage cenzurii cu texte care să-şi păstreze capacitatea de seducţie. În plus, SF-ul, ca gen frecvent respins de către criticii literari din mainstream, a produs adesea lucrări care s-au strecurat pe sub radarul cenzurii politice din statele est-europene. Volumele scriitorului britanic Arthur C. Clarke s-au vândut bine în Rusia timp de mulţi ani, până când cineva din Biroul politic a observat că respectivul autor avea obiceiul de a boteza nave spaţiale ruseşti cu numele disidenţilor, iar cenaclul H.G. Wells din Timişoara (locul unde a început revoluţia) a fost numit aşa după scriitorul britanic  H.G. Wells (aparţinând unei naţiuni capitaliste) numai pentru că el a fost socialist … dar asta e altă poveste.

Desigur, poate că opera autorilor est-europeni şi ruşi care au dat peste nas în mod subtil  autorităţilor comuniste nu s-ar vinde în Occident, întrucât cititorii de acolo nu aveau nevoie să li se vorbească despre tachinarea autorităţilor, chiar presupunând că ar fi putut discerne uşor sensurile subtextuale scrise iniţial într-o altă limbă şi pentru o altă cultură. Mai mult, în afara naţiunilor vorbitoare de rusă, există şi alte ţări europene importante ca fundament şi patrimoniu literar.

Deci cu siguranţă este evident că naţiunile continentului european trebuie să fi produs, de-a lungul anilor, unele opere SF care s-au vândut destul de bine şi au fost şi de calitate. Ocazia confirmării acestui fapt s-a ivit în 2008, când s-a hotărât ca Odyssey 2010, Convenţia Naţională SF din Marea Britanie, să solicite aprobarea Societăţii Europene de SF (ESFS) pentru a fi desemnată ca Euroconferinţă ESFS în 2010. Programarea unei mese rotunde exact pe această temă la evenimentul respectiv a fost un motiv pe deplin justificat ca să întrebăm câteva personalităţi SF europene ce titluri din culturile lor lipsesc de pe piaţa anglofonă. În acest scop, s-a decis că e timpul să se utilizeze o parte a reţelei Concatenation de furnizori de informaţii.

Am întrebat peste doisprezece fani din mai multe ţări, activi la nivel european, ce clasici SF au în literatura lor, clasici de care noi poate că nu am auzit în Marea Britanie, pentru că nu au fost (încă) traduşi în engleză. Pentru aceste exerciţiu al nostru, am definit o operă clasică drept o lucrare SF aclamată, care a fost republicată continuu ani la rând şi care s-a vândut bine. Trebuie să precizăm că, în cazul unor ţări, persoanele de contact ale reţelei Concatenation au declarat că naţiunile lor nu au tradiţii SF îndelungi care să fi născut opere de nivelul cerut de criteriile noastre, iar două ţări ne-au comunicat că punctele de vedere ale experţilor genului sunt, probabil, atât de subiective, încât orice selecţie ar fi considerată controversată.

Cu toate acestea, mai mulţi colaboratori au reuşit să ne ofere titluri şi, în mai multe cazuri, am obţinut liste separate şi confirmate de un alt împătimit al genului din ţara respectivă, ceea ce a conferit exerciţiului nostru un control al calităţii. Un element important: nu trebuie să se considere că lista lucrărilor astfel obţinute este completă, nici că lucrările respective s-ar vinde bine în cazul în care ar ajunge vreodată pe pieţele anglofone din Australasia, Marea Britanie, Canada, S.U.A. sau pe piaţa secundară de limbă engleză, din ţări ca India.

Din câte ştim, nici una din lucrările menţionate în listele primite de noi nu este, în prezent, publicată în engleză (bineînţeles, nu toate editurile mici ne comunică portofoliul traducerilor), dar, chiar dacă unul sau două titluri au fost traduse şi publicate, ele merită, fără îndoială, o mică prezentare. Pe scurt, exerciţiul nostru a meritat efortul.

Deci, care sunt aceste lucrări? Iată-le…

Franţa

Deşi Franţa are o lungă tradiţie SF (Jules Verne, de exemplu), incarnarea modernă a SF-ului în această ţară a apărut în anii 1950 şi ’60, prin traduceri din engleză a unor scriitori ca Van Vogt, Asimov, Clarke, şi aşa mai departe. Câteva opere SF moderne devenite clasice au fost ulterior scrise de autori francezi.

Unul dintre aceşti scriitori este cunoscut sub pseudonimul Stefan Wul. A scris unsprezece romane, cele mai multe între 1955 şi 1960. Unele dintre ele au fost republicate de  mai multe ori, cel mai cunoscut fiind „Niourk” (1957; ultima republicare în Franţa, în 2008). Este povestea unui tânăr dintr-un viitor îndepărtat, care descoperă ruinele New Yorkului. Din păcate, Wul a murit în  2003, dar povestirile sale sunt încă relevante pentru cititorii actuali de SF.

Un alt autor francez este Francis Carsac (François Bordes, 1919 – 1977), care a publicat şase sau şapte romane între 1955 şi 1960 şi încă unul după 1968. Cele mai multe dintre romanele sale, dacă nu toate, au fost republicate de mai multe ori în ultimii 50 de ani. Printre cele importante sunt: Ceux de nulle parts, 1954 (Cei de nicăieri), Les Robinsons du cosmos, 1955 (Robinsonii cosmosului – ediţie românească 1964, Editura Tineretului, traducere de Elvira Bogdan – n. tr.), Terre en fuite, 1960 (Pământul pe fugă), Ce monde est notre, 1962 (Lumea aceasta este a noastră),  Pour patrie l’espace, 1962 (Spaţiul ca patrie) şi La vermine du lion, 1967 (Paraziţii leului). Majoritatea au fost republicate de cel puţin trei sau patru ori, fie individual, fie în ediţii omnibus. Intrigile poveştilor lui îi plasează adesea  pe oamenii contemporani pe fundalul  altor culturi/planete mai exotice (ca în Ce monde est notre) sau al unor civilizaţii din viitorul foarte îndepărtat (cum ar fi în Pour patrie l’espace). În acestea din urmă, eroul întâlneşte un fel de ţigani spaţiali care călătoresc veşnic între planete, la bordul unor nave care sunt, de fapt, naţiuni/oraşe.

