Istoria subseriei „Tudományos-fantasztikus elbeszélések” (TFE) [notă în text: o descriere bibliografică sumară a fiecărui număr, plus imaginea coperţii, pe situl http://tudalekos.blogspot.com/ este plină de ciudăţenii şi contradicţii. Datorită timpului necesar pentru traducerea textelor, seria paralelă în limba maghiară a apărut cu întârziere, abia în 1956. Iniţial, periodicitatea a fost de două apariţii pe lună, iar apoi, de la TFE 28 până la suspendarea apariţiei (TFE 80), de trei ori pe lună. Primele două numere au cuprins romanul lui Octavian Sava, „Meteoritul de aur”, tradus de însuşi redactorul-responsabil. Au urmat lucrările premiate la concursul literar organizat de revista tutelară: Leonid Petrescu - „A 12-a variantă”; Mircea Naumescu - „Marea experienţă”; Mircea Brateş - „Proxima Centauri”; Adrian Rogoz şi Cristian Ghenea - „Inimă de ciută”; P. Stănescu - „Întâmplare obişnuită”. După un western marinăresc cu triburile de războinici de pe Coasta Pacificului (Vitalii Trenev - „Indienii”), a urmat primul roman fluviu, „Uraniu” de Adrian Rogoz şi Cristian Ghenea (CPSF 8-14), asemănător, ca atmosferă exotică şi în unele aspecte ale intrigii, cu filmul „Kim” (1950), realizat după romanul omonim al lui Rudyard Kipling. După Mircea Şerban cu „Ghidul din Lună” (CPSF 15-16), a urmat un intermezzo tătar: Mihail Sadoveanu - „Cuibul invaziilor” (CPSF 17-18), răstimp în care proza science-fiction „de cursă lungă” şi-a recăpătat suflarea, aşa că extraordinarele aventuri au pornit să înmulţească numărul de fascicole publicate: Eduard Jurist şi Leonid Petrescu - „Uzina submarină în primejdie” (CPSF 19-20); Max Solomon şi I. M. Ştefan - „Sahariana” (CPSF 21-24); Mircea Barteş - „Astrida” (CPSF 25-27).

Seriile română şi maghiară au mers în paralel până la numărul 28, când CPSF a început publicarea romanului lui Igor Kalniţki, „Sfârşitul oraşului subteran”, completat apoi cu „O pogorâre în Maelström” a lui Edgar Allan Poe. S-a sărit şi peste nuvela lui Rudolf Daumann, „Boşimanul Mauki”, astfel încât TFE 28 l-a găzduit pe Ştefan Tita cu prima parte din „Piticii în ţara lui Guliver” (CPSF 35). Academicianul Victor Eftimiu a predat redacţiei un roman istoric: „Pe urmele zimbrului” (TFE 30-35, CPSF 37-42), deşi pusese în scenă o apocalipsă de vodevil încă în 1915 („Sfârşitul Pământului”) şi publicase în 1927 povestirea SF „Un asasinat patriotic”. „Duelul mut” de Szilágyi D. şi M. Cîrloanţă (CPSF 44-46) a fost scris în româneşte şi tradus în limba maghiară de Haás Endre (TFE 36-38, CPSF 44-46). Surprinzătoare sunt introspecţiile psihologice din TFE 39-40 (CPSF 47-48): Stefan Zweig - „Jucătorul de şah” şi N. N. Nagaev - „Destinul condamnaţilor” (repovestit de P. Baraşiov şi V. Kitain). Fanii SF au răbdat stoici ca, îndrumaţi de I. Voledi şi Alexandru Cerbu, să caute „Coroana regelui Burebista” (TFE 41-43, CPSF 49-51). Măcar Sherlock Holmes (TFE 44, CPSF 52) folosea metode ştiinţifice în investigaţiile sale criminalistice. După „Balaurul mărilor” de Ioana Petrescu (TFE 45, CPSF 53), autoare şi a unui „Cântec de lebădă” (TFE 58, CPSF 66), răbdarea le-a fost răsplătită înzecit: Elena şi Adrian Niga - „Aurul sintetic” (TFE 46, CPSF 54); Maya Niculescu - „Prizonieri printre giganţi” (TFE 48-49, CPSF 56-57); Octavian Sava şi Alexandru Andy - „Pisica din Baskerville” şi monumentalul roman al lui Ivan Antonovici Efremov - „Nebuloasa din Andromeda” (TFE 51-57, CPSF 59-65).

