Editura Delta Vision, Budapesta
Colecţia Delta Muhely, 2007
poszthumandontesAvând în vedere faptul că Markovics Botond, scriitorul de numai 34 de ani, a scris “Decizia Postumană” înainte de capodopera pentru care i s-a decernat premiul Zsoldos Peter, Maşinile Domnului, mă gândeam că ar putea fi vorba de o lucrare mai slabă. Nu a fost aşa, ceea ce dovedeşte dealtfel şi că premiile importante nu se decernează pentru o primă carte genială, se consideră doar că este o speranţă, apoi dacă reuşeşte să creeze cel puţin încă o operă la fel de valoroasă atunci se consideră că ar avea autorul suficiente merite. Altfel nu înţeleg de ce nu a luat şi această carte un premiu, dacă ar fi fost după mine cu siguranţă o premiam.

După cum m-am obişnuit deja în cazul lui Heckett, acţiunea cărţii nu curge pe un singur plan şi nu doar că se ramifică tot mai mult dar şi implicaţiile întâmplărilor devin tot mai adânci.  Persoajele lui Heckett pornesc de regulă din postura de oameni simpli, deţin toate atributele pentru a deveni personaje cheie în conflicte vitale pentru întreaga omenire şi reuşesc să facă faţă provocărilor cu toate că nu sunt înzestraţi cu calităţi supraumane, nu sunt supraeroi, chiar mai mult, spre diferenţă de aceştia cultivă sentimente absolut umane, obişnuite, regăsite de fiecare dintre cititori între propriile sentimente.

Dat fiind faptul că Decizia Postumană nu a apărut deocamdată în limba română mă simt nevoit să vorbesc şi despre acţiunea cărţii.

Suntem aşadar în secolul XXIII, omenirea a reuşit să ajungă la stelele apropiate, există trei colonii ale planetei mamă, evoluţia tehnologică a continuat în ritmul sfârşitului de secol XX, astfel gadgeturile, adevărate mici minuni tehnologice, sunt parte integrantă a vieţii cotidiene. Marea masă a populaţiei se mulţumeşte cu utilizarea unor aşa numite cipuri cuantice care asigură o conexiune continuă cu baza de date palnetară, un internet mult extins şi îmbunătăţit faţă de versiunea actuală, capabil să îndeplinească mult mai multe funcţii. Există implanturi miniaturale menite să înlocuiască ori să îmbunătăţească funcţiile corpului, la fel de uşor aplicabile precum un piercing, funcţiile fiziologice ale organismului fiecăruia sunt supravegheate de un câmp neuro ce nu doar monitorizează totul ci şi comunică purtătorului toate datele importante legate de funcţionarea diferitelor organe, locul medicamentelor a fost luat de făbricuţe miniaturale implantate, capabile să sintetizeze orice substanţă necesară şi pe lângă toate astea roboţi medicali, numiţi ” nanomed” trăiesc în fluxul sanguin al tuturor şi intervin de câte ori apare vreo leziune.  Există însă şi oameni care nu s-au mulţumit cu îmbunătăţirea corpului ci şi-au propus să atingă noi performanţe ale intelectului folosind cipuri implantabile în creier, capabile să se conecteze la neuroni şi să îndeplinească atât rolul unor spaţii de stocare a datelor cât şi ca acceleratoare ale funcţiilor îndeplinite de creier, rezultatul fiind atingerea unui grad de inteligenţă mai mare cu un ordin de mărime faţa de cel uman, suficient motiv pentru ca aceste persoane să fie percepute ca aparţinând unei specii noi, a celor care vor înlocuii cândva omul: postumanii.

Una dintre coloniile umane ascunde însă o ameninţare la adresa omului, un virus capabil să rescrie un segment al ADN-ului astfel încât nici un om infestat să nu trăiască mai mult de 40 de ani tereştri. În cazul bărbaţilor infestaţi moartea este inevitabilă şi definitivă, în cazul femeilor boala are însă un comportament diferit. Le ucide, dar înainte de asta fiecare femeie aduce pe lume un copil, întotdeauna o fată, care odată cu atingerea vârstei de nouă ani redobândeşte toate amintirile mamei ei. Altfel spus corpul femeilor moare dar sufletul, personalitatea, ego-ul, devine nemuritor. Virusul K, după cum este denumit, se dovedeşte a fi o armă biologică construită cu un scop precis de o străveche rasă inteligentă dispărută. Menirea ei este nu uciderea celor infestaţi ci protejarea lor în faţa unei alte inteligenţe extraterestre care folosind telepatia este capabilă să înrobească civilizaţii întregi atunci când indivizii ating acel nivel evolutiv la care funcţiile telepatice devin posibile, nivel la care omenirea pare să fi ajuns.

Pământul a trecut printr-un război total care l-a transformat într-o planetă nelocuibilă, supravieţuitorii încearcă să-şi gasească un nou cămin pe una dintre cele două planete colonii care cu siguranţa nu vor putea face faţă fluxului enorm de emigranţi. În lumea asta trebuie să se descurce eroul nostru, pe nume Eliott , prins la mijloc între tentativa coloniştilor de pe Pavonis de a transforma toţi oamenii în postumani, încercarea unor organizaţii secrete telepate- conduse fără ştirea lor de o inteligenţă extraterestră necunoscută- de a activa capacitătile telepatice la toţi oamenii şi complotul Pământenilor de a ocupa colonia Tau, căminul lui Eliott. Toate aceste probleme afectează şi direcţionează într-un fel acţiunea cărţii, însă în prim-plan stă dragostea dintre Eliott şi soţia acestuia, Nicole.

Nu vă spun nimic despre finalul cărţii, pentru că într-o buna zi s-ar putea să citiţi si această carte în româneşte, depinde firesc de modul în care va fi recepţionată cealaltă operă a lui Brandon Hackett, Maşinile Domnului.

Balin Feri

x Shield Logo
This Site Is Protected By
The Shield →