anticipatiaLa aproape un deceniu după dispariţia Colecţiei „Povestiri ştiinţifico-fantastice”, revista Ştiinţă şi tehnică are revelaţia faptului că putea înlocui publicaţia periodică, poate prea uşor sacrificată în 1974, cu un almanah menit să preia şi să organizeze convenabil materialul acumulat în cenacluri pe parcursul unui an întreg. Purtând înscris pe copertă anul 1983, prima ediţie a Almanahului Anticipaţia apare în vara lui 1982, iar iniţiativa publicării lui nu poate fi străină de străduinţele lui Alexandru Mironov, ajuns de curând în redacţia revistei de popularizare a ştiinţelor, şi ale lui Ioan Eremia Albescu, pe atunci tânăr redactor-şef, cu care Mironov se mărturiseşte la un moment dat intrat într-o „cârdăşie solidă” (termenii sunt ai săi), generatoare de proiecte culturale. Ideea almanahurilor se va dovedi inspirată, primul dintre ele editându-se în 100.000 exemplare şi reuşind să tragă după sine alte volume, an de an, până prin 1999 – cu unele inconsecvenţe de ritm în perioada ultimă de apariţie. Editorialul lui Albescu din almanahul iniţial, ca şi articolele similare ce aveau să se publice până în pragul evenimentelor revoluţionare din 1989, lasă câmp liber celor dispuşi să tragă concluzia aservirii politice a SF-ului nostru din perioada antedecembristă. Din aceste texte se pot extrage, într-adevăr, numeroase fraze de elogiu la adresa programului Partidului Comunist şi a lui Nicolae Ceauşescu, în calitate de secretar general PCR şi preşedinte al statului. În sensul obiectivelor speciale ale SF-ului, „Cârmaciului” naţional i se atribuie ştiinţa de a scruta în mod exemplar, cu luciditate şi perseverenţă, lumea de mâine. Mai concret spus: „această extraordinară viziune de a anticipa, nu ca un fenomen intuitiv, ci pe baza unei profunde şi riguroase analize ştiinţifice, elaborând în permanenţă strategia de modelare şi adaptare a viitorului”. Conceput după şabloanele propagandistice ale epocii, un asemenea limbaj de explicită închinăciune politică trimite prompt gândul la nomenclatura de partid, din care şi redactorul-şef de la Ştiinţă şi tehnică* făcea parte, ca mai toţi conducătorii de instituţii din perioada respectivă. Am fi totuşi nedrepţi să nu observăm că Albescu îşi construia totodată un paravan de concesii verbale menit să pună la adăpost de suspiciunea politică generalizată almanahul şi pe colaboratorii lui. Evident, din perspectiva puterii totalitare mişcarea cenaclistă trebuia ţinută sub control, iar paşii făcuţi deja în acest sens nu puteau fi întâmpinaţi decât cu satisfacţie:

„Într-o epocă de puternică explozie informaţională, literatura de anticipaţie s-a dezvoltat şi la noi în ţară într-o manieră fără precedent. Există 25 de cenacluri literare în oraşe şi sate şi este foarte probabil ca această cifră să fie depăşită în momentul în care vor apărea aceste rânduri. Există o preocupare permanentă din partea CC al UTC, CNST, Uniunii Scriitorilor pentru stimularea şi orientarea activităţii acestor cenacluri. Şi iată, începând cu acest an există şi un almanah…”