André Ruellan (născut în 1922) a scris peste 22 de romane cu pseudonimul Kurt Steiner (şi cu altele mai puţin cunoscute), mai ales la sfârşitul anilor cincizeci şi în anii şaizeci. Unele au fost republicate de mai multe ori. Printre cele mai cunoscute sunt Aux Armes d’Ortog, 1960 (Blazonul lui Ortog) şi  Le Disque Rayé, 1970 (Discul zgâriat). Acţiunea romanului Aux Armes d’Ortog are loc pe un Pământ post-cataclismic, unde s-a instaurat un nou feudalism. Este SF, dar foloseşte multe motive fantasy, cum ar fi luptele cu săbii. Există o a doua carte scrisă ceva mai târziu, o continuare a aceluiaşi univers, Ortog et les ténébres (Ortog şi tenebrele). Celelalte pseudonime ale autorului sunt Kurt Wargar şi André Louvigny. Sub diverse identităţi, Ruellan a scris peste 40 de cărţi, cea mai recentă fiind On a tiré sur le cercueil, 1997 (S-a tras asupra sicriului).

Este imposibil să nu vorbim de Gérard Klein, care a explodat la  douăzeci de ani pe scena SF a Franţei cu Le Gambit des étoiles, 1958 (Gambitul stelelor; ediţie românească 1994, Editura Nemira, colecţia Nautilus, traducere de Ştefan Ghidoveanu – n. tr.). Romanul are parfum de operă spaţială din anii 1950, dar, pentru că nu este cu adevărat tehnicist, nu este demodat, aşa cum s-ar fi putut întâmpla. Protagonistul este un personaj vicios care descoperă efectele speciale ale unui drog/băutură numit zotl, care facilitează (cu ajutorul unui dispozitiv) teleportarea. Le Gambit des étoiles a fost urmat de un grupaj de povestiri care nu alcătuiesc o serie ca atare, ci au fost numite ulterior Saga Argyre (sau Trilogia Argyre), formată din volumele  Chirurgiens d’une planète (volum revizuit şi retipărit în 1987, cu titlul Le Rêve des forêts) (Chirurgii planetari, 1960; ediţie românească 1993, Editura Tinerama, traducere de Radu Gârbacea – n. tr.), Les Voiliers du Soleil (Corăbiile solare, 1961; ediţie românească, anul apariţiei neprecizat, Editura Antet, traducere de Oana Popuţoaia – n. tr.), “Le Long Voyage” (Călătoria cea lungă, 1964; ediţie românească, anul apariţiei neprecizat, Editura Antet, traducere de Claudiu Constantinescu – n. tr.). Chirurgii planetari se referă la terraformarea planetei Marte şi la maşinaţiunile politice rezultate. Corăbiile solare prezintă călătoria spre un alt sistem solar. Călătoria cea lungă descrie terraformarea unei planete din acest nou sistem. Toate cele trei cărţi acoperă evenimentele unui orizont temporal extrem de larg. Continuitatea este menţinută prin intermediul unui protagonist care debutează  în acţiune ca fiinţă umană, apoi devine cyborg şi, în final, inteligenţă artificială. Cărţile au fost semnate cu pseudonimul Gilles d’Argyre, numit uneori Vicontele de Argyre,  publicate la începutul anilor şaizeci şi  republicate apoi de mai multe ori. Sunt romane scurte, aşa cum se obişnuia în acea perioadă, care astăzi ar putea fi grupate într-un singur volum.

Mai târziu, după ce a dovedit că e posibil să se scrie SF la nivel nord-american în Franţa şi a şi făcut asta, la Gérard Klein s-a hotărât că nu mai este interesat să continue în acelaşi stil. A scris SF mai departe şi s-a implicat în acest gen în stil profesionist, dar într-un mod diferit. În cele din urmă, a devenit directorul editorial al prestigioasei colecţii SF Ailleurs & Demain, a editurii Robert Laffont. Unele dintre romanele sale au fost publicate în Statele Unite la editura DAW, dar, din câte ştim, tirajele acestora s-au epuizat.

Germania

Germania are o înfloritoare comunitate SF, o trupă proprie de autori SF şi chiar propriile seriale SF de televiziune. În ciuda acestui fapt, puţin SF german este tradus în engleză, deşi mulţi fani SF anglofoni au auzit de seria Perry Rhodan (a se vedea, de asemenea, ştirea despre cea de-a 2500-a carte Perry Rhodan).

Să-l menţionăm şi pe Kurd Laßwitz (Kurd Lasswitz), după care a fost numit un prestigios premiu SF german. Kurd Lasswitz este cunoscut pentru viziunea hard SF şi capacitatea sa de anticipare: staţii spaţiale radiare, celule fotosolare, materiale sintetice. Nu e rău pentru cineva care a murit în 1913! Câteva din romanele sale au fost traduse în limba engleză, cum ar fi capodopera Auf Zwei Planeten (Pe două planete, 1897), a cărei ediţie americană din 1971 a amputat textul iniţial, iar titlul a fost tradus Două planete. E mare nevoie de o nouă traducere neprescurtată.

