foamea de care zici… nu era numai pe timpul lui ceau, am prins juma’ din primul an de chimie organica pe timpul lui, apoi am manageriat, in zilele revolutiei (si ajutat de… abia-fosta-ministru-al-educatiei, madam Andronescu, pe atunci doar asistenta, cele 4 arme din “Polizu”… cu care… ne aparam pe acolo de niste teroristi mai mult sau mai putin imaginari) apoi, dupa aceea, pachetele de ajutoare venite de pe aiurea.
era o fatuca, prin anul 4, barbatsu era in ultimul an la teologie, si aveau 4 copii cu care stateau intr-o camera de camin … i-am dat cu sacii ce aveam pe acolo, zau asa, nu era ceva de masurat pentru ea. doar tigari nu i-am dat, in rest am platit si taxiul cu care a plecat. erau zile dure. mi-aduci aminte de alte alea cu povestile matale

hai sa-ti spun cum incepusera sa se “descurce” – cateva luni dupa aceea – cativa aflati in mare foame, prin P-uri. este vorba de tehnica pescuitului cu pisica. nush cati dintre dumneavoastra sunteti familiarizati cu procedura, altfel o piesa de arta in panoplia unor fomisti cu acte in regula. deci: se merge PE camin cu una bucata pisica si o sfoara de maxim 10 metri (altfel precizia nu mai este chiar ceea ce ne inchipuim) la capatul caruia se afla hamul in care se introduce pisica. se fac ACELE calcule absolut necesare unei lovituri de MAESTRU si se lanseaza pisica acolo unde, de jos (din fata sau spatele caminului) s-au observat salamurile, tobele, carnatii, suncile care fac obiectul acestui procedeu. care, insa, se putea aplica si de jos, nefiind nevoie sa te cateri pe caminul unor “adversari” (cuvantul asta imi aduce aminte de razboaiele informatice de mai tarziu… cand nu le mai ajungea banda de net).

si poate, candva, va zic cum facea un prieten, Canibalu (acum prin Anglia si descurcandu-se bine), sa scoata din tigaia cu ulei incins carnea care ii distrugea respectul de sine prin putoarea care umplea holul caminului (si asta din fuga!!!)

sau despre ,,Linistea de la Solaris,,

M-a amuzat cometariul si mai ales parerea ta, ca ceea ce faceam noi atunci, mancand, era o extravaganta:)

Nu era, deloc…

Treaba cu ceapa suprapusa peste mustar era singura posibilitate. In anii 80, era vorba de foame in cea mai precisa, clara si sigura exprimare

Noaptea , cand ne apuca acea foame, ,, crunta,, alte materiale comestibile nu se prea gaseau prin camin. Si nu odata am fost trezit noaptea de prieteni de prin alte camere care intrebau, terminati de foame, veniti de prin discoteci…de ceva paine, sau o ceapa sau un mustar,nu conta, orice ( slana era ceva de vis, salamul exclus cu desavarsire ) … chestiuni care stateau inofesive printre carti sau pe pervazul exterior al geamului, devenit camara. Painea chiar, era un lux pentru ca la cantina se dadea exact o felie, putin mai groasa,dar f putin, pentru o persoana. -
Ce sa zic:) am si o marturie !. Din acea vreme am inregistrate doua melodii. Aveam chitara, adica chitare, eu si Danut Ungureanu si m-am inregistrat intr-o seara, tarziu, ascuns intr-un oficiu,( studiou) la capatul holulului, sa nu fiu deranajt sonor:) In mijlocul melodiei se aud cateva bocanituri in usa si strigatul disperat al unui coleg : – Maha!, n-ai niste paine!!! ( Cartas Sorin – nota pentru Danut Ungureanu .)

Este interesant ca in productiile noatre SF, de atunci, aspectele vietii socialiste nu intrau la numar. Era chiar pe dos, personajele din povestiri, erau mereu satule si nepasatoare fata de astfel de chestiuni, trai, foame…preocupate numai de lucruri superioare, fie psihologice, fie istorice sau stiintifice, erau proiectate in viitor si noi probabil ca speram inconstient sa fim alaturi de ele. Eram niste norocosi pentru ca puteam calatori in timp si uitam, era evident ca multi dintre prietenii si colegii nostri ne invidiau si ne priveau cum plecam la cenaclul Solaris ca pe niste sectari care aveau un fel de avantaje, pe care ei nu le intelegeau. Era vorba cred despre o comuniune de un fel spiritual nu prea consistent si inofensiv pentru sistem, dar care noua, fiecaruia, ne facea bine.

Acest cenaclu, Solaris, ar merita cred o mica cartulie, de inventariere macar a personajelor ( si cartilor scrise si ideilor)care s-au perindat pe acolo.

Textul de mai sus nu se opreste la asta ci mai mult la starnirea unor amintiri ( nici macar la amintiri in sine) datorate acelui Dictionar SF. Acum, cand dau retur la timp, imi dau seam ca a fost una dintre cele mai frumoase realizari ale mele, sa fiu membru al acelui cenaclu. Am vizitat cu Danut diverse alte cenacluri SF din Bucuresti, mai erau cateva, fara sa ne inscriem, dar lipsea ceva pe acolo. La Solaris era deja crescuta o traditie, o forta a seriozitatii, nu era vanzoleala, copilarie, aiureala ci calm, claritate, cultura la nivel greu, ceea ce ne forta noua motoarele.

Era o liniste ciudata la intalniri, liniste care se degaja si din ceea ce se citea dar si din faptul ca nivelul textelor era ridicat si comportamentul nostru deci, al jucatorilor, era ca al unor pokeristi care se examinau intre ei cu toate armele mintii inainte de a licita o afirmatie critica, sa nu mai zic despre o ironie, sau un mistou aiurea. Atunci mi-am dat seama ca temperatura, valoarea lor, a unor intalniri literare sau de orice alta natura, se masoara in a vorbi si a comunica intr-o anume liniste si asezare. Chiar este interesant sa ma gandesc daca linistea Solarisului, in aceasta lumina, am mai ascultat-o asa.:)

cu stima, celor care citesc…