Fără îndoială, vigilenţa exacerbată a „organelor” de partid şi de stat nutrea temeri că, rămas de capul său, fandomul s-ar transforma într-un fel de hoardă anarhică, menită să dea bătaie de cap establishment-ului comunist şi ideologilor săi oficiali. În schimb, „stimulate” şi „orientate” conform obiectivelor politice agreate, cenaclurile ar urma să participe în mod constructiv la o aventură esenţială a omului contemporan, imaginarea viitorului. Am fi iarăşi nedrepţi închipuindu-ne că materialul de instrumentare teoretică a fenomenului SF, sub semnul căruia va fi lansat almanahul, a fost conceput integral în sonorităţile repulsive ale limbii de lemn. Ioan Albescu are inteligenţa de a se transfera din politicul clişeistic în concretul unor probleme pe care SF-ul şi le punea cu adevărat în epocă: relaţia cu spectacolul halucinant al ştiinţelor de avangardă, perspectivele inteligenţei artificiale, efectele ambigue ale manipulărilor genetice, factorul psihologic implicat de transformările tot mai accelerate ale fiinţei umane şi ale mediului său natural. Discuţia lansată pe asemenea subiecte insolite se face cu argumente şi pe un ton pe care cei implicaţi direct în creaţia anticipativă şi le pot asuma fără efort. Opiniile editorialistului trec acum din categoria prejudecăţilor oficiale, politice, în sfera mai elastică a fondului generic. Ele reflectă limitele de înţelegere pe care şi SF-ul le are asupra propriilor sale experienţe şi obiective, într-un anume moment al evoluţiei sale artistice. Iată câteva dintre ele: anticipaţia nu este prin însăşi definiţia ei o literatură evazionistă, dimpotrivă, răspunde în mod angajat întrebărilor legate de viitor. Ea nu mai poate fi privită ca simplu divertisment, reprezentând în fond o formă marcantă de avertisment: „împotriva războiului, împotriva alienării societăţilor dictatoriale, împotriva injustiţiei umane generate de discrepanţele sociale, de tehnicizarea excesivă” şi aşa mai departe. Viziunile speculative privind tehnica şi societăţile de mâine nu trebuie să aştepte însă confirmări, rolul lor fiind împlinit odată cu pregătirea psihologică administrată cititorului în raporturile sale cu o lume în tot mai accelerată schimbare. Chiar discutabile din punctul de vedere al unei teoretizări profesioniste, asemenea idei ies, totuşi, din cadrul îngust de reprezentare a genului şi pot constitui deschideri convenabile pentru materialul vehiculat de noua publicaţie anuală.

Cu almanahurile Ştiinţă şi tehnică, Almanahul Anticipaţia păstrează unele legături simbiotice, exprimate îndeosebi în secvenţa intitulată Ştiinţa la frontierele cunoaşterii. Subiecte precum bioritmurile, quasarii, exploatarea minereurilor selenare, estetica informaţională, comunicarea în domeniul viului constituie materia primă pentru nişte articole ce angajează perspectivele incitante ale ştiinţelor contemporane. Toate acestea se găsesc în almanahul pe 1983, dar alte asemenea vor fi prezente în următoarele volume din serie: limbajul universal al vieţii, fenomenul OZN, dispariţia enigmatică a dinozaurilor, viaţa în Cosmos, ipoteze neconvenţionale privitoare la originea omului, codul ontic al particulelor elementare, dimensiunile şi topologia Universului, căutarea extratereştrilor, hiperspaţiul etc. Plecând dinspre obiectivele de vulgarizare ştiinţifică ale revistei tutelare, redacţia construia astfel, într-o discuţie mai liberă asupra temelor amintite, o rampă de lansare pentru ficţiune, pentru literatura de anticipaţie propriu-zisă.