În continuare, menţionez câteva titluri de care puţini din afara Germaniei au auzit …

Berge, Meere und Giganten (Munţi, mări şi giganţi, 1924)  de Alfred Döblin, scriitor clasic iudeo-german, bine cunoscut pentru romanul mainstream Berlin Alexanderplatz (1929). Survolând  mileniile, Munţi, mări şi giganţi descrie evoluţia omenirii într-un mod similar cu cel al lui Olaf Stapledon. Dezvoltarea tehnologiei conduce la abuzul utilizării acesteia, de exemplu, prin influenţarea circuitului energiei care alimentează oraşele. O tehnologie superioară duce la o situaţie mai proastă din punct de vedere sociologic. Filosofia orientală încearcă să contracareze acest lucru. Se declanşează un război între Vest şi Est, care implică utilizarea unor arme cu laser (vag asemănătoare cu tehnologia de tip Star Wars). Ulterior, chinezi şi mongolii se stabilesc printre rămăşiţele Europei. Noile generaţii aduc îmbunătăţiri majore în materie de geoinginerie. Reapar însă dinozauri şi plante fosile care atacă oraşele, iar ultimii oameni îşi caută refugiul în  subteran.

O lucrare mai recentă (1998) este Das Jesus Video (Filmul Isus, traducere românească de Frederica Dochinoiu, Editura RAO, 2009 – n. tr.), de Andreas Eschbach. Un tânăr arheolog găseşte o cameră video care pare a avea 2000 de ani. Se pare că un călător în timp necunoscut ar fi filmat crucificarea şi învierea lui Isus. Cartea a avut  mare succes prin subiect, stil şi vânzări; scriitor şi editorul au găsit o cale de a vinde SF cititorilor de mainstream. Romanul a fost  ecranizat (film TV) de un canal comercial privat din Germania, dar nu a fost decât o producţie mediocră.

Cărţile de mai sus sunt, neîndoielnic, notabile. De remarcat este însă şi un scriitor german, ale cărui lucrări s-au vândut în milioane de exemplare, dar care ar fi probabil mai bine puse în valoare dacă ar fi traduse astăzi de o mică editură de limbă engleză. Deşi nu sunt deosebit de bine scrise, reprezintă totuşi un punct de reper al genului .este vorba despre scriitorul Hans Dominik (1872-1945), ale cărui 20 de romane au fost publicate între cele două războaie mondiale. Romanele sale au o temă naţionalistă. Primul, Macht der Drei (Puterea celor trei, 1922), s-a vândut în milioane de exemplare. Cărţile lui Dominik înfăţişează îndeosebi modul în care ingeniosul inventatorul şi tehnician german demonstrează supremaţia ţării sale în faţa străinilor malefici. Acest lucru se întâmplă, de exemplu, în mijlocul unei curse aeriene, în romanul lui din 1933, Der Wettflug der Nationen (Cursa aeriană a naţiunilor). Pasionaţii nord-americani ai istoriei genului ar putea, probabil, considera  aceste lucrări similare “Edisonadelor”.

În romanul său “Atlantis” (Atlantida, 1925), un german şi un capitalist american concurează în încercarea de a schimba faţa Pământului. Agresorul american încearcă să devieze Gulf Stream-ul în Oceanul Pacific. Neamţul apără Europa împotriva frigului prin găsirea unui tehnician/magician misterios care manipulează materia şi – ce coincidenţă! – permite Atlantidei să reapară. Acest lucru permite rasei albe să dobândească un teritoriu suplimentar în care să se stabilească … Aşa cum am spus, ar fi nevoie de un editor curajos ca să publice opera lui Dominik în afara Germaniei. Mai bine să rămânem la concluziile de mai sus.

Ungaria

A Sötétség Előtt (Înainte de întuneric, 2004) este un roman scris de Anthony Sheenard (pe numele său real Sándor Szélesi). Acţiunea romanului se desfăşoară în ruinele Parisului, în anul 2366, la câtva timp după un război termonuclear. Nathan Gillian este un mutant care pare să fie capabil de miracole creştine şi, pe baza acestei capacităţi, fondează o sectă. Însă puterile prezente încearcă să-l prindă pe acest nou Mesia, iar cele din viitor apar sub forma unor crononauţi. Romanul este notabil nu doar graţie abordării hard SF, ci şi prin descrierea personajelor şi prin stil. Face parte din mult lăudata „serie a Universului Misterios”. Înainte de întuneric a câştigat Premiul Péter Zsoldos în 2005 şi, de asemeni, Premiul Nova.

Nagate este un roman publicat în 2004 de Zoltán László, care l-a scris la începutul carierei sale, şi a demonstrat că autorul promite mult. Într-adevăr, a primit un premiu (Eurocon Encouragement Award) la Eurocon/Worldcon-ul 2005 de la Glasgow (Scoţia). Romanul aparţine genului science fantasy: pare la început fantasy, dar, mai târziu, străbate în el motivaţia ştiinţifică. Apar creaturi mitologice şi din folclor în această lume în care trăiesc elfi şi centauri. Cu toate acestea, lumea este creată de hiperinteligenţe artificiale ce folosesc nanotehnologia şi alte tipuri de tehnologie.

Inteligenţa artificială este, de asemenea, subiectul romanului Agydobá (Oala marii inteligenţe, 2005), de Lajos Lova. Având acţiunea plasată într-un viitor în care Mongolia este  super-puterea mondială, romanul cuprinde descrierea etapelor ce conduc la crearea inteligenţei artificiale. I.A. a fost creată de către unguri (desigur) şi toată lumea încearcă să le-o fure. Dar, cu ajutorul ei, Ungaria ar putea salva Statele Unite şi Uniunea Europeană. Cartea este meritorie, dar are nevoie de un traducător talentat, cu simţul SF-ului. Romanul a câştigat premiul Péter Zsoldos în 2006.

