Anglomania salvează România
Este tributar SF-ul românesc din ultimii douăzeci de ani modelor şi conceptelor anglo-saxone? sau Less strain and pain on the romanian brain!
To be or not to be… an anglophone? Este sau nu engleza idiomul universal al literaturii SF? Este engleza o condiţie esenţială pentru succesul editorial la nivel mondial? Iar pe de altă parte este oare science fiction-ul un limbaj universal sau doar o forma mentis originară din Europa, transmutată în America şi aculturată în zone diverse ale globului unde există măcar un minim nivel de dezvoltare?
Voicu Bugariu menţiona în studiul „Literaţi şi sefişti” că există percepţia că science fiction-ul este un fenomen transnaţional care însumează texte scrise în limbi diferite, dar încadrabile aceluiaşi gen literar. Gen literar care este considerat ca fiind dominant anglo-saxon. Pentru că acesta este cel dominant.
Cunoaşterea limbii engleze este importantă pentru sefiştii români. Cultura sefistă, spre deosebire de cea literară, presupune lectura în original a unui număr cât mai mare de texte scrise în engleză. Un sefist străin de limba engleză nu este creditabil în cadrul fandomului, rămânându-i doar rolul modest de membru al unui cenaclu. Acest aspect indică o deosebire esenţială faţă de lumea literară. Deşi se referă adesea la SF-ul românesc ca la o entitate de sine stătătoare, analoagă literaturii române, sefiştii au convingerea că sefeul este unul singur pe întreaga planetă, nucleul său fiind textele scrise în limba engleză. Ca urmare, competenţa şi calificarea unui sefist român implică un număr cât mai mare de lecturi ale unor sefeuri scrise în limba engleză şi doar în al doilea rând o cunoaştere cât mai aprofundată posibil a sefeurilor scrise în limba română… Reperele esenţiale din mitologia sefiştilor sunt autorii de limbă engleză. Comentariile despre sefeuri scrise în alte limbi decât engleza n-au un ecou deosebit – Voicu Bugariu.
Science-fiction-ul a fost inventat în Europa, cei mai importanţi clasici SF (din punct de vedere istoric, în sensul de fondatori ai genului) au fost scriitori europeni: Jules Verne, Kurd Lasswitz, H.G.Wells, J.Rosny Ainé. Însuşi creatorul termenului science fiction a fost un european transplantat în S.U.A, luxemburghezul Hugo Gernsback. Autorii europeni precum Rudyard Kipling (Poşta de noapte), E.M.Forster (Când maşina se opreşte), Karel Čapek (R.U.R., Război cu salamandrele, Fabrica de absolut), Evgheni Zamiatin (Noi), Aldous Huxley (Mândra lume nouă, După multe veri), Rex Warner (Aerodromul), Arthur Koestler (Întuneric la amiază), George Orwell (1984), Stanislaw Lem (Solaris) şi fraţii Strugaţki (Picnic la marginea drumului) sunt cei care au dat capodoperele SF-ului mondial.
În ce măsură subgenurile tipice SF-ului american sunt reprezentate în SF-ul românesc? Adică space opera (”produsul civilizaţiei americane, cu un gust mai pronunţat pentru aventură şi pentru gratuit” cf. Florin Manolescu), science fantasy şi cyberpunk-ul? Cu excepţia trilogiei Abaţia de Dan Doboş, care ar putea fi însumabilă operei spaţiale şi a altor câtorva texte de Vladimir Colin, nici science fantasy-ul nu abundă în SF-ul românesc. Zaibărpankul de tip Jurnalul SF, ”fuse şi se duse, ca şi cum nu fuse”, fără să lase măcar o urmă.
Abundă în SF-ul românesc autori cu pseudonime anglo-saxone? În afară de Patrick Herbert şi Harry T. Francis, fiecare dintre ei autor al unei singure cărţi (sub criptonimele amintite), nu sunt alţi scriitori care să fi folosit asemenea pseudonime.
În ceea ce priveşte locurile desfăşurării acţiunilor, decorurile şi personajele, remarcăm faptul că anglomania bântuie de multişor SF-ul românesc, din septembrie 1932 de când a apărut în serial în Realitatea ilustrată, romanul lui Felix Aderca, Oraşe scufundate, în care personajele principale erau John Balmont şi soţia sa Carel, iar acţiunea se defăşura la New York. Chiar şi în perioada comunistă, sub pretextul vituperării, condamnării şi criticii aduse imperialismului, SF-ul românesc era în realitate la fel de fascinat de lumea anglo-saxonă ca şi în 1932, delectându-se într-o manieră fetişist-maniacală cu ”fantasme banale” (cum le numea Sorin Antohi) destinate voyeurismului consumatorilor ocazionali sau dedicaţi. Adrian Rogoz în Omul şi năluca şi Altarul zeilor stohastici, Eduard Jurist (Oul lui Columb), Camil Baciu (Experienţa Colombina, Revolta creierilor, Discul de zircon), Sergiu Fărcăşan (Atacul cesiumiştilor, Maşina de rupt prieteniile), abundă de clişee despre America văzută cu ochii lacomi de miracole ai unui papuaş, adept al cultului cargoului. Localizările pseudoamericane, decorurile şi personajele sunt cumplit de false, de stridente şi de ilogice neavând plauzibilitate decât pentru consumatorii frenetici de maculatură. De unde provine convingerea că în genul science fiction (dar nu numai), acţiunea, decorurile, personajele trebuie să fie americane? De ce tocmai americane? Din simplul motiv că America era şi este considerată centrul universului, singura localizare posibilă pentru a da relevanţă unui text şi locul unde se întâmplă toate evenimentele cu adevărat importante de pe planetă. Este interesant de observat că exact această percepţie o are şi publicul anglofon, în mare parte de extracţie mic sau mediu burgheză, convins că fleacurile şi nimicurile unei existenţe prozaice dar musai nord-americane, sunt evenimente cu adevărat epocale.
Orice limbă este un vehicul pentru o anumită cultură, pentru concepte şi seturi de valori, a unui orizont intelectual şi spiritual. O limbă este purtătoarea unui mesaj, a unei încărcături civilizaţionale, a unei acumulări de experienţe istorice, a unei anumite mentalităţi şi raportări faţă de universul înconjurător. O limbă de circulaţie internaţională ajunge în această postură datorită unor factori care îi facilitează răspândirea: prestigiul cultural, civilizaţional, economic, militar, asocierea mentală cu un tip de civilizaţie, cu progresul, modernitatea şi sofisticarea sau pur şi simplu din raţiuni demografice. De ce anumite limbi au devenit (din punct de vedere istoric), dominante în anumite perioade şi zone geografice? Mă refer la „prestigiul civilizaţional” asociat unor anumite limbi care au fost impuse brutal (cazul latinei, arabei, spaniolei, portughezei, francezei, rusei) sau şi prin autopersuasiune (cazul francezei şi germanei asociate cu un model civilizaţional-cultural).
Putem desluşi un model cvasibiologic de apariţie, creştere, răspândire, proliferare, apariţia de mutaţii în cazul „organismelor lingvistice” care au avut succes şi de secătuire a vitalităţii şi pieire pentru altele. Indiferent de modul în care judecăm, apreciem, valorizăm sau nu fenomenul lingvistic, ne referim la un proces obiectiv-evolutiv, limbile comportându-se în esenţă ca nişte organisme vii, care se nasc, trăiesc şi mor. Sau se transformă, zămislind alte limbi.
Ca o limbă să se impună la nivel mondial, trebuie să existe anumite caracteristici care să conducă la creşterea numărului de vorbitori: fie indici demografici favorabili (cazul chinezei, spaniolei, arabei, a limbii hindu), adică efectiv răspândirea limbii respective prin creşterea numărului de vorbitori nativi, fie perceperea unei limbi ca un instrument potrivit pentru exprimare, comunicare, gândire, acumulare culturală, respectiv învăţarea şi utilizarea acesteia de către non-nativi. Toate limbile dominante au avut şi au, din punct de vedere istoric, perioade lungi şi intense de asimilare a altor populaţii. Un imperiu (orice imperiu) îşi foloseşte limba în prima fază de expansiune ca pe un instrument de colonizare mentală a celor cuceriţi. Supuşii sunt încurajaţi să asimileze limba stăpînitorilor, ulterior cei cuceriţi asimilându-se într-un anumit procent culturii dominante, modului de gândire, practicilor cutumiare şi civilizaţionale. Diferenţele de propagare şi de impunere ale limbilor dominante a fost dată de factorul religios. Toate religiile au utilizat limba ca un instrument de propagandă, preluându-se clişeele de gândire, conceptele, setul de practici şi valori impuse de limba dominantă. Mancurtizarea, ca varianta extremă a asimilării, reprezintă în esenţa vidarea de propriul mod de gândire şi acceptarea necondiţionată a altuia, în mod voluntar sau impus. Culturile mici, expresii ale unor populaţii reduse numeric, au complexele provincialismului, zăgăzuirii şi incapacităţii de comunicare a valorilor proprii (percepute ca esenţiale) către culturile puternice. Engleza, o limbă germanică hibridizată prin aportul francezei şi al latinei (fiind cea mai romanică dintre limbile germanice) a avut, din punct de vedere istoric, o evoluţie lentă a răspândirii sale, fiind izolată geografic la extremitatea vestică a continentului european. La început a fost impusă, în acelaşi mod agresiv-militarist ca şi în cazul unor altor predecesori istorici, galezilor, scoţienilor şi irlandezilor. Datorită colonialismului maritim al unei naţiuni insulare, a fost exportată şi transplantată în America de Nord, în Africa, în Asia, în Australia, în Noua Zeelandă şi în Oceania, adică a urmat strategia de expansiune mondială a Imperiului Britanic. În secolul XIX engleza a avut şansa utilizării ei de către inovaţia tehnologică (prin revoluţia industrială britanică) apoi în secolul al XX-lea ca urmare a succesului şi proliferării conceptului american de cultură de masă (cinematografia, muzica), respectiv a impunerii rolului dominant economico-militar al Statelor Unite. De la represiune la persuasiune, orice limbă dominantă a parcurs aceleaşi etape de proliferare: impunere brutală prin cucerire şi ocupare, utilizarea religiei în scop de supunere şi condiţionare, utilizarea în cadrul administraţiei, a armatei, a şcolii, impunerea cultural-civilizaţională (silnică sau voluntară) pe baza unei percepţii reale sau propagandistice (de exemplu impunerea forţată a limbii ruse popoarelor cucerite). Limba metropolei devine ulterior marca prestigiului economic, militar şi cultural (ştiinţific şi artistic). Impunerea limbii dominante nu se mai face virulent-agresiv ci persuasiv prin relevarea caracteristicilor de acumulare şi relevanţă culturală (cazul francezei în secolele al XVIII-lea şi începutul secolului al XX-lea) şi al englezei în secolul al XX-lea. În termeni obiectivi cunoaşterea şi folosirea unei limbi străine de prestigiu cultural conferă utilizatorului o serie de avantaje certe, de la cele economice la cele culturale.
Uşurinţa învăţării englezei şi exprimării în această limbă îi creează acesteia un avantaj decisiv faţă de alte limbi de circulaţie, încurajând astfel proliferarea şi utilizarea pe scară tot mai largă. O gramatică simplă, reguli sintactice clare, capacitate ridicată de compactare lexicală, adică nişte caracteristici intrinseci care conduc la succes. Reuşita economică, ştiinţifică, tehnologică şi culturală a spaţiului anglofon au condus la transformarea englezei într-o limbă universală, vorbită, citită şi înţeleasă pe tot globul. Factorul democratic reprezentat de Marea Britanie şi S.U.A, din punct de vedere istoric, a condus la perceperea englezei ca limbă a democraţiei, a progresului şi a modernităţii.
Este engleza un instrument imperialist de dominare şi condiţionare? Utilizarea limbii engleze uniformizează, standardizează, nivelează, depersonalizează culturile non-anglosaxone? Este această percepţie expresia frustrării şi refulărilor acumulate de cei care fie că nu cunosc limba engleză fie nu vor să utilizeze limba engleză? Sau reprezintă engleza şansa de a accede la circuitul mondial al ideilor, conceptelor, informaţiilor fundamentale ale omenirii?