Încă de la prima apariţie, Almanahul Anticipaţia s-a structurat pe mai multe secţiuni tematice, dintre care unele pot fi considerate rubrici permanente. Secvenţa cea mai amplă se dedică SF-ului românesc, pe o paletă de reprezentare fundamental nediscriminatorie, care îngăduie generaţiei celei mai tinere să semneze alături de scriitori consacraţi. Vladimir Colin, Ion Hobana, Adrian Rogoz, Horia Aramă, Eduard Jurist, Dorel Dorian, Georgina Viorica Rogoz se întâlnesc astfel, în AA83, cu Mihail Grămescu, Dorin Davideanu, Dan Merişca, Ovidiu Bufnilă, Rodica Bretin, Radu Honga, Gheorghe Păun, Leonard Oprea şi Augustin Corneliu Giagim, la vremea aceea tineri reprezentând diverse cenacluri de anticipaţie, încă nedebutaţi editorial (cu excepţia lui Grămescu, al cărui volum de schiţe şi povestiri, Aporisticon, apăruse în 1981). Pătrunderea în scenă a acestei noi generaţii era anunţată, de altfel, de influentul Colin. Din perspectiva unui observator instalat pe platforma generaţiei vârstnice şi „realizate” profesional, acesta lansa avertismentul: Atenţie la „noul val”, remarcând în articol în special „aporiile lui Grămescu” şi „rechizitoriile lui Oprea”. Prezenţa optzeciştilor în almanah trebuie subliniată şi sub aspectul dinamic al lucrărilor ce-i reprezintă: în vreme ce unii dintre autorii deja consacraţi figurează cu texte reeditate, oferite de redacţie drept modele instalate temeinic în durată (Glasul trecutului de Ion Hobana, Broasca de Vladimir Colin, Fântânile, o povestire din 1966 rescrisă de Romulus Bărbulescu şi George Anania ca piesă de teatru într-un act), autorii aflaţi în pragul afirmării îşi joacă decişi şansa lor, participând la construcţia volumului cu scrieri inedite, a căror prospeţime şi varietate compoziţională, chiar dacă încă nu garantează valoarea, o anunţă şi o pregătesc.

O iniţiativă remarcabilă a Almanahului Anticipaţia este seria de medalioane atribuite iarăşi fără discriminare autorilor din toate generaţiile. Gheorghe Săsărman şi Corneliu Omescu inaugurează seria în AA83, primul cu scurte povestiri din Cuadratura cercului (Arapabad, Isopolis, Homogenia, Moebia), celălalt cu un grupaj de Ştiri din secolul 22 e. n., schiţe din categoria comicului grotesc-satiric. Cu almanahul pe 1984, medalioanele îşi găsesc o formulă mai adecvată, pretinzând prezenţa obligatorie a unui text de prezentare a autorului scos în prim-plan. Uneori, notele respective îmbracă aspectul sprijinului colegial, alteori sarcina intră pe mâna profesioniştilor, iar pagina respectivă devine un scurt articol marcat de gestul critic. Dintre scriitorii cu o poziţie culturală deja câştigată, au parte de medalioane următorii: Voicu Bugariu, cu povestirea Fulgerul mental, prezentat de Florin Manolescu în AA86; comentat de acelaşi critic literar în AA87, Mircea Opriţă cu Paznicul timpului, fragment dintr-un roman abandonat în cele din urmă; Mircea Şerbănescu (trei scurte povestiri, Baladă cosmică, Vocea, Taina pietrelor calde), cu un „cartuş” introductiv de Adrian Rogoz în AA88. Procentual, autorii în plină evoluţie sunt mai bine reprezentaţi în medalioane, ceea ce presupune din partea redacţiei o investiţie de încredere în viitorul lor. Pe de altă parte, era şi un răspuns generos la străduinţele fandomului din epocă de a pătrunde în scenă, într-un mod care să opereze cuvenitele disocieri valorice între tinerii producători de SF. Alexandru Ungureanu (prezentat de Mihail Grămescu), Radu Pintea cu Călătoriile păsării Wyt (prezentat entuziast de Rogoz), Rodica Bretin (Ultimul Gdar, Oraşul, cu Dan Apostol în postură de prezentator), Marcel Luca (inclusiv cu mai cunoscuta povestire Lacul păsării Wandoo, şi pe care Viorel Marineasa îl descrie, într-o caldă ironie colegială drept „fanul perpetuu”) apar în AA84. În anul următor vor avea parte de acest tratament special Mihail Grămescu (Întâlniri matinale şi antologicul text intitulat Cântecul Libelungilor, în prezentarea lui Voicu Bugariu), George Ceauşu (Steaguri sub zid, prezentator Doru Pruteanu) şi Lucian Ionică, introdus de universitarul timişorean Marcel Pop-Corniş. Dănuţ Ungureanu (prezentare, din nou, Grămescu), Silviu Genescu (cu introducerea lui Cornel Secu) şi Gheorghe Păun (pentru care garantează, literar vorbind, Rogoz) constituie puncte de coagulare a anticipaţiei româneşti în AA86. Medalioanele din volumul următor se dedică lui Constantin Cozmiuc, cu Aşteaptă-mă în visul de mâine (prezentare Lucian Ionică) şi Cristian Tudor Popescu, cu povestirea Cassargoz (prefaţată de Voicu Bugariu). Sorin Antohi îl remarcă pe Mihnea Columbeanu (cu nuvela Eternul purgatoriu) în ediţia pe 1988 a Almanahului Anticipaţia, iar în 1989 citim medalioane dedicate lui Bogdan Ficeac (Steaua din poiana gorunului), introdus de Alexandru Boiu, apoi lui Ioan Groşan (cu un fragment din foiletonul Epopeea spaţială 2084), pentru a cărui ipostază umoristico-anticipativă garantează criticul Radu G. Ţeposu. În fine, Marian Truţă (Început de anotimp ploios la Ezary), prezentat de Constantina Paligora.