Un roman chiar mai sumbru a fost publicat în anul următor: Diagnozis (Diagnoza), de  József Antal, care a câştigat, de asemenea, Premiul Péter Zsoldos  în 2006.  Într-o lume în care populaţia a explodat, fiecare este obligat să treacă prin intense evaluări medicale. Puţinii norocoşi care beneficiază de terapia antiîmbătrânire devin atât de longevivi, încât sunt, în esenţă, nemuritori. Protagonistul cărţii este un astfel de nemuritor care îşi dă seama că, în timp ce o minoritate păcăleşte moartea, majoritatea este folosită pentru înlocuirea de organe, extracţie de  hormoni etc. Se hotărăşte să schimbe regulile.

Un alt roman al anului 2006 a venit tot de la autorul prozei Înainte de întuneric, Sándor Szélesi, şi anume Árnyak Ébredése (Deşteptarea umbrelor) şi face parte din seria „Universului Misterios”, câştigând un premiu Eurocon pentru Cel mai bun Autor  al anului 2007. Romanul prezintă un tânăr astronaut (Gin Bowman) care pleacă într-o scurtă vacanţă pe Pământ. În curând, îşi dă seama că este hăituit. Trebuie să afle de ce i se doreşte moartea, aşa că îşi verifică înregistrările, numai pentru a afla că acestea au fost şterse. Apoi, în Paris, descoperă că are o legătură cu secta lui Nathan Gillian …

În acest punct merită menţionat faptul că seria „Universului Misterios” este formată acum (2010) din aproximativ 17 romane şi trei culegeri de povestiri. Multe romane ale seriei sunt scrise în colaborare cu Tibor Fonyódi. Sándor Szélesi a lucrat, de asemenea, ca editor al revistei SF Átjáró.

Zoltán László a publicat în 2007 un al doilea roman foarte apreciat, care a câştigat, de asemenea, Premiul Péter Zsoldos  în 2008:  A Keringés (Rotaţia), deşi Circulaţia ar fi o traducere mai bună. Pământul este pe moarte, funcţiile ecosistemelor sale sunt compromise şi se îndreaptă spre o catastrofă. Emigrarea în masă spre o altă lume este un subiect SF, deci ce-i de făcut? Răspunsul este expedierea populaţiei în viitorul îndepărtat, dar care dintre ele? Romanul prezintă destinele a trei oameni obişnuiţi, o femeie paleontolog, un jurnalist şi un cântăreţ, destine care se întreţes în vârtejul epocilor temporale, în care noile experimente sociale intră în conflict cu deţinătorii puterii financiare. Cartea ne arată şi în ce fel plăteşte specia umană, uneori după milioane de ani, pentru răul făcut planetei noastre.

István Nemere este un autor prolific bine-cunoscut în Ungaria, activând în nişa SF-ului şi fantasy-ului pentru copii şi tineret. El a câştigat (sau mai degrabă a împărţit cu Christopher Priest) premiul Eurocon 1983 pentru Cel mai bun autor şi urma să fie unul dintre invitaţii de onoare la cea de-a Doua Săptămână Internaţională de SF din 2003, dar nu a putut participa din cauza unor probleme de sănătate. Romanul său din 2008, „Elveszettek” (Pierduţii) este considerat unul dintre cele mai bune texte ale sale din ultimii ani. (Trebuie spus că, deşi cele mai multe dintre prozele sale se vând, nu sunt considerate deosebit de relevante). Pierduţii se referă la cei luaţi de un tsunami în Pacific. Se constată că, de fapt, tsunami-ul este o manifestare a unei rupturi în continuumul spaţio-temporal, conducând într-o lume paralelă. Unii dintre cei  „pierduţi” se întâlnesc pe o insulă misterioasă şi descoperă oameni aduşi din alte perioade istorice. Acest titlu este inclus în articolul de faţă întrucât este reprezentativ pentru bestsellerurile SF de pe piaţa Ungariei, nu pentru că ar fi apreciat de critici. Dacă, tradus în engleză, ar fi un roman comercial sau nu rămâne de văzut, dar merită încercat. Iar Christopher Priest, care a primit Premiul Eurocon în 1983 împreună cu Nemere, dar a obţinut mult mai multe aprecieri favorabile decât acesta, ar putea fi, să zicem, invidios pe penetrarea – proporţională – pe piaţa de carte maghiară de care se bucură Nemere.

În 2008, Botond Markovics (cu pseudonimul Brandon Hackett) a publicat Isten Gépei (Maşinăriile Domnului). A câştigat Premiul Péter Zsoldos în 2008 cu acest roman, care (coincidenţă!) conţine elemente ce amintesc de un mixaj între Reynolds (Century Rain) şi  Charles Stross (Accelerando). În  Maşinăriile Domnului,  soarele dispare în 2027, fiind înlocuit de o stea pitică roşie, deasupra feţei luminate a Pământului, şi de stele şi constelaţii necunoscute, deasupra părţii moarte şi îngheţate a planetei. Motivul evenimentului, numit „Salt”, este inexplicabil, civilizaţia umană este în stare de şoc total: ţările de pe partea luminată a Pământului trebuie să primească sute de milioane de refugiaţi, economia mondială se prăbuşeşte şi omenirea luptă pentru supravieţuire, creând tehnologia care conduce, în final, la instalarea singularităţii … Până la sfârşitul romanului, reiese că evoluţia post-umană a fost martora naşterii unei tehnosfere cu inteligenţă artificială Omega şi capacitatea manipulării directe a materiei. Dar asta nu e tot. Există, de asemenea, forţe de manipulare care pot  transforma întregi sisteme stelare. Oamenii de pe Pământ suferă şocul descoperirii că sunt nişte simulacre şi că manipulatorii utilizează diferite copii ale Pământului pentru studiul evoluţiei umane …

În cele din urmă, trebuie amintit romanul umoristic din 2009, A 26-Szor klónozott Nordy Fox(Nordy Fox, cel de 26 de ori clonat), de Kálmán Dörnyei. Nordy Fox este un pic alarmat când descoperă că este o clonă, cea de a douăzeci şi şasea clonă. Are un obiectiv de îndeplinit, dar moare înainte de a-l realiza şi atunci este clonat. Ca să întrerupă ciclul, merge în spaţiu, pentru a descoperi că soarta Universului este în mâinile sale.

