Sub titlul “O nouă forţă în vecinătate: SF-ul din România“, revista online NOSF din Croaţia atrage atenţia asupra SRSFF. Autorul articolului aduce aminte că legăturile dintre Croaţia şi România pe teme de sefe sau fantastic sunt relativ vechi, în 1985 Igor Kordej realizând o bandă desenată după “Legendele ţării lui Vam” a lui Vladimir Colin.

În articolul amintit, colegii din Croaţia relatează succint despre Premiile SRSFF ediţia 2009, premii decernate la Târgul Gaudeamus precum şi despre lansarea antologiei “Alte Ţărmuri”.

De asemenea, site-ul SFERA, tot din Croaţia, face o prezentare a SRSFF într-un articol intitulat “SFera şi scena SF din România“, amintind şi cele două evenimente majore de la sfârşitul lunii noiembrie: Premiile SRSFF şi lansarea antologiei “Alte Ţărmuri”

După contactele excelente realizate de Balin Feri cu colegii maghiari, iată că şi Croaţia, prin iniţiativa lui Cristian Tamaş, intră într-un dialog pe care îl dorim cât mai bogat şi îndelungat cu SRSFF.