Diferenţa intrinsecă între SF-ul american şi cel european, în termeni financiari, rezidă în diferenţa de mărime a pieţei de profil (în cazul american, un continent, la S.U.A. trebuind adăugate şi provinciile anglofone ale Canadei), în utilizarea în Lumea Nouă a unei singuri limbi (engleza) şi a transformării unui gen literar într-o industrie care este direct interesată în producţia şi distribuţia de masă, a unor texte cvasi-standardizate, rezultatul unor reţete de marketing, care încurajează digerabilitatea şi vandabilitatea în detrimentul originalităţii şi esteticului. SF-ul anglofon comercial este nombrilist şi centrat pe mentalitatea, universul şi orizontul de aşteptare al cititorului, respectiv al cumpărătorului anglofon de carte.
O altă diferenţă poate fi şi mindset-ul american, care este mult mai orientat spre viitor, inovaţie tehnologică, încrederea în capacitatea ştiinţei de a găsi sau imagina soluţii la problemele societăţii. Pentru că în mod fundamental cultura americană, în tot ce are mai bun, este o extensie a culturii europene pe un alt continent, desigur prin filiaţie britanică. Este actualmente engleza idiomul universal al science fiction-ului? Conferă publicarea în engleză, notorietate mondială, succes şi rezultate financiare care nu se pot obţine în universul niciunei alte limbi? Trebuie scris direct în engleză, trebuie să fie utilizată zilnic engleza pentru blogging şi comunicare? Opiniile fandomului mondial (aşa numiţii non native english speakers) diferă în această privinţă, oscilând între acceptarea status quo-ului englezei şi utilizarea entuziastă a acesteia, până la înţelegerea complexităţii subiectului. Indiferent de păreri, numărul celor care utilizează engleza în domeniul SF este în creştere, fie că vorba de cititori, de bloggeri sau de autori. De asemenea, la nivel mondial a crescut numărul traducătorilor de engleză.
În SF s-a postulat în nenumărate lucrări că, într-un anumit moment istoric, pe Terra se va utiliza o limbă unică sau, pasul următor, că pe măsura avansării speciei umane în Galaxie, se va utiliza o limbă descendentă a limbii unice sau se vor folosi în continuare limbaje de origine terestră, păstrate din diverse raţiuni şi motivaţii. Autori SF de peste tot din lume s-au decis să scrie direct în engleză, fie ei olandezi – Jetse de Vries, francezi – Aliette de Bodard, finlandezi – Hannu Rajaniemi, ucrainieni – Serghei Gherasimov, indieni – Vandana Singh, Anil Menon sau filipinezi – Dean Alfar. De asemenea, întâmplător sau nu, anumiţi scriitori de SF&F neanglofoni sunt traduşi intens în engleză (Zoran Živković, Andrzej Sapovski, Serghei Lukianenko, Mélanie Fazi).
Jerzy Rzymowski, coeditor al revistei SF poloneze Nowa Fantastyka afirma: Cititorii anglofoni sunt victimele poziţiei privilegiate a englezei pe piaţa internaţională de carte şi de mass media. Peste tot în lume fluxul comunicaţional este dinspre piaţa anglofonă spre pieţele mai mici, non-anglofone, şi putem vedea câte best-sellere sau cărţi anglofone se traduc şi se publică pe toată planeta dar nu şi invers. Mulţi cititorii neanglofoni cunosc atât literaturile anglofone cât şi literatura proprie sau alte literaturi considerate relevante. Autorii şi editorii anglofoni acţionează la nivel mondial ca “literary trend-setters” (formatori de opinie literară). Aceste curente de opinie se năpustesc asupra întregii planete, rezultând o inflaţie de George R.R.Martini la mâna a doua, impostori a la Terry Pratchett sau Gaimani diletanţi. Astfel încât ideile noi, proaspete, provenind din alte zone culturale nu au prea multe şanse să devină cunoscute în ţările dominate de engleză. Şi mai departe: Aş risca o explicaţie considerând că există un fenomen pe care îl numesc sindromul Mamon, după personajul principal al comediei poloneze, Rejs. Îngustul la minte şi leneşul inginer Mamon obişnuieşte să exclame, „Mie îmi plac acele cîntece pe care le-am mai auzit”. Cred că acelaşi sindrom îi determină pe cititorii anglofoni să ignore, de exemplu, multe filme străine cu adevărat relevante şi să aştepte remake-urile hollywoodiene, produse uşor digerabile pentru confortul lor mental. Mă întreb dacă nu cumva acelaşi lucru se poate întâmpla cu unele dintre cele mai bune texte neanglofone şi anume, decât să se traducă originalele, nu cumva ar fi mai eficient în termeni economici să se angajeze autori populari anglofoni care să creeze remake-uri, rescrieri consonante cu universul mental şi cultural anglofon, adică echivalentul unui junk food literar, programatic conceput să declanşeze salivaţia cititorilor anglofoni? Sper să nu se întîmple, dar cine mai ştie? Concluzia mea este că mulţi cititori anglofoni sunt lipsiţi de idei nefiltrate şi originale provenind din alte culturi, idei purtând marca unor altor moduri de gândire.
Pe de altă parte, cititorii anglofoni afirmă pe bună dreptate că în ţările de limbă engleză este dificil să găseşti traduceri constante şi permanente ale unor texte relevante scrise în alte limbi. Se mai traduc povestiri, dar majoritatea romanelor străine nu au fost şi probabil nici nu vor fi traduse. De exemplu în Statele Unite, din totalul cărţilor publicate într-un an, doar 3% sunt traduceri. Şi mai există şi mentalitatea arogant-imperialistă, că non-anglofonii fie nu sunt în stare să scrie texte vandabile pe piaţa americană, fie sunt defazaţi faţă de moda momentului, ei având acces la traducerile textelor relevante după ani de zile, răstimp în care moda nordamericană s-a schimbat deja.
Şi pînă acum nu ne-am referit la publicul consumator de SF anglofon tradus sau în original. Pentru că acesta este şi publicul plătitor al volumelor traduse în România, impunându-şi gusturile şi preferinţele. Care nu întîmplător coincid cu programul axat pe traduceri al unor edituri care de aproximativ douăzeci de ani asta fac. Adică sincronizează SF-ul din România cu cel anglo-saxon, transpunând în româneşte textele valoroase sau mai puţin valoroase, dar vandabile ale genului.
Sissy Pantelis, autor şi co-editor al revistei SF franceze Galaxies afirma: SF-ul şi Fantasy-ul anglofon domină întreaga lume şi influenţează literatura de profil din fiecare ţară. Dar contactul cu SF-ul neanglofon are un avantaj incontestabil ajutându-te să înţelegi că există un potenţial uriaş de inventivitate, creativitate şi originalitate în locuri unde nici n-ai bănui că ar putea exista SF. Fiecare din aceste locuri are propriul caracter şi mentalitate, dincolo de influenţa exercitată de SF-ul anglofon. Diversitatea este un potenţator atât pentru creativitatea autorilor, cât şi pentru universul cultural al consumatorilor. Ar fi un lucru bun ca lumea anglofonă să citească mai mult SF străin. Diferenţele dintre sensibilităţi şi mentalităţi ar ajuta SF-ul anglofon să progreseze şi să determine apariţia unor noi tendinţe care ar putea îmbogăţi genul. Ultimul, dar nu şi cel de pe urmă aspect al SF-ului internaţional care ar putea fi un beneficiu pentru audienţa anglofonă nu se referă la ceea ce ar putea schimba textele neanglofone la nivelul mentalităţii anglofone, dacă ar fi traduse. Se referă la acele aspecte şi dimensiuni care deşi sunt cunoscute publicului anglofon, nu sunt considerate importante. De ce să ignori un întreg univers de inspiraţie care ar putea împrospăta şi îmbogăţi SF-ul anglofon?
Iar acest fenomen se întâmplă peste tot în ultimii 20 de ani în Europa de Est, în care cu excepţia Poloniei şi Rusiei, a devenit o imensă piaţă de desfacere pentru produsele literaturilor anglofone. Dar asta nu înseamnă că ofensiva traducerilor a ucis literaturile britanice şi franceze supuse acestei presiuni în ultimii 65 de ani. Concluzia mea este că SF-ul românesc nu este în bloc, tributar modelor şi conceptelor anglo-saxone şi din acest motiv nici nu place (atâta cât se mai editează), consumatorilor. Menţinerea titlurilor româneşti de SF în ultimii doi–trei ani la maximum 10 titluri anual spune suficient de mult despre convingerea editurilor că SF-ul românesc nu este vandabil, despre gusturile consumatorilor, despre lipsa de prolificitate a majorităţii autorilor români de gen. Şi anglomania nu este o caracteristică a SF-ului românesc, ea este rezultanta procesului de globalizare capitalismului, numărul anglofonilor a crescut şi la noi, engleza devenind principala limbă străină cunoscută, franceza şi germana scăzând teribil în procentaje. S-au înmulţit consumatorii de science fiction&fantasy care citesc direct în engleză, accesează zilnic site-uri şi bloguri de limbă engleză, îşi comandă cărţile direct de pe amazon.com sau bookdepository sau şi le procură de la librăriile de limbă engleză din ţară. Ceea ce este meritoriu, întrucât cititul nu mai este valorizat în România, iar dobândirea măcar a unei sumare ”culturi SF”, cheltuind bani şi consumând timp preţios, este considerată de majoritatea manelistă o ândeletnicire ce frizează nebunia absolută.
Nu ştiu dacă anglomania salvează România, dar câteva dintre efecte le percep, ”romgleza” , o struţo-cămilă lingvistică, un soi de pidgin inept utilizat de indivizi debusolaţi cultural şi social, care îşi inventează o nouă identitate, aceea de americani în exil pe plaiuri danubiano-carpato-pontice. La zece titluri SF româneşti, dintre care măcar câteva sunt reeditări, nu văd cum ar putea să fie exercitată vreo presiune notabilă a unor mode şi concepte anglo-saxone care sunt programatic concepute să creeze o producţie de masă şi un consum frenetic din partea unor dependenţi pe viaţă. Iar SF-ul românesc, atât cât mai este, este caracterizat de o inerţie de-a dreptul orientală şi de eternul şi fascinantul sentiment mioritic al fatalismului cosmic. Şi se va duce şi anglomania, şi extratereştrii vor salva România şi SF-ul românesc va continua netulburat să creeze ceea ce ştie el să facă cel mai bine şi anume celebrele texte de stare.
Kostas Voulazeris, autor grec de SF : Ceea ce pierd cititorii anglofoni este ceea ce pierd şi eu nefiind în stare să citesc în franceză, germană sau rusă : o mare literatură scrisă în alte limbi de către oameni cu un mod diferit –sau poate nu atît de diferit- de gândire decât al meu. Acestea fiind spuse, sigur că astăzi, având în vedere internetul şi restul mediilor, a părut o cultură mondială care se suprapune sau încearcă să se suprapună peste toate culturile locale.Cred că şi reuşeşte în majoritatea cazurilor, de exemplu în Grecia ca şi în multe alte ţări europene sau neeuropene, suntem puternic influenţaţi de această cultură mondială anglofonă. Filme în engleză, benzi desenate în engleză, literatură în engleză, jocuri video în engleză, muzică în engleză, programe de calculator în engleză, televiziuni în engleză. Încât pînă la urmă vii în contact cu aceeaşi cultură. Ce pierd cititorii anglofoni care nu cunosc o altă limbă de circulaţie internaţională, spaniolă, franceză, rusă, germană? Texte excelente care, deşi influenţate de cultura internaţională, ignoră de multe ori reţetele mercantile şi îşi propun să fie în primul rând literatură.
Cristian Tamaş
Text citit la Colocviul de literatură science fiction Alte ţărmuri – aceeaşi lume, pe data de 30.01.2010.
[...] Cristian Tamaș – “Anglomania salvează România” [...]
Ce mi-a placut: spiritul combativ al articolului, citatele din ilustri necunoscuti.