Portugalia

În Portugalia, SF-ul este, în mare parte, prezent sub formă de povestiri. Foarte puţine lucrări ale genului s-au bucurat de vânzări mari. Există două romane SF portugheze care merită menţionate.

A Verdadeira invasão dos marcianos (Adevărata invazie a marţienilor, 2004), de  João Barreiros, este o comedie neagră, povestea unei expediţii umane punitive pe Marte, conduse de  H.G. Wells şi Jules Verne şi de alte câteva personaje din literatura de la sfârşitului secolului al XIX-lea. Pe Marte, personajele vor descoperi adevărul din spatele Războiului lumilor. Adevărata invazie a marţienilor a fost, de fapt, titlul celui de-al doilea roman (1992) dintr-o trilogie de nuvele care au alcătuit această carte, publicate fiecare la diferenţă de câţiva ani. Trilogia a fost publicată şi în Spania, cu titlul  La verdadera guerra de los mundos (Adevăratul război al lumilor). Textele lui João Barreiros au fost prezente în antologii internaţionale şi João Barreiros a fost invitat al Utopialelor  din Franţa.

Romanul Lisboa Triunfante (Lisabona triumfătoare), de David Soares (2008), este o istorie secretă/povestire istorică cu o răsturnare metafizic-SF-istică la sfârşit, esenţială pentru a da sens episoadelor istorice care au loc.

Rusia

Cu excepţia Insulelor Britanice (în principal, Marea Britanie şi Irlanda), în care se vorbeşte aceeaşi limbă ca în ţările din Commonwealth – Australia, Canada, Noua Zeelandă, printre altele, – şi în SUA, cea mai mare piaţă din Europa este cea rusofonă. Nu numai că Rusia este ea însăşi mare, dar multe dintre naţiunile care au făcut parte din fosta Uniune Sovietică au populaţii care vorbesc rusa ca a doua limbă. După 1990, de la căderea formală a regimului comunist şi creşterea pieţei libere, SF-ul şi fantasy-ul s-au dezvoltat mult în Rusia, graţie unor autori importanţi care şi-au văzut tirajele rivalizând cu cele ale omologilor lor din vest. O fi tânăr SF-ul & fantasy-ul modern din Rusia, dar pur şi simplu nu poate – şi nu trebuie – să fie ignorat.

Cu toate acestea, trebuie să reţineţi  sintagma „science-fiction şi fantasy”, pentru că ruşii nu fac distincţia între cele două: nu au un echivalent utilizat în mod comun pentru „science fiction & fantasy”, ci folosesc echivalentul ficţiunii speculative, „fantastika”, un cuvânt care se referă atât la SF, cât şi la fantasy. Există însă lucrări ruseşti SF şi lucrări ruseşti fantasy: ficţiunea speculativă rusească nu este în întregime (nici măcar în mare măsură) science fantasy.

Serghei Lukianenko este megastarul SF-ului & fantasy-ului rusesc, probabil renumit (deşi mult mai puţin decât în zonele rusofone) pentru tetralogia lui de fantasy modern  (Veghea), ce descrie  războiul rece (şi nu numai rece) dintre bine şi rău, care începe cu Veghea de noapte (Nocinoi dozor, 1998). Printre prozele sale SF importante (nu fantasy) se includ texte ca Stelele sunt jucării reci (Zviozdîi – halodnîie igruşki, 1996). În această lucrare, contactul cu civilizaţiile extraterestre s-a dovedit a fi o veste proastă: specia umană a ajuns în cosmos prea târziu! Galaxia debordează de viaţă şi este deja împărţită între speciile „puternice” şi cele slabe. Încă există  de lucru pentru speciile junioare, ca fiinţele umane. Mulţi au fost nevoiţi să accepte rolul de transportatori spaţiali care fac să „meargă” economia galactică. Dar oamenii au un avantaj distinct, deoarece numai ei pot supravieţui cu uşurinţă momentului stresant al „saltului” în hiperspaţiu. Întrebarea este dacă omenirea se va mulţumită cu un rol de servitor ori îşi va  folosi abilităţile ca pârghie pentru a-şi propulsa statutul pe scena galactică.

Cartea de mai sus a avut o urmare, Umbra stelei (Zviozdnaia teni, 1998). Se constată că fiecare civilizaţie din galaxie este predestinată: fiecare este unică şi inimitabilă. Dar care este rostul unui destin unic, dacă nu există libertate? Piotr Hrumov a ajuns să înţeleagă că stelele sunt simple jucării în mâinile altcuiva. El trebuie să treacă prin multe încercări pentru a reveni la principiile fundamentale ale vieţii, în scopul de a se salva pe sine şi… Pământul.

Un lord de pe Pământ (Lord s planetî Zemlia, 1994) este o trilogie [O prinţesă pentru care merită să mori (Prinţesa stoit smiorti, 1992), Planeta care nu există (Planeta, katoroj niet, 1992) şi Marea de sticlă (Steklianoie more, 1992) – n. tr.]. Romanul  începe cu o scenă în care un june derbedeu, Serghei, îi ia apărarea unei  fete în cursul unei lupte într-un parc. Constată că ea este o prinţesă din altă lume Al doilea şi al treilea volum narează aventurile lui Serghei în spaţiu şi timp. În cel de-al doilea, el încearcă să regăsească Pământul înainte ca fanaticii religioşi să-l distrugă. În cel de al treilea, vizitează un Pământ utopic din viitor. Totuşi, în această mândră lume nouă ceva nu este în ordine.

