n-o sa invat niciodata sa scriu dupa SCHEMA
de lene!
si o sa incerc si pe mai departe sa strabat contracurentul iscat de “vanturile” criticilor… propunand IDEEA MEA DE PROZA (chit ca voluntar sau involuntar… ma incadrez intr-un curent sau altul)…

Argumentul tau e complet eronat.

Cititorul nu trebuie sa fie capabil sa iti teoretizeze precum criticul sau profesorul de creative writing, dar iti recunoaste imediat un text prost scris. O tehnica bine pusa la punct nu se vede, dar pe ea se construieste un text bun.

Puteti sa incercati sa relativizati oricat (vremuri, politici etc.): o carte scrisa prost, fara sa stapanesti macar tehnicile de baza, nu va ramane decat o carte prost scrisa.

Dar romanul s-a nascut poet, el nu are nevoie sa invete.

“tehnicile literare” nu au NICI O POMENEALA DE LEGATURA cu valoarea cartilor in sine noi incercam sa explicam valoarea lor prin “programe” d-astea inventate ad-hoc, in functie de “rezultat” (opera respectiva!) cititorii lor… nu!

sa fim seriosi, se scrie in toate felurile posibile (si unii, prea putini, cam 0,000001% dintre cititori, ori poate si mai putini, au idee de ceva… “tehnici literare”) dar ce va prima intotdeauna nu va fi tehnica (decat daca facem si o discutie vizavi de dezvoltarea de ansamblu a societatii in care “se propune” respectiva opera, in care se marcheteaza, in care se vinde, in care se propune la Nobel si-n care se voteaza in functie de politica respectivelor vremuri).

valoarea unei opere o aflam dincolo de muritorii care o “bisturizeaza” in vreun fel sau altul. si e bine ca e asa.

Eu cred ca nu e ok ca doamna greseste, dar e ok ca textele sa fie comentate in aceasta maniera (insa aplicata mai competent).
Asta pentru ca asemenea explicatii sunt necesare incepatorilor, sau altor persoane interesata te tehnici narative sau literare. Si nu mi se pare DELOC ok ca doamna greseste, deoarece ea discuta de pe pozitia unui scriitor publicat de o publicatie profesionista, ceea ce este o mare realizare din multe puncte de vedere, asa ca ‘incepatorii’ ii respecta parerea si eu zic ca ar trebui sa trateze aceasta pozitie cu mai mare responsabilitate.

De altfel, asta e si motivul pentru care am postat mesajul de mai sus.

“vasazica… Dune e scrisa… pe stil vechi? ”

Foarte multe lucruri s-au schimbat din anii 60. Printre ele, si tehnicile literare. Nu ar trebui sa fie o surpriza.
De asemenea, asta nu schimba cu nimic valoarea cartii. Nu se mai scrie proza ca pe vremea lui Dune, nici ca pe vremea lui Dostoievski. Asta nu inseamna ca Dune sau Crima si Pedeapsa sunt carti care si-au pierdut, in vreun fel, valoarea.

“… Prin urmare, multi scriitori imbina POV-urile de personaje cu cel omniscient (vederea autorului asupra lucrurilor), ca sa poata face asemenea artificii (sau, ma rog, asa faceau pe vremea lui Dune, de atunci s-au mai modernizat lucrurile)…”

daca incepem sa apreciem astfel de lucruri ne putem apuca de… timbre.
si pot zice cu mana pe inima… ne vedem la gara!

vasazica… Dune e scrisa… pe stil vechi?

Oricum, sunt foarte multe greseli crase in articolul asta, aproape paragraf de paragraf.

De exemplu:

“„Aşezată într-un jilţ tapiţat, Cucernica Maică Gaius Helen Mohiam îşi ridică privirea când mama şi fiul intrară.“

Avem o frază cu trei personaje, dar numai unul dintre ele este numit: cel care este subiectul predicatului. Suntem puşi astfel în punctul de vedere al Cucernicei Maici, limitând „mama şi fiul“ la identităţi non-unice, definite relativ una la cealaltă.”

Asta e o aiureala. NU suntem pusi in POV-ul lui Helen. Dimpotriva, punctul de vedere in acest paragraf este cel omniscient.
A scrie din punctul de vedere al unui personaj inseamna a arata cititorului CUM vede acel personaj lucrurile (nu CE vede, ceea ce este eronat) – adica evaluarea sa, subiectiva. Bineinteles, orice om (normal) nu se gandeste la propria persoana folosindu-si numele. Eu sunt eu, restul oamenilor au nume Deci scriind in POV-ul lui Helen, fraza ar fi avut un ‘ea’ in loc de nume si titlu. Aceasta este o limitare tehnica a POV-ului de personaj (de care doamna care a scris articolul ar fi trebuit sa stie). Prin urmare, multi scriitori imbina POV-urile de personaje cu cel omniscient (vederea autorului asupra lucrurilor), ca sa poata face asemenea artificii (sau, ma rog, asa faceau pe vremea lui Dune, de atunci s-au mai modernizat lucrurile).
Ambele POV-uri, atat cel de pesonaj cat si cel omniscient, sunt modalitati ale modului subiectiv de naratiune – cititorul primeste ori parerea scriitorului ori pe cea a unui personj. In general, in romane scriitorii imbina POV-urile mai multor personaje cu POV-ul omniscient, iar in proza scurta se pastreaza un singur POV.

Si … cam asa de eronat pe cat incepe analiza, asa si continua

poate gresesc. tinand cont ca nu cunosc exact modul in care lucreaza un scriitor (si asta chiar ar fi interesant de detaliat).

si totusi cred ca autorii au in minte mesajul si scriu sub influenta inspiratiei… si nu toaca textul in fiecare secunda avand in minte orice detaliu si preocupandu-se neaparat de toate aceste aspecte…

cred ca atunci cind esti foarte bun la scris si iti construiesti cu usurinta lumea, imaginile si dialogurile vin de la sine; are loc o trecere fireasca si naturala din planul imaginativ pe hartie in asa fel incat cititorul sa vizualizeze cu precizie ce a fost in mintea autorului (sau macar o varianta cat de cat apropiata).

foarte bine, un alt comentator sau critic literar poate sa descopere intelesuri si abordari in text, total diferite fata de ce a observat domnul de mai sus.