1. Domnule Hanu, vreau înainte de toate să încep prin a recunoaşte că am fost extrem de surprins când am descoperit în mijlocul Bucureştiului existenţa unei librării dedicate cărţilor în limba engleză, nu că nu ar fi fost, sub toate aspectele, o iniţiativă lăudabilă, dar mă întrebam ce şanse de viitor are o afacere bazată pe vânzarea unor cărţi în engleză dacă până şi editurile şi librăriile care etalau în rafturi cărţi în limba vorbită de marea majoritate a populaţiei se confruntau cu probleme financiare. În timp au apărut şi alte librării care comercializează cărţi englezeşti, dar pentru cunoscători librăria dumneavostră a rămas cea de suflet, pentru că le-aţi oferit mult râvnitele titluri atunci când nicăieri în Bucureşti nu puteau fi găsite. Pasionat de literatură în general ştiu că sunteţi, existenţa librăriei şi acum, după doisprezece ani, dovedeşte că sunteţi şi un om de afaceri priceput. Cât de mult a contat pasiunea pentru cărţi în demararea acestei afaceri şi cât rentabilitatea?

Lucian Hanu: Sunt surprins să constat că întregul meu parcurs de până acum a fost în universul cărţilor. În primul an de facultate am lucrat pentru o ediţie bibliofilă de mare răsunet la vremea ei: «Mioriţa», ediţie multilingvă însoţită de disc. Până la facultate lucrasem un an la Biblioteca Naţională şi absolvisem cursurile unei şcoli tehnice postliceale de librari. Apoi mulţi ani am fost redactor într-o editură. Am întemeiat şi condus în primii ani Egmont Romania – parte a unei prestigioase firme daneze. Câţiva ani am lucrat şi în tipografie. Abia în ultimul timp (12-13 ani) sunt implicat în importul, distribuţia şi vânzarea directă de carte. Un vecin care ne vizita librăria în anii trecuţi a deschis de curând el însuşi o librărie de carte în limba engleza pe care o proclama (atentie!) ca fiind prima de acest fel din România.

M-aţi întrebat de rentabilitate şi vă răspund că, raţional, ceea ce faci e bine să fie util şi să producă mai mult decât consumă. Raportul dintre cele două aspecte dă nivelul succesului, însă nu există nicio scuză pentru lipsa onestităţii. Într-o lume normală, asta descalifică.

Pentru a fi corect, de comenzi şi de bunul mers al librăriei s-a ocupat soţia mea, Doina Hanu. La unele întrebări, dacă îmi e îngăduit, o voi ruga pe ea să vă răspundă.

Doina Hanu: Rentabilitatea înseamnă supravieţuire şi un nume bun în faţa partenerilor. Evident, nu e o afacere foarte productivă, altfel ne-am putea deschide o librărie într-o zonă mai accesibilă, dar mai scumpă. Încercăm să ţinem preţurile cât de jos putem pentru cumpărătorul român şi din respect faţă de partenerii din Anglia şi SUA care oferă României discounturi corelate cu dificultăţile noastre economice şi puterea de cumpărare scăzută. Noi suntem în primul rând importatori şi angrosişti. Dăm cărţile altor librării pentru că rostul unei cărţi e să existe în calea celui care o caută, să fie găsită. Apoi, fiind o companie mică, a trebuit să fim mereu isteţi şi agili, adică să ne mişcăm repede şi bine. Să aducem titluri de succes, începând de la marea literatura clasică până la cele mai noi cărţi premiate. Ne bucură să vedem că avem titluri care figurează în topurile cele mai respectate; ne derutează să constatăm că nu întotdeauna au succes şi la noi. Uneori succesul în România se lasă aşteptat şi depinde de filme ori seriale TV sau de traduceri făcute după cărţile respective. Aşa s-a întâmplat de curând cu seria «Twilight» a lui Stephenie Meyer; cărţile au zăcut până s-a tradus primul volum, iar după lansarea filmului chiar am făcut cu greu faţă cererii. La fel şi cu seria semnată de Charlaine Harris după care s-a făcut serialul «True Bood» la HBO. Sau cu «Gossip Girl». În schimb Tolkien nu a trebuit să aştepte cele trei filme. Partea de fantasy şi SF a fost mai dificil de impus. Nu am găsit la început înţelegere decât la «Cărturesti», librăriile fiind în general reticente la genul acesta de literatură. Ne-am încăpăţânat să aducem tot ce am găsit bun şi cred că avem o ofertă destul de atrăgătoare. Între timp, şi celelalte librării cu care colaborăm s-au lăsat convinse să accepte asemenea cărţi. Nu îi putem condamna pentru ezitări; au probleme cu spaţiul de expunere.