Până să publice „Straniul caz al doctorului Jeckyll şi al lui Mister Hyde”, apărut abia în 1970 (CPSF 375-378), Adrian Rogoz l-a prezentat pe americanul Robert Louis Stevenson cu o emoţionantă poveste fantastică de dragoste, „Diavolul din clondir” (TFE 59, CPSF 67). Au urmat „Misterele unei curse”, un roman scris chiar de redactorii revistei: Donáth András, Fáskerthy György şi Haás Endre. Interesant e faptul că povestea fantasticei întreceri cicliste din Africa ocupă un spaţiu diferit: patru fascicule în ediţia maghiară (TFE 60-63/1958) şi cinci în cea românească, unde a fost tradusă de Constantin Olariu (CPSF 68-72). Aventurile sportivilor de elită, menţinuţi în fruntea plutonului de diferite găselniţe ilegale, demascaţi rând pe rând de o echipă de reporteri băgăreţi, par să fi fost inspirate de „Cursa de zece mii de mile” a lui Alfred Jarry, părintele patafizicii şi creatorul „strrraşnicei înjurrrături” din „Regele Ubu”. [notă în text: Alfred Jarry a fost tradus de Ion Hobana în „Viitorul a început ieri, Retrospectiva anticipaţiei franceze, cu texte în traducerea autorului, Bucureşti, Editura Tineretului, 1966.” „Regele Ubu”, încă o raritate bibliografică, a fost tălmăcit de Romulus Vulpescu.]

După soarele arzător al Saharei, Dinu Moroianu i-a purtat cititori la polul opus, pardon, la „Polul intangibil” (CPSF 74-77, TFE 65-68). Apar din ce în ce mai mulţi autori americani: Nathaniel Hawthorne (TFE 64/1958), Philip K. Dick şi Robert A. Heinlein (TFE 73/1958), ultimii doi traduşi din… limba rusă, după povestirile apărute în revistele „Ogoniok” şi „Znanie Sila”, aşa că nu-i de mirare că numele le-au fost deformate: Philip C.(!) Dick şi Robert Heinlyne(!). „Status quo”-ul ideologic a fost atent menţinut prin publicarea lui S. I. Beleaev, Arkadi şi Boris Strugaţki (în CPSF 87, scris V. Strugaţki), L. Jigariov. Dintre vizionarii autohtoni, s-a evidenţiat Sergiu Fărcăşan cu romanul „O iubire din anul 41042” (TFE 74-77), semnat cu pseudonimul Crişan Făgeraşu, folosit şi ulterior, când a publicat „Secretul inginerului Muşat” (108-111). Către sfârşit, a apărut şi povestirea antologică „Oameni şi stele” de Ion Hobana (TFE 79). Ultima fasciculă (TFE 80) a cuprins o broşură astronomică, „Este locuită planeta Marte?” de F. Ziegel, text preluat din Almanahul „Mir prikliucenii” şi verificat de Niederkorn János, „candidat în ştiinţe tehnice”.

Toate coperţile şi ilustraţiile interioare ale TFE au fost preluate de la CPSF, însă fără menţionarea artiştilor, astfel încât respectivele menţiuni de autor vor putea fi stabilite numai prin compararea cu seria originală. Nici în cazul traducătorilor, lucrurile nu pot fi lămurite întotdeauna. O serie întreagă de scrieri, precum TFE 3, TFE 4, TFE 5, TFE 19-20 sunt atribuite „in corpore” „subredacţiei maghiare a suplimentului literar editat de revista Ştiinţă şi Tehnică” [notă în text: „fordította a Ştiinţă şi Tehnică folyóirat irodalmi mellékletének magyar szerkesztősége”]. Cea mai harnică traducătoare a fost Nánási Judit, care s-a căsătorit apoi cu scriitorul Kacsó Sándor, antologatorul traducerilor în maghiară din Eminescu, aşa că figurează în dicţionare sub numele de Kacsó Judit. La început, ea a colaborat împreună cu Fáskerthy György, apoi li s-au alăturat şi alţii: Balázs Anna, Bácski Anna, Békési Ágnes, Bóra Sándor, Donáth András, Haás Endre, Harasztosi Éva, Németh Ágnes, Péter János, Zsigmond Kálmán.

Să încheiem răsfoirea semicentenarei colecţii cu remarca lui Adrian Rogoz din „Almanahul Anticipaţia 1983”, unde atrăgea atenţia asupra faptului că, până la apariţia revistei „Galaktika” (1972), CPSF, şi respectiv TFE, au fost singurele periodice dedicate în exclusivitate science-fictionului din această parte a lumii.

tot respectul meu domnule Balin.