)
Ce nu mi-a placut: prea multe intrebari cu raspunsuri evidente (sa incepem cu inceputul – da, da, da, varianta a doua…
Ce nu mi-a placut: spiritul combativ al articolului. Americanii si britanicii nu scriu bine *doar* pentru ca scriu in engleza? Vorbitorii de alte limbi scriu bine *doar* pentru ca scriu in alte limbi? Da, e o exagerare, dar mi se pare o discutie sterila. O sa citesc in engleza in continuare, cu placere, pentru ca am descoperit numerosi autori anglo-saxoni care imi plac si ale caror scrieri pot sa le descopar de la sursa, fara interferenta vreunui traducator mai bun sau mai prost. Si sunt destul de multi incat sa nu simt nevoia sa citesc si straini…
“Conferă publicarea în engleză notorietate mondială, succes şi rezultate financiare care nu se pot obţine în universul niciunei alte limbi?”
Da, cu siguranta, dintr-un motiv foarte simplu: vorbitorii de engleza sunt mult mai multi.
“Trebuie scris direct în engleză, trebuie să fie utilizată zilnic engleza pentru blogging şi comunicare?”
Depinde de publicul tinta si de cunostintele de limba. Prefer de 10 ori un blog scris cinstit in romana decat un blog scris prost in engleza. Daca vrei sa comunici cu autori/fani din alte tari, engleza e pasul 1. Daca nu tii neaparat… romana merge foarte bine.
“Este engleza un instrument imperialist de dominare şi condiţionare.” Lol. Poate in secolul 19… sigur nu in 21.
Cat despre imposibilitatea descoperirii altor mentalitati pentru ca romanele nu-s traduse in romana… eu descopar de ani buni alte mentalitati in direct, prin internet sau in persoana, tocmai pentru ca stim cu totii engleza. Prefer sa cunosc o cultura prin intermediul oamenilor, iar literatura sa ramana ceva separat…
P.S. Chiar daca sunt si multi pustani teribilisti care au impresia ca sunt mai cool daca vorbesc in engleza, pentru majoritatea explicatia e mult mai simpla: lene. Daca auzi un cuvant in engleza in 99% din timp (la TV, la munca, in jocuri etc.) e mult mai simplu sa-l folosesti ca atare decat sa te gandesti la o traducere adecvata (care uneori nici nu exista).
Sa ne lamurim: toti autorii americani sunt sau se trag din europeni transmutatzi in SUA. Autori de SF americani pur sange (=amerindieni) sunt vreo 3 de totzi, iar engleza nu e o limba americana, ci una europeana. In plus, autorul nu e hotarat daca sa confunde anglofonia cu americanismul sau daca sa considere Marea Britanie o tzara europeana.
In rest, articolul e o lamentatzie de genul “americanii-s prosti, romanii geniali” (in ciuda evidentzelor).
O lamentatie, domnule Biro? Unde anume in text se spune ca “americanii-s prosti, romanii geniali”? Cred ca ar prinde foarte bine autorului daca ati face precizarile acestea. Ca sa nu se mai lamenteze vreodata. Multumesc
Sa o luati ca pe o metafora (fie si una fortzata). Au avut si latina si greaca si rusa vremurile lor de glorie. Si oricum vine chineza la rand, deci mai avem de stat la coada. Probabil pentru totdeauna, eu unul cred ca limba romana dispare in vreo 50 de ani. Ceea ce nici nu stiu daca e atat de rau.
50 de ani ? Asa de repede ?
Deci, de fapt, cititorii anglofoni pierd, nu? Eu asta am inteles, ca aia ies mai prost, asa ca e bine, nu? Iar am aflat ca sunt superior moca
Omenirea pierde, nu doar acum ci de fiecare dată când o limbă dispare. Fiecare naţiune are o limbă, o cultură şi o tradiţie proprie, dispariţia unei limbi înseamnă şi dispariţia a mii de opere literare, nu de alta dar degeaba există traduceri, acestea niciodată nu reuşesc să reproducă în întregime originalul.
Eu cred ca omenirea ar avea imens de castigat daca s-ar rezolva odata “galceava limbilor”. Asta, mai mult decat orice, ne-ar ajuta sa ne intelegem mai bine unii pe altii. “Pastrarea identitatii culturale” s-ar putea realiza la fel de bine si daca n-ar mai exista 6809 de limbaje, ci numai unul.
Eddie, eu cred ca identitatea culturala se pastreaza chiar mult mai usor atunci cand o popularizezi prin intermediul unei limbi de circulatie universala.
Uite, japonezii au inceput sa-si popularizeze cultura inca din anii 60-70, prin programe guvernamentale. De exemplu, trimit tineri japonezi in diverse tari, ca sa invete limile si sa studieze ce aspecte aleculturii japoneze pot fi ‘aduse’ acolo. Datorita acestor programe, acum cultura japoneza este ‘vandabila’ si populara pe toata planeta.
Am cunoscut si eu o fata si un baiat din Japonia, ambii adolescenti, veniti in Romania pentru asta.
Mie mi-a facut placere sa discut cu ei, si m-a impresionat si atitudinea japonezilor fata de propria lor cultura. Articole ca cel de mai sus mi se par niste pierderi de vreme. Care mai de care se ingrijoreaza de anglomanie, americanomanie, rusofilie, numai romanofil vad ca nu mai e nimeni. Sau sa ne pastram identitatea nationala inseamna sa ne plangem ca restul lumii vorbeste alta limba, care nici nu e cine stie ce complexa, si sa susotim intre noi ce intelectuali suntem?
Eddie – cred ca problema cea mai mare este atunci cand odata cu o limba se pierde mult din experienta poporului care-a vorbit acea limba. Daca ar disparea, doamne fereste, romana, atunci pierderile ar fi imense – omenirea ar uita ca au existat vreodata zaibarul sau tulburelul, de exemplu.
Pai… nici acum “omenirea” nu prea stie de ele, doar noi, astia de aici. Sincer, nici eu nu stiu ce inseamna, decat ca au de-a face cu alcoolul…
Jen – da, dar daca zaibarul ar fi sigurul leac pentru obezitate/sigurul motiv pentru care extraterestrii ar decide sa intreprinda primul contact cu omenirea/singurul ce stiu eu ce, si daca arta alcatuirii zaibarului s-ar pierde, atunci am fi cu totii pierduti.
Adina: multumesc, am ras cu lacrimi. Auzi, arta alcatuirii zaibarului…
Eddie – oricand
@Eddie: de acord, un singur grai. care sa fie acela?
@Aron Biro: se poate sa dispara. totusi, 50 de ani e un termen cam scurt.
@rreugen: impresionanti japonezii, asa este. despre ce ati discutat?
Dacă e să ne uităm doar la “ce ar fi bine” pentru omenire, adică ce am avea de câştigat fără să ţinem cont de preţul acestui câştig…atunci putem spune că ar fi bine să dispară istoria, n-ar mai exista resentimente pentru lucruri întâmplate demult, ar fi bine să dispara toate statele şi chiar şi libertatea cuvântului, dacă ar exista un singur stat mondial condus de o dictatură absolută atunci problema foametei s-ar rezolva prin practicarea unei economii planificate iar războiul ar fi absolut imposibil nevând adversar. Ar fi bine şi să dispară rasa albă, cea neagră, etc., să rămână doar cea galbenă, oricum sunt majoritari, iar dacă nu sunt atunci vor fi, astfel n-ar mai exista problema rasismului, ar fi bine să dispară chiar şi bărbaţii, astfel n-ar mai putea vorbi femeile de violenţa masculină sau de abuzuri sexuale.
Dar eu tot cred că mai bine ar fi dacă ar sesiza toţi vorbitorii de limbă română că în nici altă limbă “…căci eu iubesc şi flori şi ochi şi buze şi morminte” nu sună şi nu lasă aceaşi impresie ca în original. Chiar dacă nu este o limbă vorbită de majoritatea oamenilor.
PS. Am scris deja ce am scris şi o voi posta, deşi mi-am dat seama că vorbesc degeaba. Limba română este deja condamnată la moarte, nu de alta dar cu siguanţă nu-i vor căuta străinii merite unei limbi desconsiderate, dispreţuite şi nici uneia catalogată nu doar inutilă ci chiar o piedică în calea bunăstării mondiale, chiar de către cei a căror limbă materna este. Limba mea maternă nu este româna, totuşi, dacă e să vorbesc despre sentimentele mele prefer s-o fac în această limbă. Ştiu că a iubii, a suferi, a spera sau a visa româneşte trădează simplitate sau chiar provincialism, pe când to love, to suffer, to hope sau to dream denotă superioritate, dar să nu uităm că acum optzeci de ani toate astea “au sunat” mai bine în franceză…
bravo,feri. ce e timpenia asta, cu sa dispara limba romana etc.? pentru ca nu sintem in stare sa scriem un roman genial pe care sa ni-l cumpere intii 30.000 de romani si sa afle lumea de el, sa fie tradus in enspe limbi (ei hai, si in engleza) si sa le ia mau’ la toti… trebuie sa dispara limba romana? ce facem? ne plingem ca ne-am nascut romani si nu ne intelege nimeni? daca ne nasteam americani eram mai destepti? mai telentati? daca Sapkowski si Lukianenko au putut, nu vad de ce n-ar putea si un roman care scrie ca ei. sintem romani si putem fi la fel de geniali care orice alti cetateni ai lumii. cu conditia sa fim geniali pur si simplu. ori asta n-are legatura cu limba materna.
si imi pare rau ca tocmai feri trebuie sa va spuna asta. dar ma si bucura ca exista feri care sa v-o spuna.
in rest… sintem prieteni, mergem oricind la o bere, dar nu-mi cereti sa fiu hazliu si fermecator in engleza. daca sint, sint si in romana. daca nu pot fi in romana, inseamna ca nu sint si pace.
În plus, ţin sa vă amintesc că nu există identitate culturală şi nici identitate naţională dincolo de identitatea poporului cu propria limbă.
) Vă spun eu că există, nu au dispărut, nu au ajuns la extincţie ci trăind în mijlocul altor popoare le-au preluat limba, în decursul a numai două sute de ani şi-au uitat propria limbă şi şi-au pierdut identitatea naţională.
Prin ce credeţi că ar mai fi strănepoţii voştri români dacă n-ar vorbi româneşte, n-ar citi româneşte şi n-ar gândi româneşte?
Mai ştiţi să existe cumani pe faţa pământului? ( Exceptând omul care semnează cu Kvala
Copilul născut dintr-o căsătorie mixtă, să zicem dintre un român şi o unguroaică ce va fi? Român sau ungur? Luaţi copilul şi daţi-l spre adopţie unei familii din Ceylon şi peste douăzeci de ani veţi afla că se consideră papuaş.
Sunt de acord cu spusele lui Eddie când spune că “identitatea culturala se pastreaza chiar mult mai usor atunci cand o popularizezi prin intermediul unei limbi de circulatie universala”, dar nu pot să nu observ că românii se tem de pierderea identităţii culturale ale anglofililor, nu de alta dar promovează la greu în româneşte valorile acestei limbi, nu a limbii române în această limbă.
Am cunoscut în urmă cu opt ani o italiancă pe nume Francesca. Danemarca i-a acordat o bursă de studii pe o perioadă de 5 ani pentru a învăţa daneza, asta pentru că respectiva domnişoară şi-a ales drept lucrare de diplomă viaţa şi opera lui Søren Aabye Kierkegaard şi Academia Daneză a considerat că merită să-i acorde această bursă pentru a avea garanţia că operele filosofului de care erau mândrii vor fi studiate în original. Oare cum ar fi sunat să i se recomande să înveţe engleza pentru că există traduceri în această limbă ale operelor lui Kierkegaard?
Vă mai spun? Am cunoscut o domnisoară plecată din România, o chema Mărie dar îşi zicea Marjolene şi citea într-un autobus parisian “Les Différentielles divines” …pentru că îl aprecia pe Blaga.
acu’, io nu voi ca să vă-ntristez, da’ cu sau fără limba română zaibărul tot o să dispară, că-i pus pe lista neagră la ue fiind licoare proastă şi corcită.
de tulburel în schimb e plină lumea, că doar nu l-au inventat românii.
@V: il facem clandestin si nu neaparat din struguri
@v Pe lista neagră a ajuns şi porcu’ din ogradă, înseamnă că rămânem fără parlamentari?
Balin Feri, văzuşi mneata porcu’ pe vreo listă neagră?
porcu’ nu e blacklisted, sau cum mama zmeilor se scrie corect in engleza, ci modalitatea de a-l ucide tipic romaneasca. si asta chiar daca nu exista un link in care sa citim cum ca electrocutatul le-ar respecta… identitatea culturala mai mult decat injunghiatul.