Librăria NAUTILUS_aDar există şi celălalt fel de rentabilitate, care ni se pare mai importantă: cea morală. De pildă, avem un prieten, Vlad. Când a venit prima oară la noi i se spunea Vlăduţ şi era un băiat răzvrătit şi tare nemulţumit de lume. După o primă ciocnire, a acceptat foarte neîncrezător să ia cărţile pe care i le-am recomandat. A doua oară ne-a întrebat direct ce îi recomandăm. Acum e mai înalt cu un cap decât mine şi a câştigat un concurs de proiecte la NASA. Ne-a spus zâmbind că l-au ajutat şi cărţile SF pe care le citeşte, îi dau idei. Şi citeste mult. Se poate cuantifica financiar rentabilitatea asta? Cu siguranţă, nu.

2. O librărie este, la modul general, interfaţa dintre binomul editor-scriitor şi cititor. Aşadar reprezintă o componentă foarte importantă în mecanismul difuzării cărţii. Există oare posibilitatea ca un librar să influenţeze vânzările unui titlu sau altul? Nu mă refer numai la vizibilitatea din rafturi ci la alte mijloace: recomandări directe către cititori, evenimente legate de un titlu dar regizate la iniţiativa librarului şi nu la lansările oficiale şamd.

Doina Hanu: Se poate influenţa vânzarea în primul rând prin selecţie; aducem cărţi pe care le-am iubit şi cărţi pe care ne-ar plăcea să le citim. E o selecţie foarte personală şi nu putem decât spera că sunt oameni care au aceleaşi gusturi. E o bucurie să vezi oameni încântaţi când găsesc aici cărţi pe care le doreau de multă vreme. Sunt cei care se întorc pentru că au încredere. Apoi urmează recomandările; unul din cele mai dificile lucruri fiindcă ne pun în situaţia de a încerca întâi să aflăm ceva despre oamenii respectivi (şi ce greu e când ei caută un cadou pentru altcineva, eventual o persoană pe care nu o cunosc bine!) şi abia apoi să ne îndreptăm spre cărţi. Dar ne punem mereu în situaţia lor; fiecare din noi, probabil, a avut cândva, aproape de copilarie, un librar sau un bibliotecar care l-a purtat pe aleile rafturilor cu cărţi şi au ales împreună prietenii de-o viaţă, cărţile în care s-au regăsit, din care au luat puţin suflet şi au pus puţin suflet. E o mare responsabilitate şi cu atât mai mare e bucuria când acei cititori se întorc şi fie ne cer iarăşi sfatul, fie deja ştiu ei singuri ce vor, ceea ce e o victorie. Apoi sunt «şuetele» cu cititorii fideli librăriei noastre, oameni de la care avem de învăţat şi care, ei, ne recomandă titluri şi autori. Se pot organiza şi evenimente; de pildă, am fost primii (şi singurii, spre surprinderea noastră), care am organizat în Romania în 2003 lansarea modială simultană a volumului cinci din seria “Harry Potter”. A fost un sentiment extraordinar să ştii că, în aceeaşi clipă, cartea ieşea la iveală pe tot Pământul. Lansarea ultimului volum a fost deja o sărbătoare răspândită în multe librării şi în diverse oraşe. Însă cel mai la îndemână mod de promovare este internetul; pe site-ul nostru recomandăm titlurile în care avem cea mai mare încredere. Dar orice am face, gustul cititorilor români, chiar occidentalizaţi, diferă de al cititorilor din Occidentul real; uitaţi-vă la tipul de cărţi din topul realizat de New York Times Book Review şi la cele din topul anunţat săptămânal de Diverta (nu am alt top la îndemână).

Lucian Hanu : Rolul librarului în promovarea unei cărţi e relativ minor. Dacă în trecut criticul literar era singular şi suveran, acum formează curente de interes pentru un titlu televiziunile şi spaţiul virtual (site-uri, forumuri, bloguri etc). E o mutaţie majoră care merită analizată atent.