Medalioanele nu se rezumă doar la autorii de SF literar, ci promovează spre public şi alte aspecte demne de semnalare ale genului. Pe punctul de a-şi constitui un comentariu specializat, SF-ul românesc avansează două portrete de critici în plină ascensiune: Sorin Antohi (Sfârşitul utopiei, unul dintre articolele de analiză a relaţiei dintre utopie şi SF), cu pagina introductivă a aceluiaşi Radu G. Ţeposu, în almanahul pe 1987, urmat, în volumul pe 1989, de Doru Pruteanu (cu Avangarda repetiţiei), în prezentarea lui Antohi. Almanahul îşi dedică unele medalioane artiştilor plastici interesaţi de subiecte SF, ca şi de tehnicile insolite de exprimare a acestora. În AA86 Viorel Marineasa îl portretizează pe Sergiu Nicola ca pictor şi grafician SF, dar, din păcate, calitatea reproducerilor însoţitoare este deficitară, hârtia şi tiparul nereuşind să dea decât o vagă impresie despre opera acestui talentat plastician. Un alt grafician, Corneliu Ioniceli, este promovat de redacţie în volumul pe 1988, pentru ca în cel imediat următor criticul de artă François Pamfil să-l gireze pe Andrei Scărlătescu, în calitate de grafician şi gravor. În fine, mai trebuie menţionate medalioanele dedicate traducătorilor cu merite în promovarea SF-ului de valoare din spaţiul internaţional. Ion Doru Brana (portretizat de omniprezentul Sorin Antohi), apare în AA87 cu o panoramă a cărţilor despre călătoria în timp şi cu traducerea unei povestiri de Elisabeth Vonarburg. Acelaşi critic îl prezintă în AA88 pe Mihai-Dan Pavelescu, căruia i se ilustrează talentul de traducător prin transpunerea în româneşte a povestirii Sculptură lentă de Theodore Sturgeon. Un ultim portret în domeniu apare în 1989, în prezentarea lui Cristian Tudor Popescu: Valerian Stoicescu, traducătorul romanului Picnic la marginea drumului de fraţii Strugaţki. Cu aceasta, însă, „răsfăţul” medalioanelor se termină, întrucât redacţia, prinsă de valul schimbărilor postdecembriste, le abandonează formula, deşi cultivarea lor era în sine un factor de ordonare şi de implicită ierarhizare critică a anticipaţiei româneşti „în fierbere”, imprimând totodată almanahului o anumită individualitate folositoare şi propriilor interese.