Dragă v, dacă ai fi umblat şi mneata în provincie ai fi aflat probabil că românii aveau obiceiul, cândva în vremuri de demult, să ţie un porc pe lângă casă. Acum unii mai ţin câte o scroafă, dar asta nu intră în calcul.
Dacă tot mneata ai fi fost şi plecată prin alte ţări europene, precum Germania, Austria, Italia, Spania, Belgia, Olanda, etc. ai fi aflat că oamenii ăia nu ţin porci. Cumpără din magazin ce au nevoie şi cel care se ocupă de porcării se ocupă la scară mare. Adică nu se încurcă în mărunte găinării porceşti. Acel porcar gigantic omoară porcii nu folosind un cuţit, ci metode mai puţin traditionale. Are stimată v respectivul un ditamai puşcociul cu “laser, frate” şi cu ăsta îi curentează prin spânzurare până la eutanasiere, ceea ce n-ar srica nici unora de pe melagurile noastre. La puşcoci mă refer, normal. Dar acum, dacă tot am reuşit să pătrundem prin intrare în ditamai ue, europenii şi-au propus să ne ţivilizeze, aşa că nici noi nu mai avem voie să fugărim porcii cu cuţitul în mână, în jurul blocului şi să-i omorâm dupa bunul plac, normal că al nostru, doar nu al lor, a porcilor. Iar românul e căpos dom’le, ăsta nu vrea să-şi ia puşcoci cu laser. Aşa că porcu tradiţional stă în parlament de când nimeni nu are voie să-l omoare în modul tradiţional. Eu la asta mă refeream stimată v. La faptul că porcul tăiat, tranşat şi făcut cârnaţi, tobă, laibăr şi alte cele, după metoda traditională, nu este acceptat de ue. Dar dacă mătăluţă tot mă întrebi aşa, dă-mi voie să te întreb şi io pe matale: pe care listă neagră ai văzut zaibărul şi de unde ai scos calificativul ăsta profesionist de licoare proastă şi corcită?
m-am gandit la porcu’ asta si… mi-am dat seama ca e blacklisted bine mersi. da’ in Coran.
fie la ei!
no, deci mata, Balin Feri, precum la radio erevan, ai zis că porcu’, da’ de fapt te-ai referit la instrumentu’. deci rămîne cum am stabilit.
şi dacă porcul de pe lista neagră e de fapt unealta de asomare, zaibărul din hibrizi de slabă calitate ce e de fapt, solera madeira?
Păi dragă v, cum trăieşti şi tu în România mă gândeam că nu e nevoie să explic băbeşte la ce mă referam cu porcul, doar nimeni nu-şi închipuie că porcul a fost interzis precum cultivarea marihuanei, dar mă rog, dacă n-a fost să fiu înţeles…
Bănuiesc că spunând acum de problema europenilor cu telemeaua tradiţională vei ajunge iarăşi la concluzia că cineva îşi închipuie că în ochii europenilor telemeaua noastră este echivalentul haşişului şi nu vei accepta că se vorbeşte despre modul în care ciobanii fac telemeaua respectivă. Ciobani care sunt ei oamenii aceia care se ocupă cu creşterea, păşunatul şi mulsul oilor, să nu crezi cumva ca ma refer la ciobanii asfalturilor bucureştene. Iar oile sunt chiar oi, nu folosesc cuvântul în mod impropriu pentru a descrie artistic o seamă de oameni intelighenţi.
Zaibărul din hibrizi de slabă calitate? Acum iar sunt în ceaţă dragă v, sper să mă ierţi că sunt mai tont şi mai greu de cap şi termenele limbii române mă buimăcesc, dar din câte ştiu zaibărul desemnează un soi de viţă de vie sălbatică, nealtoită, fructul acestei plante şi vinul obţinut din acest soi de strugure. Altfel spus e vorba de struguri sălbatici. Adică struguri lăsaţi cum i-a dat Dumnezeu. Pe când hibridul este un organism obţinut din încrucişarea a două specii diferite, aşa că …dragă v, în cazul în care nu m-am tâmpit chiar de tot, viţa de vie altoită este un hibrid, nu viţa nealtoită. Sau poate nu ştiu eu şi viţa nealtoită, sălbatică, a fost obţinută prin încrucişarea a două soiuri altoite?
Radio Erevan zici? Asta explică unele afirmaţii…
mnoa, iar vorbim pe impresii…
– avînd în vedere că afirmaţiile pline de aplomb bazate pe impresii sînt larg răspîndite printre iubitorii – altminteri cît de poate de onorabili – ai sefeului.)
(i-aş cere iertare autorului articolului pentru offtopicul prelungit, dacă n-aş considera oarecum în sefe dezbaterea impresiilor
zaibărul se obţine din soiul siebel (iată de unde numele…), care e hibrid, îmi pare rău pentru el. (poţi să verifici şi singur nu te ţin cu lama la gît să mă crezi.) ca şi căpşunica, bai dă uei, că pe aia încă n-a pomenit-o nimeni. singurul motiv pentru care se insistă în cultivarea unor asemenea soiuri este că-s ieftin de întreţinut, fiind rezistente la dăunători şi adaptabile la cultura de şes. cîtă calitate produc însă ele la şesul lor…
Poate n-ar fi rau daca domnul Tamas ar schimba titlul referatului in “Alcoolemia salveaza Romania – Zaibar vs whiskey”
Personal, ma ofer bucuros ca negociator intre cele doua…
numa’ vezi că ai de stat la o coadă lungă de candidaţi pentru postul ăsta
(p.s.: Feri-san, altoirea şi hibridizarea viţei-de-vie sînt chestii diferite)
Coada? Atunci imi las rand doar la Jack Daniels…
Dragă v, dacă tot insişti eu nu te contrazic. Fie el hibrid, că dintre cine şi cine o ştii Dumnezeu că doar el l-a hibridizat. Sau neamţul pe care îl vei inventa de curând si-l vei numi Zaibher să rimeze cu Sieberul. Mă mir doar ca după atâta munca de hibridare, au ales acei experţi să preia exact defectele de la un soi şi să le introducă în alt soi defect pentru a obţine acest zaibăr prost şi corcit. Sigur a făcut un neamţ asta şi nu un român?
În orice caz avem mare noroc cu tine v, măcar faţă de noi, cei mulţi şi…mă rog, bazaţi pe impresii, tu ai cunoştinţe vaste, temeinice şi atotcuprinzătoare. Aşa ca efectiv nici nu ştiu cum îndrăznesc să-ţi spun că denumirea de sieber al zaibărului vine de la o regiune al saxoniei inferioare, regiune ce-şi trage numele de la râuleţul cu acelaşi nume şi este tocmai zona unde acest celebru zaibăr creşte în mama natură, de aici a fost adus şi naturalizat la noi. Dar n-am nimic împotrivă să mă mai înveţi câte ceva şi să-mi explici cine s-a ocupat de obţinerea zaibărului prin hibridizare şi câte perechi de caractere au fost încrucişate şi a căror soiuri până s-a obţinut zaibărul.
SF viticol.
io cred ca astia au vorbit de zaibar ca sa ajunga la zaibarpanc, adica la textul tamasului. nu? decit ca zaibarul a lasat ceva urme in cultura romana, pe cind zaibarpancu ba. ba, adica oarece povesti, niste asa-zis scriitori (unii chiar vice-presedinti de societati),o antologie despre care s-a scris prin lucrari de licenta si doctorat… adica nimicuri. uitaciuni.
Hmmm, aşadar zaibărpunc se poate scrie numai cu zaibăr la bord. De la ce-o veni punc?
revenind la morti si raniti… un articol interesant despre moartea limbilor aici: http://languagelog.ldc.upenn.edu/nll/?p=1528
limbi aflate mult, mult mai in pericol decat romana.
lol, da’ ciufulit mai eşti, Feri-san! acuma, ştii şi tu
că nu toţi hibrizii sînt creaţi egali, şi dacă unii dintre ei (puţini) dau vin foarte bun – cum ar fi… vidalul blanc (sic!) -, alţii, majoritatea, dau poşirci. cum ar fi zaibărul. dar matale be sănătos. sau mai bine pune mîna şi scrie literatură, că la dezbateri te aprinzi prea repede şi începi să cauţi cu gugăl.
gata, mă scuzaţi de offtopicul prelungit, chiar am întins coarda prea mult! mîndră corabia, meşter cîrmaciul, saitul ăsta e din ce în ce mai bun şi-ar fi fost şi mai bun de nu dispărea Surferul!
(
Eu încă sper că n-a dispărut, ci doar a intrat pe moment în letargie…
stia el Burebista ce facea, cand incerca sa previna filoxera taind “raul” din butuc
spumoasa discutie, si cinste lui Feri ca stie a folosi google in favoarea sa. treaba care ar trebui sa preocupe mai multa lume… INAINTE s-o ia pe aratura si sa-i indemne pe ceilalti sa scrie “literatura” (prin asta eu intelegand NIMIC NOU), uitand (ca intotdeauna) sa consulte partea stiintifica a povestii.
acum rad, uimit in continuare de cat de bun a fost materialul prelucrat de Feri.
un sincer bravo, de la un inginer biotehnolog! (ca-i plina lumea de scriitori)
ah, am înţeles.
Feri-san, la loc comanda, nu mai scrie literatură, iartă-mă că te-am îndemnat spre aşa prostie.
ben ami, bănuiesc că la biotehnologie acolo aţi obţinut calitate la nivelul “true vinifera” prin hibridizare, este? hai la (şi) mai mare.
şi vezi că gugălu’ dă şi prostii, nu doar chestii de treabă. da’ probabil prin hibridizarea cu referinţe de la inşi care chiar se ocupă de domeniu poţi cătinel să te lămureşti. condiţia e să nu dai cu barda-n vie mai’nainte.
v… tetracapilarectizeaza-ti si propriile “scrieri”, pentru ca n-au nici cea mai vaga banuiala de… cursivitate, spre exemplu.
procedura ta, de a rescrie din nou si din nou aceleasi gogomanii in speranta ca vei obtine o forma lizibila pentru cateva idei strangulate dintr-o cultura generala pangarita din tabloide… arata exact asa cum ai scris.
da’ ce inseamna, pana la urma?
cui vrei sa demonstrezi ca, vreodata, ai folosit si altceva decat google… pe care l-au facut cum este indivizi care n-au avut nici o treaba cu literatura (si, INCA, le multumeste o gramada de lume).
inseamna TU mai mult decat cei de care te folosesti ca sa-ti delectezi… glucofagii (si acum ghiceste la cine fac referire, ca numarul lor l-am ghicit eu!)
revenind, si tinand cont de inteligenta cititorilor acestui blog, am sa adaug un link, gasit la chiar prima cautare… pe acest absolut fabulos instrument, numit google: http://hibridizare.dictionarweb.com/ link ce atesta, fara doar si poate, ca Feri a folosit cuvantul respectiv IN DEPLINA CONCORDANTA cu intelesurile asertiunii sale.
cat despre ce-a facut v, ce face si ce-o sa faca… ma opresc aici.
banuiesc ca el nu, dar ce mai conteaza?