3. Am observat, cândva, la anticarii de la Universitate, la unii dintre ei, e drept, talentul de a-ţi propune o carte pe care nu o căutai în acel moment dar care, mai apoi, se dovedea a fi o surpriză plăcută. Probabil că aceştia aveau un soi de talent în a descifra dorinţele potenţialului client după numai câteva secunde de evaluare. Din păcate, prin librării, nu am observat acelaşi lucru. Sunt convins că există şi librari care procedează astfel dar eu unul nu am întâlnit încă aşa ceva. Mă întreb de ce. Nu avem librari talentaţi, nu îi interesează o relaţie directă cu potenţialul cumpărător? Care ar putea fi explicaţia?

Doina Hanu : Fluctuaţia de personal e o cauză; oamenii abia apucă săa se familiarizeze cu cărţile şi îşi schimbă locul de muncă. Eu cred că librar nu e vânzătorul de carte; librar e omul care alege cărţile ce ajung în libraria lui, le ştie povestea, consideră fiecare carte o «persoană». El doar le face cunoştinţă unor prieteni (cititorii) cu alţi prieteni (cărţile). El nu administrează o marfă alcătuită din entităţi anonime, individualizate numai prin cod de bare, pe care le muta din raft în sacoşa cumpărătorului. Sigur că şi libraria e o afacere, dar are o componentă de sensibilitate, de respect datorat atât cărţii, cât şi cititorului. Vedeţi că nici nu îi numesc «clienţi» pe cei care cumpără cărţi de la noi. E ca şi cum am face parte dintr-un fel de frăţie, am avut întâlnirile noastre secrete cu aceleaşi cărţi, am împărtăşit aceeaşi tulburare, aceeaşi emoţie citind aceleaşi cărţi, am cutreierat în gând aceleaşi universuri nebune, suntem complici la frumuseţea şi taina ascunsă în cărţi. Apoi e şi anticiparea bucuriei cititorului când va deschide şi pătrunde în cartea pe care i-o recomanzi; îi eşti recunoscător pentru bucuria lui viitoare.

În privinţa talentului de librar – ei bine, cred că un librar cu un asemenea fler teribil e o ficţiune. Cred că librarul adevărat există doar în interiorul unui sentiment profund de prietenie faţă de cititor. Asta înseamnă o relaţie particulară cu fiecare om în parte, nu cu un grup sau o categorie, nu cu toptanul. Mai e un lucru interesant care susţine ideea dumneavoastră: străinii care intră în librăria noastră, chiar prima oară, sunt numai zâmbet şi ne dau impresia că suntem prieteni vechi. Aşa sunt ei obişnuiţi. Mulţi români intră prima oară cu un aer suspicios şi par pregătiţi să primească un ghiont. Aşa suntem noi obişnuiţi. Probabil lucrurile se vor schimba când librăriile nu vor mai fi anexe ori imitaţii de supermarket sau cluburi de fiţe. Schimbarea de percepţie cred că o vor aduce librăriile mici în care cei care vând cărţile sunt cei care le-au ales după sufletul lor, cei care le iubesc, care trăiesc printre ele, nu numai de pe urma lor.

Lucian Hanu: Cred că e o problemă de competenţă cumulativă. Cărţile ar trebui cunoscute, iar oamenii intuiţi. Adica: timp, efort, consecvenţă, chiar dăruire. Puternicele firme cu spaţii de vânzare pentru carte şi muzica nu cred că sunt excesiv de preocupate de atragerea şi motivarea celor care ar avea valenţe, chiar talent pentru acest domeniu. Cantina cu autoservire nu va avea niciodată atmosfera unui local familial.

4. Consumul de carte, în România, a scăzut masiv în ultimii ani. În urmă cu 20 de ani un tiraj de 20.000-30.000 de exemplare era socotit un tiraj acceptabil. Astăzi, cel puţin în ceea ce priveşte sefeul, tirajele ajung până la câteva mii de exemplare iar, în unele cazuri şi mai puţin. Pot librarii să influenţeze pozitiv creşterea consumului de carte? Cum? Şi dacă pot, de ce nu se văd rezultatele?