Alte romane SF ruseşti notabile includ volumele de mai jos:

Toţi purtătorii de  arme (Vse spasobnîie derjat orujie) de Andrei Lazarciuk (1997). În acest viitor alternativ, Hitler a avut o moarte ciudată şi cursul istoriei s-a schimbat, Germania câştigând cel de-al doilea război mondial. Ani mai târziu, după război, marile puteri – Reichul german, Marea Japonie şi SUA – se pregătesc de un summit pentru a decide viitorul lumii. În acest viitor,  în care Germania a câştigat al doilea război mondial, Rusia a fost împărţită, dar acum (mai târziu, în anii 1990), zilele de glorie ale Reich-ului par să se apropie de sfîrşit. Totuşi, există forţe care nu doresc niciun fel de schimbări (cum ar fi reunificarea Siberiei şi a Protectoratului rusesc sau slăbirea în continuare a Reich-ului…) Siberia trimite o echipă clandestină la Moscova, pentru a încerca să intervină din spatele scenei. Totuşi, se constată că există forţe mult mai stranii în joc…

SMERŞ-2 de Vasilii Golovaciov (1994). Bandele au cotropit ţara. Matei Sobolev – pistolar, agent secret de contrainformaţii, expert în lupta corp la corp – este chemat să lupte împotriva bandelor. El trebuie să intre în conflict nu numai cu criminali de toate tipurile, cu birocraţia coruptă, poliţişti şi ofiţeri ai serviciilor secrete, dar şi cu însuşi Monarhul întunericului: o entitate non-umană dintr-o altă realitate.

Tehnicianul marelui Kiev (Tehnik balşogo Kieva) de Vladimir Vasiliev (1998). Acest technofantasy are loc într-o lume ciudată, amestec de tehnologie şi magie. Sunt multe lucruri de care te poţi minuna, inclusiv megalopolisuri. Aici aparatele au propriile lor vieţi şi nici măcar nu necesită interacţiunea umană. Totuşi, lumea e în pragul apocalipsei şi protagonistul nostru ar trebui s-o distrugă pentru a o salva.

Moarte sau slavă (Smiort ‘ili Slava) de Vladimir Vasiliev (1998). În această space opera, rolul omenirii în viitor este să fie alcătuită din nişte provinciali galactici fără nici o speranţă, condamnaţi  la nenorocire. Dar o armă străveche, găsită pe una din lumile-colonii ale omenirii, a schimbat radical cursul politicii galactice. Extratereştrii trimit trupe speciale pe planeta oamenilor (Volga), în speranţa de a obţine arma pentru ei înşişi. Totuşi, se dovedeşte că oamenii nu sunt deloc neputincioşi, în ciuda presupusei lor înapoieri …

Porumbarul din Poiana galbena (Golubîatnîia na Jeltoi Poliane) de Vladislav Krapivin (1985). În această poveste a unui ritual de trecere, un astronaut este martorul trecerii unui băiat printr-un portal spaţio-temporal şi îl urmează. Într-o altă lume, una magică, cei doi trebuie să protejeze o civilizaţie de o specie dominatoare, „oamenii de lut”.

Uşa din partea cealaltă (Dver s toi staronîi) de Vladimir Mihailov (1974) este un hard space opera cu puternice elemente new wave. Călătoria interstelară are problemele ei, pe care echipajul de pe astronava „Balena” le află când, după un salt în hiperspaţiu, vor descoperi că toţi atomii navei şi ei înşişi au devenit antimaterie. În această ipostază, nu se pot întoarce pe Pământ şi pornesc în căutarea unui sistem stelar din anti-materie. Acesta este decorul, dar povestea tratează, de asemeni, socio-psihologia unei comunităţi mici, izolate.

Păzitorul fratelui meu (Staroj bratu moemu), de Vladimir Mihailov (1976). Este primul roman dintr-o serie în care personajul principal este căpitanul Uldemir. Se bănuieşte că steaua Dal se va transforma într-o supernovă, iar această explozie uriaşă ar putea ameninţa cu uşurinţă sistemul solar şi Pământul. Cu toate acestea, se dovedeşte că steaua are o planetă populată cu urmaşii uneia dintre primele expediţii interstelare. Pentru a salva Pământul, este necesar ca steaua Dal să explodeze, dar populaţia planetei daliene trebuie să fie mai întâi evacuată. Căpitanul Uldemir o poate salva ?

Gravinava Ţesarevici (Gravilet ‘Ţesarevici’), de Viaceslav Rîbakov (1993). Într-o viitoare versiune alternativă a Imperiului Ţarist, revoluţia bolşevică nu a avut loc şi monarhia încă domneşte. Totuşi, în această lume aparent utopică, crima începe să înflorească. O anchetă stabileşte că cineva infinit de puternic supraveghează Rusia de dincolo de cer. Oare această situaţie ar putea fi legată de un anterior program spaţial ruso-american pe Marte?

Spania

Deşi unele cărţi SF spaniole au fost traduse în limba engleză, precum La Piel Fria* (Pielea rece, ediţie românească 2005, Editura Humanitas, traducere de Cornelia Rădulescu) de Albert Sánchez Piñol (2002), multe încă nu au apărut în această limbă. Poate pentru că, deşi genul SF este foarte gustat de fani, piaţa SF spaniolă este destul de mică. Dar toate romanele citate mai jos au avut mai multe ediţii de-a lungul anilor la edituri diferite şi, prin urmare, vânzări cumulative destul de bune, încât aproape sigur şi-au dovedit viabilitatea comercială.