Ben is back.
poate n-o fi ben al nostru. asta prea e pornit…
Stilul pare să-i aparţină, dar nu se ştie niciodată. Eu n-aş fi surprins, de exemplu, să aflu că mie îmi este atribuit comentariul ( măcar aşa în gând ) , cu toate că recunosc cinstit că nu am habar ce înseamnă tetracapilarectizarea aia. Ştiu doar că nu sună a bine…
Cred ca tetracapilarectomia se refera la despicatul firului in patru
kvala
cu o lovitura nucleara tactica, ca de obicei 
Umberto Eco si al sau Pendulul lui Foucault – ca sa fim cat de cat “precisi”, nu?
dragă ben (şi feri),
problema este – şi aici nu mă refer la tine, ci expun un principiu – că dacă tot ceea ce cunoşti ai aflat prin intermediul lui gugăl, atunci nu vei avea niciodată criterii, prin urmare nu vei avea siguranţă, prin urmare nu vei avea bază. exemplul cu definiţia hibridizării şi cum se aplică ea în realitate într-un domeniu strict cum e producerea vinului a fost revelator.
toată neînţelegerea s-a tras din faptul că voi luaţi definiţia hibridizării din neica nimeni de dicţionare şi aveţi credinţa fermă că ea trebuie să se aplice întocmai la orice domeniu de activitate. or, soiurile de viţă nu se hibridizează pentru a se obţine soiuride calitate superioară, ci pentru a se obţine soiuri rezistente la dăunători şi la cultivarea la şes. singurele soiuri nobile sînt cele nehibridizate (şi nici alea toate). cele hibridizate sînt de larg consum şi de calitate medie şi submedie. vă invitasem să aflaţi aceste lucruri de la cineva care se ocupă cu ele, nu de la gugăl, ca să nu riscaţi să luaţi în seamă rezultatele false; efectul a fost, aproape previzibil, ben, că tot cu gugăl te-ai ocupat. desigur, rezultatul a fost pe măsură. problema nu e că gugăl ar fi prost şi nici n-am zis asta vreodată. este o eroare de logică destul de comună să învinuieşti instrumentul pentru faptele mînuitorului său.
şi nici măcar n-a fost prea off-topic, la urma urmei.
Multzumesc pentru linkul catre aceasta pagina greu de gasit (fara intrare de pe pagina I). Da, Mike, am citit mai multe studii unde Motanocenturistele de pe acoperis erau amintite, dar prezentau interes numai sub aspect sociologic si patologic, nicidecum literar. Unul dintre autori a fost Voicu Bugariu. Daca va amintitzi de scandalul premiilor Vladimir Colin, stitzi si ce a patzit. Văd că urmează Cristi. Să-mi tzinetzi si mie un loc
>> michael said:
io cred ca astia au vorbit de zaibar ca sa ajunga la zaibarpanc, adica la textul tamasului. nu? decit ca zaibarul a lasat ceva urme in cultura romana, pe cind zaibarpancu ba. ba, adica oarece povesti, niste asa-zis scriitori (unii chiar vice-presedinti de societati),o antologie despre care s-a scris prin lucrari de licenta si doctorat… adica nimicuri. uitaciuni.
Da dragă v, doar noi, acum nu ştiu în ce măsură se încadrează Ben aici, dar eu cu siguranţă, ne-am născut tocmai ieri după-amiază şi tot ce ştim am aflat de la goagăl. În cazul de faţă, referitor la vie, la soiuri, la hibridizare, fertilizare, încrucişarea unor perechi de caractere şi altele le-am aflat de la nenea goagăl care se mai numeşte şi Kovacs Istvan bacsi, acum şapte ani era expertul viticultor al vinotecii de la Tokaj. Ceea ce normal că nu înseamnă nimic, o fi însemnat ceva pentru cei care fabrică vinul de Tokaj, un vin numit Tokaji Aszu, medaliat cu aur de vreo 80 de ori numai în ultimii zece ani. Unesco a decis în 2002 sa acorde titlul de Patrimoniu Mondial regiunii viticole Tokaj, ceea ce este de asemeni egal cu zero dacă e să comparăm cumva spusele unui aiurit întitulat de ei expert în viticultură cu spusele tale. Dar lasă v, noi să fim sanătoşi, că pe când ne-om face vinotecă te angajăm pe post de consultant.
Glumesc, evident, sper că nu te superi.
)
Dar dacă tot vorbim de struguri şi vrem neaparat să demonstram că mamă-mamă ce de ne pricepem, atunci hai s-o facem. Să clarificăm cum stă treaba cu zaibărul acesta, bat-o vina zaibăr.
Dacă e să judecăm după cum stă treaba actualmente în cazul strugurilor există trei variante: strugurii sălbatici ce cresc pe coclauri fără să-i cultive cineva ( Vitis labrusca, vitis rupestris sau vitis riparia,etc) există apoi strugurii cultivaţi. Strugurii cultivaţi sunt ori soiuri nobile europene, afectate de filoxera, făinarea, mana, dificile de cultivat, ori aşa numiţii hibrizi. Zic asa-numiţii hibrizi pentru că este improprie denumirea, mult mai corect ar fi să li se spună varietăţi de viţă de vie decât hibrizi pentru că nu au fost obţinute prin hibridare în sensul strict ştinţific al cuvântului.
Soiurile astea hibride sau “corcite” sunt variaţiuni pe tema dată, poporul îi zice zaibăr chiar dacă viţa este Couderc, Siebel 1, Siebel 4986, Terras, Baco sau Pallatina. Îi zice zaibăr chiar dacă este Băbească neagră altoită pe port-altoi american. Producătorii, acum nu mă refer la marii cultivatori de vie ci la badea Gheorghe, zic că ei au zaibăr în grădină deşi au 4-5 soiuri diferite şi vinului îi spun tot zaibăr indiferent din ce l-au făcut, cu condiţia să fie un vin roşu, închis la culoare. Pentru denumirea de zaibăr am auzit până acum nu mai puţin de trei explicaţii, una cea prezentată de mine ( mi se pare mai credibilă, nu înseamnă că obligatoriu este şi cea bună)potrivit căreia denumirea vine de la regiunea Sieber, o altă variantă sustine că termenul vine de la un francez pe nume Seibel care ar fi adus o viţă chiar regelui Carol şi mai există varianta ( cea mai trasă de păr) potrivit căreia termenul vine de la denumirea oraşului Sibiu în maghiară, adică Szeben, de unde ar fi cumpărat prima viţa de zaibăr un oltean cândva în a doua jumătate a secolului XIX, după bine-cunoscutul atac al filoxerei asupra soiurilor autohtone. Alegeţi oricare vă place.
Iar UE nu permite comercializarea zaibărului, nu pentru că ar fi o licoare proastă şi corcită ci pentru că vinul obţinut din soiurile ( sau hibrizii, dacă tot este aşa drag termenul) Siebel – sunt ceva mai bine de 40, la noi se cultivă din astea doar şapte-, Othella, Nero, Izabella( cea numită căpşunica, dragă v )etc are un conţinut ridicat de tanin dar şi un grad mai ridicat al alcolemiei, ceea ce place românului dar este condamnat de european. Cel puţin până gustă odată. No hai să trăim şi să condamnăm zaibărul dupa ce-l bem.
V, foarte interesante informatii despre vin – foarte interesanta bautura. Am mai citit undeva ca ideea ca ‘vinul e mai bun cu cat e mai vechi’ este o conceptie gresita si ca, de fapt, doar cateva soiuri detin aceasta proprietate. Nu stiu daca e adevarat, mie mi-a placut insa
E adevărat RREUGEN. Vinurile de calitate devin licoroase în timp, se îngroaşă şi pot ajunge chiar ca marmelada, pe când spălăturile de butoi se împut doar şi în cazul fericit se transformă în oţet.
@rreugen: ei, uite, a venit Feri cu carneţelul bogat
@Feri-san, exceptînd situaţiile cînd zici ca mine, dar trînteşti un “vezi?” (sic!), începi să mai vii de-acasă. deşi mai sînt şopîrle fără coadă prin textul ăla, printre care aia cu “alcoolemia”… vezi, citezi ce citezi şi iar o dai după ureche.
e vorba de conţinutul prea ridicat de alcool metilic, deci interdicţia n-are la bază alcoolemia, ci toxicitatea. de-ar fi numai asta, şi tot ar fi evident de ce vinurile din soiurile astea sînt considerate de calitate inferioară. dar, desigur, nu-i numai asta.
am înţeles din final că uniunii nu-i plac vinurile alea fiindcă n-a apucat să le guste. păi, io zic să-i dăm. ba, să i le dăm de tot… da’ mi-e teamă că nu le primeşte.
ei, glumeam, desigur. să cultive fiecare ce vrea – doar să nu-mi vîndă mie musai.
hai noroc. tu de fapt ştii despre ce vorbim, dar, na, acuma nu mai ai loc de-ntors.
Dragă v, dă-mi voie să cred că glumeşti când vorbeşti de alcoolul metilic presupunând ca ar fi prezent în zaibăr…nu de alta dar metanolul nu se obţine din fermentarea fructelor decât în cazul descompunerii pectinelor, iar cantitatea obţinu este absolut ignorabilă. Metanolul se obţine din distilarea lemnului sau prin fermentarea siropului sfeclei de zahar. Pentru prezenţa pectinelor în must vinovaţi nu sunt strugurii ci comoditatea gospodarului, nu de alta dar pectinele se găsesc doar în sâmburi ( iar astea nu se strivesc) şi în partea fibroasă a ciorchinii, nu în boabe. Aşa că indiferent ce struguri am folosi dacă nu descorchinăm boabele înainte de mustuit.
În plus, metanolul nu este o jucărică despre care să zici că are o oarecare toxicitate, este otravă curată. Dacă metanolul ar fi prezent în zaibăr atunci normele europene nu doar că nu l-ar recomanda ori i-ar interzice vânzarea ci i-ar interzice categoric producerea.
Vinurile obişnuite au între 7 şi 23 de grade alcoolice, însă la 22-23 ajung doar vinurile licoroase şi chiar si astea deabia după minim cinci ani de maturare. Pe când un zaibăr care se respectă poate avea 23 de grade imediat după încheierea fermentării. Problema cea mare a zăibărului nu ţine neaparat de calitatea vinului cât de faptul că nu există o reţetă unică, respectată de toţi când este produs. Nici măcar un proces tehnologic bătut în cuie nu există, fiecare îl face după cum îl taie capul, iar în condiţiile astea nici eu n-aş recomanda comercializarea.
Aşa că …dragă v, eu nici nu vreau să întorc…, dar de bucurie că am apucat şi ziua în care tu să zici că ştiu şi eu despre ce este vorba voi bea 2 (două) pahare de zaibăr. Bine, recunosc…vin beau doar cu Dănuţ şi atunci stabileşte el de care să fie, sau singur, dar în acest caz e vorba ori de Lacrima lui Ovidiu ori de Tokaji Aszu. După care totul e sefe…la care ar fi cazul să revenim după atâta horti- dar mai ales viti- cultură.
Stimabile Franciscus. Adica vrei matale sa spui ca amicu Voicu Bugariu a fost taiat de la premiile Colin pentru ca a indraznit a vorbi in contra cartii cu motocentauri? De unde paranoia asta? Cine s-o fi facut? Ii banuiesti cumva pe membrii juriului Colin de partizanat cu “motocentaurii”? Pe care dintre ei? Ion Hobana? Nu-l stiam fan motocentauri si nici nu mi s-a parut, din cite il cunosc eu, a se ocupa cu chestii de genul insinuat. Catalin Badea-Gheracostea? E drept ca scris de bine despre motocentauri, dar nu cred ca ca e atit de apropiat de autorii respectivi incit sa-l rada pentru asta pe Bugariu. Dar stiu ca a avut cindva oarece ciocniri cu Voicu pe anumite teme. Liviu Radu? Nu stiu daca se da in vint dupa motocentauri, dar il crezi in stare de persecutii de-astea? George Ceausu numai de pactizare cu “inamicul” nu poate fi acuzat. Iar Mircea Oprita… din nou: de ce-l banuiesti ca s-ar ocupa cu matrapazlicuri? Deci? Si la ce sa urmeze Cristi? Crezi ca nu i se va da Premiul Colin din cauza acestui text? Poate ti-a scapat un amanunt: acel premiu se da pentru carti. Cit despre tine… Daca n-ai avea fixul asta cu motocentaurii…. tare fain baiat ai fi. De fapt esti, dar nimeni nu-i perfect, nu?
Inca ceva: de pilda textele din cartile lui Gheo, Badea-Gheracostea, Oprita, Lucia Simona Dinescu despre cartea/textele cu motocentauri nu au treaba cu patologia. Si-atunci? Iar vorbe aruncate in aer ca poate-poate…?
Cred ca o sa imbatrinim de tot si n-o sa ne treaca chesti aasta, nici mie, nici tie. No servus!
(Feri-san, tocmai ce-mi luam în braţe întrebarea cu pectina din coaja bobului, cînd, uite, scandalul tînăr şi viguros de mai sus mi-a băgat minţile-n cap şi mi-a amintit că şi-aşa am stricat editorialul omului cu o poală de discuţii pe-alături, măcar să-i mai lăsăm şi pe alţii să se ronţăie. hai noroc cu pomenitele alea două!
