Metropolis Media

Galaktika Fantasztikus konyvek

Antal Jozsef s-a născut în 1965, este inginer chimist şi câştigător al premiului Zsoldos Peter cu romanul “Diagnoza”, în 2006.

Justitia a apărut iniţial ( în 2005) ca foileton şi a reuşit să obţină premiul publicului, drept urmare scrierea de dimensiuni relativ reduse a fost extinsă până la forma ei actuală, peste 400 de pagini. Din păcate nu mă pot pronunţa şi asupra scrierii iniţiale…

Justitia An Oven, numită şi Viespe este readusă la viaţă pentru a-i fi încredinţată misiunea. Pe o planetă îndepărtată (Ed-Wen), unde magnaţii universului mergeau de regulă la vânătoare, au fost ucişi cinci moştenitori al tronului unui regat ce se întindea pe un sector întreg al galaxiei. Pe acest criminal trebuie să-l aducă în faţa legii An Oven. Pentru a face acest lucru deţine toate atuurile: de mic copil a fost antrenată pentru luptă, ca orice Justiţie, toate calităţile ei fizice au fost îmbunătăţite prin manipulare genetică şi deşi aceste intervenţii au determinat orbirea i s-au ascuţit celelalte simţuri. În lipsa vederii Justiţiile foloseau de regulă ochii celor din jur, îşi angajau un copil cu care comunicau telepatic şi astfel reuşeau să se mişte firesc în lume.

În fond este o idee interesantă, felul în care a fost scrisă prima parte a cărţii a reuşit să-mi capteze interesul şi am citit-o în decursul câtorva ore. Eram curios dacă An Oven reuşeşte să-şi îndeplinească misiunea, mai ales că lucrurile s-au complicat odată cu poposirea ei pe planeta pe care s-a săvârşit crima. Aici l-a cunoscut pe cel suspectat de crimă şi în foarte scurt timp simpatia ei pentru acesta s-a transformat în dragoste. Atunci când s-a dovedit în final că întradevăr acesta este criminalul, ea, în ciuda pregătirii ei, nu vrea să-l aresteze şi să-l ducă în faţa legii, nu doar pentru că îl iubea pe Lan, ci şi pentru că acesta ucise acei moştenitori în duel, dar şi pentru faptul că avea dreptatea de partea lui. El era moştenitorul adevărat al acelui sector al Galaxiei însă familia i-a fost ucisă de uzurpatorii tronului pe vremea când era un copil şi  a reuşit să se salveze doar mulţumită unui susţinător fidel. Crima nu era aşadar crimă ci mai degrabă plătirea unor poliţe vechi. După ce An Oven reuşeşte să intre în contact şi cu o civilizaţie clădită de forme de viaţă inteligentă de pe acea planetă îndepărtată, una care există fără ca omenirea să aibe măcar cea mai mică bănuială şi după ce “Casa” se convinge că degeaba aşteaptă întoarcerea ei, este trimisă următoarea Justiţie. Aceasta reuşeşte să-l aresteze atât pe Lan cât şi pe An Oven şi-i duce în faţa legii. Procesul nu are loc deoarece ei reuşesc să evadeze, An Oven îşi ucide geamănul prin care oficialităţile casei ţineau legătura cu ea prin telepatie, apoi cu o navă furată reuşesc să se întoarcă în acel sector al galaxiei pe care îl revendica Lan.

Cam asta s-a întâmplat în prima treime a cărţii. Cam atât a fost interesant. Am citit însă înainte deşi pagină după pagină deveneam tot mai plictisit şi mai dezamăgit. În următoarele o sută de pagini nu s-a mai întâmplat nimic deosebit. Am făcut un salt înainte în timp, am ajuns undeva la zece, cincisprezece ani în viitor, Lan era împărat, a fost nevoit să se însoare din interes cu o tânără prinţesă iar An Oven s-a reîntors pe planeta Ed-Wen unde fiul ei nelegitim născut ca urmare a relaţiei cu Lan a primit funcţia de guvernator. Fosta Justiţie îşi petrece timpul aducăndu-şi aminte fragmente din timpul peste care am sărit, însă fragmentele sunt lipsite de orice relevanţă în afară de acela de a reconfirma dragostea pe care continuă să i-o poarte lui Lan, o dragoste care se vrea a fi înfăţişată romantic dar devine sirop ieftin. Greţos. M-am luptat încă vreo 40-50 de pagini apoi din cale afară de plictisit şi de dezamăgit am lăsat deoparte cartea. Pur şi simplu nu am mai avut răbdare s-o citesc.

Păcat că nu a fost lăsată cartea asta în forma ei iniţială, bănuiesc că ar fi fost o lectură plăcută, aşa este însă greu digerabilă şi după citirea ei, atât cât am reuşit să parcurg, am rămas doar cu o mare întrebare: oare autorul s-a gândit să lungească povestea la cererea cuiva ori a făcut această greşeală din iniţiativă proprie?

Autorul Antal Jozsef are un stil plăcut, abordează scrierea ca un adevărat artist, construieşte atent personaje şi acţiunea curge frumos atâta timp cât există. Asta însă face ca dezamăgirea mea să fie doar şi mai mare. Dacă un începător lipsit de experienţă se pierde în amănunte nesemnificative şi uită că orice povestire, nuvelă sau roman trebuie să aibe înainte de toate o poveste de spus, acesta poate fi tolerat şi pus pe seama nepriceperii, însă este greu de trecut cu vederea unui artist al cuvintelor scrise.

Antal József a Justitia első harmadában fényesen bebizonyítja, hogy a nagy írók összes ütőkártyáját kezében tartja, a bemutatott történet érdekes, a karakterek gyönyörűen vannak rajzolva, és a világ létezése, ahol a történet zajlik, elhihető. De a regény első harmada után egy inkább kezdőkre jellemző hibát követ el: megfeledkezik az olvasó figyelmének ébren tartásáról és fokozatosan áttér a főhős olyan emlékeinek leirására amelyeknek semmi fontosságuk nincs, az ami egy romantikus szerelem ábrázolása akar lenni mindössze egy félhülye modern tinilány ábrándozásának tünik és egy sokat igérő kezdet után, az utolsó kétharmad része a regénynek annyira kiábranditó, hogy azt kell mondjam jobb lett volna  csak az első részt kiadni. Valahogy úgy tűnik mintha csak az “Igazság Lánya” lett volna Antal József műve, “A Renegát”-ot meg “Az Anyakirályné”-t mintha másvalaki irta volna…

Balin Feri

x Shield Logo
This Site Is Protected By
The Shield →