Doina Hanu: Nu pot să mă racordez la tirajele editurilor româneşti; noi lucrăm cu «tiraje» minuscule. Dar depindem de producţia de carte din România în măsura în care aceasta influenţează cititorii. Influenţarea consumului de carte de către librar este neînsemnată; noi putem doar să ademenim spre carte copiii şi adolescenţii, să deschidem gustul tinerilor sau adulţilor pentru un alt gen de literatură decât au citit până acum, să îi încurajăm să cumpere mai multe cărţi prin promoţii (reduceri de preţuri). M-aş gândi că e mai uşor să influenţeze negativ consumul de carte purtându-se cu cititorii în aşa fel încât aceştia să îşi ia câmpii şi să jure că nu mai calcă pe acolo în viaţa lor. Acum librărie se numeşte orice spaţiu acoperit unde se vând cărţi, chiar dacă asta se întâmplă într-un supermarket, vizavi de detergenţi. Or, librăria trebuie să fie un templu al cărţii; odată cucerit, «adeptul» nu va rezista tentaţiei de a se întoarce şi de a extrage lumi imaginare din tot mai multe cărţi, citindu-le.

5. Criza financiară afectează economia şi viaţa socială sub toate aspectele. Cum se manifestă această criză pe piaţa cărţii având în vedere faptul că atât editorii cât şi librarii trebuie să ţină cont, înainte de toate, de rentabilitate ?

Doina Hanu: Trebuie să ţinem seama de rentabilitate, dar şi de respectabilitate! Criza ne afectează în măsura în care editurile din Anglia şi SUA măresc preţurile sau micşorează discounturile şi atunci trebuie să recalculăm şi noi preţurile. O problemă e scăderea vânzării de carte cu 30%, raportată de editurile româneşti după trimestrul întâi. Noi suntem deocamdată prea mici ca să observăm asta, avem o întârziere la fel ca România faţă de restul lumii. Dar am observat că o serie de librării nu mai plătesc ce au vândut (şi fac aluzie la criza economica de parcă aceasta ar exista numai pe strada lor), sau intra în reparaţii, sau ne roagă să nu le mai aducem cărţi pentru că oricum nu vând nici ce au deja. Sunt acestea forme de rentabilizare? Fireşte că noi nu le putem face acelaşi lucru partenerilor din străinătate. La ei am descoperit ce înseamnă apartenenţa la o breaslă şi loialitatea până la un nivel pe care noi l-am putea socoti excesiv. Intraţi în această breaslă (Bookseller’s Association of UK and Ireland), beneficiem şi de obligaţia de a-i respecta, de a nu îi considera idioţi ori fraieri. Răspunsul este pe măsură; ne ajută cât le stă în putinţă. Şi de multe ori sfaturile lor fac mai mult decât un sprijin financiar. E simplu; nu putem traversa criza decât împreună, ajutându-ne reciproc.

6.  Fiecare cititor are un criteriu diferit de selecţie totuşi gusturile multora sunt satisfăcute cam de aceleaşi cărţi. Altfel spus sunt creaţii literare capabile să ofere aproape fiecărui cititor ceea ce îşi doreşte şi mă gândesc că acest lucru se reflectă cel mai bine în vânzări. La dumneavoastră care au fost cele mai căutate titluri?

Doina Hanu: Cărţile pentru copii şi adolescenţi, cărora le acordăm respectul cuvenit capacităţii lor de a modela viitorii oameni mari. «Harry Potter» şi seria «Twilight» sunt în top, ca vânzări. Urmează clasicii şi clasicii moderni, iar la loc de cinste sunt cărţile fantasy şi SF. Dar noi preferăm să ne referim la “topurile” calitative; de pildă Anna Politkovskaya cu “A Russian Diary”, la toate cărţile lui Tolkien, la enciclopediile de jazz şi blues, la seriile de SF şi Fantasy Masterworks, la Roald Dahl, Orwell şi Joyce, la Salman Rushdie, William Faulkner, Michael Chabon şi Phillip Roth, Ken Follett, Updike, Vonnegut, Murakami şi Tanizaki, Abercrombie, Erikson, Lukyanenko şi G.R.R. Martin, Philip K. Dick, Graham Greene şi J.G. Ballard. Sunt doar câţiva, i-am pus de-a valma şi fără a-mi îngădui să fac ierarhizări pentru că nu poţi ierarhiza iubirile sau prietenii. Toţi trăiesc în Câmpiile Elizee ale Literaturii. Fiecare e eroul unui popor de cititori.