O altă idee interesantă a fost aceea de a grupa intervenţiile critice şi de exegeză SF într-un corp unitar de materiale, sub titlul Galaxia SF. Rubrica începe chiar din primul Almanah Anticipaţia, impulsionată de elanurile generoase şi metaforice ale lui Alexandru Mironov (Scrisoare din hipercubul SF), şi se străduieşte să arate încă din start o cuprindere a genului în diversitatea artelor sale: alături de articole conexe creaţiei literare, precum Literatură şi cinematograf, Pictura SF? Da, e o artă!, autori din „vechea gardă” îşi susţin lecţiile proprii despre literatura anticipativă (I. M. Ştefan, Pentru o fantezie bazată pe ştiinţă, Ovidiu Râureanu, Despre fantasticul ştiinţific). Gheorghe Păun propune o surprinzătoare Încercare de clasificare a povestirilor SF pe baza unor funcţii matematice, iar câteva recenzii la cărţi recent editate apar sub semnăturile lui Sorin Antohi, Victor Bârlădeanu şi Adrian Rogoz. Din almanahul pe 1984, însă, rubrica este preluată de Sorin Antohi, iar calitatea abordării critice a anticipaţiei, ca şi intenţia vădită de a plasa această abordare sub coordonate teoretice onorabile ridică imediat cota acestei secvenţei în cauză. În primul său Exerciţiu în marginea galaxiei, Antohi tratează cu şarm şi totodată cu o bonomă ironie entuziasta critică de cenaclu, care operează nonşalant „o substituţie fără efecte secundare a argumentelor estetice cu un sistem artizanal de indicatori”. Este luată în colimator şi distanta critică profesionistă: în loc să vadă în SF, în mod eronat şi păgubos, „uraniul din care va răsări ciuperca tinzând să devoreze main stream-ul”, ea este invitată să producă aşteptatele analize ale fenomenului, „de la viziuni sociologice la cercetări semiotice”. Autorul leagă de această discretă influenţare reciprocă a extremelor unele evoluţii calitative decelate în domeniul exegezei genului:

„… trebuie să remarc o evoluţie – lentă dar… nesigură – a înseşi textelor de critică literară vizând anticipaţia, odată cu unele mutaţii în structura micului grup al autorilor lor. Nu am naivitatea să cred că florile aduc primăvara, dar observ că interesul specialiştilor din exteriorul fandomului a determinat – pe căile imprevizibile ale oricărei cauzalităţi mai ocolitoare – o creştere a nivelului contribuţiilor criticilor din interior. Exegeza SF începe să aibă şi la noi un public, iar faptul că se scrie mai mult pentru tipar – deci mai puţin pentru cenaclu şi pentru sertarul editorial – are efecte binefăcătoare”.

