Editura Metropolis Media

Budapesta, 2008

Colecţia Galaktika Fantasztikus Könyvek

Dacă ar trebui să-l compar pe Nemere István cu un scriitor de pe meleagurile noastre m-aş opri la Cristian Tudor Popescu, nu de alta dar amândoi la începutul carierei literare au scris sefeuri şi amândoi au abandonat ulterior acest gen. Spre diferenţă însă de CTP, Nemere István se întoarce uneori la dragostea dintâi.

Cel mai prolific scriitor ungur contemporan s-a născut în 1944, şi-a petrecut copilăria la sat ceea ce l-a determinat să-şi îndrepte atenţia spre ştiinţele umaniste. Încă din şcoală încercările literare ale viitorului mare scriitor au atras atenţia dar primele sale creaţii au văzut lumina tiparului deabia la sfârşitul deceniului şase ale secolului trecut. Primul său roman, apărut în 1974 (A rémület irányítószáma, Albatrosz könyvek- Prefixul Groazei, Cărţile Albatros) a fost o scriere poliţistă, cea de-a doua însă (A Triton gyilkosságok – Crimele Triton), deşi nu respecta canoanele, a fost un sf şi a apărut în 1977.  De la începutul anilor ’80 publică într-un ritm tot mai susţinut atât articole de popularizare a ştiinţei cât şi povestiri, nuvele şi romane, drept urmare în 1983 a obţinut Premiul Societăţii Europene de SF iar pentru povestirea “Mindenből csak egy” ( Din fiecare doar una), apărută în numărul 178 al revistei Galaktika i s-a decernat Premiul Zsoldos Péter. Celebritatea şi recunoaşterea meritelor nu i s-a urcat la cap, a continuat să scrie în acelaşi ritm reuşind performanţa de a publica sute de volume, mai exact 495 până la sfârşitul anului 2008, majoritatea semnate sub nume propriu dar a folosit şi nu mai puţin de 15 pseudonime.

Eu am citit doar în jur de douăzeci de romane însă am fost plăcut impresionat de fiecare dată de consecvenţa autorului, de conştiinciozitatea cu care urmărea subiectul propus şi de profunzimea analizelor. Nemere este genul acela de scriitor care nu are nevoie de idei geniale, este capabil să transforme într-o naraţiune plăcută până şi cea mi mare banalitate, păcat doar că genul acesta de scrieri sunt uitate relativ repede. La un autor atât de prolific este firesc să existe şi o sumedenie de capodopere, acestea însă trebuiesc alese din marea masă a creaţiilor mediocre, trebuie să spun însă şi că nu am întâlnit încă nici o carte a lui Nemere pe care să nu o citesc cu plăcere.

” Elveszettek” (Pierduţii) este un roman pe care l-aş încadra între acele cărţi care au la bază o idee foarte bună, din păcate însă atât de des folosită încât şi-a pierdut valoarea şi cititorul se simte tentat să spună ” încă o variantă la celebrul LOST”. Nemere reuşeşte însă să scoată maxim din această poveste printr-o abordare originală. El îşi aruncă personajele într-o lume paralelă, pe un tărâm populat de toţi aceia care ar fi trebuit să-şi piardă viaţa într-o catastrofă de mari proporţii dar au fost salvaţi şi transportaţi în acel univers de o inteligenţă misterioasă în scopul efectuării unui experiment. Lumea creată de Nemere aminteşte de cea născocită de Jose Farmer în Lumea Fluviului deoarece Andres, Elihsa, Sonja, Lucia şi ceilalţi supravieţuitori ai cutremurului şi al teribilului cunami născut de acesta ajung să convieţuiască cu locuitorii Pompeiului de cândva, cu victime ale exploziei nucleare de la Hiroshima şi cu o sumedenie de alte persoane ajunse toate acolo în urma unor accidente. Pentru a fi situaţia şi mai plină de mister oamenii din acea lume sunt nemuritori, timpul trece pe lângă ei fără să-i afecteze aşa că cea mai mare provocare devine găsirea unui rost în condiţiile în care urmaşi nu puteau avea. Exista sinuciderea dar asta era privită de toţi ca recunoaştere propriei slăbiciuni, mai ales că nu inexistenţa şi-o doreau cei de acolo ci mai degrabă parcurgerea etapelor vieţii aşa cum se întâmplă în lumea normală. Ar fi vrut să aibă copii, nepoţi, iar ei să îmbătrânească şi în final să moară. Existenţa devine tragică tuturor, dar este resimţită în principal de fetiţa Sonja care se trezeşte prinsă pentru eternitate la graniţa transformării în adult. La un moment dat chiar îşi exprimă frustrările spunând unui personaj nemulţumit de propria viaţă că ei măcar se pot bucura de corpul lor, sunt adulţi şi pot avea parte de plăcerea sexului pe când ea va rămâne pentru întotdeauna captivă într-un corp de copil indiferent la ce vârstă va ajunge psihic. M-a determinat cu această afirmaţie a ei să-mi pun doua întrebări: oare ar putea evolua independent psihicul de fizic? Ştiu că la un anume nivel evoluează independent, însă nimeni nu poate nega influenţa majoră a necesităţilor fizice asupra psihicului, a personalităţii, a caracterului. În fond o sumedenie de trăsături psihice, începând de la temperament şi terminând cu orientarea sexuală se află în relaţie directă de dependenţă faţă de funcţionarea unor glande şi de producerea unor enzime. Cealaltă întrebare a fost una plecată din logică: poate cineva să-şi dorească ceva ce nu a cunoscut şi nici corpului nu-i lipseşte? Dorinţa sexulă apare doar după maturizarea corpului fizic, ar fi suficientă curiozitatea sau maturizarea psihică pentru apariţia unei astfel de dorinţe?

Cartea este plăcută la citit, Nemere ştie cum să ţină atenţia trează şi cum să stârnească curiozitatea, păcat însă că nu şi satisface această curiozitate deşteptată. Finalul este cel aşteptat, personajele centrale, cei care fac această alegere, reuşesc să revină în lumea reală, dar nu primim nici un fel de explicaţii în privinţa rostului acestei experienţe să nu mai vorbim de cei care au transformat oamenii în cobai. Aşa că mi-am amintit de spusele lui Liviu Radu pe margiea unei scrieri a lui Alastair Reynolds: “chestii uluitoare, dar inutile”.

Nemere István az “Elveszettek”-ben ismét bebizonyítja, hogy tökéletesen tudja kezelni a rendelkezésére álló mese elmondását. A regény érdekfeszitő az első szótól végig, de sajnos, a szép történeten túl semmi újat nem mond. Kellemes időtőltés volt egy új Nemere regényt olvasni, de akkor lettem volna valóban megelégedve, ha választ kaptam volna az elmondott mesével kapcsolatba felmerült kérdésekre: kik kísérleteztek az emberekkel és mire volt ez jó? Igy Liviu Radu, az Alaister Reynolds egyik könyvéről írt, bemutatóját idézte fel bennem: ” elkáprásztató, de értelmetlen dolgok”.

Balin Feri

x Shield Logo
This Site Is Protected By
The Shield →