De ce suntem obsedaţi de copii şi adolescenţi? Pentru că librarul e un fel de educator, are puterea de a-i ghida pe cei încă nesiguri şi fragili. Vânzarea de carte e ca ratingul la televiziuni; dacă optezi

pentru atitudini eroice, gen exclusiv calitate şi conţinut moral în sfera esteticului, ai un public restrâns, select şi cam suspect pentru restul lumii. Dacă vânezi ratingul, vinzi orice şi faci bani. Staţi cu noi o zi în Librăria Nautilus şi veţi ajunge la concluzia că societatea românească are resurse impresionante de normalizare, că viitorul nostru are şanse. Veţi vedea tineri familiarizaţi cu politeţea, cu dorinţa de comunicare cu elitele lumii imaginarului, cu nevoia de gândire asupra condiţiei umane.

7. Domnule Hanu, ca urmare a unei cariere în domeniul publicistic şi editorial, credeţi că există diferenţe între pasionaţii de sefe şi cititorii de mainstreem?

Lucian Hanu: Cu mai mult de două decenii în urmă părea că între cele două preferinţe (opţiuni) există un conflict care presupunea excluderea, ignorarea celeilalte categorii. Până şi textele SF care se apropiau în vreun fel de mainstream erau suspecte pentru ca semi-oficial era tolerat şi socotit folositor nivelul hard (adica literatura ştiintifico-fantastică). Acesta e motivul pentru care atunci am întemeiat cenaclul «Sirius».

Sunt foarte mulţi ani de când atitudinea sectară s-a estompat. Am impresia că acum lucrurile sunt absolut normale (când am enumerat cele mai căutate titluri nu am simţit nevoia unei departajări). Evident ca un “pasionat” diferă de un cititor oarecare, de orice orientare, datorita “pasiunii”, dar  am toate motivele sa afirm că majoritatea celor interesaţi de SF, ca o categorie larg cuprinzătoare, sunt departe de a refuza sau de a ignora alte forme de manifestare ale culturii. Indiferent de vârsta, ei parcă au spiritul mai tânăr şi mai activ, au o mai bună mobilitate şi adaptabilitate intelectuală. Majoritatea sunt foarte bine informaţi şi conectaţi la viaţa cărţilor, au umor şi o anume candoare. S-ar putea spune că această pasiune modelează omul sau că fenomenul este şi reciproc, adică o anume structură spirituală cere provocări intelectuale mai complexe, surprinzătoare. Cititorii disponibili şi pentru SF sau fantasy sunt acum mai consecvenţi şi mai selectivi decât cei care ignoră sau evită imaginarul. Cu siguranţă ştiu mai mult şi sunt mai curioşi decât ceilalţi. Între cele două preferinţe nu e mai mult decât o diferenţă de gust şi tonus.

8. Ne-aţi onorat cu prezenţa la întâlnirile cenaclului ProspectArt. Ca membru fondator al cenaclului studenţesc Solaris cu siguranţă puteţi face o comparaţie între sefeul românesc de acum câţiva ani şi cel actual după cum se reflectă din textele prezentate la aceste manifestări. Credeţi că s-a schimbat ceva? Se află sefeul românesc pe un drum bun? A stagnat din punct de vedere calitativ sau a evoluat?

Lucian Hanu: Nu am suficiente informaţii despre tot ce s-a întâmplat în ultimul timp. Nici nu aş îndrăzni să fac aprecieri de asemenea proporţii.

SF-ul românesc, indiferent cum se manifestă sau cum e perceput, e un fenomen complex care are cu siguranţă logica lui internă şi nu se supune unui proiect ingineresc. Judecăţile de valoare vor apărea când va fi vital necesar. Eu văd un climat bun şi matur. Spaţiul virtual găzduieşte texte, comentarii, opinii, recomandări, recenzii, mesaje etc. Cei care scriu sau se rezumă la citit sunt interconectaţi firesc şi mai ales au acces la informatii, idei, opere. Acest fenomen e viu şi asta e suficient cât să cred în resursele lui de creştere. Am impresia că traversăm o etapă de acumulare profundă şi calmă, amplă. Confirmarea prin succes de librărie apare atunci când industria de vânzări e interesată de valorificarea unui număr suficient de opere care se potenţează reciproc.

Vă mulţumim pentru amabilitate şi vă dorim succes în continuare în universul cărţilor.

Balin Feri