Foto-1-2007-07-Bucuresti-Poza-oficiala-de-vara

 

* În scurta prezentare făcută de SRSFF pe data de 19 aprilie apar câteva date: când şi unde te-ai născut, şcolile prin care ai trecut, premiile literare, activitatea ta în decursul timpului. Se poate observa cu uşurinţă că ţi-ai dedicat cea mai mare parte a vieţii literaturii science fiction. Întrebarea este simplă. De ce? Cu ce cârlig te-a „agăţat” sefeul? Când ai fost inoculat cu acest virus?

De ce? Pentru că aşa am simţit eu că trebuie să fie, pentru că structura mea sufletească şi de gândire era pregătită probabil din naştere să se dezvolte prin şi pentru imaginaţie (iar mai târziu – imaginar), pentru că am fost dintotdeauna deschis întrebărilor de tip „ce-ar fi dacă…?” şi n-am aşteptat răspunsuri la ele, ci le-am căutat singur. De multe ori le-am şi găsit, iar când acest lucru nu s-a întâmplat, science fiction-ul mi-a oferit alternative îndeajuns de solide  încât să-i rămân fidel toată viaţa.

Inocularea s-a produs probabil treptat, prin cărţile lui Jules Verne şi o parte din cărţile lui H.G.Wells, iar agăţarea propriu-zisă a avut loc în primăvara lui 1965, o dată cu descoperirea miniromanului Proba tăcerii, al lui Gheorghe Săsărman, apărut în celebra – de-acum – „Colecţie de povestiri ştiinţifico-fantastice”, condusă de scriitorul Adrian Rogoz.

Despre aceste lucruri am povestit însă mai pe larg în serialul autobiografic pe care-l susţin lunar în revista electronică „Nautilus” a editurii Nemira, sub genericul Viitorul, aşa cum a fost – titlu împrumutat de la una dintre lucrările similare ale scriitorului american Frederik Pohl, ce se numără printre autorii mei preferaţi, alături de Philip K. Dick, Roger Zelazny, Frank Herbert, Gerard Klein, Bob Shaw, Ian Watson sau David Marusek.

* Gregory Benford face următoarea afirmaţie: literatura care exprimă cel mai bine epoca noastră este literatura science fiction. Cum ar putea fi altfel, se întreabă Benford şi adaugă: lumea noastră este science fiction. Are dreptate Benford? Este lumea o scenă science fiction? Putem împinge lucrurile şi mai mult şi să spunem că întreaga literatură este science fiction?

Parţial, sunt de acord cu Gregory Benford în ceea ce priveşte prima afirmaţie, în măsura în care literatura SF se ocupă de noile conflicte apărute în epoca actuală şi pe care mainstream-ul nu le poate descrie în profunzime sau le descrie doar parţial, atunci când încearcă totuşi s-o facă. De obicei însă nu reuşeşte, chiar dacă din ce în ce mai mulţi autori de mainstream apelează la modalităţi de construcţie şi la o recuzită specifice SF-ului.

Că lumea noastră este science fiction sunt şi eu de acord, uitându-mă la transformările absolute uluitoare care se petrec an de an în jurul nostru, ba uneori chiar şi mai des. Păcat că acest lucru  nu are loc şi în România, unde stagnarea sau regresul sunt cuvinte de ordine periodice, de circa douăzeci de ani încoace…

În privinţa ideii că întreaga literatură este science fiction, aceasta este o exagerare fără doar şi poate, ivită din frustrarea unor indivizi care altfel nu-şi pot găsi locul într-o ierarhie a valorilor pe care alţii – şi nu ei – o stabilesc. Să fim serioşi şi să ne vedem lungul nasului: facem parte din angrenajul culturii mondiale şi-atât!

 

Împreună cu Roberto Quaglia şi Mihaela Murariu Mândrea

 

* Iată ce spunea în urmă cu un an Lucian Dan Teodorovici pe blogul său: (…) nu văd (…) acea doză de auto-respect transformat chiar în superioritate din partea SF-iştilor. Şi nu înţeleg de ce nu există. Mi se pare, cu excepţiile de rigoare, că mulţi au adoptat o poziţie mai degrabă defensivă, încercînd să explice că şi literatura lor contează. Or, o asemenea perspectivă e mai greu de înţeles. Scriu autorii români “în genunchi”? Există voci care doresc să impună acest stil, de aplecare şi de non-combat în faţa editorilor şi care au însăilat tot felul de raţionamente în acest sens. Oare asta trebuie să fie relaţia dintre autor şi editor? Iar autorul trebuie să se lase astfel manevrat doar pentru a-şi vedea opera tipărită?