Una dintre lucrările timpurii ale SF-ului clasic spaniol din  secolul al XX-lea este La Nave (Nava), de Tomás Salvador (1958). Este povestea unei nave generaţionale aflată într-o călătorie stelară şi aminteşte oarecum de romanul Non-Stop al lui Brian Aldiss, apărut, printr-o coincidenţă, tot în 1958.

Mecanoscrito del Segundo Origen** (Manuscrisul celei de-a doua origini, ediţie românească , 2000, Editura Meronia, traducere de Marina-Sabina Draga şi Xavier Montoliu i Pauli)  de Manuel de Pedrolo (1973). Extratereştrii au sosit cu mult timp în urmă, în trecutul îndepărtat şi vag, şi aproape că au eradicat omenirea. Doi copii, Alba şi Dídac, trebuie să supravieţuiască printre ruine, pentru a deveni noi Adam şi Eva. Apoi, în viitorul îndepărtat, două facţiuni ale omenirii dezbat veridicitatea acestui mit … Această carte nu a fost încă tradusă în engleză, dar acum se realizează un film spaniol pe baza ei.

El Señor de la rueda (Maestrul roţii) de Gabriel Bermúdez Castillo (1978). Un foarte original science fantasy. Pe o planetă aflată departe, foarte departe, domnesc legile regelui Arthur, iar cavalerii, utilizând vehicule stranii, luptă conform onoarei şi codului cavaleresc. E un tărâm unde nobilii sunt slujiţi de sclavi mecanici. Dar pe Sir Pertinax Le Percutens viaţa îl lasă un pic nedumerit: despre ce este vorba? Tot de acelaşi autor este şi romanul Viaje a un planeta Wu-Wei (Călătorie spre planeta Wu-Wei), apărut în 1976, care merită şi el menţionat.

Lágrimas de Luz (Lacrimi de lumină), de  Rafa Marín (1984), este una dintre lucrările ce reprezintă cu adevărat un reper al SF-ului spaniol, pentru că a primit aplauze nu numai din partea fanilor SF, ci şi a criticilor „literari”. Romanul are o atmosferă care aminteşte de poemele epice ale Evului Mediu. Protagonistul este Hamlet Evans, un trubadur, un om care cântă despre bătălii stelare. Hamlet s-a înrolat foarte tânăr, când nu era interesat decât de glorie. Dar războiul împotriva extratereştrilor a fost crud şi sângeros şi mulţi soldaţi au murit departe de casă. Pentru că singurul obiectiv al acestui război este cucerirea de noi teritorii pe care Corporaţia Umană să le poată folosi, iar pentru atingerea acestuia se distruge orice formă de viaţă care se opune, Hamlet îşi dă seama că a fost folosit drept armă şi decide să evadeze. Dar Corporaţia nu uită şi nu iartă  niciodată…

Mundos en la Eternidad (Lumi în eternitate), de Javier Redal şi Juan Miguel Aguilera (1988), este o hard space opera complexă şi sofisticată, a cărei intrigă are loc într-un univers mitologic hindus. Într-un viitor depărtat, într-un nor stelar numit Akasa-Puspa, în care apropierea stelelor facilitează călătoriile între lumi, un imperiu muribund, o corporaţie a fanaticilor  religioşi şi barbarii luptă pentru putere. Dar toţi trebuie să uite duşmănia când este descoperit un artefact gigantic. O expediţie comandată de savantul Jonás Chadragupta este trimisă să investigheze şi să afle, poate, informaţii despre originile omului în acea parte a spaţiului.

Alte lucrări SF de limbă spaniolă importante sunt: Estado crepuscular (Statul crepuscular) (1993), Nox Perpetua (Noapte perpetuă, 1996) şi La Mirada de las Furias (Privirea furiilor) (1997), de Javier Negrete; La Sonrisa del Gato (Surâsul pisicii) (1995), Tierra de Nadie:  Jormungand (Pământul nimănui: Jormungand) (1996), de Rodolfo Martínez; La Locura de Dios (Nebunia lui Dumnezeu, 1998), de Juan Miguel Aguilera, La Piel fria (Pielea rece), (2002), de Albert Sánchez Piñol.

O sursă foarte recomandată de informaţii bibliografice despre science-fiction-ul spaniol este biblioteca La Tercera Fundación (http://www.tercerafundacion.net)

Mulţumiri: Acest proiect a fost coordonat de Jonathan Cowie, http://www.science-com.concatenation.org

Deşi am încercat să eliminăm greşelile, posibilele erori îi aparţin. Cu toate acestea, vă rugăm să fiţi atenţi la unele date, deoarece nu este clar dacă se referă la prima publicare a unui roman sau la prima apariţie a unui roman serializat, în prealabil, într-o revistă. Atenţie, de asemenea, la veridicitatea datelor unora dintre premiile citate. Premiile Eurocon (au fost verificate) se referă la anul de atribuire, dar altele se pot referi la anul nominalizării (care, de multe ori, are loc înaintea anului decernării).

Lăsând deoparte coordonatorul proiectului, acest articol ar fi fost imposibil de realizat fără ajutor din partea următorilor:

Arno Behrend – scriitor şi fan SF german, preşedinte al Dortmund Science Fiction Convention (dort.con), care a primit Premiul pentru cea mai bună povestire SF germană  (DSFP) în 2002;

Alain le Bussy – autor belgian a peste 40 de romane, laureat al premiului Rosny Ainé pentru volumul Delta (1993), cea mai recentă carte a sa fiind La Marque (2010). A câştigat un premiu Eurocon (Best European SF Promoter) şi este foarte activ în fandomul francez, fiind implicat şi în organizarea de convenţii.

