Antologie de texte postapocaliptice coordonată de John Joseph Adams

Editura Nemira, Colecţia Nautilus 2009, coordonatorul colecţiei  Mihai-Dan Pavelescu

Traducători: Mircea Pricăjan, Roxana Brînceanu, Silviu Genescu, Ana-Veronica Mircea, Antuza Genescu, Mihai-Dan Pavelescu

Tot ce a avut un început va avea cândva şi un sfârşit. Civilizaţia umană, omenirea ca specie, chiar şi Pământul, cândva îşi vor găsi sfârşitul, asta este o certitudine. La întrebarea cum sau când va avea loc acest eveniment vom primi tot atâtea răspunsuri câţi oameni vom întreba.  În volumul de faţă răspunsurile sunt date de cei mai buni scriitori ai genului science-fiction, fantasy sau horror, motiv suficient pentru orice cunoscător să achiziţioneze această colecţie de povestiri. Pentru mine a fost o lectură mai mult decât plăcută. În ciuda faptului că unele dintre texte îmi erau deja cunoscute, le-am recitit acum cu aceeaşi fascinaţie ca întâia oară. Aş cataloga drept capodopere aproape toate textele, cu excepţia a două-trei care, deşi sunt texte bune din punct de vedere literar, mi s-au părut mai slăbuţe din cauza stilului, a orizontului ideatic ales sau a unei abordări aparent simpliste. Dar să luăm la rând povestirile.

Stephen King, Sfârşitul tuturor problemelor – este povestea unui potenţial ultim supravieţuitor, aflat şi el în pragul morţii, care scrie o scrisoare adresată unui prieten ipotetic.

Orson Scott Card, Recuperare – ne aduce în faţa ochilor un Pământ de pe care omenirea a fost aproape ştearsă, o lume în care supravieţuitorii trăiesc de pe o zi pe alta asigurându-şi cele necesare din recuperarea unor artefacte ale civilizaţiei de cândva.

Paolo Bacigalupi, Oameni de nisip şi zgură – este povestea unor soldaţi al căror corp a fost astfel transformat încât pot trăi într-un mediu toxic şi se pot hrăni cu orice.

Mary Rickert, Pâine şi bombe – e o povestire inspirată, după cum mărturiseşte autoarea, din relatarea presei, potrivit căreia ambalajele pachetelor de hrană paraşutate în Afganistan aveau aceeaşi culoare cu bombele ce explodau când erau ridicate de copiii flămânzi.

Jonathan Lethem, Cum am intrat în oraş şi cum l-am părăsit – deşi ca povestire este absolut OK, nu văd motivul pentru care a ajuns în această antologie. Ceea ce ni se prezintă este o competiţie într-o lume virtuală, iar singura legătură cu lumea postapocaliptică este dată de afirmaţia că participanţii la concurs trăiau într-o astfel de lume.

George R. R. Martin, Adânci, tot mai adânci, tunelurile – este cea mai bună povestire a antologiei (oare mai surprinde pe cineva?). Martin prezintă o lume în care specia umană s-a divizat şi cele două fracţiuni au urmat căi evolutive diferite, s-a adaptat fiecare la mediul în care trăia. iar după trecerea unei perioade de timp relativ scurte diferenţele au ajuns deja atât de mari încât descendenţii omului, deşi recunoşteau umanul în reprezentantul celeilalte fracţiuni, îl percepeau mai degrabă ca fiind o ameninţare. Este o poveste tragică, pe fundalul unei neînţelegeri.

Tobias S. Buckell, Aşteptând Zefirul – mi-a amintit de Schoonerul Gheţii a lui Moorcock, cu diferenţa că aici vântul era folosit pentru a naviga peste oceane de nisip şi praf, nu peste întinderi de gheaţă.

Jack McDevitt, Să nu disperi – este un text dătător de speranţă sau unul deprimant, depinde de punctul de vedere al fiecăruia. Povestirea  postapocaliptică se petrece într-un viitor atât de îndepărtat încât toate realizările omenirii actuale au fost date uitării. Supravieţuitorii au păstrat însă atributele umane ale speciei. Putem spera că omenirea supravieţuieşte din punct de vedere biologic, dar întrega moştenire culturală, tehnologică, se va pierde.

Cory Doctorow, Când Sysadminii conduceau lumea – este o povestire apocaliptică în care o molimă pustieşte Pământul. Singurii supravieţuitori sunt administratorii de sisteme electronice care sunt salvaţi de mediul izolat şi steril al locului de muncă. Ideea centrală este aceea că internetul poate fi atât pieirea, cât şi salvarea noastră, depinde doar de cum îl utilizăm. Este o povestire excelentă sub toate aspectele.