)
Draga Mike, de ce nu citezi din Anticipatzia romaneasca pasajul respectiv, sa se lamureasca (si sa se distreze) toata lumea? E drept, Voicu Bugariu a fost trecut la index din cauza relatarii reportericesti despre Romcon 1989. N-am acum la indemana dosarul critic al antologiei in cauza, dar ar fi bine ca cineva sa publice si paginile mult mai numeroase in care motanocantautorii erau luatzi in raspar pentru agramatismele si obscenitatzile publicate. Sapte vorbe cat o mie: de ce nu itzi asumi reeditarea ei? Lucrezi la o editura, ai aceasta posibilitate. Daca e o lucrare literara atat de valoroasa, atunci poftim, merita sa fie perpetuata
Lebenitza, pepene, citatu-mi sa-l depene…
Mircea Opritza dixit (despre ”Metanocenturi pe acolada Lunii” – sau ceva de genul acesta):
”Contributzie romaneasca pregnanta la un retzetar cyberpuk insusit, pe curba descendenta a valului american, motocentaurii domina autoritar mentalitatea autorului multiplu angajat in scrierea unei partituri aparent polifonice, in realitate supusa remodelarilor simplificatoare de insusi obiectivul promotzional al unei cartzi-manifest.” (Anticipatzia romaneasca, 2003, pag.372)
Mama, ce-mi place cuvantul ”pregnant” si contextul in care e plasat! Iar curba, Mike, se vede bine? e clar descendenta! Motocentaurii, ”element coagulat in acest SF de productie si folosintza comuna” (ha-haa-haaa!!!), stapanesc intr-atat mentalitatea colectivului de autori incat in final totul e redus la zero, cam cat valoreaza volumul respectiv. In opinia mea, Mutantocenturionii nu pot fi folositzi nici macar drept hartie igienica, deoarece ea e deja manjita cu materia pe care, normal, ar fi trebuit s-o stearga.
Hijacking threads, again ? Ce-ar fi sa scrieti frumos o recenzie a volumului respectiv ? Sunt sigur ca SRSFF / Cititor SF sau chiar, de ce nu, Nautilus o vor publica. Macar pentru ca un scandal mic asigura audienta mare…
Recenziile au fost scrise si publicate, sa le recitim.
Radu Pavel Gheo, care, intr-adevar, a examinat cu rabdare toate povestirile din ”Minocentauri pe acoparapanta glumii” (sau i-o fi zicand), concide (cinste lui!):
”…Izbeste disproportzia dintre imensa schelarie a lumii alternative imaginate aici si slaba coeziune a partzii literare, pe parca autorilor nu le-ar fi ramas destula energie pentru aceasta ultima si esentziala sectziune. Avand de-a face totusi (si) cu un volum de povestiri, atentzia lectorului se va concentra asupra textelor, iar desfasurarea preliminara de fortze de care am amintit este mult exagerata pentru o adunare atat de eterogena de povestiri. Deoarece unitatea intertextuala dorita este in mare parte ratata, cititorul simte o oarecare frustrare. Ea ar putea fi compensata (iarasi partzial) de textele in sine, luate ca entitatzi independente. In volum gasim un sir de povestiri mediocre, bune, foarte bune sau excelente, organizate/ deorganizate intr-o ordine strict cronologica (dar total aleatorie in ceea ce priveste contzinutul). Multe dintre ele au fost publicate anterior in diferite reviste, ceea ce anuleaza mult potentzialul soc al noutatzii. Antologia nu are coerentza ca intreg, povestirile se leaga doar uneori, tzesatura are goluri imense.” (Despre science fiction, Omnibooks, 2001, p.125)
No comment.
nu stiu de ce am indoieli ca FG nu e chiar cel care semneaza asa pe ici pe colo. iar aici chiar n-avea de ce semna cu pseudonim, cita vreme ne adresam astfel de vorbe. daca vrem sa fim credibili in ceea ce spunem.
chiar nu vad nici un rost sa ma apuc sa-ti raspund si eu cu astfel de cuvinte si sa semnez cu pseudonim. curaj, nene! asumarea propriilor vorbe. despre asta vorbim, nu? sau ti-e rusine de ceea ce spui?
da, sint unii carora le e rusine de numele lor… asta e. le e rusine de tatal lor, care le-a dat numele? de familia lor? nasol…
pina la urma de ce foloseste cineva un pseudonim numai cind spune chestii de genul asta?
Bine ca ai pomenit de Gheo. Citi oameni sanatosi la cap ar scrie peste 30 de pagini de carte despre un volum prost, care nu merita etc.? Si daca tot ai citat din Gheo de ce n-ai citat din colcuzii? De pilda ultimul paragraf? E nasol cind tragi analiza spre concluzia pe care ai stabilit-o aprioric.
In fine… Sa fii sanatos.
Draga Mike, nu e un pseudonim, este o semnatura, folosita adesea in ultimul an. Da un search prin casutza ta postala. Si nu e prima noastra discutzie in contradictoriu pe tema ”zaibarpanciului” pe care o purtam. Daca intr-adevar cartea valoreaza cat crezi, lupta pentru ea!
Din ”Ragnarok sau textul virtual” de Cotizo Draia
…Modalitatzile de exprimare artistica folosite de autori se reduc de cele mai multe ori la analogii sexuale nepotrivite si nesarate. Ciberspatziul din Ragaarok aduce cu un program-joc pornografic (nivelul pentru incepatori complexatzi), desfasurat in decorul unei mixturi de mitologii si legende stangaci interpretate, alaturi de simboluri moderne. Intalnim Kogaionul, muntele sacru al geto-dacilor (sediul unor laboratoare genetice), hieroglife egiptene si mayase, o referire la Amaterasu, pe Zamolxes si Bendis Argintata (din nou in panteonul dacic), motocentauri (fapturi de tehnomitologie, jumatate oameni, jumatate motociclete), omul-lup, Perseu, Hermes Trismegistul, Tezcatlipoca, Titanicul si celebrele Cunard Lines, pana si pe Claudia Schiffer (tratata dur si cu un misoginism fara sens de catre autori). Aceasta tumultoasa distopie cibernetica, aranjata in cele sapte acte traditzionale ale unei noi Geneze este iremediabil sufocata de omniprezenta obsesie sexuala. De pilda: “Thor (ca un boschetar ce era) se infipsese la o bucata de distractzie la poponetzul ei primitor (mai ceva ca groapa Marianelor)”, “ce naiba facea Zamolxes (o facea solo?), “steagul tracic s-a pulverizat intr-un caleidoscop de phalus-uri palpitande” etc.
(Helion nr.1 / august 1995, Casa de Editură Sedona, Timişoara, 1995, pag. 110-111)
OK,am si eu paranoile mele. nu stiu daca sa ma bucur sau nu. cred totusi ca prefer varianta asta decit cealalta la care m-am gindit.
ma mir totusi ca esti atit de pornit. de atita vreme… (sper totusi ca nu are legatura cu micile dispute legate de revista proaspat disparuta. si de care chiar imi pare rau). iar parerea pe care o au (si intotdeauna au avut-o) timisorenii despre motocentauri o stiu de mult. mi-au spus-o ei. era pe vremea cind ma invitau la timisoara la intilnirile lor… ciudat, nu? ma invitau sa-mi dea un premiu (nu mie, personal, pentru ceva ce am facut de unul singur, ci pentru ceva ce am facut eu impreuna cu altii), sa ma coopteze in redactia Helion…
acuma ca ne-am lamurit, pot sa ma retrag din aceasta disputa care nu va aduce nici noutati, nici rezolvari. si sa stii ca n-am de ce lupta pentru cartea aia. indiferent ce am spune noi, pro sau contra, ea exista. si va exista. pina la urma, faptul ca tot vorbim de ea si la 15 ani de la aparitie, e de bine, zic eu. pentru o carte care n-a lasat nici o urma… e ok.
Care revista a disparut?
S-a intamplat ceva cu Nautilus-ul?
Pro-Scris e bine mersi, Catalin a revenit asupra hotararii sale, dupa ce a vazut cum a fost nedreptatzit Victor Martin, caruia i s-a scos de pe acest sit articolul despre antologia Alte tzarmuri.
De fapt, am intrat aici si am deschis discutzia, deoarece am considerat ca si Cristian Tamas a avut parte de un tratament identic.
Pro-Scris a fost si se va afla intotdeauna de partea celor curajosi si nedreptatzitzi.
Vlad Popescu (nu-mi amintesc sa fie timisorean) – Haos si Cybercultura:
Pentru a fi in ton cu cei care intzeleg prin cyberpunk doar sex si violentza, nu uitatzi creierul ca suprem organ al placerii. Telefonul placerii este primul si cel mai rudimentar pas. Pentru multzi cybersexul va deveni mai placut decat imbracatul si dezbracatul langa un necunoscut, caci de ce n-am simula orgasmul daca folosim deja PC-ul la simularea razboiului. (Nautilus, 4/septembrie 1995)
Cornel Robu – Racul, broasca si stiuca
(unul dintre articolele care a starnit si alta data reactzii furibunde din partea zaibarpanciilor, deci merita citit in intregime)
”Judecata de valoare”, axiologica, se cere insotzita (precedata, de fapt) de o ”judecata de situare”, genologica. Principiu in virtutea caruia, printre altele, apare iremediabil lovita de nulitate toata pletora de premii acordate sau autoacordate sub egida ”SF” unor texte care NU SUNT SF, din care – adica – nu mai ramane practic nimic dupa ce scadem din ele, preliminar, stilul (atata cat este), sexul (care este, si chiar da pe dinafara), tribul (inclusiv violentza de comportament si de limbaj, inclusiv, deci, deliciile provocarii argotice, precum si ‘’sufletul” (”analiza psihologica” pusa la lucru in ”caracterizarea personajelor”, mai mult sau mai putzin ”complexe” si ”bine conturate”, ”bine aprofundate” si ”individualizate”). (Teoria pierde omenia, Editura Casei de Stiinta, Cluj, 2009, p.363-365)
Banuiesc ca, acolo unde apar ghilimelele, intentzia autorului e clara.
Evident, scopul acestor multiple citari este de a ridica articolul lui Cristian Tamas in topul celor mai comentate articole, pentru a fi mai usor de gasit de catre cititori si pentru a dejuca planurile celor care nu l-au inclus de la inceput pe prima pagina. Cei care cred ca literatura SF reprezinta o provocare adresata celor mai buni, o aventura a cunoasterii menita sa ne imbogatzeasca mintea si sufletul, o critica a tot ceea ce ne impiedica sa ne traim viatza cum dorim si sa ne implinim visele, sunt invitatzi sa comenteze acest articol. Asta, daca topicul nu va dispare intre timp.
Articolul lui Tamas a fost postat ca editorial. Orice editorial SRSFF raman pe prima pagina pana la aparitia urmatorului editorial. Cam atat ar fi de zis despre “a dejuca planurile celor care nu l-au inclus de la inceput pe prima pagina”…
Mea culpa! E greseala mea, imi cer scuze. Abia acum m-am abonat la RSS-ul sitului vostru, asa ca n-am stiut acest lucru. Am citit despre articol in Nautilus, la SRSFF + ASB = LOVE, unde Mike n-a dat nici un link si nici o alta informatzie referitoare la ”zaibarpanci”. Si-apoi, vorba veche, cine s-a fript cu supa sufla si in iaurt. Am crezut ca s-a mers pe precedentul Victor Martin, ma bucur sa citesc ca lucrurile n-au evoluat in acest sens.
