Editura Millenium Press, 2009

Cine-i Doru Stoica?

Eu  l-am cunoscut într-o după-amiază de vineri, chiar dacă el nu ţine minte nimic de genul acesta. Nici nu are cum, deoarece l-am cunoscut printr-o povestire ce mi-a fost dată în mână de celebrul librar Bebe şi avea forma unor file fotocopiate. Nu am zis că-mi pare bine ci am mulţumit doar şi mergând către casă am aruncat o privire mai atentă asupra noii mele cunoştinţe în timp ce stătea liniştit în mâna mea şi purta un titlu deasupra: La Cercuri. Altfel spus a fost prima povestire citită de acest autor scump la vorbă. Pot spune aşa ceva despre el din moment ce a scris puţin, a publicat şi mai puţin, dacă e să mă iau după vorbele lui Mike, spuse într-o seară la berea de după cenaclul ProspectArt când l-am întrebat de Doru Stoica.  Tot el mi-a spus şi că autorul român de proză fantastică – pe care, după ce îi citisem şi povestirea Interneci în revista on-line Nautilus, l-am catalogat ca având un har inegalabil în ilustrarea farmecului aparte ale satelor româneşti, ale amintirilor comuniste sau al impactului exercitat de ultimele inovaţii tehnice asupra vieţii tihnite din micile orăşele – ar fi declarat că nu mai intenţionează să scrie, ce a avut de spus consideră că a spus deja. M-am revoltat atunci spunând că nu e drept, că nici un scriitor nu poate spune aşa ceva cât trăieşte, că nici un scriitor care are talentul nativ al lui Stoica nu poate afirma că a spus deja ce avea de spus, un scriitor se inspiră din lumea din jurul său, din ce vede, din ce aude, din modul în care mai micile sau mai importantele evenimente ale zilei, ale vieţii, îşi lasă amprenta pe sufletul său. Că mereu mai apare apare ceva de spus, mereu mai este ceva de pus pe hârtie, mereu trebuiesc trimise câteva sentimente traduse în cuvinte înapoi oamenilor.  Doru Stoica, atunci când într-un târziu am reuşit să-l întâlnesc şi faţă în faţă, a confirmat părerea mea, a zis că are şi alte preocupări, dar că la scris nu renunţă, ca şi până acum, va spune ce are de spus. Şi are, credeţi-mă! Dacă vă îndoiţi cumva, comandaţi ” Între Bariere” şi citiţi-o, veţi vedea cum banalitatea absolută a navetei făcute la oraş se poate transforma într-o lume de sine stătătoare, într-o lume în care există iubire, există destin, există moarte, într-o complexă lume cu propriile legi aflate mult dincolo de cenuşiul realului. Sau citiţi Interneci, să vedeţi cum se poate scrie o povestire genială din două propoziţii.

Vă place romantismul? Nu cel depăşit, transformat în sirop ieftin de folosirea prea frecventă şi ilustrat într-un mod total greşit al sentimentului în cadrul unor emisiuni jalnice, învăţate de la americani, nu romantismul susceptibil de diabet, ci acela rătăcit la graniţa transformării copilului în adult, romantismul primelor iubiri, al purităţii şi al profunzimii. Vreţi să mai simţiţi că iubirea înseamnă înălţare şi translatare într-o lume diferită? Citiţi La Cercuri sau Între Bariere. Apoi, pentru a zâmbi, ori chiar a râde cu gura până la urechi, parcurgeţi Despre Şoferi, O zi, Suciu sau Documentar.

Dincolo de faptul că Doru Stoica are un mod aparte de a vedea lumea şi că are şi talentul de a face pe alţii să vadă prin ochii lui, are şi un umor sănătos. Dintr-o privire reuşeşte să observe toate aberaţiile societăţii, toate penibilităţile unor funcţionari ce-şi iau în mod exagerat de în serios funcţia cu toate că nu au habar care le-ar fi îndatoririle, toate acele mici detalii care transformă viaţa grea, uneori chiar crudă trăită sub un regim dictatorial şi prin câteva tuşe mărunte le transformă într-o satiră acidă ce rămâne totuşi hazlie, nu degenerează în ceva toxic.

Normal, nu închei această scurtă recomandare, fără să răspund la întrebarea pusă la început: Doru Stoica este scriitorul care ar putea să înveţe mulţi scriitori celebri şi mulţi politicieni mediatizaţi excesiv, că se pot spune lucruri importante şi în cuvinte puţine. Că pentru a transmite frumos o idee sau un sentiment nu este nevoie de zeci de  volume, de sute de mii de cuvinte şi nici de discursuri axate pe propria importanţă, ci doar de existenţa sentimentelor, de stăpânirea perfectă a limbii şi de dorinţa de a oferi celorlalţi o parte din tine însuţi. Asta reuşeşte să facă Doru Stoica, ne aşează în palmă sufletul său, ne dă sentimentele sale în cuvinte şi ne transformă în complicii lui în ironizarea autorităţilor prin toate zâmbetele ce ne înfloresc la colţul guri citindu-l.

Dacă umblaţi prin lume fără să mai simţiţi, aveţi nevoie de “Între Bariere”. Este medicamentul ideal pentru a readuce culorile în lume, pentru a reda zâmbetul uitat, pentru a deveni iar preocupat de soarta lumii.

Balin Feri