Lucrurile sunt mult mai complexe decât par la prima vedere…

În ultimii doi-trei ani remarc o tendinţă din partea scriitorilor şi a criticilor din mainstream de a se apropia de SF. Unii o fac din sinceritate, alţii în mod calculat – cu toţii au însă acel aer condescendent pe care-l aveau şi colonialişti europeni din secolele XIX-XX prin diversele ţări pe care doreau să le „civilizeze” cu orice preţ, neluând în seama obiceiurile, tradiţiile şi cultura locale. Rezultatele au fost uneori interesante, alteori de-a dreptul catastrofale. Dar asta nu din vina celor „colonizaţi”!

Pe aceeaşi linie se înscrie şi presupusa lipsă de autorespect din partea sefiştilor faţă de ei înşişi, autorespect menit la un moment dat să se transforme în „superioritate”… Superioritate faţă de ce? Sau faţă de cine? Ar trebui un scriitor de SF să fie superior unuia de mainstream? De ce ? Şi, mai ales, cum? La ce i-ar folosi? Ar câştiga mai bine? L-ar aprecia mai mult posteritatea, istoria literaturii, memoria colectivă a umanităţii? E ca şi cum l-ai acuza pe un scriitor de mainstream de doi lei că nu e la nivelul lui Ray Bradbury, Stanislaw Lem sau al lui Kurt Vonnegut Jr. Ori pe un scriitor de SF de aceeaşi condiţie că nu face faţă celebrităţii unor Dostoievski, Faulkner sau Thomas Mann. Spun încă o dată: să fim serioşi!!! Lipsa de autorespect sau a „superiorităţii” faţă de nu-se-ştie ce/cine este doar în ochiul privitorului. Dacă cel privit acceptă acest lucru, atunci să nu se mire că eticheta respectivă se va lipi de el pe viaţă. Unii chiar au interes să se întâmple acest lucru!

Nu cred însă că pentru un Mihail Grămescu, un Cristian Tudor Popescu, un Sebastian A. Corn sau un Liviu Radu aceste mici „inginerii” de imagine sunt valabile. De asta şi sunt mari scriitori…

Cât despre scriitorii români de SF care scriu „pe genunchi”, foarte rău pentru ei: există maşini de scris, există calculatoare, laptopuri… Mai rămâne de rezolvat problema talentului şi a muncii. Dar asta e o altă chestiune!

În privinţa editorilor, aceştia sunt în majoritatea cazurilor nişte negustori – uneori şi necinstiţi – a căror principală problemă este… să vedem dacă ghiciţi… banul!!! Soarta unui autor, soarta unui scriitor sau aceea a unui traducător devin egale cu zero atunci când vânzările nu sunt cele scontate. A-ţi face iluzii că vei putea să convingi un editor să te publice pe baza propriei tale valori este un lucru foarte periculos. Pentru sănătate, în primul rând, şi apoi pentru orgoliu. Unii sunt însă sado-masochişti…

* Ai ajuns la o vârstă care reprezintă perioada cea mai fertilă în cariera unui om de cultură. Prezenţa ta în mediul sefist este de invidiat. Ai acumulat o cantitate impresionantă de cunoştiinţe de gen şi ai văzut destule. Ai ajuns la acea înălţime de la care poţi avea o imagine de ansamblu. Aşadar: cum arată sefeul mondial la ora actuală? Are sens să comparăm producţiile interne cu realizările de aiurea? Sunt autorii români capabili să reziste pe piaţa externă, presupunând că se va găsi cineva care să-i şi publice? Ce ne trebuie ca să ieşim în lume?

SF-ul mondial arată exact aşa cum ar trebui să arate la ora actuală: din ce în ce mai puţin SF, din ce în ce mai întrepătruns cu mainstream-ul şi cu fantasy-ul, din ce în ce mai greu de priceput pentru „puriştii” din epoca de aur a genului… Dar şi din ce în ce mai legat de elemente ale vieţii reale, ea însăşi devenită SF, după cum am discutat.