Eddie said:
Articolul lui Tamas a fost postat ca editorial. Orice editorial SRSFF raman pe prima pagina pana la aparitia urmatorului editorial. Cam atat ar fi de zis despre “a dejuca planurile celor care nu l-au inclus de la inceput pe prima pagina”…
Dear G,
Te rog sa ne crezi ca nu intentionam sa cenzuram nimic. In rest iti recomand sa citesti: http://bujold.wordpress.com/2010/02/12/o-disputa-interesanta/
Vei gasi acolo si o scurta explicatie cu privire la inlaturarea brutala a articolului domnului Martin. Iti recomand sa-l intrebi de ce nu a binevoit sa-i raspunda lui Feri, cand acesta s-a simtit jignit, si nu i-a explicat ca greseste. Stim explicatiile domniei sale. Ar fi fost benefic sa le faca publice. Poate nu ar fi existat acea reactie vehementa a lui Feri, care s-a simtit atat de jignit incat a cerut inlaturarea textului. Iar domnul Martin, daca textul ramanea postat, ar fi ajuns in tribunal, lucru pe care, sincer, nu ni l-am dorit. De multe ori exista lipsa de comunicare. Aceasta lipsa de comunicare aduce numai neplaceri. Nu ne dorim sa se interpreteze negativ sau sa se considere ca suntem niste alti terchea berchea ce am aparut pe aici doar ca sa ne dam mari. Si nu vrem nici sa fim certati cu nimeni. Din pacate lucrurile sunt asa cum sunt. Cred, draga G, ca ma intelegi si accepti ca, poate, un dialog intre Victor si Feri ar putea aplana acest conflict artificial. Sa ne gandim la o modalitate prin care sa mijlocim o impacare. Toate cele bune.
@Franciscus: “precedentul Victor Martin” la care tot faci referire din zece in zece cuvinte, ti-l poate explica pe indelete colegul nostru Balin Feri. Cred ca ar fi mai cuminte daca l-ai intreba pe el.
Nu e nevoie să mijlocească nimeni împăcarea dintre mine şi domnul Victor Martin, nu de alta dar eu nu sunt supărat pe el şi îndrăznesc să sper că nici el nu-mi poartă sâmbetele. Articolul domniei sale a fost şters la cererea mea, pentru asta sunt gata să dau explicaţii oricui şi este problema fiecăruia daca îmi acceptă explicaţiile sau nu.
Domnul Victor Martin a scris un articol în care exprimarea domniei sale era interpretabilă, nu ştiu dacă vroia să mă acuze de ceva sau critica doar textul pentru că la întrebarea mea a refuzat să răspundă. În condiţiile astea am solicitat ştergerea respectivului articol. Eu sunt un susţinător al libertăţii de exprimare, dar indiferent ca asta place sau nu, la mine drepturile se leagă automat de obligaţii, iar dreptul la libera exprimare atrage după sine şi răspunderea propriilor declaraţii. Lipsa unui răspuns de vreun fel din partea domnului Martin mi-am permis s-o interpretez ca având la bază lipsa acestei răspunderi, iar în aceste condiţii nu văd de ce ar fi trebuit să rămână articolul postat.
Dacă cineva consideră că prin ştergerea acelui articol au fost lezate drepturile cuiva se poate adresa organelor statului, acesta fiind garantul respectării drepturilor. Potrivit Constituţiei României articolul 30, aliniatul 6:
” Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine. ” eu nu am obligaţia să tolerez în numele libertăţii de exprimare a nimănui acuzaţii care îmi lezează onoarea. Puteţi să-mi spuneţi că afirmaţia domnului Martin era interpretabilă, în acest caz vă rog însă să-mi prezentaţi garanţia faptului că cititorii articolului vor alege în proporţie de 100% varianta potrivit căreia afirmaţiile nu sunt acuzaţii.
Cătălin Ionescu – Pre-Car (Epitaf pentru cyberpunk)
http://proscris.110mb.com/Ps37-40/cat37e.htm
Cyberpunk-ul ne-a mai învăţat însă o lecţie. Science-fiction-ul anilor 90 din România, şi în special ceea ce am numit în mai multe rânduri Generaţia Jurnalul SF, a încercat o, iertată fie-mi expresia, o cyberpunk-izare forţată a genului. Desigur, existenţa unui program de gen manifest al unei reviste nu poate fi decât lăudabilă. Mai mult, au fost şi scrieri apărute care, într-adevăr s-au situat de partea literaturii, sau care măcar au avut meritul unor experimente literare. Totuşi, per total, mişcarea a eşuat în ambiţiile sale, şi pentru că anume simboluri vehiculate au fost complet rupte de realitatea românească. O realitate departe, foarte departe de standardele tehnologice – şi semnificaţiile sociale ale acestora – de peste ocean.
Pentru Balin Feri si Rudi Kvala
Am intzeles care a fost situatzia in cazul lui Cristian Tamas si as dori sa pastram acest topic pentru Dosarul ”Zaibarpanci”. De aceea va propun sa continuam discutzia despre oportunitatea scoaterii unei cronici incomode la sectziunea de comentarii a articolului impricinat:
http://www.srsff.ro/1422/alte-tarmuri-alte-ecouri/
Pe de alta parte, cer nu numai mutarea ”procesului literar” ci si stramutarea lui in perioada de dupa weekend, zile in care unii sarbatoresc Sfantul Valentin, altzii Anul Nou Chinezesc. Personal, lucrez la un material in ungureste din care voi posta imediat un fragment tradus in romaneste, asa ca voi accesa internetul numai in caz de nevoie.
Ar fi cinstit si il rog pe Balin Feri sa reintroduca la comentariile de la articolul lui Victor Martin fragmentul contestat (are voie s-o faca, chiar si fara voia autorului, e numai un citat de cateva randuri), pentru ca cititorii sa aiba toate datele problemei la indemana. Altminteri i-am citit si blogul:
http://balinferi.wordpress.com/2010/01/15/despre-inceputuri/
Se cuvine sa ascultam ambele partzi.
Parere mea asupra lucrarilor din antologie (poate fi preluata de SRSFF cu conditzia sa amintitzi sursa, Caiete silvane 61/2010):
http://www.caietesilvane.ro/indexcs.php?cmd=articol&idart=940
Ne revedem luni, pe topicul ”Alte Tarmuri – Alte wecouri”. Ori, cine stie, pe ”O antologie la chei(e)” (articol aparut in…)
Draga G.
Daca ai citit volumul nostru, stii foarte bine cine ce a facut in privinta banilor. Te rog sa modifici pasajul referitor la finantare: “George Lazar este autorul thrillerului „America One” si editorul revistei „Sci-Fi Magazin”. Anumite semne arata ca ar fi contribuit si la finantarea acestui volum,”, sau sa specifici ca te-ai inselat, neremarcand ceea ce este scris pe coperta si ai crezut ca domnul Lazar a finantat editarea acestui volum. Eu nu-i pot nega calitatile domnului Lazar, dar, trebuie s-o spun, n-are ABSOLUT nici o legatura cu finatarea respectiva.
Multumesc.
Mie mi-ar placea sa enunte in detaliu acele “anumite semne” care, n’asa, “arata”.
@GD
“Parere mea asupra lucrarilor din antologie”
‘Parerea’ asta pare un rezumat. Sincer, nu am aflat nici o parere citind articolul respectiv. Insa poate fi util celor care nu au timp sa citeasca antologia (un fel de ‘at a glance’), si total nerecomandat celor care au de gind sa citeasca acest volum, cindva (taie orice surpriza si deja stii tot ce se intimpla).
Amintea Mike o teza de doctorat dedicată cyberpunk-ului. Merita sa cititzi acest interviu:
Despre cyberpunk, hiper-realitate si nevoia de (auto)poveste
Florina Ilis in dialog cu Catalin Sturza
http://revistacultura.ro/articol.php?rezultat=373
Din cele scrise aici, intzeleg ca privit cu ochii unui istoric literar ”cyberpunk” e altceva decat ”zaibarpunk”-ul autohton.
Mike, sa dam ”cyberpunk”-ului ce este al ”cyberpunk”-ului şi ”Mitocangurilor pe acopera-mi inima cu ceva” ce este al motocentaurilor.
citind toate acestea am ras, inca rad, si voi continua sa rad. e durere multa! parca vine apocalipsa si nu mai avem timp de nimic altceva. trebuie sa ne rafuim.
fg, de ce nu scrii tu un articol in care sa arati (cu argumente) de ce aia e o carte atit de proasta, de ce textele alea sint atit de proaste, de ce autorii aia sint sub orice critica…? asa, sa facem misto de mama, de tata, de unguri, de romani, de ce-ai scris tu sau prietenii tai, de ce-am scris eu sau prietenii mei… da, putem. si? demonstram ceva cu asta? facind misto de titlul acelei carti ai aratat de ce nu e cazul sa se vorbesca despre ea? pina atunci ramine cum am stabilit.
Ma intreb de ce nu se poate rade pe seama unui titlu ca: ”Tropicul Cancerului”, ”Cantică pentru Leibowitz”, ”Trei intr-o barca”, ”Maestrul si Margareta”, ”Fabrica de absolut”…?
Daca ”Mortarocentristii pe acaretul slugii” se preteaza atat de usor, inseamna ca titlul a fost predestinat sa fie persiflat in variate forme.
Pe de alta parte, de ce te-ai retras de la JSF dupa aparitzia antologiei? Cine rasfoieste colectzia revistei poate sa verifice lesne acest lucru. Sare in ochi.
Nu e treaba mea, dar daca tot a venit vorba despre carticele, de ce n-ai continuat sa scrii ”zaibarpanci”? Dupa ”Madia Mangalena” (1999) au urmat ”Despre singurătate şi îngeri” (2001) si ”Asteptand-o pe Sara” (2005, reeditat in 2006), care sunt mainstream. Ungurii au o vorba: ”preotul zice sa bem apa, dar bea vin”.
Daca n-o faci dumneata, de ce sa scriu o carte despre un subiect care a ajuns in panopticul literaturii si e pastrata acolo doar ca sa vada copiii ce nu poate fi numit literatura?
a) Asta cu retrasul de la JSF e haioasa rau. Am vazut ca ai mai scris-o undeva si chiar nu stiu de unde-ti veni. Pobabil de-acolo de unde ai gasit si “semnele” ca Lazar a finantat “Alte tarmuri”. Sint prieten cu oamnii aia din 1993 de cind i-am cunoscut si ne vedem de citeva ori pe an chiar daca am trait mereu in orase diferite. Iar faptul ca nu am mai publicat dupa aparitia cartii… Esti sigur? Ultimul text publicat in JSF a fost in nr.141. E suficient de DUPA aparitia cartii? Cind mai emiti sentinte de-astea (pe care-ti bazezi apoi “demonstratiile”) documenteaza-te mai bine.
b) Orice titlu se preteaza la glumite. Daca vrei sa faci bascalie poti sa faci cu orice. Problema e de ce o faci.
c) De ce ar trebui sa scriu acelasi lucru toata viata? Si-apoi povestea cu preotul vostru e una, iar treaba despre care vorbim e alta. N-o sa ma apuc acuma sa spun cuiva “scrie cum scriam eu acum 20 de ani”. Cam asta vrei sa insinuezi, nu? Am indemnat pe cineva in ultimii 10-15 ani sa scrie cyberpunk in timp ce eu nu mai scriam? Asta ai scos-o tot de-acolo de unde scoti ideile alea ciudate?
d) Chestia cu panopticul literaturii si subiectul pastrat acolo doar ca sa vada lumea cum nu trebuie… iar e haioasa rau.
Esti cam glumet azi, domnule…
Of, omule, de ce te repezi de buna voie si nesilit de nimeni cu capul in zid?
Eu am ce am cu ”zaibarpanci”-ul, nu cu tine.
E adevarat, voi lua cu lopata orice covrigel de ”frecacat” cu funda (l-am citit pe ”Ubu Rege”, asa as fi tradus ”merdre”), arata foarte urat, mai ales pe hartie, dar nu trebuie aruncat, este o materie folositoare in gradinarit. Exista si o estetica a uratului, dar ea a fost deja explorata cu maiestrie de Baudelaire, sau Arghezi, sau Boris Vian…
Nu uita ca am ajuns la SRSFF citind ”Nautilus”-ul. Faci si lucruri pe care le apreciez. Nimeni nu-si doreste ca ”Nautilus” sa aiba soarta ”Lumilor virtuale”, deci te-as ruga sa pastram discutzia pe fagasul topicului.
JSF a avut 169 de aparitzii:
169 – 141 = 28 de numere
Nu comentez, cifrele vorbesc de la sine.
Banuiesc ca nici textul din 141 nu l-au publicat de pe o zi pe alta.
