Editura Nemira
Colecţia Suspans, 2009
Traducere: Mircea Pricăjan

Richard Bachman este pseudonimul lui Stephen King. Asta ar trebui să fie deajuns ca recomandare oricărui cititor din lume, eventual cititorilor români s-ar cuveni să adaug că traducerea lui Mircea Pricăjan este, ca întotdeauna, admirabilă.
Eventualii sceptici sunt rugaţi să citească mai departe, fanii lui King sunt rugaţi să comande cartea urgent.  Motivul este cel vechi, oferă clipe de delectare cititorilor şi o mică lecţie despre cum trebuie scris celor care cochetează cu acest sport devenit uneori extrem.

Dar să ne întoarcem la Richard Bachman. Mă surprind două amănunte legate de acest pseudonim, odată faptul că în mod inexplicabil Stephen King a ales să-şi publice cărţi sub pseudonim de parcă ar fi vrut să afle dacă întradevăr scriitura îi este apreciată şi nu renumele, asta în aparenţă cel puţin. Nu-mi explicaţi motivele pentru care Blaze a apărut sub pseudonim, le cunosc destul de bine, totuşi mă minunez de faptul că citind cartea asta nu au recunoscut cititorii stilul inconfundabil al regelui. Eu cel puţin, câmnd am terminat de citit Blaze, asta mi-am spus: şi dacă n-ar fi stat scris pe copertă că Bachman este pseudonimul lui King tot mi-aş fi dat seama. Cum am păţit de curând cu un film. Am dat drumul la televizor, am nimerit peste un film început de câteva zeci de minute, dar ne-a prins şi ne-am uitat până la capăt. Apoi, la ultimele secvenţe am spus că mie îmi aminteşte de King povestea. Felul în care toate amănuntele se aşează perfect la locul lor, măiestria cu care spectatorul este desprins din scaun şi dus în miezul acţiunii, dar mai ales ciudăţenia din spatele unei poveşti impresionante, pe mine m-au convins că doar de Stephen King poate fi vorba. Normal, s-a găsit cine să-mi spună că nu tot ce-i bine făcut sau bine scris, este opera lui King, apoi a apărut pe ecran că scenariul a fost scris de  Frank Darabont, după o povestire a lui Stephen King (The Green Mile), iar lumea a exclamat „Mda…”.  Am făcut această paranteză doar pentru a sublinia că indiferent cum îşi semnează King operele, stilul rămâne inconfundabil, iar asta rămâne valabil şi în cazul lui Blaze. Sau mai ales.

Blaze este numele personajului cărţii, un bărbat uriaş, bine-intenţionat dar slab de minte, ca urmare a bătăilor încasate în copilărie de la tatăl său. Profitând de mintea rătăcită a acestuia, George, un delicvent mărunt care visează la a da marea lovitură, se foloseşte de Blaze în înşelătoriile, hoţiile şi jafurile pe care le săvârşeşte. Marea lovitură, cea capabilă să-i umple de bani, este răpirea unui copil şi cererea unei răscumpărări din partea familiei, dar imediat ce planul răpirii este pus la punct George moare iar Blaze rămâne singur. Nevoia de a avea pe cineva, obişnuinţa de a finaliza lucrurile începute şi eternele reproşuri ale celor cu care intră în contact, transformate în ideea fixă de a nu fi capabil să facă bine nici un lucru, distrug definitiv echilibrul precar al minţii deja bolnave a uriaşului şi provoacă apariţia unor halucinaţii schizofrenice. George cel mort revine la viaţă în capul lui Blaze şi îl împinge la a efectuarea răpirii, iar acesta, după cum era obişnuit, ascultă de cel pe care îl credea prietenul şi protectorul său.

King pătrunde dincolo de aparenţa de răutate a eroului său, ne poartă printre cele mai intime gânduri ale acestuia şi astfel ni se relevă un caracter de care nu doar că ne ataşăm ci chiar unul pe care am vrea să-l protejăm. Blaze nu este un răufăcător, în ciuda faptelor sale, ci este o victimă a unei societăţi bolnave, este rezultatul felului în care a fost tratat de tatăl lui, apoi de directorul orfelinatului care i-a devenit cămin şi în final de familiile care îl adoptau pentru scurte perioade de timp, doar cât aveau nevoie de un muncitor care nu trebuia plătit. Deşi slab de minte, este grijuliu şi protector cu copilul răpit, se ataşează de acesta şi ajunge chiar să se identifice cu el, deşi nu-şi dă seama de acest lucru. Protecţia pe care încearcă să i-o asigure este de fapt acea protecţie de care ar fi avut el nevoie când a fost copil.

Aşadar Blaze este mai degrabă un roman psihologic decât unul de aventură  sau horror, mai ales că dereglarea mentală a personajului, deşi neobişnuită, are cauze ce aparţin lumii noastre. În mod surprinzător în această carte King nu părăseşte pentru nici o clipă realul, nu există o lume fantastică ce să se substituie lumii iniţiale, nu sunt prezente forţe ale răului sau ale binelui şi nici nu se dovedeşte nimic a fi altceva decât pare. Farmecul romanului derivă din prezentarea lumii noastre aşa cum este percepută de un bolnav psihic , unul despre care cititorul bănuieşte că va sfârşi omorât şi totuşi continuă să citească sperând până în ultima clipă că se va întâmpla ceva ieşit din comun şi Blaze, după o copilărie grea şi o viaţă marcată de nedreptăţi, va avea parte de zile mai bune. Dar King nu vânează finaluri fericite, motiv pentru care întreaga carte aduce atât de mult a realitate încât eu cel puţin m-am întrebat dacă nu cumva chiar a existat Blaze.

Nu pot încheia această recenzie fără să felicit pe cineva de la Editura Nemira. Pe cel care s-a gândit să dea acest format cărţilor din colecţia Suspans, dar mai ales cărţilor lui Stephen King. Acum au un aspect pe măsura calităţii textelor.

Balin Feri

x Shield Logo
This Site Is Protected By
The Shield →