Este şi motivul pentru care nu cred că trebuie să comparăm creaţiile româneşti cu cele de pe tărâm anglo-saxon: vorbim de două ligi diferite, ca în campionatele de fotbal. Noi avem alt specific, alte condiţii de trai, alt nivel tehnologic şi alt background cultural. În puţinele cazuri în care au fost publicate pe aiurea unele lucrări, părerea mea este că acest lucru s-a produs doar din motive de… exotism sau să zicem din prietenie. Când am să văd primul roman serios de science fiction românesc publicat în vest, atunci am să-mi schimb părerea. Nu cred însă că voi trăi îndeajuns ca să apuc să văd acest eveniment – pentru că ar fi un eveniment! Să nu uităm însă că 2012 e mai aproape…

 

Interviu pentru TVRM

 

* Spuneam că ai acumulat o experienţă de invidiat. Ai putea, cu tot ceea ce ştii, să faci o şcoală şi să impui un stil. Ce te împiedică? Impresia mea personală este că nu îţi pui în valoare experienţa şi întregul potenţial şi mă întreb de ce. Ai putea, din punct de vedere estetic, influenţa întregul sefe românesc. De ce nu o faci?

Cum n-o fac? N-ai auzit că mi se spune „Ceauşescu paranoic al SF-ului românesc”?  Ce recunoaştere mai mare de-atât vrei? Sper doar să nu sfârşesc la fel ca răposatul de la Scorniceşti. Nu de alta, dar mai ştii, pe criza asta s-ar putea să mă pună să plătesc glonţul…

Lăsând gluma la o parte, cred că întrebarea este una grandilocventă şi nu-şi are rostul. Fac tot ce pot, când pot şi cum ştiu mai bine… Dacă e suficient ori nu, viitorul va demonstra.

* Ai realizat, împreună cu alţii sau singur, o serie de culegeri de proze sefe, scrise de autori români sau străini. Ai tradus multe opere sefe de calitate, ridicând astfel nivelului sefeului românesc. Ai scris sumedenie de articole şi de eseuri, chiar acum ai un serial în revista Nautilus (online). Ai scris şi proză. Ai luat şi premii. Pe scurt ai cam făcut tot ce se putea face. Totuşi… lipseşte ceva. O revistă. De ce nu conduce Ştefan Ghidoveanu în acest moment o revistă? A existat în urmă cu nişte ani o şansă, mă refer la vechea revistă Nautilus, editată de Nemira. Ce nu a mers atunci?

Atunci era prea devreme. Acum, după părerea editorilor, este prea târziu… Ca de obicei, adevărul se află probabil pe undeva pe la mijloc.

* Lumea te cunoaşte din emsiunile de la Radio România Cultural, locul din care trimiţi în eter la fiecare două sâmbete, cea mai longevivă emisiune de radio dedicată sefeului. Eu personal, dar şi nenumăraţii fani pe care ţi i-ai făcut în decursul timpului aşteaptă de la tine să le dai o veste mare. Să anunţi că emisiunea va fi săptămânală şi că va dura o oră. Crezi că s-ar putea acoperi o emisiune de o oră, în fiecare sâmbătă? Are sefeul românesc resurse ca să ofere material pentru o oră pe săptămână la Radio? Chiar, ştiind cam toate angrenajele din fandom, ce potenţial crezi că avem noi, sefiştii, să oferim pentru realizarea unor emisiuni dedicate genului?

Din păcate, aici va trebui să-i dezamăgesc pe mulţi: sunt puţine şanse ca actuala stare de fapt să se schimbe, ba mai mult, eu sper ca momentan lucrurile să rămână măcar aşa cum sunt. Fandomul nu este interesat de emisiunea SF de la Radio, acesta-i adevărul, iar în privinţa susţinerii venite din partea sa mi-am luat de mult gândul de la o asemenea posibilitate. Principiul „ajută-te singur” mi se pare cel mai sănătos în clipa se faţă. Prietenii ştiu de ce…

 

Foto-4-2009-02-Bucuresti-Coltul-meu-de-lucru

 

* Ca orice om de cultură, ai câteva proiecte pe rol. Care este proiectul tău fundamental, magnum opus? Este doar în gânduri sau ai început lucrul la el?

Foarte pe scurt, într-o ordine oarecum cronologică:

1) Terminarea traducerii urmărilor la ciclul Dune;

2) Traducerea cât mai multor cărţi inedite de Philip K.Dick;

3) Finalizarea proiectului Fundaţiei Ştefan Ghidoveanu pentru promovarea literaturii şi artei imaginarului;

4) (şi cel mai important!) Să trăiesc suficient de mult ca să le pot realiza pe celelalte trei de mai sus!

Vă mulţumesc pentru interviu…

Noi îţi mulţumim şi îţi dorim succes în toate proiectele viitoare.

Bucureşti, 26 aprilie 2010.


x Shield Logo
This Site Is Protected By
The Shield →