N-am colectzia JSF la slujba, cred ca nu sunt foarte putzine bibiotecile din Romania care au o colectie JSF – n-am vazut nici o copie scanata pe net, asta e si mai trist – dar stiu sigur ca atzi avut o discutzie la cutitze cu Adi Banutza in privintza unor texte cenzurate sau ceva de genul acesta, care apoi au aparut in Alternativ SF. Nu ma aventurez, ca sa nu zici ca sunt intr-o dispozitzie glumeatza. Voi cauta dupa-masa citatul exact si-l voi posta mai jos.
michael said:
a)… Esti sigur? Ultimul text publicat in JSF a fost in nr.141.
Zid o fi in capul tau. Daca ai ce ai cu ce zici, de ce bagi informatii false despre mine? Ca acum eu la alea am reactionat in comentariul precedent.
Vad ca ai mai bagat un cacat in comentariu, mai inainte vorbeai de hirtie igienica si resturi de materie cind vorbeai de cartea aia… Am pomenit astea ca sa scot in evidenta sensibilitatea adminilor acestui site, care-s tare dragalasi si grijulii cind se fac aluzii (interpretabile) la adresa membrilor SRSFF, dar pastratori ai libertatii de exprimare cind e vorba de altii (cu atit mai mult daca sint “dusmanii de clasa”). Chestie pe care am mai semnalat-o, de fapt. Nu vreau nimic cu asta, doar sa atrag (din nou) atentia ca se lucreaza cu dubla masura. Iar daca vedem asta ca pe un lucru normal, atunci e nasol. Dar, ma rog, fiecare cu obiceiurile lui.
Sa revenim. Nu vorbeam de ce am facut eu bine sau rau. OK? Tu vorbeai de relatia mea cu JSF-ul. Care ce legatura avea cu topicul? Daca tot esti grijuliu cu asta…
Cu JSF iar o intorci. Am reactionat la afirmatia ta FALSA ca am intrerupt legatura cu JSF dupa publicarea Motocentaurilor. Publicarea in nr.141 era o dovada ca nu ai informatii corecte. Ca o intorci acum si imi zici ca de ce n-am publicat si in ultimele 28 de numere… chiar e aiurea. Cred ca au aparut multe, multe numere din JSF fara sa public in ele. Au fost perioade si perioade. Scriam si eu mai des, mai rar… Sa nu uitam ca in 95-96 am facut si Alternativ SF saptaminal. Asa ca… Esti in eroare, baiatule.
Si oricum nu ma mai intereseaza subiectul. Vad ca n-ai nimic de zis, doar vrei sa ne hiriim, vrei “sa te rizi”, golanii de-astea.
Eu am cam terminat pe-aici.
Mii de scuze, Mike, textul pe care-l aminteam mai sus l-ai publicat nu in ”Alternativ SF”, cum ziceam, ci in ”24 de ore” (banuiesc ca era cotidian). Am gasit citatul, este in JSF 160, in cronica lui Mihai Gramescu despre Tabara ”Athanoria”:
”Ma vad nevoit, intrucat e compromis astfel prin trecerea sa la colectivul de redactzie [a foii volante editate in tabara n.GDG] si numele lui Michael Haulica (tocmai mi-a publicat in 24 de ore din Iasi un articol refuzat de Adi la JSF).”
PS. Metafora cu covrigelul se refera strict la textele ”zaibarpanci”. De-aia spuneam ca arata foarte urat pe hartie. Fac precizarea, chiar daca tonul e de pamflet, pentru ca, repet, nu cer condamnarea nimanui, ci doar renuntzarea la anumite obiceiuri, cum ar fi declararea unei colectzii de obscenitatzi si perversiuni ca monument natzional.
@Mike: Unul dintre admini sunt eu. Daca imi semnalezi punctual unde s-au aplicat duble masuri, te asigur ca voi indrepta situatia. Daca este tardiv, te rog ca pe viitor sa-mi atragi atentia in cazul in care se petrec astfel de derapaje (ma refer, fireste, la dubla masura). Imi poti semnala lucrurile acestea fie pe mail, fie aici. Fac interventia aceasta din doua motive: a/nu am pus niciodata la indoiala buna ta credinta si b/se poate ca anumite lucruri sa-mi fi scapat fara intentie.
Si din discutzii in raspar pot apare probleme serioase, cum este cea a colectziei JSF.
Am inceput sa lucrez din nou la bibliografia CPSF de pe Wikipedia. In timp, ar fi bine ca fanii SF sa dispuna de bibliografiile tuturor publicatziilor romanesti, mai ales ale celor care sunt greu de gasit.
Din pacate, uite ca si JSF se numara printre ele. Si am amintit JSF, deoarece e corelat cu ”zaibarpanci”-ul, doar aici au aparut initzial o parte dintre texte. Plus o serie de traduceri din ”clasici”.
“motocentauri pe acoperisul lumii” e o carte. care putea sa placa au ba celor care au citit-o. nu ma numar intre fanii ei neconditionati (adica sint de acord ca unele texte au fost inghesuite fortat acolo), dar ideea unei antologii shared world, mai ales la timpul respectiv, a fost de geniu. pina la momentul respectiv nu se mai facuse asa ceva in literatura romana.
am precizat toate astea ca sa stim cum stam. si-acum, la chestiune: pe vremuri, pro-scris-ul era un zin interesant. in ultimii doi trei ani am renuntat a-l mai citi, dupa ce jumatate dintre contributiile de-acolo au inceput a fi, numar dupa numar, glosse tolkieniene, iar restul proze de nivel scazut de la tot soiul de refuzati ai muzelor si defulari semnate de mos martin-ul national. vad ca n-am gresit, cita vreme exercitiul critic pare a fi coborit la un nivel si mai scazut. mi se pare de-a dreptul penibil de infantil sa “critici” o carte, oricare ar fi ea, schimonosindu-i titlul, fara a te referi citusi de putin la text. sau legindu-te de detalii biografice fara semnificatie. asta e nivelul la care s-a ajuns? m-ai dezamagit, gyuri, sincer. dar asta e… mare-i gradina domnului, dar si multi ii sar gardul.
Salut, Horia.
Evident e redundant si papa mult timp.
In materie de critica, ce se mai poate spune dupa ce Voicu Bugariu a epuizat subiectul?
http://proscris.110mb.com/VBugariu/
In materie de citate si citare, uite o alta propunere.
Daca Mike nu vrea sa editeze volumul, atunci facetzi-l carte electronica. Si mie mi se pare cinstit sa descopere cititorul singur ca acolo sunt tigri.
Desi ma tem ca in doua saptamani situl moltocenterror.tk sau cum o sa-i zicetzi va capata bulina rosie, de loc permis numai adultzilor. Ai copil, stii cum gandesc parintzii.
PS. Ador jocurile de cuvinte, pot fi sugestii, o forma de intzelegere a realitatzii, un SF redus la dimensiunea unui (nou) termen.
PPS. Lasa, ca Pro-Scris-ul va iesi din hibernare in curand si poate vei gasi ceva interesant de citit in el.
Bear said:
…mi se pare de-a dreptul penibil de infantil sa “critici” o carte, oricare ar fi ea, schimonosindu-i titlul, fara a te referi citusi de putin la text. sau legindu-te de detalii biografice fara semnificatie…
@Franciscus: asa cum pretinzi “renuntzarea la anumite obiceiuri, cum ar fi declararea unei colectzii de obscenitatzi si perversiuni ca monument natzional” (desi nu cred ca a declarat nimeni monument national cartea respectiva desi a reprezentat la vremea ei un punct de cotitura in sefeul romanesc, a reprezentat, fie ca-ti place sau nu, momentul in care sefeul romanesc s-a exprimat prin glasul unei intregi generatii pentru prima data dupa ce acesta s-a decuplat de la perfuziile uteceului; nu fac prin asta vreo judecata de valoare, este doar o remarca a unui fapt care va fi mereu pomenit, iarasi indiferent daca iti place sau nu, ca un moment important al istoriei sefistice de la noi), asa pretind si eu ajustarea limbajului la un nivel decent. Se pot alcatui pamflete si fara invocarea hartiei inginerice folosite. Sunt convins ca poti
Cinstit.
OK.
Imi cer scuze pentru fortzarea limitelor bunei-cuvintze, la urma urmei, aceasta e ideea si n-am oferit cel mai bun exemplu.
Mersi.
kvala (author) said:
… Se pot alcatui pamflete si fara invocarea hartiei inginerice folosite. Sunt convins ca poti
@franciscus georgius-Daca ai fi urmarit cu atentie blogul Fansf ai fi gasit acolo seriale despre JSF si CPSFA plus o lista exhaustiva cu toate aparitiile SF&F din anii ‘90 pina spre zilele noastre1 Si ca sa nu arunci cu cine stie ce in mine
,serialele sunt inca in derulare!
Felicitari si spor la lucru!
Cand m-am inhamat la treaba pe care o fac in prezent, am trimis un mesaj pe listele de discutzii ale sefistilor. Multumesc si pe aceasta cale celor care mi-au raspuns.
M-ar fi ajutat mult sa stiu acest lucru atunci, dar prinde bine si acum.
http://fansf.blogspot.com/ este Life in Montreal, care nu-i cel cautat.
Care este adresa blogului?
Multzumesc.
voicunike said:
@franciscus georgius-Daca ai fi urmarit cu atentie blogul Fansf ai fi gasit acolo seriale despre JSF si CPSFA plus o lista exhaustiva cu toate aparitiile SF&F din anii ‘90 pina spre zilele noastre!
Cre’ ca-i ceva in aer zilele astea… Peste numai peste PHUN dai!
curat phun, coane aspoiule!
Varianta corecta: Peste tot numai peste PHUN dai!
@fg: ma indoiesc ca o sa ma obosesc sa mai citesc pro-scris-ul vreodata.
inca oarece: pledezi in ultima vreme pentru ba digitalizarea anticipatiei, ba pentru a JSF-ului. chiar nu pricepi cum vine treaba aia cu copyrightul?
Dear Bear, am avut nevoie de ea, n-am gasit-o niciunde, asa ca ma ocup de bibliografia CPSF. Aceasta presupune o descriere minutzioasa dupa anumitzi itemi, asezarea intr-o anumita ordine, eventual convertirea intr-o baza de date destinata utilizarii de catre marea masa a cititorilor.
N-are nimic de-a face cu digitalizarea.
Este insa o activitate foarte folositoare. Pentru ca Monoki Istvan a fost constiincios, am aflat despre romanul publicat de concitadinul dumitale Sarkany Bela, in 1928, la tipografia Victoria Soc. din Satu Mare, despre care nimeni n-a stiut pana acum. Merita sa vezi despre ce este vorba, e cu copyright-ul expirat, deci cartea poate prezenta interes si pentru un editor ca dumneata.
In privintza JSF, aceste date nu mi-au fost la indemana cand a trebuit sa verific iute ceva si in mod cert nu sunt pe internet. La 10 ani de la disparitzia publicatziei, Catalin a facut un rezumat al contzinutului in Pro-Scris, cu titlul ‘Lungul drum de la teribilism la profesionalism’:
http://proscris.110mb.com/Ps41-42/cat41jsf.htm
http://proscris.110mb.com/Ps43-46/cat43jsf.htm
dar fara sa insiste pe prezentarea exhaustiva a textelor.
Eu am colectzia, deci nu-mi fac griji, cand am nevoie de ea, o iau de pe raft. Problema va fi ce vor face cei care erau la gradinitza in perioada 1994-1996.
Domnule Georgius,
N-am aflat de unde pana unde a finantat George Lazar antologia noastra. Va rog, din nou, sa faceti cuvenita rectificare sau, cel putin, sa spueti ca v-ati inselat, chiar daca va displace finantatorul de pe coperta. Multumesc.
Salut, am raspuns la aceasta intrebare pe topicul:
http://www.srsff.ro/1422/alte-tarmuri-alte-ecouri/
@Franciscus Georgius-fansf.wordpress.com,asta este adresa!
Leave your response!
sondaj
arhiva
rubrici
calendar
SRSFF recomandă: de ascultat
SRSFF recomandă: de citit
SRSFF recomandă: reviste online şi site-uri
edituri & librării recomandate de SRSFF
bloguri recomandate
etichete
You need to log in to vote
The blog owner requires users to be logged in to be able to vote for this post.
Alternatively, if you do not have an account yet you can create one here.
Powered by Vote It Up
cele mai recente articole
Cele mai comentate articole
comentarii recente