Rubrica devine mai variată şi din ce în ce mai bine reprezentată în volumele următoare ale almanahului. Exegeza operelor clasice ale anticipaţiei o fac Ion Hobana (în articole ca Robur, Albatrosul, Groaza – trei simboluri ale anticipaţiei clasice, AA85; H. G. Wells cineast, AA86; Drumul primejdios al profetului, AA88; O utopie a ambiguităţii morale, AA89, Războiul care n-ar fi trebuit să înceapă, AA90) şi Mircea Opriţă („Tangoul de demult…”, AA89, Oraşele scufundate, AA90). Unele materiale sunt contribuţii la teoria genului: O încercare de clasificare a povestirilor SF (prin analiza unor funcţii matematice) de Gheorghe Păun (în AA83), Schiţa unei posibile structuri de Lucian Ionică (unde se disociază între noţiunile de „idee SF” – „idee literară SF”), Partea nevăzută a fantasticului de Adrian Rogoz, Pe tema personajelor din literatura SF de Sanda Radian (toate în AA84), apoi Sociologie literară SF de Voicu Bugariu, Ştiinţă şi science fiction de Cristian T. Popescu (ambele în AA88), Din nou despre utopie şi science fiction de Sorin Antohi, Jocul serios al analogiilor de Mihai Coman, Între fantastic şi sublim de Cornel Robu, (AA89), Homo euchronicus de Sorin Antohi (AA88 şi AA90). Alte articole discută autori şi probleme sub raport critic: Două orientări în anticipaţia românească actuală de Cornel Robu, Kurt Vonnegut şi metaromanul SF de Marcel Pop-Corniş (AA84), Discurs amabil despre creştere de Doru Pruteanu şi Oglinzile abominabile de Dan Petrescu (AA85), SF-ul în poezie de Ion Bogdan Lefter (AA90), Vladimir Colin şi consacrarea povestirii heroic-fantasy de Marin Beşteliu (AA90). Sub semnăturile lui Gheorghe Secheşan, Daniel Vighi, Sorin Antohi, Alexandru Mironov, Florin Manolescu, Cornel Robu, Mirela Roznoveanu şi Voicu Bugariu, rubrica include numeroase recenzii la cărţi recent apărute. O masă rotundă privind specificul anticipaţiei româneşti se publică în AA86, la întrebările lui Voicu Bugariu răspunzând Mihai Coman, Ion Hobana, Florin Manolescu, Nicolae Manolescu, Solomon Marcus, Alexandru Mironov, Mircea Opriţă, Adrian Rogoz şi Artur Silvestri. O altă masă rotundă e detaliată în AA90, pe tema Anticipaţie şi umanism. Participă Ovid S. Crohmălniceanu, Florin Manolescu, Mircea Opriţă, alături de Vesela Iuskanova din Bulgaria, Jacques Goimard din Franţa şi Zdenek Volny din Cehoslovacia. Se publică interviuri cu Forrest J. Ackerman, Péter Kuczka şi Liuben Dilov, cu traducătorul japonez Sumiya Haruya. Continuă seria articolelor despre film (Călin Stănculescu, Literatură şi cinematograf SF, AA83, Ecaterina Oproiu, De la războiul stelelor la prietenia astrală, AA84, Sanda Radian, ET în SF şi Ştefan Ghiodoveanu, Efectele speciale în filmul SF (AA85), despre Muzica viitorului (în AA83) şi despre aspectul grafic-pictural al genului (Liviu Suhar, Creaţia SF în artele plastice, AA88, Gabriel Bratu, Expoziţie de artă plastică, AA89). Numeroase materiale prezintă informaţii de „mapamond literar SF”: marile premii americane (Hugo, Nebula) şi franceze (Apollo), noutăţi din Mexic, China şi Slovenia. Se propun biblioteci ideale ale anticipaţiei, iar viaţa fandomului românesc este urmărită constant, în listele de cenacluri ale lui Dan Merişca, în revistele frunzărite de Sorin Antohi, în fanzinele controlate critic de Viorel Marineasa şi Cornel Secu, în manifestările ei destinate radiodifuziunii şi raportate de Dan Ursuleanu, în pâlpâirile ei capricioase pe micul ecran, comentate de Mironov. Răspunderea rubricii au avut-o, pe rând, Vladimir Colin, Sorin Antohi, Alexandru Mironov, Mihai Coman şi Radu G. Ţeposu.

După 1990, Galaxia SF păleşte, ameninţând chiar să se stingă. Ediţia pe 1991 a almanahului n-o mai conţine, în 1992 publicaţia nu apare deloc, iar următoarele două volume ale Almnahului Anticipaţia se bazează aproape exclusiv pe contribuţia critico-teoretică a lui Cornel Robu (SF-ul românesc: ce este, ce-ar putea fi şi Iluzia ficţională în science fiction). Rubrica îşi ocupă acum tot mai mult spaţiu cu materiale de umplutură: topuri de cărţi şi de filme, teste de inteligenţă pe teme SF etc. În almanahul pe 1995, rubrica încearcă să prindă din nou viteză, cu însemnările lui Voicu Bugariu despre Gnoza SF şi comentariile detaliate, dar tot mai sceptice, ale lui Cătălin Ionescu privitoare la traiectoria descrisă prin ani de Almanahul Anticipaţia. Tot acolo, Radu Haraga încearcă să schiţeze Tendinţe noi în SF-ul românesc. Radu Pavel Gheo publică în volumul pe 1997 un interesant eseu intitulat Aspecte ale crizei identităţilor în literatura SF. Voicu Bugariu, Radu Pavel Gheo şi Mihnea Columbeanu (cu o prezentare cronologică a filmului SF) mai umflă încă o dată cu aer pânzele rubricii în almanahul de dublă referinţă temporală 1999-2000, după care Galaxia SF sucombă de-a binelea, împreună cu publicaţia anuală care o conţinea. Locul acesteia se va strădui să-l ocupe Almanahul Science Fiction pe care îl publică, începând din anul 2007, clubul „Helion” de la Timişoara.

Mircea Opriţă

Articolul face parte dintr-o proiectată Enciclopedie a anticipaţiei româneşti, în curs de redactare.