– Boris Dolingo – scriitor rus, în principal din SF. A publicat opt romane şi mai multe povestiri, dintre care Arhitectul apocalipsei a fost publicat în revista „Oceans of the Mind” nr. XVIII, iarna 2005. El este, de asemenea, preşedintele comitetului de organizare a Convenţiei Aelita,  una dintre cele mai longevive manifestări SF din Rusia, desfăşurate în fiecare an în Ekaterinburg);

– Angel Carralero – editor al revistei „Hiperespacio” şi membru activ al AEFCFT (Asociaţia Spaniolă de Fantasy, Science Fiction şi Horror);

György Mándics – matematician maghiar transformat în jurnalist, care şi-a petrecut o mare parte a vieţii în România. A fost de asemenea activ în cadrul ambelor fandomuri, român şi ungar, precum şi ca autor SF, cu romane cum ar fi hard SF-ul şi distopicul Locuitorii coconilor (Gubó-lakók, 1989) şi Lumi de fier (Vasvilágok – Editura Kriterion, 1986), pentru care a primit premiul Meteoritul de aur (Ungaria);

Rogério Ribeiro – om de ştiinţă şi scriitor, editorul fanzinului Dragão Quântico şi al revistei Bang! De asemenea, este co-organizator al convenţiei Fórum Fantástico (2004-2010), precum şi al dezbaterilor Conversas Imaginárias (Conversaţii Imaginare). În prezent, este preşedintele Epica – Asociaţia Portugheză a Fantasticului în Arte);

Mariano Villarreal – inginer IT şi webmaster al Literatura Fántastica (http://literfan.cyberdark.net – n. tr.), un site de limbă spaniolă dedicat criticii şi noilor cărţi de literatură fantastică şi science-fiction, de trei ori nominalizat la Premiul Ignotus. A fost, de asemenea, membru al juriului de acordare a unor premii literare, cum ar fi Xatafi – Cyberdark. Unele dintre operele şi cronicile sale au fost publicate în reviste şi pe site-uri ca BEM, Solaris şi Hélice.

Au fost şi alte persoane implicate în acest proiect într-un mod mai puţin semnificativ (oferind scurte comentarii, coordonate de contact, confirmări). Şi ajutorul lor este apreciat.

La masa rotundă intitulată Cele mai bune cărţi SF europene necitite (în limba engleză) care a avut loc la Euroconferinţa Odyssey 2010 (Londra) au participat Ian Watson (care a moderat abil desfăşurarea colocviului şi ale cărui recomandări includ romanul A Verdadeira Invasăo dos Marcianos (Adevărata invazie a marţienilor) de João Barreiros (2004), citat în articolul de faţă); Jo Fletcher (de la editura Gollancz, care a oferit perspectiva editorului, şi anume aceea că, pe de o parte, traducerea este costisitoare, iar pe de alta, editurile au liste destul de lungi; cu toate acestea, publică ocazional SF non-anglofon, de exemplu (în 2010) The Stranger (al rusului Max Frei – n. tr.) şi Metro 2033 (al autorului rus Dmitri Gluhovski – n. tr.); Hannu Rajaniemi (ale cărui recomandări au inclus romanul finlandez Costumul (Garsta) de J. Pekka Mäkelä, care vorbeşte despre urmările unui război intergalactic, iar o echipă de curăţire-recuperare (a învinşilor, adică a oamenilor) adună tot ce găseşte, dar extratereştrii (învingătorii) nu doresc ca printre gunoaie să se afle şi arme avansate); Kiril Pleşkov (ale cărui recomandări au inclus, printre altele, romanul rusesc Păzitorul fratelui meu (Staroj bratu moemu), de Vladimir Mihailov (1976) menţionat în articol); Christian Sauve (care a oferit o perspectivă franco-canadiană) şi Jonathan Cowie (care a sugerat acest subiect convenţiei Odyssey2010).

Publicul a subliniat faptul că olandezii (care sunt, invariabil, bilingvi, dată fiind apropierea lor de Marea Britanie) au tendinţa de a citi atât traducerile olandeze, cât şi originalele în limba engleză ale romanelor lui Terry Pratchett, pentru  că umorul diferă semnificativ (dar bun) în ambele versiuni. De asemenea, a reieșit că Stăpânul Inelelor sună foarte bine (dacă nu chiar mai bine) în finlandeză (în special numele hobbiţilor) şi, într-adevăr, J.R.R. Tolkien a fost influenţat de folclorul finlandez. Pe lângă aceasta, masa rotundă a reprezentat ocazia potrivită de a se discuta despre noul premiu destinat traducerilor şi traducătorilor de SF (World Fantasy Convention, San José, noiembrie 2009: SF&F Translations Awards,  http://www.sfftawards.org/?page_id=5 – n. tr).

Articolul original a apărut pe site-ul triplu premiat la Eurocon:

The Science Fact & Science Fiction Concatenation ( http://www.concatenation.org).

Articolul „The Unseen Mainland European SF Classics” poate fi accesat la adresa: http://www.concatenation.org/europe/european_sf_classics.html

Articolul original, postat la data de 15.04.2010 pe site-ul www.concatenation.org, a fost tradus şi postat pe site-ul www.srsff.ro cu acordul şi permisiunea echipei de la Science Fact & Science Fiction Concatenation.

Traducere: Cristian Tamaş

* La Piel Fria (Pielea rece, traducere de Cornelia Rădulescu, Editura Humanitas, 2005) de Albert Sánchez Piñol (2002) este un roman scris în catalană (La pell freda) şi tradus în spaniolă ca La Piel Fria.

** Mecanoscrito del Segundo Origen (Manuscrisul celei de-a doua origini, traducere de Marina-Sabina Draga şi Xavier Montoliu i Pauli, Editura Meronia, 2000) de Manuel de Pedrolo (1973) este, de asemenea, scris în catalană (Mecanoscrit del segon origen) şi tradus în spaniolă ca Mecanoscrito del Segundo Origen.

x Shield Logo
This Site Is Protected By
The Shield →