James Van Pelt, Ultima dintre formele-O – după un război nuclear toate formele de viaţă trec prin mutaţii genetice, majoritatea speciilor dispar, oamenii care reuşesc să supravieţuiască, dar copiii care se nasc seamănă mai degrabă cu nişte monştri nemaiîntâlniţi decât cu proprii părinţi.

Richard Kadrey, Natură moartă cu Apocalipsă – este inspirată de o imagine dintr-un vis al autorului. Un text scurt, de doar trei pagini, cam fără cap şi fără coadă.

Catherine Wells, Îngerii lui Artie – este povestea unui om excepţional, a unui om care preferă să se sacrifice decât să-şi părăsească prietenii, asta într-o lume în care egocentrismul pare să fie o regulă generală.

Jery Oltion, După Judecata de Apoi – apocalipsa a avut loc aşa cum a fost prevăzută în Biblie, Iisus a venit şi a luat toţi oamenii de pe Pământ. Astronauţii reveniţi acasă după o lungă călătorie prin Univers descoperă stupefiaţi că au fost uitaţi, că au ratat Judecata de Apoi şi trebuie să se descurce singuri, ştiind că, deşi Dumnezeu există, pe ei nu-i bagă în seamă.

Gene Wolfe, Mut – este povestea a doi copii, un băiat şi o fetiţă, abandonaţi într-o casă unde ar trebui să-şi întâlnească tatăl. Acesta lipseşte, copiii aşteaptă câteva zile, apoi pornesc către lumea largă, către lumea în care între timp a avut loc apocalipsa.

Nancy Kress, Inerţia – este povestea unei epidemii extinse la nivel mondial şi a bolnavilor obligaţi să trăiască în carantină într-o lume dominată de sărăcie, foamete, disperare şi renunţare.

Elizabeth Bear, Şi adânca mare albastră – diavolul este real, umblă prin lumea de după apocalipsă şi cumpără suflete oferind în schimb siguranţă pe un termen limitat.

Octavia Butler, Sunetele Vorbirii – mi-a plăcut foarte mult. Oamenii şi-au pierdut capacitatea de a vorbi, au uitat cuvintele, şi au uitat toate cunoştinţele învăţate prin cuvinte. În lipsa vorbirii neînţelegerile sunt mult mai frecvente şi se transformă cu regularitate în manifestări violente. Puţinii care mai stăpânesc vorbirea articulată preferă să se prefacă muţi decât să se expună la invidia celor mulţi.

Carol Emshwiller, Ucigaşii – este povestea unei femei singure într-o lume în care bărbaţii au jurat să poarte război până la moarte. Atunci când apare un bărbat în viaţa ei se adevereşte zicala potrivit căreia “e rău cu rău dar mai rău fără rău”.

Neal Barrett, Jr., Ginny Şolduri-Suave şi circul ei zburător – într-o lume în care numărul femeilor a scăzut foarte mult, Ginny rătăceşte însoţită de un android şi de un oposum uriaş, fioros şi războinic şi promite sex, taco şi droguri periuloase celor interesaţi.

Dale Bailey, Sfârşitul lumii pe care îl cunoaştem – ne oferă, pe lângă o poveste interesantă, şi o mică analiză a textelor apocaliptice, evidenţiind în principal acele elemente comune care din cauza unei  prea frecvente utilizări au ajuns clişee previzibile.

David Grigg, Un cântec înainte de apus – este povestea unui supravieţuitor al apocalipsei, a unuia care şi-a trăit viaţa luptându-se zi după zi pentru supravieţuire, dar care, şi după zeci de ani după dispariţia civilizaţiei, continuă să viseze la vremurile apuse şi şi-a păstrat scara de valori de dinainte.

John Langan, Episodul şapte: Ultima rezistenţă împotriva haitei în regatul Florilor Purpurii – nu mi-a plăcut. Propoziţiile întinse pe câteva pagini poate că vroiau să creeze impresia unui ritm alert, a evenimentelor ce se succed cu rapiditate, însă pentru mine acest lucru a avut doar “meritul” de a îngreuna textul.

Douăzeci şi două de texte, de douăzeci şi două de feluri, tot atâtea stiluri şi abordări ale unui singur subiect, cred că până şi asta transformă această carte într-o lectură recomandată, aş zice chiar obligatorie în principal celor care cochetează cu scrisul. Textele pot fi privite şi ca scurte lecţii despre cum trebuie abordat genul scurt pentru a crea capodopere, dar pot fi citite şi ca simple poveşti, strict de dragul petrecerii timpului într-un mod plăcut. În orice caz, dacă e să fac o comparaţie din punct de vedere calitativ, între Antologiile Dozois şi Tărâmurile Pustiite, aceasta din urmă ar avea câştig de cauză.

Balin Feri

x Shield Logo
This Site Is Protected By
The Shield →